– Insemnari

ÎNSEMNĂRI PE “CALENDARUL MEU” de RADU GYR

O experienţă literară mai puţin obişnuită, din trecutul meu apropiat, mi-a oferit suficiente bucurii pentru a mă simţi incitat să o repet.

Adunându-mi într-o cărţulie eseurile privitoare la creaţia lui Mircea Eliade, am avut norocul ca un mult prea smerit cărturar dintre amicii mei, domnul Dinu Mazilu, să-mi atragă atenţia asupra unui fragment din memoriile studiosului român stabilit în Statele Unite, pasaj în rândurile căruia istoricul religiilor aducea un omagiu binemeritat tatălui celui dintâi, profesorului Dumitru Mazilu, acela care i-a deschis ochii elevului, autor viitor al “NUNŢII ÎN RAI”, asupra posibilităţilor sale literare şi, la drept vorbind, l-a determinat a deveni scriitor, singurul dascăl care, în pletora unor cadre didactice înclinate a-l lăsa corijent an de an, i-a ştiut citi psihologia şi să-l îndemne pe făgaşul potrivit firii şi înclinaţiilor sale. Mai mult, ceea ce n-am menţionat-o cu respectivul prilej, deşi îmi stătea în datorie să o fac (dar nu am găsit justificarea de a mă aduce şi pe mine în prim plan), un nepot al aceluiaşi profesor de limba română a jucat un rol de mare însemnătate în propria mea existenţă. Mă refer la cognomenul său Dumitru Mazilu, cunoscut confraţilor literaţi ca şef al secţiei de limbi germanice de la Editura Univers, într-o perioadă când, eliberat din puşcărie şi student a doua oară aflându-mă, a binevoit să-mi acorde credit, confirmându-mi propunerea şi comandându-mi traducerea romanului: “SILAS MARNER” de George Eliot, ulterior al volumului de eseuri de Oscar Wilde: “INTENŢIUNI”. Am mândria că acel roman a fost, în conformitate cu nesigurele mele amintiri de astăzi, prima scriere publicată la noi (într-o ţară comunistă practicând ateismul de stat), cea dintâi operă, spuneam, cu tematică deplin creştină şi deosebit de convingătoare în denunţarea unor racile ale neoprotestantismului şi în surprinderea satisfacţiilor oferite de revenirea la credinţa pământeană şi din moşi.

Experienţa literară pomenită mai sus se rezuma la contribuţia mea, oricât de săracă, în elucidarea unui moment din viaţa autorului care mă preocupa – Mircea Eliade -, moment rămas mai obscur în masa amintirilor sale datorită grabei memorialistului de a atinge zone mai semnificative din existenţa sa spirituală. Această contribuţie urma să ajute cititorul să pătrundă mai intim în cele destinate lui de către scriitorul istoric al religiilor.

Trebuie să recunoaşteţi că aspiraţia mea nu este măruntă şi, de n-ar fi jena unei atât de monstruoase afirmaţii, repetând-o sunt ispitit să cred că, într-un fel nepermis de obraznic, pot participa şi eu la luminarea lectorului, alături de romancierul şi istoricul religiilor comentat.

Să las de o parte amăgirile de felul acestora de mai sus şi autoînşelările şi să trec la vestirea noilor şi actualelor mele ispite de… colaborare. Ele sunt stârnite de amintirile lui Radu Gyr: “CALENDARUL MEU. PRIETENII, MOMENTE ŞI ATITUDINI LITERARE” (Constanţa, Ex Ponto, 1996). Citind cartea, am băgat de seamă că anumite persoane apropiate sau măcar cunoscute de poet, au jucat un oarece rol şi în viaţa unui ins din altă generaţie, precum subsemnatul, născut mult mai târziu şi având numai parţial aceleaşi preocupări. Adaosurile ce le pot face spuselor sale deseori confirmă, de pe poziţia altui observator, afirmaţiile lui Radu Gyr, extrem de riguros exacte. În cazuri osebite, persoana menţionată de cel din urmă este urmărită în ani şi în decăderea prevestită de Gyr sau nebănuită de el; ori în ascensiunea ei. Oricum ar sta lucrurile, persoana este iluminată de două simţiri şi de două judecăţi şi, datorită acestei metode, capătă volum psihologic.

Semnatarul paginilor de faţă recomandă şi altor scriitori să-i preia iniţiativa şi să urmărească, la rândul lor, în propriile lor amintiri, personaje prezente în confesiunile memorialiştilor noştri, devenind foarte util cunoaşterii româneşti să privim în evoluţie o persoană sau alta, mai ales dintre acelea care au avut oarecare importanţă în destinul cultural sau istoric naţional românesc. Preocuparea este nouă pe tărâmul literelor şi se cade fructificată.

Astfel de incursiuni în memorie slujesc documentării viitorilor istorici, iar dacă redactările cuvenite sunt înzestratate cu har, ele se situează pe pragul dintre cercetare şi romanesc.

Destul cu laudele aduse tehnicii folosite în această scriere! S-o lăsăm pe ea să se înfăţişeze asprimii cititorului, neînsoţită de nici o altă binecuvântare a izvoditorului ei şi să ne retragem nevăzuţi din arenă.

Mihai Rădulescu