– Despre curatie

PRIN CURĂŢIE dobândim dragostea adevărată. Nimic nu câştigă, pentru noi, dragostea, cum o face curăţia. Iar dragostea de o dobândim, nu mai suntem singuri; iar nemaifiind singuri, piere toată pricina suferinţei. Că bolnavi de suntem, cu cât mai uşor suportăm durerile şi amărăciunile aduse de neajunsurile lipsei de sănătate, dacă alături de noi priveghează un suflet iubitor, înţelegător, mângâietor… Neîncrezători în viitor de suntem, ori neîncrezători în noi înşine, în puterile noastre, în inteligenţa noastră, şi ni se alătură un suflet iubitor ce ne insuflă încredere în viitor, în noi înşine, în puterile noastre, în inteligenţa noastră, cum ne ridicăm din nehotărâre şi pornim la cucerirea vieţii! Spăimos de suntem, asemeni racului ce tot dă îndărăt dinaintea greutăţilor şi a luptei, şi alături ne vine un suflet iubitor, cum pornim cu temeritate înainte, să înfruntăm pricinile fricii noastre şi să le învingem! Vorba cântecului: Unde-i unul nu-i putere, / Unde-s doi puterea creşte.
Iar pentru a cuceri dragostea nu există cale mai sigură decât curăţia sufletească, curăţia ţintei la care aspirăm, curăţia intenţiilor ce le nutrim, curăţia faptelor noastre, curăţia pornirilor ce le îngăduim în noi, curăţia mijloacelor ce le folosim, curăţia vorbelor ce le rostim, curăţia tonului cu care vorbim, curăţia privirilor ce ne însoţesc cuvintele şi tăcerile, curăţia gândului ce ne hrăneşte existenţa.

Unii, rare cazuri, se nasc cu darul curăţiei şi le este dat să nu-l piardă niciodată. Dimpotrivă, el se întăreşte pe zi ce trece iar murdăria celor din jur nu-l atinge, nu-l pângăreşte, nu-l siluieşte, nu-l îngenunche, nu izbuteşte să-l încovoaie pentru a şi-l face asemenea. Această curăţie nici măcar n-are nevoie de pază dinăuntru, pentru că este dată de Dumnezeu, podoaba cea mai de seamă a firii moştenite prin naştere. Întâlnirea unui atare tânăr, adult sau bătrân constituie o experienţa unică, pe care n-o uităm niciodată, ce ne va bucura până la ultima suflare. Viaţa este atât de întortochiată încât întâlnirea curăţiei ne rămâne în amintire ca o oază de lumină.

Toţi ne naştem curaţi; numai unii ne păstrăm această curăţie neatinsă, numai unora ne este dăruit să ne luptăm pentru menţinerea ei în ani. Iar aceia sunt ca nişte trimişi ai Domnului, a căror menire pare a fi să ne ţină trează încrederea că încă mai este cu putinţă sufletul din noi.

Societatea e putredă, pentru că înving în ea demonii. Iar aceştia, de obicei întruchipaţi de fraţi de-ai noştri, de mulţi, de foarte mulţi fraţi, nu precupeţesc nimic pentru stricarea sufletelor curate. Într-o lume a sufletelor curate nu încap răzbunarea, înşelarea, minciuna, provocarea conştientă a durerii, nici a suferinţei, orbirea de către carne şi nestatornicia ei, şi efemerul ei, şi golul ei.
Cum poate fi îmbunătăţită societatea? Societatea poate fi îmbunătăţită  fiecare îmbunătăţindu-se pe sine. Dacă izbutim cu toţi să ne redobândim curăţia, nu mai este om în care necurăţia să persiste. ‘Atunci cum să-mi dobândesc eu avantajele pe care le storc din lumea aceasta, aşa cum este, fără curăţii?’ va exclama în clipa aceasta cel necurat. ‘La ce bun atâtea avantaje?’ îl voi întreba şi eu. Viaţa, cu cât este mai simplă, cu cât este mai esenţială, cu cât atârnă de mai puţine, cu cât se descotoroseşte de complicaţii vătămătoare, sâcâitoare, dătătoare de dureri de cap, cu cât pretind eu mai puţin la puterea asupra celorlalţi, cu atât este viaţa mai dulce.
Cât e de încurajator să porneşti către  semen cu credinţa că vei fi înţeles din prima clipă şi că-ţi va răspunde pe faţă, fără a se gândi la interesul personal sau al celor ascunşi îndărătul său, fără denaturarea adevărului, doar a entuziasmului frăţietăţii, cu conştiinţa că o mână de ajutor ce-ţi va da te va face fericit. Şi, mai ales, cu încrederea că fericirea ta contează pentru el, aşa cum copiii au certitudinea că fericirea lor este preocuparea părinţilor lor, este dorinţa cea mai mare a tatei şi a mamei lor. Pământul este al tuturora, deci şi fericirea ce o putem dobândi de pe urma vieţii trebuie să aparţină tuturora. Or, cum ea nu depinde numai de sănătatea noastră personală, de inteligenţa noastră, de înţelepciunea noastră, să nu trecem cu vederea că depinde şi de ceea ce ne putem oferi unul altuia. Fericirea este sentimentul ce însoţeşte o stare de elecţie dependentă de două surse: una interioară; cealaltă, exterioară şi reciprocă. Ambele aceste izvoare ale fericirii trec obligatoriu, în revărsarea lor, prin lucrarea curăţiei, insist: atât cea interioară, adică sufletească, dar şi cea externă, adică a intenţiilor, judecăţilor şi faptelor aproapelui. Curăţia este garantul fericirii.

Fericirea nu este niciodată egoistă. Multe sentimente par să ne satisfacă până la atingerea treptei fericirii, dar puţine o fac cu adevărat. Acestea, despre care vorbesc, ne mint cu flatarea orgoliului, cu săturarea nevoii de afirmare personală, cu umflarea artificială a personalităţii, cu saţiul adus de satisfacerea momentană a instinctelor. Fericirea nu trebuie căutată în futilităţi de acest ordin. Fericirea este resimţirea fericirii celuilalt, provocată de noi sau, măcar, prin mijlocirea noastră. Adică, fericirea presupune înlăturarea oricărei urme de egoism. Iar înlăturarea egoismului dintre motivaţiile noastre ne duce la descoperirea curăţeniei.

Curăţia presupune răzuirea oricăror  asperităţi duhovniceşti. Pe calea ei, tot ce tinde la bunăstarea lăuntrică sau trupească a aproapelui lunecă fără opintire, cu viteze infinite, spre realizare. Nimic nu stă în calea curăţiei, pentru că este calea ce ne conduce spre semen, iar Dumnezeu ne îndeamnă să-l iubim pe acesta, să-i înlesnim existenţa, să-i netezim urcuşul spre mântuire. Din faţa curăţiei dispar orice argumente în favoarea noastră înşine. Şi ele pierind, răsar, tot mai pregnante, argumentele în favoarea celuilalt. Acestea, nu numai că sună alarma dragostei în cugetul nostru dar, întemeindu-se pe curăţie, se impun ca singurele argumente vrednice de crezare, vrednice de jertfă, vrednice de împlinire.
Curăţia este poarta prin care putem trece întru împlinirea binelui desăvârşit, în sfârşit, desăvârşit cât ne este omeneşte îngăduit. Fără curăţie nu există dragoste adevărată. Fără curăţie nu există credinţă adevărată. Fără curăţie nădejdea este înşelătoare. Fără curăţie adevărul este minciună. Fără curăţie nimic nu este de la Dumnezeu, ci de la cel rău.
Nu există legământ mai puternic decât acelea insuflate de curăţie. Nu există fericire mai pură decât acelea cerute şi impuse de curăţie.

Fiţi curaţi cum Fiul Domnului curat este. Fiţi curaţi cum curat este Cuvântul lui Dumnezeu.