POVESTIRI DIN VIATA PARINTELUI NICODIM – De vorba cu ucenicii sai...

PĂRINTELE NICODIM MĂNDIŢĂ ŞI LUMINA CĂRŢII “Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (IOAN, I, 5) Prin reeditarea cărţii de faţă, venerabilul autor îşi propune şi reuşeşte o lucrare cu adevărat parenetică şi îndemnătoare pentru orice creştin. Aceasta pentru că, prin evocarea personalităţii Părintelui Nicodim, întreaga Carte ne încredinţează că “acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el” (IOAN, I, 7) – pe o parte – pe de alta, arată că pentru înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să punem la inimă răspunsul famenului etiopian: “Cum aş putea să înţeleg dacă nu mă va călăuzi cineva” (F.A., VIII, 31). Recunoscând în părintele Nicodim “un vrednic mucenic al culturii teologice româneşti” (p. 120), recunoaştem deasemenea că: “Teologia se întemeiază pe Revelaţia divină şi rămâne aceeaşi peste veacuri… Dacă este adevărat, pe de o parte, că orice cultură nu se poate înălţa până la Dumnezeu fără sprijinul teologiei, tot adevărat este, pe de altă parte, că nici teologia nu poate coborî în sfera realităţilor practice pentru a le asuma şi transfigura în Hristos şi Duhul Sfânt, dacă nu angajează dialog cu cultura, ca să găsească astfel răspunsuri la problemele vremii pentru Biserică şi misiunea ei” (Pr. Prof. dr. D. Gh. Popescu, “Teologie şi cultură” , EIB al BOR, Buc, 1993, p. 65). Numai astfel “spre a găsi răspunsuri la problemele vremii” , revalorificând “trecutul de mărire” se justifică efortul şi se revelează scopul autorului. Pentru că “Părintele Protosinghel Nicodim Măndiţă este singur şi unic. De aceea voi sluji recunoaşterii sale de către cât mai mulţi; de-aş putea să-l fac cunoscut de tot românul ba şi prin străini, socotesc că abia o parte din datorie mi-o împlinesc” (p.16), spune autorul. Subscriem prin urmare şi noi la realitatea că “Cine iubeşte Adevărul şi Cuvântul lui Dumnezeu nu-l mai poate lăsa pe părinte în singurătatea războiului purtat de...

1. Singuratatea Anicai Tupu stand de vorba cu sine insasi...

MÂNTUIREA PRIN SCRIS de Dan Verona O mulţime tăcută bătând pulberea Răsăritului, îndulcind asprimea vremurilor cu suspinul rugăciunilor ei, înaintând spre Sfânta Spovedanie cu teamă şi cu nădejde, încercând să lase în urmă gândurile răutăţii: căci în curând se va afla în faţa Duhovnicului spre “omorârea deplină a voii proprii”. Această lume este cu adevărat îngrijorată pentru sufletul ei, mai ales în perspectiva atingerii zilei celei neînserate, a Împărăţiei viitoare. Ea trăieşte Eshatonul la fel ca în primele veacuri creştine, poate mai puţin spectaculos, dar la fel de intens. Pentru această lume Duhovnicul este o realitate în absenţa  căreia viaţa este de neconceput. El este locul de întâlnire unde realitatea de jos vine să facă ascultare înaintea realităţii de sus. El este uşa pe care dacă o deschizi poţi privi grădina Edenului. Adeseori duhovnicul nu este decât un chip fără faţă, o componentă necesară a vieţii precum apa, aerul, pâinea. Bem apa fără a-i acorda atenţie zilnică. Respirăm aerul fără a medita neîncetat la existenţa lui binecuvântată. Mâncăm pâinea fără să ne întrebăm dacă ni se cuvine sau nu. Ne dăm seama de importanţa lor capitală doar atunci când ne lipsesc. În acelaşi fel mergem şi la duhovnic, spre a primi apa, aerul şi pâinea pentru omul nostru lăuntric, cel care trăieşte deja în realitatea de dincolo. Dacă nu ar primi aceste elemente ale realităţii de dincolo, elemente adevărate – nu simbolice -, omul nostru interior ar muri, cu efecte imprevizibile pentru existenţa noastră în timp. Uneori duhovnicul sare din tiparele obişnuite: continuând să fie distribuitorul hranei pentru omul nostru lăuntric, el este îmbogăţit şi cu unele daruri care fac din el Duhovnicul căutat de mulţimea de credincioşi de la mari distanţe, chiar şi de unii duhovnici cu aprindere pentru misiunea lor, dar cu...

2. Calea cartii

HARISMA “LITURGHIEI CUVÂNTULUI” În prefaţa cărţii cu mireasmă filocalică: “ÎNVĂŢĂTURA PE SCURT A PĂRINTELUI NICODIM MĂNDIŢĂ”, avându-l ca autor pe Dl. prof. Mihai Rădulescu, spuneam că “Sensul adevăratei paternităţi duhovniceşti e mai degrabă acela de a da viaţă”. În cazul Părintelui Nicodim, “frumuseţea iconică a Duhovnicului văzut prin ucenicii săi” confirmă calitatea părintelui spiritual de a fi: “şi tată şi mamă – stavilă pentru lacrimă şi pentru nesfârşitele singurătăţi” – acum şi pururea. “Liturghisitor al Cuvântului” asemenea “didascalilor” din zorii creştinismului, D-l PROFESOR, prin publicarea a încă două volume despre ilustrul duhovnic, revelează acustica personalităţii acestuia pentru posteritate şi ne cucereşte spre mai multă preţuire şi recunoştinţă. Aceasta pentru că, în contextul oricărei ucenicii a vieţii lăuntrice – cultura duhovnicească ocupă un rol de seamă, căci credinciosul are nevoie să-şi îmbogăţească şi să-şi verifice propria sa experienţă cu ajutorul Părinţilor duhovniceşti a căror autoritate este recunoscută de Biserică. În Ortodoxie cunoaştem atât cât trăim viaţa religioasă, cunoaşterea fiind prin participare la dragostea lui Dumnezeu şi a semenilor în virtutea“credinţei lucrătoare prin iubire” (Gal. V, 6) altoiţi fiind în trupul Bisericii, prin Sfintele Taine. Tocmai de aceea, cunoaşterea lui Dumnezeu prin “Raţiunile” Sfintei Scripturi şi scrierilor duhovniceşti reprezintă o “cale” alături de cea a “raţiunilor” făptuirii şi a celor revelate de Înomenirea Logosului divin, spre dobândirea mântuirii. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă: “Cuvântul lui Dumnezeu se face trup prin fiecare din cuvintele scrise… se află tainic în fiecare din poruncile Sale… Cuvântul este cale celor ce străbat bine ‘drumul virtuţii’ prin fapte… şi-şi îndreaptă paşii spre Dumnezeu” (“Capete despre cunoaştere”, II, 60, 68, 71). Înţelegem că prin curăţirea de patimi şi dobândirea virtuţilor, cunoaşterea lui Dumnezeu devine străvezie prin natură şi Scriptură, urmată fiind de cunoaşterea simplă, intuitivă a minţii prin care omul devine dumnezeu după har prin energiile necreate. “Liturghia Cuvântului” devine astfel liturghie a “Cuvântului...

3. Cartea interzisa

POVESTIRI DIN VIAŢA PĂRINTELUI NICODIM – CARTEA INTERZISĂ sau CĂMARA CU SUFLETE Tipărită cu binecuvântarea Prea-Sfinţitului Părinte Galaction, Episcop al Alexandriei şi Teleormanului Recunoştinţa – izvor de virtute “Aduceţi-vă aminte de mai marii (învăţătorii) voştri, care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa “. (Evrei, XII, 7) Trăim din plin vremea restituirilor. Ne întristăm şi ne bucurăm. Exact ca în dilema paulină: ” Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne” (II Cor. VI, 10). Ne întristăm pentru supliciile celor despre care aflăm “cum şi-au încheiat viaţa” şi ne bucurăm pentru existenţa acelora care s-au dovedit coloane de granit în faţa “vânturilor şi valurilor” răului, având casa sufletului zidită pe piatra “care era Hristos”. Este emoţionant să baţi la uşa “CĂMĂRII CU SUFLETE”, cum îşi intitulează noua carte de restituiri Domnul Profesor Mihai Rădulescu, dar şi mai emoţionant să intri. O “cămară” astfel “împodobită” solicită “luminarea hainei sufletului” ca să intri într-însa. De aceea este o bucurie deopotrivă literară şi duhovnicească să vezi sintetizate ” un maldăr de documente ce însumează procese-verbale de arestare, de confiscare, de anchetare, de condamnare şi de eliberare ale celor ce au alcătuit, fără voie, lotul judiciar al Părintelui Nicodim Măndiţă”, cum mărturiseşte autorul. Mesajul cărţii trimite la observarea unei proscomidii duhovniceşti. Cine vrea să privească şi să înţeleagă nu poate să nu-şi pună întrebarea: “Cum au reuşit să convieţuiască pe acelaşi disc al ţării cel mai atroce comunism ateu cu Biserica cea mai rânduită din Ortodoxie?.” Răspunsul este unul: vocaţia liturgică a acestui neam care-şi converteşte întreaga viaţă în gesturi şi amănunte sacralizate şi renunţă la orice, la bunăstare şi la libertate chiar; dar la sacru, niciodată. ” Nicăieri ca-n România – puşcăria nu a fost prefăcută în sorbonă teologică şi în catacombă creştină în care au oficiat cele mai...

4. Condamnarea Parintelui Nicodim...

POVESTIRI DIN VIAŢA PĂRINTELUI NICODIM – ÎNTEMNIŢAREA PĂRINTELUI NICODIM 1. SA AIBA SOTUL OCUPATIE 2. NU M-AM MAI CASATORIT 3. GOANA PE DEAL 4. VIATA LELEI MARITA 5. CEL MAI TÂNAR UCENIC POVESTESTE 6. MAICA EPRAXIA CA MARTURISITOARE 7. ARUNCAREA ÎN TEMNITA A PARINTELUI NICODIM 8. PARINTELE GAVRIL STOICA ABIA IESISE DIN AIUD Apare cu Binecuvântarea Prea Sfinţitului Galaction Episcop al Alexandriei şi Teleormanului Scrierea de faţă constituie volumul II al lucrării “CARTEA INTERZISĂ sau CĂMARA CU SUFLETE” şi a fost culeasă, corectată şi tehnoredactată de autor (str. prof. Grigore Gănescu nr.10, sectorul III, Bucureşti; nr. telefonic 3 27 01 60) Ea face parte din colecţia “Biblioteca Ortodoxiei – Serie Nouă, al cărei redactor responsabil este Mihai Rădulescu: – ÎNVĂŢĂTURA PE SCURT A PĂRINTELUI NICODIM MĂNDIŢĂ culeasă de MIHAI RĂDULESCU (PĂRINTELE NICODIM MĂNDIŢĂ ŞI PATERNITATEA DUHOVNICEASCĂ de † GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; PREDOSLOVIE; NOTĂ şi CINE ESTE MIHAI RĂDULESCU? de MIHAI RĂDULESCU; “BIBLIOTECA ORTODOXIEI. Serie Nouă” semnat: Editura). Editura Agapis; 2.000. – POVESTIRI DIN VIAŢA PĂRINTELUI NICODIM DE VORBĂ CU UCENICII SĂI;. CARTEA ÎNTÂI (HARISMA “LITURGHIEI CUVÂNTULUI” de † GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; prefaţa: MÂNTUIREA PRIN CITIT de DAN VERONA şi PREDOSLOVIE de MIHAI RĂDULESCU); Editura Agapis; 2001. SINGURĂTATEA ANICĂI ŢUPU STÂND DE VORBĂ CU SINE ÎNSĂŞI. CARTEA A DOUA (HARISMA “LITURGHIEI CUVÂNTULUI” de † GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; prefaţa: MÂNTUIREA PRIN SCRIS de DAN VERONA; şi postfaţa: UN CUVÂNT DE ÎNCHEIERE A CĂRŢII de MIHAI RĂDULESCU); EDITURA AGAPIS; Biblioteca Ortodoxiei. Serie nouă; 2001. CALEA CĂRŢII. CARTEA A TREIA; ediţia a doua (PĂRINTELE NICODIM MĂNDIŢĂ ŞI CALEA CĂRŢII de † GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului); Editura Agapis; Biblioteca Ortodoxiei. Serie nouă; 2001 (Prima ediţie: PĂRINTELE NICODIM MĂNDIŢĂ SAU CALEA CĂRŢII (tipărită sub forma unui ziar, pentru parastasul duhovnicului Nicodim Măndiţă, de la...