Semnale catre Monica sau Cantecul lebedei (spus mai pretentios)...

Să fie ultima ta scrisoare?, sau poate cea cu cu referire la ’Morrie’?, sau întreaga corespondenţă izvorâtă după dispariţia lui Mihai, când întâmplarea, sau, mai bine zis Internetul, ne-a adus faţă în faţă?…S-au scris multe despre rolul întâmplării, dar, se pare, că niciodată acest subiect nu se va lăsa epuizat. S-au scurs destule zile de când am cam pus condeiul în cui nutrind, pe ascuns, speranţa că, poate, se va mai ivi vreun prilej care să mă întoarcă la tastatura părăsită. Sau, poate, dorul neostoit, încă, după ’Conacul lui Radul’, unde am petrecut inegalabile clipe alături de Mihai, de ’Domnul Profesor Rădulescu’, izvor nesecat de erudiţie şi talent literar, de dragoste de viaţă, de iubire de oameni, de generozitate. Intâmplarea a făcut să apari pe aceeaşi undă a admiraţiei ’fără rezerve’, faţă de fostul tău profesor, faţă de prietenul meu. Prin ’Biblioteca de împrumut’ ai demonstrat şi lui Mihai, şi mie, că eşti mai mult decât un simplu fan al profesorului de altădată, cum m-am declarat şi eu de altfel, dar şi faptul că faci parte din tagma celor care scriu şi o fac cu mult talent. Să nu mai spun de felul în care ai întâmpinat micul meu omagiu, ’Conacul lui Radul’. A fost mai mult decât o surpriză plăcută, a fost bucuria unui iubitor al scrisului, flatat de a fi fost ’pescuit’ din anonimat şi, mai ales, înţeles. A fost destul ca, doi ’perfect strangers’, expresie tot mai frecventă în limbajul curent al românului de ’rând’, să întâlnească un om deosebit, care să lase o amprentă adâncă în sufletele lor şi să-i apropie pe tărâmul unei prietenii aparte. Fiecare din noi avem amintiri din perioade diferite, din situaţii diferite, dar care au un numitor comun: admiraţia faţă de acelaşi om. De aici...