– Victor Hugo – “Ultima zi a unui condamnat la moarte”...

Traducere de Mihai Radulescu Primele ediţii ale acestei lucrări, publicată la început fără nume de autor, debutau cu următoarele rânduri: “Se poate lua cunoştinţă de existenţa acestei lucrări în două moduri. Fie că s-a găsit, cu adevărat, un teanc de hârtii îngălbenite şi de mărime deosebită, în care s-au aflat însemnate, unul câte unul, ultimele gânduri ale unui nenorocit; fie că am dat peste un om, un visător, preocupat de observarea naturii spre profitul artei, un filosof, un poet, cine ştie cine, a cărui idee, fantezia aceasta, l-a copleşit, neputându-se slobozi de sub imperiul ei decât lepădând-o într-o carte. Cititorul va alege din aceste două explicaţii, pe cea care îi va plăcea.” După cum reiese din text, în epoca în care a fost publicată cartea de faţă, autorul n-a socotit că se cuvine să-şi înfăţişeze întreaga gândire. A preferat să aştepte ca ea să fie înţeleasă şi să vadă dacă, într-adevăr, va fi. A fost. Astăzi, autorul poate dezvălui ideea politică, ideea socială, pe care a voit să le popularizeze în această nevinovată şi candidă formă literară. El declară, aşadar, sau, mai curând, mărturiseşte cu glas tare că Ultima zi a unui condamnat la moarte, nu reprezintă altceva decât o pledoarie, directă sau indirectă, cum vreţi să o luaţi, în favoarea abolirii pedepsei capitale. Lucrul anume pe care a intenţionat să-l facă, tot ce ar dori ca posteritatea să întrevadă în opera sa, dacă s-ar întâmpla să fie interesată de ceva atât de mărunt, nu este apărarea particulară, totdeauna lesnicioasă, totdeauna tranzitorie, a cutărui ori cutărui criminal, a cutărui ori cutărui acuzat ales dintre alţii; este vorba de pledoaria generală şi permanentă în favoarea tuturor acuzaţilor de azi şi de mâine; este articolul cel mai de seamă din dreptul umanităţii invocat şi pledat cu glas...