MIHAI RĂDULESCU Bucuriile şi Mâhnirile Părintelui Sisoe din Boteni Această carte se tipăreşte Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Galaction Episcopul Alexandriei şi Teleormanului Fundaţia Dasoftei şi Editura Ramida Bucureşti 1999 Selecţie, compunere ilustraţii şi note: Mihail – Nicolae Stanca şi Magdalena Stanca Tehnoredactare computerizată: Mihai Rădulescu Procesare imagini şi postprocesare: Aurel – Valentin Cristescu Coperta 1: Părintele Sisoe în catedrala episcopală ortodoxă din Caransebeş. Coperta 2: Părintele Sisoe în cimitirul străbunilor. Toate drepturile aparţin Fundaţiei DOSOFTEI ISBN 973 – 9191 – 73 – 8 Cartea Domnului Profesor Mihail Rădulescu – “Bucuriile şi mâhnirile părintelui Sisoe din Boteni” reînvie în inimile noastre îndemnul Sfântului Apostol Pavel: “aduceţi-vă aminte de mai marii noştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13,7) şi ne îndeamnă a împlini acest îndemn. Cu osebire preoţii vor găsi aici îndemnul şi imboldul de a nu precupeţi nici un efort pentru păstrarea şi mântuirea turmei duhovniceşti ce le-a fost încredinţată a o păstori şi a o mântui. Am avut fericirea de a-l cunoaşte personal pe acest minunat părinte Sisoe şi de a-l asculta. Chipul său blând rămâne o icoană vie îndemnătoare pururea la a lucra cu timp şi fără timp pentru mântuirea duhovniiceştei turme încredinţată nouă spre păstorire de Prea Bunul Dumnezeu. De acea binecuvântăm apariţia acestei cărţi cu convingerea că va aduce mult folos celor ce o vor citi şi vor avea astfel mărturia vie că celui ce crede toate-i sunt cu putinţă şi nimic nu-i va sta împotrivă. Galaction Episcopul Alexandriei şi...

Motto: “Bucuraţi-vă neîncetat, dovadă că înţelegeţi chemarea vieţii” Sisoe preotul 1. LUMINĂ LINĂ PE SĂRATA – “Plecările de dimineaţă, când porneam la coasă, cu tata… Ne sculam la patru, cinci, când începeau să cânte privighetorile… De foarte multe ori mă trezeam în car, pe fânul aşternut de dumnealui, pe când dân­sul conducea caii. Mă deşteptam, după un pui de somn în com­pletarea nopţii, cu privirile lungite pe cer şi cu o întrebare în minte… Întrebarea mai târziu a devenit obsedantă… ‘De ce se naşte omul…?’ “Nu era de fel original să mă întreb aşa. Dar mă frământa care este rostul nostru pe pământ.” Apoi băiatul îşi uita de întrebare, lăsa privirile să-i alerge, ori, mai adesea, să se suspende pe marginile irizate, zimţate de soarele în naştere, ale unui nor precum petalele trandafirului alb, până ce imaginea acestuia era învinsă de chipuri insistente aparţinând unor consă­teni, cutare întunecos, ălălalt cânepiu, ăsta lunguieţ, acestălalt rotund, din care proiecţie cinematografică lăuntrică, întreruptă îndată, decurgea altă întrebare – şi mai naivă decât precedenta: ‘Cum se face că unii sunt bruneţi şi alţii sunt blonzi?’, se înscria în cugetul său, de ca şi cum de răspuns ar fi atârnat dezlegările cosmosului. ‘Cum se face că unii sunt mai înalţi şi alţii mai scunzi? Aceştia spăimântoşi, ceilalţi arătoşi?’ Dumnezeu, pentru el, se manifesta cu osebire într-astfel de diferenţieri, uşor de sesizat cum dădeai colţul sau ţi-aruncai cătarea peste gard. Şi carul înainta pieptiş şi hurducat, pe când privirile băietului se împăienjeneau, câte le mai putea zări colorându-le în muzica descinsă din ziurelul de zi, aburind asupră-i ca un cântec de leagăn, cu miresme ale prospeţimii coborând până la el tocmai din Facerea Lumii din care se recunoştea celulă activă, celulă a cărei lipsă de conştienţă se străduia s-o umple...

2. PREOTUL DIN BOTENI, CA ICOANĂ Corespondenţa acestui tată misterios, expediată fiului său, dovedeşte că s-a îngrijit, în continuare, de la distanţă de formarea lui. S-au adunat două geamantane mari de epistole, din păcate căzute pradă unei inundaţii, la Porţile de Fier, unde lucra inginerul, şi distruse. -“Constituiau, poate, cea mai frumoasă carte de pedagogie ce s-ar fi putut scrie vreodată, în cadrul relaţiei tată-fiu, cei doi găsindu-se în situaţia unui părinte deosebit de cult şi de spiritualizat şi a unui fecior deosebit de dezordonat, cu o personalitate cu totul şi cu totul aberantă, ca să spun aşa…” Râde, amuzat mereu de cât de puţin pregătit a fost să se trezească fiu al tatălui său. Îl admir pentru marea reverenţă purtată părintelui Sisoe; îl şi invidiez că s-au depus în sufletul lui atâtea prilejuri ce să-i facă iubite aplecările paterne asupra formării sale. Într-adevăr, acel bărbat care, sub auspiciile unei Selene însângerate de o lumină stranie, la auzul nedibacelor oscilaţii ale minţii copilului său, a ales să-i dea răspunsul aşteptat cu ardere lăuntrică, prin intonarea a două melodii conlucrând la alcătuirea stării afective ce s-ar fi putut instaura dezlegare spirituală pentru feciorul ideal pe care-l presimţea a se fi pitit îndărătul minţii crude a fiului lui, aşa cum şi-l cunoştea. Apoi alesese să tacă obstinat şi obstinant. Cei doi aveau, respectiv, paisprezece şi patruzeci şi cinci de ani, atunci când muzica li s-a înfăţişat drept singura modalitate de a se înţelege, vorba fiind de o comunicare despre stări duhovniceşti anevoie de pus în propoziţii şi fraze. Trăirea îmi pare una de frontieră, cu un picior rămas încă în lumea raţiunii, iar cu celălalt gata să calce pe tărâmul de Dincolo, pe tărâmul unde nici judecată, nici grai nu mai au putere, ci silenţiul se...

3. OTRĂVIREA Fiindu-le satul avut, locuitorii Botenilor au preţuit ştiinţa de carte din vechi. Astfel, zapisele, foile de zestre, diatele ce ne-au rămas nu sunt tocmite numai de preoţi au dascăli, ci le vedem semnate şi de mireni, precum: Pană Radu Cotorogea sau Ion Bănică Untaru, ori alţii, ceea ce vădeşte că localnicii şi-au şcolit cum puteau în acele timpuri urmaşii. Nici generaţia nouă nu a dispreţuit această mare avuţie ce le-o putea încredinţa copiilor; dimpotrivă. Gustul lor pentru intelectualitate i-a făcut pe tot mai mulţi să-şi trimită copiii la licee şi facultăţi. Cu atât mai dihai părintele Sisoe. Într-o toamnă când Mihail ajunsese la rândul său elev de liceu, el revenise acasă de la Câmpulung într-o sâmbătă. Şcoala elementară din comună nu-şi deschisese încă porţile pentru cursuri. Directorul acesteia îi cheamă pe câţiva băieţi dintre foştii săi elevi, acum toţi liceeni, printre care Mihail, să-l ajute la curăţenia localului de învăţământ. Mihail şi încă unul, mai voinici, trebuiau să lucreze cu o pompă de stropit pomii, pe care gospodarul o băgase într-un hol al sălilor de clase, cu intenţia de a otrăvi liliecii ce se înmulţiseră peste măsură în podul clădirii. Datorită greutăţii gunoiului lăsat de ei – guano – podurile începuseră să se flambeze în plan orizontal, adică să se lase, iar prin crăpăturile inerente să se scurgă zeama bălegarului adunat. Cei doi vlăjgani binevoitori pompau cu râvnă, directorul aflându-se în pod, să îndrepte jetul de sandolină asupra punctelor nevralgice. De acolo, obişnuit să poruncească fără a îngădui comentarea ordinelor sale, striga întruna, enervant, zdrobind voinţele, cum îi era obiceiul: “- Pompaţi mai tare! Pompaţi mai tare! Pompaţi mai tare!” Flăcăii se îndârjiră şi îşi dublară efortul. Mihail observă că acul manometrului nu mai indica nimic, din pricina forţării aparatului. Directorul mai...

HORIA NIŢULESCU DRUMUL SOARELUI (1944) IN MEMORIAM Vă regăsesc pe toţi la orice pas, Pe drumuri împreună străbătute, La mari răspântii, teafăr începute, Unde eram, pe unde aţi rămas. Suişul nostru ager în tărie, Întâmpinat de-atâţi luceferi reci, S-a destrămat, răpus, printre poteci, Lăsând în drum povara noastră vie. Câţi aţi primit în pieptul plin săgeata De aur, iscusită de Arcaşul Şi câţi străbat acum, din nou, făgaşul De jos, – rămâne plină ceata. Sub cerul pretutindeni bivuac – Oriunde, aici, sau care parte altă – Acelaşi cort ne-adună laolaltă, Ca stelele şi umbra lor din lac. Din abur zămisliţi, din lut, din sânge, Acelaşi sorţ rămâne scris pe chip Şi-n ochi plutesc fantome de nisip: Când râde-ar vrea, atunci porneşte-a...