BEAUMARCHAIS LA SAINT LAZARE...

Beaumarchais la Saint-Lazare Comedie în trei acte (3 tablouri) de MIHAI RĂDULESCU Personajele (în ordinea intrării în scenă) TEMNICERUL-ŞEF, 50 de ani, mătăhălos, pântecos, grobian; bestie autentică, un călău jucăuş, scârbos; convins că postul său îi conferă credit logic şi moral, şi un pospai de cultură. LESAIN, pirpiriu, dominat de statura imensă a Temnicerului-şef: un şoricel pe lângă el. Înfricoşat. Ştie că nu ştie niciodată la ce se poate aştepta şi, deci, că este de dorit să răspundă la întrebările Temnicerului-şef. BEAUMARCHAIS, la 53 de ani. JACQUES COQUAIRE-FIUL, 30 de ani, fiu al celebrului gazetar clandestin, Jacques Coquaire; uşor infatuat. MEŞTERUL ANDRÉ CARON, tatăl lui Beaumarchais; 60 de ani; iubitor, dar dragostea pentru fiul său este exasperată de purtarea acestuia şi de lipsa de interes a fiului pentru meseria de ceasornicar căreia îi e destinat; nervos, slab, plin de ifose, cu care încearcă să-şi păstreze autoritatea. DOAMNA CARON, soţia Meşterului André Caron; 50 de ani; mult mai inteligentă decât soţul ei; emancipată, îi menajează orgoliul, pentru a-i demonstra lipsa de consistenţă a acestuia; crede în viitorul fiului său, îl înţelege, îl apără. LEPAUTE, celebru ceasornicar al epocii, vanitos, gata de orice ticăloşie pentru a-şi păstra poziţia în breaslă. PÂRIS-DUVERNEY, 70 de ani, bancher de renume, simpatic, fără nici un pic de gomă. MARCHIZA DE LA CROIX, 30 de ani, de origine franceză, locuieşte în Spania; interesată de amor şi de bani, atât. BĂTRÂNA DOAMNĂ, 80 de ani, cochetă, diplomată, jucând rolul femeii tinere. PAULINE, 17 ani, nepoata Bătrânei Doamne, foarte copilăroasă, uşuratică. CAVALERUL DE SÉGUIRAND, 20-25 de ani, plin de sine, adorat de Pauline; personaj mut. SPECTATORUL, cam analfabet. FATA, tânără îngrijitoare. LA BLACHE, 25-28 de ani; monoclu; morgă, obrăznicie etc. TÂNĂRUL BRACONIER, ţăran isteţ, spălat. DUCELE DE CHAULNES, 40 de ani; arţăgos, apucat, ba chiar, deseori, nebun furios. COMISARUL . SARTINES, 50 de ani; înalt funcţionat al cenzurii şi al poliţiei secrete; un...

– Actul I

Scena, până la cortina finală, reprezintă o gherlă. O vor umple, când şi când, gemetele şi scrâşnetele lanţurilor. Locurile de joc vor fi pe rând iluminate de câte un con de lumină. După nevoi, se extinde lumina mai mult sau mai puţin. Tabloul 1 Scena este total cufundată în întuneric. Răsună două palme straşnice aplicate pe obraz. GLASUL TEMNICERULUI-ŞEF: Ăsta-i un cadou de despărţire. Şi-acum, un buchet de nu-mă-uita. (Mitralieră de palme pe obraji. Con de lumină. Temnicerul-Şef şi Lesain. Printre argumentele Temnicerului-Şef se numără şi obiceiul de a-şi împinge cu burta partenerul de discuţii, izbutind câteodată să-l azvârle şi pe jos. Lesain urmează a fi eliberat.) Să nu-ţi închipui că te eliberez pentru c-ai fi devenit om de treabă. Cine greşeşte o dată, tot pe-acolo greşeşte şi a doua oară. Aşa că nu visa de pomană, tinere… Ne revedem cât de curând. Tot aici. E mai intim. Te eliberez, să eliberez un culcuş şi-o mână de paie. Ne vine un muşteriu celebru care l-a supărat pe rege: “domnul” Beau-mar-chais! Porunca Majestăţii-sale. De pus urgent la răcoare. (Destăinuieşte.) Se spune că i s-au încălzit creierii de prea mult bine, şi Majestatea-sa se teme să nu-i dăuneze sănătăţii; aşa că-l trimite la cură, la Saint-Lazare. Eu vă sunt doctorul curant, “Hirurgul Drege-Tot”! Nu-mi spuneţi voi aşa? (Lesain, simţind pericolul, ar vrea să se depărteze.) Staaai! Nu ţi-am dat liberă-trecere! (Îl ia de piept.) Aşa-mi spuneţi, sau ba? (Celălalt confirmă, cu teamă.) Ei, vezi! Şi dacă-mi spuneţi, aşa şi este! E clar? Voi nu-nţelegeţi logica. Dac-o-nţelegeaţi, n-ajungeaţi aici. “Hirurgul Drege-Tot”! Eu sunt ăla! În cazul ăsta nu minţiţi, după firea voastră spurcată! Prima dat㸠în viaţa voastră de zurbagii şi de curvari, că spuneţi adevărul! Aţi minţit voi la anchetă, că domnii-anchetatori – ca şi judecătorii –...

– Actul II

Tabloul 5 Aceeaşi lipsă de decor. În scenă, două conuri de lumină, unul asupra lui Beaumarchais, care şade pe un scaun, cu faţa la rampă, celălalt asupra lui Pâris-Duverney, care, şi el, şade pe un scaun, cu spatele. Cum stă, nu poate fi recunoscut. Lângă Pâris-Duverney, în picioare, o tânără slujnică; aceasta, cu faţa la public, îi va citi cu glas tare. Ambii, ea şi Beaumarchais, citesc, alternativ, corespondenţă. FATA (descifrează cursiv, dar, la obscurităţile voite ale mesajelor cifrate, se opreşte, recurge la grimasă şi stupoare): Copila mea, citeşte ceea ce-ţi trimit şi vesteşte-mă asupra părerii tale. Ştii prea bine că într-o chestiune de natura aceasta nu pot hotărî nimic fără tine. Folosesc în scris stilul nostru oriental, din pricina căii pe care îţi parvine giuvaerul ăsta de epistolă. Spune-mi părerea ta; dar fă-o degrabă, că lucrurile se precipită. Adio, iubirea mea, te sărut cu foc. (A rămas într-o poziţie aproape crăcănată, către care au împins-o dificultăţile textului şi uimirea. Pâris-Duverney, după o oarecare pauză, se ridică încet, foarte încet, în continuare cu spatele la public, se lungeşte, se subţiază, tot creşte, iar când nu mai are ce să se întindă, rămâne ţeapăn. Brusc, se cocârjează şi începe să dea ocol cercului de lumină, sprijinit într-un baston; e foarte ramolit. Mişcări din cap. Bătăi din baston, întoarcerea lui la spate pentru a-şi lovi cu el fesele, pantoful, etc. Fata îi arată o nouă scrisoare. Scena se reia.) FATA (citeşte): Mi-e greu să-nţeleg cum s-a ajuns la această idee… (Continuă prin mimarea lecturii.) Mi-e teamă că-i nevoie de izbândit. O ard. PÂRIS-DUVERNEY (repetă jocul. Se apropie de Fată. Vocea, la început, îi este teribil de piţigăiată. La reluarea propoziţiei, glasul i se drege, rămânând acela al unui om de 80 de ani, dar plin de energie): Stai jos, fetiţo!...

– Actul III

Tabloul 9 BEAUMARCHAIS: Domnule duce d’Aiguillon, după cum cred c-aţi fost informat… D’AIGUILLON (sigur pe sine): Într-adevăr, am fost informat. Sunt cel mai informat ministru al Franţei. BEAUMARCHAIS: O ştie până şi plebea… (Continuând.)…Am fost trimis în Anglia, porunca Majestăţii-sale Ludovic al XV-lea. D’AIGUILLON: Deci mărturiseşti singur şi nesilit de nimeni c-ai fost în Anglia… BEAUMARCHAIS: Vă încunoştiinţez, fiind de datoria mea… D’AIGUILLON: Într-adevăr, este de datoria tuturor celor care-şi fac datoria şi nu vor să-mi rămână datornici, ceea ce nu-i sfătuiesc. BEAUMARCHAIS: Am luat contact cu Morande: a oprit expedierea broşurii şi a Fiţuicii, aşteptându-mă să mă întorc cu 20.000 de franci şi cu o rentă de 4.000 de franci, pentru numitul Théneveau de Morande. D’AIGUILLON: Într-adevăr, nu minţi; ştiam tot; domnule… BEAUMARCHAIS:…de Ronac, cavalerul de Ronac, Excelenţă, numele conspirativ, anagrama numelui tatălui meu. D’AIGUILLON: Într-adevăr, un nume conspirativ bine găsit. Aşadar, domnule Anagramă, începe partea a doua a misiunii dumitale. Te întorci în Anglia, cum ai spus, îl contactezi pe Morande, cum ai spus, îl tragi de limbă, să afli ce francezi stau în spatele acţiunii sale, cum ai spus… BEAUMARCHAIS: Excelenţă, n-am spus chiar atât de multe ca să nu mai ţin minte ce-am spus… Or… D’AIGUILLON: Într-adevăr, aceasta n-ai spus-o. Dar, cum ai spus, ar fi trebuit s-o spui… deci, aici trebuie să fie vorba despre un complot. Morande este doar executantul, cum ai spus, capul este cineva din preajma Majestăţii-Sale. Îi vei afla numele, cum ai spus, şi, cu ajutorul câtorva agenţi pe care ţi-i voi pune la dispoziţie, îl vei atrage pe Morande în cursă şi mi-l aduci legat fedeleş. BEAUMARCHAIS: Excelenţa-voastră este prea generoasă… D’AIGUILLON: Într-adevăr. BEAUMARCHAIS: Excelenţa-voastră este prea generoasă că-mi atribuie un plan atât de bine conceput… D’AIGUILLON: Într-adevăr, planul este conceput foarte inteligent, cum ai spus. BEAUMARCHAIS: Dar… D’AIGUILLON: Dar? BEAUMARCHAIS: Dar Excelenţa-voastră pare să nu fi fost încunoştiinţat că rolul meu este acela...