Monica LEVINGER: Memorialul din creația unui anonim...

Suntem în pragul lui 2019. Anul acesta, pe 19 ianuarie, se împlinesc zece ani de la trecerea lui Mihai Rădulescu la cele veșnice. Cifra rotundă îndeamnă la retrospectivă și bilanț, căci multe se pot întâmpla în răstimpul unui deceniu, fie ca este vorba de viața noastră personală sau cea a unei întregi societăți. Dar înainte de a continua, se cade să răspund la întrebarea pe care unii dintre cititorii acestor rânduri probabil și-o pun – cine a fost Mihai Rădulescu și ce a reprezentat el pentru cultura și lupta de rezistență spirituală a poporului român? Nu este ușor să prezinți un om căruia destinul i-a hărăzit încercări aspre și grele, condamnându-l în cele din urmă, pe nedrept, la nerecunoaștere și uitare. În ceruri sunt sigură că cel în memoria căruia scriu se bucură de veșnica pomenire, însă în lumea noastră trecătoare și de multe ori atât de nedreaptă cu semenii săi, scriitorul Mihai Rădulescu a fost și este prea puțin cunoscut; din ignoranță sau din rea voință, neprețuit la adevărata sa valoare. Personalitate remarcabilă a culturii române din cea de a doua jumătate a secolului XX, demn să ocupe un loc de cinste în memoria poporului său, Mihai Rădulescu s-ar fi putut număra printre nemuritorii acestui neam, dacă veșnicia nu i-ar fi fost ascunsă sub straturi groase de indiferență și ideologie, dacă mesajul sau nu ar fi fost ignorat. Din păcate, cei zece ani scurși din 2009 au mai adăugat un strat gros de uitare la cel existent deja. Revenind la întrebarea de mai sus, aș putea cita din pagini de wikipedia, prezentându-l pe Mihai Rădulescu ca pe un luptător anticomunist, scriitor de beletristică – prozator, poet și dramaturg -, cercetător de antropologie stilistică și al artelor plastice, armenolog pasionat și editor de excepție....

Stafeta – o scrisoare si un indemn pentru Tudor...

Draga Tudor, Pun ramasag ca randurile mele – ivite ca din senin de nicaieri, din neanturile spatiului cibernetic,  fara nici o atentionare sau pregatire prealabila, te vor surprinde peste masura, iar mesajul purtat de cuvintele scrise  special pentru tine sunt sigura ca te va uimi si mai mult, cel putin in primele momente. La drept vorbind, cine se autodefineste drept “un impatimit al aventurii” (iti mai amintesti…?), scriind pentru o revista de suflet intitulata nu intamplator “Ecoul Hangului”, trebuie sa fie pregatit pentru astfel de “surprize”, pe care mie imi place sa le numesc “mici minuni”. In primul rand, trebuie sa-ti marturisesc ca  “Ultimul clopotel, clasa a IV-a” si “Biblioteca magica” au avut un puternic ecou in inima mea. Citindu-ti scrierile, cu emotie, am inteles imediat ca in ciuda diferentei de varsta de peste patru decenii, ne fascineaza in aceeasi masura universul cartilor si al informatiei. Fara nici o urma de indoiala, ne simtim Acasa in spatiul luminos al bibliotecii! Cat despre oamenii speciali intalniti in calea noastra si eu si tu ne facem o datorie de onoare din a le spune cu recunostinta: “Multumesc!” Pe fondul amintitelor asemanari ne leaga si mai mult inclinarea spre scris, nevoia interioara de a da glas gandurilor, trairilor si sentimentelor. Intr-un cuvant, manuitori ai condeiului in scopul deprinderii exprimarii de sine, apartinem amandoi aceleiasi “bresle”; deocamdata ca incepatori. Ai dreptate, in aceasta lume in continua transformare sunt si lucruri care au ramas si vor ramane neschimbate. Ma refer la intreaga gama de sentimente si simtiri ce ne invaluie in fata rafturilor pline cu carti – aievea sau virtuale -, dar mai ales la starea de minunare pe care taramul fermecat al Bibliotecii o dezvaluie numai alesilor sai; prin noi si cei asemenea noua, mirajul cartilor va dainui...

PRINTRE GRATII

MIHAI RADULESCU              *   Printre gratii   CHEMARE (pentru Eugenia Dragomirescu, marea actrita care si-a curmat viata inainte de vreme) Ce trist sarutul lor cand m-au zvarlit Cu-amare ape-n suflet si pe frunte, Departe de-orice treapta, orice punte, Ce trist sarutul lor cand m-au voit. Ce trist sarutul tau ca nu cuprinde Singuratatea mea si neputinta. Ma doare mana moale si dorinta. Sa ma desmierzi tacut ca din oglinde, Si mangaierea luntre sa se-ntample, Privirea verde panza sa imi fie Spre tarmul, care tarm, o cine-l stie, Si cine-mi stie visul de sub tample? 3 XII 60; la o luna dupa eliberare. Coarne   (lui Vasile Zvancescu)     De-atata pace adormise Un tren pe sine-ndepartate Si constelatia ce se-mparte In roti si osie si vise. O vaca alba pe toloaca Porni sa legiuiasca lumea Si se opri cu noaptea-n culme Parand la coarne ca se roaga. Copitele ei prinse-n glie Intepenisera de roua. Un muget pur ca dintr-o orga Aluneca pe vesnicie. 11 VII 56 Costana. Poetul si istoricul filosofiei Vasile Zvancescu, originar din satul bucovinean numit, eu fiind arestat pe 4 noiembrie 1956, mi-a fost un indelung suferitor martor al apararii     COSMAR – Trec ape tulburi cu copaci smulsi, cu dobitoace moarte, umflate sa plezneasca, trec ape tulburi, cenusii, vinetii, brune cu spume, vin ape grele, tot curge puhoiul neincetat, surpa maluri, case, suge vite si porci din departari, suge cerurile, vanturile, zArile, macina, zdrobeste, farma, fata pamantului scurma, zdrumica, terfeleste, ucide, ucide, ucide… – Astfel de vise inseamna ‘puscarie’… – Omule, dar in temnita ma aflu. Care alta puscarie-mi vesteste visul? Tu talmacesti toate drept ‘gherla’! – Ce altceva mai astepti? – Ca bine zici. Ce altceva? FEMEIA DE PE BALTA (lui Feiu Mandru) Femeia...

MORTII NOSTRI VII DIN TEMNITE...

MIHAI RADULESCU * Mortii nostri vii din temnite Sonete Motto ORA CARE PLANGE (din temnita La Santé) Trec orele lungi si natange Cum trece-ncet o-nmormantare Vei plange ora care plange – Fugare clipe, clipe stange -, Ca piere ora ca oricare… Talmacire de Mihai Radulescu din GUILLAUME APOLLINAIRE 1.VIZITE ALE UNOR FOSTI DETINUTI POLITICI Delia, Ai plans de-atatea ori cand ascultai Povesti din hrubele de-odinioara, Impartasite-n casa noastra iara De-un domn, de altul, palizi fosti cobai, In gherla nationala sau polara, Tot mai indepartata si tot mai Parelnic rancezita-n mucegai, Desi atat de noua si de clara. Dar nu stii vizitele ce imi fac Colegii de-au murit in puscarie. In fiecare noapte ei invie; De maini ma tin in oarba mea pustie Si ma pazesc de sorbul demoniac: Sub ghilotina eu; iar ei tot tac. 2. PENTRU CONSTANTIN AUREL DRAGODAN, ANTOLOGUL MONUMENTALEI LUCRARI “POETI DUPA GRATII” Ai triumfat la anii-ntelepciunii Dand viata mortilor ce-au mangaiat Cu lire nevazute-atat banat Inmormantat sub pragul sfiiciunii. Stransi din copilarie-n gherle unii, Frumosu-abia aici l-au invatat. Si s-au trezit zvarliti pe prici sau pat De-o noua nastere; legati cu funii Ombilicale au ramas de cer, Nedeslusite pentru temnicer, Si au cantat si au murit apoi. De-atunci, osti fara numar, vin spre noi; Sa nu-i uitam pe mortii vii si goi In cartea-ti scrisi cu aur, ei ne cer. 3. MONSENIORULUI JUSTIN PAVEN, ACELA CARE A CARAT IN MEMORIE POEMELE LUI CONSTANTIN AUREL DRAGODAN, SUB SOARELE LIBERTATII Te cant, Justine, pentru ca ai scos Din temnita poeme, -n mintea clara, Si singurul tau trist dar sfant folos Fu cand prin ele iar te condamnara, La recluziunea aspra, seculara, Cu alti tuberculosi tuberculos, Intr-o arena cu figuri de ceara, Gladiator iubirii de Hristos. In boxa si poetul Dragodan; In duplicat...

HAIKU-urile putrezirii de viu...

Mihai RADULESCU   * HAIKU-urile putrezirii de viu Prefata: LEGENDA FACERII LUMII Buhaiul de balta smulge din vis lumea si-o zvarle -n fapta. 1. MOTIVUL CONDAMNARII, 1 Sa ma cunosc, cobor in vise – hauri cu strigoi si ingeri. 2. MOTIVUL CONDAMNARII, 2 – De ce esti arestat? – Rusinea de-a fi liber cand altii nu-s. 3. MOTIVUL CONDAMNARII, 3 Prin suferinta altii se -mbunatatesc. Raman in urma. 4. MOTIVUL CONDAMNARII, 4 De platit, platim. Prefer s-aleg din timp si cat si cum platesc. 5. MOTIVUL CONDAMNARII, 5 Stiu doar sa-nvat si sa iubesc. Ma duc sa -nvat cum se traieste. 6. MOTIVUL CONDAMNARII, 6 Sunt un observator. Cunosc lumina, dar nu si beciul ei. 7. MOTIVUL CONDAMNARII, 7 – De ce esti arestat? – Vreau sa-mi croiesc un alt destin, eu singur. 8. MOTIVUL CONDAMNARII, 8 Imi e rusine sa atarn de sbilt, frica s-o inghit tacut. 9. MOTIVUL CONDAMNARII, 9 Mi-e dor de cei asemeni mie. Sa-i gasesc, pornesc spre gherle. 10. MOTIVUL CONDAMNARII, 10 Iar daca mor, mi-am implinit destinul; de ce crezi c-am gresit? 11. ANCHETA, 1 Pentru a-mi cunoaste adevarul, cu bata m-au frant, sa mint. 12. ANCHETA, 2 – Domnule anchetator, aveti copii? – De ce? – Sunt ca mine. 13. ANCHETA, 3 Nu mai stiu cine-am fost, nici cine sunt si nici daca voi mai fi. 14. ANCHETA, 4 Ma bate ca un tata: el m-a facut; ma poate omori. 15. ANCHETA, 5 Daca am noroc, scap cu zile: sa vad cum e puscaria. 16. CONDAMNAT Ocale de zabrele sub cer, la douazeci de ani pliniti. 17. REGRET Unde, cine, de ce? Voi muri fara sa stiu, fara sa mor. 18. VERSURI DE PUSCARIE, 1 Un stih pe zi: prea mult pentru o viata de o zi...

COLINDELE TIMISOAREI

MIHAI RADULESCU  * COLINDELE TIMISOAREI COLIND DE SANGE Tarzie toamna, iarna-ntarziata. Decembrie, mai nou, cu sange ninge Pe steaua ca de foc, rotita minge Ce salta de pe-un mort pe altul beata, Ler, lerui, ler Cand glontul insusi tinerii-i respinge Si-nversunat sa-i scape le da roata (Pe-orbite de ocol deocamdata), Ramane-otrava doldora-n siringe, Ler, lerui, ler. Ah, domnii doctori in halate albe Ce stele-ofiteresti ascund pe umeri? Putea-vei crimele sa li le numeri Spalate-n far’de numar tapi si halbe? Ler, lerui, ler. Ucis-au Timisoara-n intregime: Ramane de colind, Ierusalime! Ler, lerui, ler si iarasi ler. MORGA Se umple iute morga cu morti tineri; Se umple fara sa ne dea de veste. Ca-ntr-un cosmar sau ca intr-o poveste, Vin morti mereu, de luni si pana vineri. Sa ne uitam cum zac pe sub ferestre, Ca sunt celibatari ori ca sunt gineri. Si-ascund de noi cei vii, plini de retineri, Paloarea cruda, singura lor zestre. Si-ascund si rani, si sangele-nchegat, Culcati la rand pe funerarul pat, Popice doborate pe ciment De glontul orb al fratelui soldat. Copiii-au amutit, nu se mai zbat. Pe Bega vine alt contravenient… MORMINTE RAVASITE Au trimis stapanii-n cimitir, pe Bega, Speakerita-nfipta, grasa si barbata. Vizita-si masoara grabnic pe Omega, Ora-i trece sura, funerar de-nceata. E datoare sa-i prezinte pe eroi Plutitoare-n bale starvuri duhnitoare, Gropile comune, mortii nostri goi, Drept o teatrala grabnica-njghebare. Narile-si adie cu parfum sovietic, Fata i se stramba din delicatete; Si conchide ca momentul nu e etic; Cinematografic face fete-fete. Au trimis stapanii-n cimitir agenta, Speakerita-nfipta, grasa si barbata. Toaca vorbe injurioase, elocventa, Fara-a sti ca impuscatii ii dau roata. Apoi pleaca iute catre Capitala. N-a vazut nici mame, nici surori, copile. N-o intereseaza lumea ca inseala, Ea nu crede-n Revolutii, ci-n subtile Talmaciri rastalmacite ale vietii,...

COBOARA ALTE ZILE, ALTE NOPTI...

MIHAI RADULESCU  *  COBOARA ALTE ZILE, ALTE NOPTI. VERSURI Calindar Foaie de inceput Mi-e graiu-ncercanat de oboseala. Nu pot sa scriu nici slova de-nceput Ca stihu-abia gandit m-a si durut Trezind cu ritmu-i grav a mea sfiala. Creionul arde. Fruntea tot coboara. Zdrobita cade-n albul mat al filei. Intepenesc largitele pupile In pragul unui nu stiu ce din seara. Si nimeni, nimeni nu e langa mine. Ning orele in jur. Ramai cu bine. Mihai Radulescu, 31 III 65   Clipa Tacerea e bolovanoasa cand patrunde-n oase. Copitele mistretului tacerii ara-n carne Si cataractele-oboselii se pravale-n mase Lichide si fluorescente peste brazda care Se adanceste-n delta sternului spre-un nod solar, Acolo unde beregata palpaie ca gusa Unui buhai de balta ametit de-al lunii var, Ce-si scartaie pe balamalele din gusa usa. Deasupra-mi cad cu pietre haitele atator nopti Lasate-n urma fara somn, strivite intre file, Cu blanurile arse de-ntuneric, ochii copti. Iar serpii visurilor se strecoara din argile Cu vuiet sugrumat de ocean pierdut in scoici. Aceasta e pisica mea salbatica, e Clipa! In gheara-i tintuind apocalipticile doici Ce-mi otravira-n veghe patimile cu aripa Imbrobonata de luceferi si de scaparari, Cand Ea le-ar sfasia-ntre colti, alaturea de mine, Obrajii sa li-i sanger, sufocat de intrebari, Sa pierd tot ce a fost in tinerete bun sau bine. Dar valul cald al pleoapelor – ce zbor de albatrosi! – Se leagana-mbaiat in soare mult, In soare greu, in soare strigat. Brusc ascult Cum canta Lumina. Mihai Radulescu, 19 IX 1965 La nunta din ianuarie – in spiritul lui Goya – Spanzuratori Cu brate vestede, Cununi de crestete, Cu bumbi vertebre Pe za de febre, Cu lat ce secera Prin seceta, Prin seceta inimii mele, La nunta Oaspeti, Spanzuratori Si roti de cazna, Haznale doldora de capete taiate,...

CERURI SFASIATE

MIHAI RADULESCU * Ceruri sfasiate   In amintirea actritei Eugenia Dragomirescu I Purificat de dragostea mea freamat Simtind natura-n trupul de alaturi. Coboara gandu-n subsuoara calda; O, nimeni mai nebun ca mine nu e! Dau toate cartile din lume numai Sa inteleg ce-i carnea ta, iubito! Ai fost suvoi de lava si lumini Atunci cand ni s-a rupt din soare glia; Din firea ta umana astazi simt, Sa-nfrunte evul nostru, cum emana Metalele topite-n aburi densi, Din nodu-acela fara timp, dintai. Dar mai afund te rascolesc in carne Sa aflu cerul sugrumat de bezne. Si ma cufund, piezis, sub oceanul Ce-nchide-n clocotiri de zari si spume Ogorul fiilor pamantului. Tu te-ai nascut din ape, translucida, Un bumb de viata cat e un suras, Intaia planta, dimineata lumii Ce-a cantarit de-i ceasul lung spre noapte. Si ai cuprins planeta intre brate Ce miroseau a muguri verzi si cruzi, Lumina decantata in tulpine! Te-ai leganat pe radacini spre maluri, In taina preschimbata si salbatic In vietati de sine miscatoare. Tu esti tacerea pandei si esti saltul Intaiului jefuitor de sange. Esti piatra slefuita in caverna, Esti prima intrebare ce rasuna, Esti cea dintai morala omeneasca; Ce inteleapta-i nebunia mea! Prin ea traiesc, intelegand fiintarea, In tine-alaturea cu ierburi moarte, Pe tavalugul miilor de ani Schimbata-n hrana pentru alte ierburi, Alaturea de hoituri de-animale Ce-s moarte sa rasara-n alte trupuri, Alaturea de oameni ce-ngrasara Ast lut din care te-ai nascut, Femeie. Da, singura-mi scapare-i sa traiesc In tine, sa indepartez din minte Credinta ca sunt singur. Nu! suntem doi, porniti de la-nceputul Pamantului, aripi ce au tasnit Din puful alb al Pasarii Iubirii. II Iubirea doar patrunde-n intuneric! Nadir suprem cu gene-ntredeschise, Privind in ochii tai afund alunec, Prin dragoste, departe, catre cer. Si inteleg! In Spatii...

Chemarea lui Dumnezeu in temnitele comuniste – volumul I...

Aceasta lucrare reuneste 24 emisiuni radiofonice, difuzate intre 2 iulie si 30 decembrie 1997, pe postul Radio Romania Tineret, sub genericul: “CRED, DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE”. Ea este inchinata Prea Cucernicului Parinte NICOLAE TANASE, fostul student al autorului, care, prin multa sa intelegere si daruire de sine, a facut posibila aparitia primei ei editii, dupa ce a publicat si a doua editie a lucrarii aceluiasi autor: “CARTEA CRESTINULUI INCEPATOR”.Culegerea si tehnoredactarea computerizata apartin autoruluiPrima editie a cartii de fata a aparut in cadrul Seriei FIUL OMULUI nr. 13 a Editurii Ramida. PREAMBUL Ma gasesc in prezenta Prea Sfintitului Ierarh Vicar Parintele Prof. Dr. Irineu Slatineanu, pentru a afla un cuvant de invatatura despre Chemarea la credinta. Intalnirea are loc in casa Prea Sfintiei Sale. Aerul ei traditional, lumina varului ce-i imbraca zidurile, florile vesele ce-ti intampina pasii cand urci cele vreo doua trepte de la intrare, smocurile de iarba verde, mai mici si mai mari, prezenta unei lupoaice –  e vorba de un caine tanar – ce te saluta cu glas vanjos de mezzosoprana si se zbate, la capatul cladirii, dupa o plasa de sarma ridicata intre patru stinghii, s-o pazeasca de rautatea oamenilor (un dulau vagabond adoptat de Prea Sfintitul i-a fost otravit, in lipsa stapanului, dupa ce, cu un alt prilej, a fost zdrobit cu bata si aruncat in beci), toate se amesteca si se impletesc dimpreuna cu pozitia retrasa din calea aleelor publice ce strabat gradina colorata a Sfintei Episcopii a Valcei, pentru a-ti da increderea ca patrunzi in preajma unui ierarh gata sa-ti acorde timpul, cu intreaga-i intelegere.                 Intentionez sa vorbesc indelung cu ascultatorii mei, cu dumneavoastra, despre Chemarea intemnitatului, fie adresata aceluia care si-a pierdut credinta, fie adresata celui care trebuia sa si-o intareasca. In pregatire, e momentul...

Chemarea lui Dumnezeu in temnitele comuniste – volumul II...

cu un cuvant inainte de Prea Sfintitul Galaction Episcop al Alexandriei si Teleormanului CERUL VAZUT PRINTRE LACRIMI “Slavit fii, Doamne, care dand lumii suferinta, Ne-aduci o isbavire atator dezmatari, Si cu prinosu-i pururi curat Tu dai putinta Doar celor tari sa suie spre sfinte desfatari.” (Charles Baudelaire – “Binecuvantare”)             Iscusit condeier si aprig combatant al erorilor din inchisorile comuniste, “om al durerilor si cunoscator al suferintei” (Isaia 53, 3) – ca fost detinut politic – d-l profesor univ. Mihai Radulescu – ne ofera un prilej de “sfinte desfatari”.             De data aceasta alcatuieste niste “COVOARE” (STROMATA), viu colorate ideatic, dupa modelul lui Clement Alexandrinul, avand ca idee de baza “dezvaluirea contactului produs de Chemarea de Sus acelor cu sufletele deseori golite de orice aspiratie la a se mai inalta, contact readucator de viata, brusc sfintitor, odihnitor, a toate tamaduitor, uneori mantuitor cand omul o primeste” (p.13), bineinteles cu referire la “victimile de ieri ale tiraniei rosii” (ibidem).             Excursul naratorului, fara-ndoiala, se desfasoara emotionant, sub lumina urmatoarelor versuri ale lui Radu Gyr: “In chinul temnitei ma frang Sub grele lespezi mute Si infiorat de doruri plang In amintiri pierdute. Omatul spulberat de vant Se cerne prin zabrele Si-mi pare temnita mormant Al tineretii mele.”             Foarte multi eroi ai istorisirilor autorului au avut intr-adevar “temnita mormant”, dupa ce au vazut “cerul prin lacrimi” (Gustave Flaubert) si s-au convins ca “dragostea intre oameni si intr-ajutorarea crestina au fost mai prezente ca nicaieri in alta parte (…). Aici m-am convins ca sfintenia nu este utopie (…), ca este realizabila de cei ce doresc cu tarie s-o atinga” (p.57).             Comentand pasaje din cartea: “Viata asa cum a fost. Insemnari” de Corneliu Cornea (Arad, Ed. Gutemberg, editia II, revazuta si adaugita, 2003), domnul profesor ne invata...

Pe malul lacului Fundeni. Pe rugul prieteniei care arde vesnic, un prinos de recunostinta si un omagiu in memoria lui...

Domnul profesor Rădulescu mi-a dat întotdeauna pentru acasă teme năstruşnice, ‘nevinovate’ la prima vedere, însă în realitate neînchipuit de grele. Aşa a fost în clasa a noua, când mi-a călăuzit primii paşi în deprinderea limbii lui Shakespeare, dar şi 37 de ani mai târziu, după ce l-am descoperit pe Internet şi am aflat cu uimire că fostul meu dascăl din liceu era defapt scriitorul Mihai Rădulescu, a cărui bogată activitate literară culmina cu o creaţie unică în genul ei, Istoriei Literaturii de detenţie la Români. Bucuria reîntâlnirii a fost de scurtă durată; trei luni mai târziu, trecând în Eternitate, domnul profesor nu a luat cu sine nimic – nici sentimentele pe care i le nutream, nici amintirile noastre comune şi nici, mai presus de toate acestea, Cărţile scrise cu pasiune, cu dedicare, de-a lungul unei existenţe tumultoase, plină de urcuşuri şi coborâşuri deseori ameţitoare. Desigur că citisem reflecţii filozofice de genul celor care-ţi amintesc că “moartea pune capăt unei vieţi însă nu şi unei relaţii”, dar nu mi-am închipuit că voi descoperi eu însămi, prin proprie trăire, adevărul profund al acestor cuvinte. Am crezut că odată cu trecerea domnului profesor la cele veşnice se încheiase înainte de vreme un capitol de viaţă promiţător, abia înfiripat, ce urma să mă poarte sub aleasă îndrumare spre culmi nebănuite în urcuşul descoperii de sine. Tăcerea dascălului meu ar fi trebuit să fie definitivă, însă, pe măsură ce citeam carte după carte din impresionanta-i bibliotecă virtuală găzduită de site-ul său personal, realizam că defapt convorbirile noastre începute în urmă cu câteva luni, nu încetaseră nici o clipă ci continuau pe o cale deosebită. Am înţeles că în paginile scrierilor lui Mihai Rădulescu se găseau, pregătite din timp, parcă special pentru mine, răspunsuri la multe dintre întrebările pe care...

ISTORIA LITERATURII DE DETENTIE LA ROMANI (I)...

PREFAŢĂ – O ISTORIE SALVATOARE Se cuvenea – dacă în această materie există o ordine firească a lucrurilor – ca prima istorie a literaturii române de detenţie să fie alcătuită şi publicată de un fost deţinut politic. Cronicarul nu trebuie, în mod necesar, să fie în acelaşi timp un martor, dar atunci când cercetarea sa istorică se conjugă cu mărturia unor experienţe trăite de el, cronica sa nu este doar o relatare dinafară, ci şi o descoperire dinăuntru. Astfel, Mihai Rădulescu nu este doar un explorator, ci şi un mărturisitor. L-am întâlnit pentru întâia oară, cu mulţi ani în urmă, în camera nr. 36 din Reduitul Jilavei. Într-o scriere a sa a evocat cu atâta căldură simpatetică acea întâlnire a noastră, săptămânile petrecute împreună, încât recitindu-i paginile am regăsit brusc, cu o prospeţime nealterată, ca într-o oglindă dezaburită, imaginile noastre alăturate, în mijlocul unui spaţiu al penitenţei de-a buşilea, al ascensiunii lente pe un Carmel spiritual. Într-o închisoare în care mai numeroşi erau cei vârstnici, în care multă vreme am fost – prin diferitele celule pe unde am fost azvârlit – cel mai tânăr, iată întâlneam câţiva ceva mai tineri decât mine, aduşi de valul stârnit şi la noi de Revoluţia din Ungaria. Printre aceştia, Mihai Rădulescu era, fără îndoială, mai deschis decât oricare la cele ale spiritului. Înzestrat, în acelaşi timp, cu darurile artistului, cu iscusinţa speculativă a cugetătorului dar şi cu haruri mai tainice duhovniceşti, manifesta acea stare admirabilă de continuă disponibilitate care e semnul celor chemaţi. De la jocurile verbului poetic (ne văd pe amândoi elaborând mintal – căci cum să scrii! – un sonet, ale cărui versuri erau compuse pe rând când de unul când de altul), prin prelungitele discuţii pe teme literare sau filosofice, până la rugăciunile rostite în...

TESTAMENT INTRE INGER SI DIAVOL May09

TESTAMENT INTRE INGER SI DIAVOL...

CUVÂNT ÎNAINTE Desigur că Mihai Rădulescu nu a greşit revenind într-un mod nou, în cartea de faţă, asupra temei RUGUL APRINS. Societatea religioasă şi culturală ce a luat fiinţă la Mănăstirea Antim, curând după încetarea războiului, a avut o însemnătate prea mare pentru Ortodoxia Română ca să nu se încerce o adâncire a fenomenului, o îmbogăţire a documentaţiei, o portretizare mai colorată şi mai amplă a membrilor ei, decât în RUGUL APRINS. DUHOVNICII ORTODOXIEI, SUB LESPEZI, ÎN GHERLELE COMUNISTE de acelaşi autor, care a stârnit interesul, epuizându-se îndată după apariţie şi a provocat realizarea a două emisiuni ale Televiziunii. Dintre prezenţele acestor membri în TESTAMENT ÎNTRE ÎNGER ŞI DIAVOL, aceea a întemeietorului grupului menţonat de clerici şi mireni cărturari, ieroschimonahul Daniil, ca şi ale dr. V. Voiculescu şi Gh. Dabija, capătă acum proporţiile cuvenite unor adevărate personaje de roman. şi nu numai ele. În plus, lucrarea se vădeşte una confesivă, gen cvasiabsent din literatura privitoare la viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Undeva în text, scriitorul îşi arată speranţa de a putea, cândva, pune bazele romanului ortodox. Credem că a şi făcut-o cu incitantul TESTAMENT ÎNTRE ÎNGER ŞI DIAVOL, fără să se depărteze de adevărul istoric din care s-a născut scrierea, ci revelându-l cititorului dornic şi de informaţie, nu numai de defrişările psihologice şi de satisfacţiile literare oferite de această scriere. Neaşteptate documente din epocă, de altfel, îmbogăţesc structura lucrării. Pe de altă parte, socotim că acest titlu putea fi înscris ca nr. 3 al Colecţiei POVESTIRI DIN VIEŢILE SCRIITORILOR ROMÂNI, înfiinţată de autor anul acesta, alături de cele două apariţii precedente, privitoare la Liviu Rebreanu, ţnându-se seama de ponderea pe care o au în trama naraţiunii personajele poeţilor Sandu Tudor (ieroschimonahul Daniil) şi V. Voiculescu, citaţi mai sus. Totuşi, mai înainte de orice, TESTAMENT ÎNTRE ÎNGER ŞI DIAVOL...

DUBLA PERSONALITATE IN RENASTERE...

– studiu monografic de antropologie stilistică – Capitolul 1 O VIAŢĂ DUBLĂ, în care sunt puse cap la cap câteva ciudăţenii ale existenţei ÎN TIMPUL RENAŞTERII De la începutul maturităţii, celebrul reformator al Bisericii din Anglia, riga Henry VIII, trăieşte o situaţie claudiană, adică se căsătoreşte cu Caterina de Aragon, văduva fratelui său mai mare, în locul căruia domneşte, devenind astfel propriul său cumnat. Sigur, el nu şi-a ucis fratele pentru asta, aşa cum s-a întâmplat cu Claudius, unchiul-tată al lui Hamlet. Va prefera, în schimb, să-şi ucidă soţia (în sens figurat: prin divorţ; dar pe următoarea nevastă o va omorî în sensul propriu: prin decapitare). Condiţia lui maritală este neuzuală, dar nu pentru el care era, în acelaşi timp docil şi încăpăţânat, îndrăgostit şi necredincios, pueril şi autoritar [K. Anthony, La reine Elisabeth (1533-1603), traduit (.) par S. Campeaux, Paris, Payot, 1931, p.8], adică îmbina extremele într-un singur caracter şi nu putea resimţi ca neobişnuit locul său dublu în aceeaşi familie. Soţia căreia trupul i-a fost scurtat de frumosu-i cap se numea Ana Boleyn. Mai înaintea acestei căsătorii, sora ei beneficiase de amorul frunţii încoronate. Situaţia cumnatei-soţii se repetă, deşi nu în forme dintre cele mai legale. Dealtfel, imaginaţia populară a epocii născoceşte o legendă sinistră întru pedeapsa suculentă a nesaţiului regal de a schimba femeia: Henric a fost închipuit tată al Anei (deci şi soţul fiicei sale), printr-aceasta fiind limpede că sănătatea judecăţii poporane sesiză şi penaliză pe dată singularitatea iubirilor lui. Pentru a-i reuşi această a doua căsătorie, capul ţării (în căutarea unui divorţ neacordat de Papă) se va autopromulga întâistătător al Bisericii. Sieşi îşi găsea el însuşi argumentele ce pledau pentru divorţ; estimp, îi adresa surorii sale epistole docte teologalo-legale lăudând sfinţenia căsătoriei, în scopul de a o împiedica să-l imite. Capul Anei se...