MAICA TEODOSIA – POEZII INEDITE

În loc de biografie

Poeziile prezentate în continuare a fost scrise după anul 1956 – când s-a desfiinţat Mănăstirea Vladimireşti şi a urmat o lungă şi grea pribegie, pentru cele 318 maici fecioare. Comitetul de conducere al Mănăstirii, în frunte cu Stareţa – Măicuţa Veronica si secretara – Maica Mihaila, precum şi duhovnicul – Părintele Ioan Iovan, fuseseră  arestaţi cu un an înainte, încă din noaptea de 29-30 martie, când un batalion de soldaţi înarmaţi şi de securişti, au invadat în forţă aşezământul cultic – locul unde s-au arătat Măicuţei Veronica – Fecioara de la Vladimireşti – Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului şi alţi sfinţi. Harul Părintelui Ioan, care în cea mai cruntă  perioadă  ateistă, chema lumea la credinţă şi iubire de Dumnezeu, obişnuise să strângă frecvent peste 30 000 de persoane. Acest entuziasm creştin nu putea place securităţii. Întreaga istorie a mănăstirii este scrisă chiar de Maica Teodosia, în cartea Grădina Doamnei, aflată încă în manuscris, dar în aşteptarea publicării.

Poeziile următoare au fost compuse pentru o maică, ce i-a fost si prietenă, unele dintre ele în încheierea unor scrisori. Ar mai fi multe de adăugat despre omul – Maica Teodosia Laţcu, care s-a născut cu un handicap locomotor, lucru compensat de inteligenţă, cultură şi sensibilitate. Însă şi greutaţile sale au fost mari, mai ales în perioada de pribegie, când de multe ori a ramas singură .

Într-o Vedenie, Maica Domnului i-a spus Maicuţei Veronica, astfel: Vei avea două maici, cu mare trecere la Tronul lui Dumnezeu! Noi credem că este vorba despre Maica TEODOSIA şi Maica MIHAILA – martira.
Şi-a dorit mult să se întoarcă  pe locul sfânt si sfinţitor al Vladimireştiului şi acest dor îl cântă în poeziile sale, precum  şi dragostea pentru cei prin care şi-a desăvarşit chemarea monahală: Măicuţa VERONICA şi Părintele IOAN IOVAN, greu încercaţi în închisorile comuniste.

NELU BACIU