Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim la Aiud IERI DUPĂ AMIAZĂ mă plimbam cu paşi pierduţi pe un coridor al Facultăţii de Teologie unde sunt profesor. Furios că nu-mi găseam rostul, nu aveam stare să rămân în sala unde se cuvenea să mă fi aşteptat studenţii. Anul ultim dă totdeauna bir cu fugiţii. O umbră mai densă decât întunericul din jur se proiectă asupra intrării culoarului. Se apropie de mine. După ce mă depăşi, mi se păru că o recunoşteam: – Părintele Sofian? Chipul blând, aureolat de păr, mustăţi şi barbă albă de Moş Crăciun, asprit de austeritate spirituală, adăstă în aer, ca şi când ar fi plutit lângă mine. Abia de-l zăream. Se roti, în suspensie, către cel care-l oprise şi rosti, cu o uşoară nuanţă interogativă în glas: – Da? – Sunt Mihai Rădulescu. Era firesc să nu mă fi recunoscut, din pricina lipsei de iluminare, fie electrică, fie naturală, a locului. Dar nu era firesc să-şi fi amintit de numele meu cu căldura ce-i emana din voce; părintele Sofian este pictor bisericesc şi socotesc că e mai normal să reţină figurile decât silabele ce ne desemnează persoana. Urmă unul dintre atacurile mele împotriva semenilor, de tipul gafei, în care sunt un specialist vrednic de milă: – Părinte, ca editor, am fondat o colecţie de cărţi: “Demnitate Românească”. Primele opuscule au văzut lumina tiparului. I-am explicat despre ce era vorba. Am încheiat cu: – Mi-ar fi drag să public ceva din istoria închisorilor Sfinţiei Voastre, ceva despre “Rugul Aprins”, în aceeaşi serie. Am tristul obicei de a călca în intimitatea oamenilor ca-n baltă, de a-i obliga, de la izbitura, ca de secure, a celei dintâi vorbe ce le-o adresez, să-şi reveleze ex abruptoamintirile. Îmi închipuiesc că aceia cu care stau de vorbă trăiesc...

Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim la Aiud IERI DUPĂ AMIAZĂ mă plimbam cu paşi pierduţi pe un coridor al Facultăţii de Teologie unde sunt profesor. Furios că nu-mi găseam rostul, nu aveam stare să rămân în sala unde se cuvenea să mă fi aşteptat studenţii. Anul ultim dă totdeauna bir cu fugiţii. O umbră mai densă decât întunericul din jur se proiectă asupra intrării culoarului. Se apropie de mine. După ce mă depăşi, mi se păru că o recunoşteam: – Părintele Sofian? Chipul blând, aureolat de păr, mustăţi şi barbă albă de Moş Crăciun, asprit de austeritate spirituală, adăstă în aer, ca şi când ar fi plutit lângă mine. Abia de-l zăream. Se roti, în suspensie, către cel care-l oprise şi rosti, cu o uşoară nuanţă interogativă în glas: – Da? – Sunt Mihai Rădulescu. Era firesc să nu mă fi recunoscut, din pricina lipsei de iluminare, fie electrică, fie naturală, a locului. Dar nu era firesc să-şi fi amintit de numele meu cu căldura ce-i emana din voce; părintele Sofian este pictor bisericesc şi socotesc că e mai normal să reţină figurile decât silabele ce ne desemnează persoana. Urmă unul dintre atacurile mele împotriva semenilor, de tipul gafei, în care sunt un specialist vrednic de milă: – Părinte, ca editor, am fondat o colecţie de cărţi: “Demnitate Românească”. Primele opuscule au văzut lumina tiparului. I-am explicat despre ce era vorba. Am încheiat cu: – Mi-ar fi drag să public ceva din istoria închisorilor Sfinţiei Voastre, ceva despre “Rugul Aprins”, în aceeaşi serie. Am tristul obicei de a călca în intimitatea oamenilor ca-n baltă, de a-i obliga, de la izbitura, ca de secure, a celei dintâi vorbe ce le-o adresez, să-şi reveleze ex abruptoamintirile. Îmi închipuiesc că aceia cu care stau de vorbă trăiesc...

Autorul mulţumeşte psihologului Steliana Ciocu pentru încurajările şi toate demersurile sale încununate de succes depuse pentru realizarea cărţii de faţă, Părintelui Adrian Făgeţeanu pentru înţelegerea cu care şi-a jertfit timpul cu scopul de a-l informa pe autor asupra evoluţiei recursului în anulare constituind materia paginilor următoare. “Nu, viaţa asta n-are moarte, Când strângi lumină din morminte.” Radu Gyr – Umbre Tuturor insistenţelor mele de a-mi povesti Părintele Adrian Făgeţeanu împrejurările celei dintâi arestări a sale nu le-a răspuns decât cu o oboseală ce nu-i îngăduia măcar să-şi amintească unde a avut ea loc sau în ce împrejurări. Este adevărat că ajungeam la arestare abia după ce epuizam tema zilei, care se desfăşura într-un ceas-două de relatări în faţa reportofonului, ceea ce, până şi pentru un om tânăr, nu este sarcină uşoară, dar mi-te pentru careva de nouăzeci şi unu de ani, trecut şi prin atâtea încercări ca ieromonahul gazda mea astăzi… Desigur că era posibil să nu găsească încă, la acea dată, formula potrivită evitării de a rosti numele stareţului implicat în vânzarea sa atunci. Acesta l-a suit în brişcă, motivând că-l lua cu sine să-i rezolve o treabă potrivită numai priceperii conlocutorului meu. De fapt, l-a condus pe această cale domnească de-a dreptul în braţele securiştilor aşteptându-l haită la locul de întâlnire indicat din timp mai marelui peste mănăstire. Iar numele ei iarăşi s-ar fi putut să mi-l ascundă pentru aceleaşi pricini ale discreţiei ce păzea onoarea cuiva demult rămas fără onoare datorită îndemnului de a profita de amărăciunile fratelui de altar în scopul de a se ridica pe sine întru ale materialnicelor bucurii lumeşti. Eu nerenunţând la întrebarea mea, deoarece ea ascundea cele mai triste suferinţe nedrepte trăite de convorbitorul meu, Părintele se văzu obligat să evite răspunsul limpede şi să-mi pună...

de Mariana Gurza Mă îndrept tăcut spre mari cetăţi, În locurile sfinte, prin înţelepciune Hristos a înviat la noi în munţi An de an, printr-o minune, Iertând pe cei pribegi… Rugul arde sub frunţile albite Amar e focul vremurilor trecute Durerea e ascunsă-n frunze … Umbra trecutului îmi plânge, Lumina, simt cum mă străpunge E vremea  să reclădim cetatea Sub soare dulce de Rarău Cu fapte şi înscrisuri, cu dreptate, Urmaşi ai Sfântului Daniel. VARIANTĂ a ACROSTIHULUI Mă îndrept tăcut spre mari cetăţi, În locurile sfinte, prin înţelepciune Hristos a înviat la noi în munţi An de an, printr-o minune, Iubirea aducând-o prin părinţi. Rugul arde sub frunţile albite Amar e focul vremurilor trecute Durerea e ascunsă-n frunze … Umbra trecutului îmi plânge, Lumina, simt cum mă străpunge E vremea  să reclădim cetatea Sub soare dulce de Rarău Cu fapte şi înscrisuri, cu dreptate, Urmaşi ai Sfântului...