Alexander Young (A.Y.) Jackson

Grupul Celor Şapte

Formarea lui Alexander Young (A.Y.) Jackson nu a fost una de invidiat. Tatăl său şi-a părăsit familia (din care şase copii) în Montreal, Quebec, unde s-a născut viitorul pictor (3 octombrie 1882). Acesta a fost obligat să-şi câştige existenţa prea de timpuriu, dar spre norocul său, locul de muncă (băiat de servici) şi l-a găsit la o firmă de litografiere. Fu calea sa de a intra în contact cu una dintre artele ce urmau să-i cucerească sufletul pe tot restul vieţii. Serile frecventa cursurile şcolii din Montreal: “Le Mouvement National”.
Nu se cunoaşte limpede dacă plecarea lui în Europa, în anul 1905, ţintea la o specializare în direcţia apucată. Cert este că mijloacele materiale nu i-au îngăduit să străbată oceanul decât angajându-se muncitor pe un vas ce transporta vite. Această aventură, cu siguranţă deloc atrăgătoare, i-a lăsat, totuşi, gustul unei perfecţionări posibile. Drept care, după o escală la Chicago, unde a lucrat pentru o firmă de comerţ de artă, adunând banii necesari unei noi călătorii, şi a urmat cursuri la “Art Institute”, reveni în 1907 la Paris, cu determinarea de a studia Impresionismul. Frecventă “Academia Julian”, unde lucră sub îndrumarea lui J-P Laurens. Vizită Olanda şi Italia, însetat să se informeze în domeniul ales pentru o viaţă şi să se scalde în atmosfera marilor centre ale picturii europene. Contactul cu arta franceză a constituit elementul cheie al deciziei sale de a practica pictura ca profesionist.
Unele lucrări din epoca aceea ar putea fi acuzate că reprezintă dovezile lăsate de începătorul insuficient obişnuit cu arta sa; cum ar fi tabloul “Notre Dame”, reprezentând exteriorul îmbeznat al catedralei, surprins la un ceas când formele nu se mai disting limpede. Personal, mai curând aş opina, dimpotrivă, că nu lipsa de exerciţiu al începătorului poartă vina indistinctului dominând tabloul, ci întunericul lăuntric al artistului, dublu motivat: biografic (s-a reţinut ce copilărie plină de griji a avut pictorul), dar şi prin originea sa însăşi: nordică. Care dintre noi se obişnuieşte rapid cu mentalităţile, peisajele, înfăţişarea şi gustul mâncărurilor, graba sau trăgănarea vocabulelor pe buzele autohtonilor şi, mai ales, culoarea şi mireasma aerului din străinătate, dacă nici nu prea ai bani prin buzunar? “Pastorală”, din aceeaşi perioadă, este şi ea caracterizată de similare culori sumbre, dramatice. La fel, “Canalul din Franţa”. Acestea pot fi comparate cu “Lacul de Miazănoapte”, crepusculul întârziat pe faţa undei (pictat în Canada), crepusculul care umple universul cu un incendiu de jar mocnit, iar nu de pale extinse pretutindeni cu o culoare muşcând hălci din cele vii. În “Privind la North Pine din South Pine”, brunurile uscatului se amestecă oţelului albastru al pânzei de apă, neizbutind să se separe încă, deşi au trecut atâtea miriade de milenii de la Facere. Vegetaţia tentaculară din “Râul York” ascunde, în acelaşi timp revelând, “lacul codrilor albastru”, în spatele unei tufe cu fructe roşu aprins.
Paleta lui Alexander Young (A.Y.) Jackson se va lumina, odată revenit acasă, ceea ce se simte în ultimele lucrări citate. Trebuie înţeles prin aceasta o lumină grea de materie, deloc transparentă. Mă gândesc la “Primăvara la Bienville”, acea aglomeraţie de case rustice, cu curţi mici al căror piept este încărcat de poveri de zăpadă, prea friguros anotimpul fiind încă pentru a ne îngădui să întâlnim şi vreun localnic pe afară, sub cerul plumburiu străbătut de vine trandafirii şi lunecând în întâmpinarea unei creste montane violete, în depărtare. Sau la copacii înfloriţi, din “Algano”, cu coroanele proiectate ca nişte focuri bengale galbene şi corail, asupra unui munte cu nuanţa lutului, de găsit dincolo de o apă albastru profund, pe când în “Cea dintâi zăpadă. Algano”, fulgii se rotocolesc cătinel, cătinel, în vârtejuri de ceaţă, fără vigoare încă, proiectaţi asupra unui fundal brun roşietic. Rariştea, din “Lake Superior County”, este atât de traumatizantă pentru trunchiurile rămase verzi şi încă în picioare, că par ostaşi a căror căpetenie s-a pierdut pe câmpul de luptă. Chiar dacă în adâncul pădurii, din “La marginea tufişurilor”, e beznă, zăpada limpezeşte întregul. Neaua policromă, dintr-unul din “Peisajele din Quebec”, primeşte razele din plin, revărsând asupra cocioabelor din centrul lucrării o undă de umor sănătos, oricât de îngropate ar fi ele în troiene şi oricât s-ar grăbi, în zare, un bărbat să plece în căruţa trasă de un roib. “Lângă lac” expune o amplă suprafaţă ca de mercur, pe a cărei oglindă tulbure, aproape de baza imaginii, odihnesc, în ape, câteva stânci uşor confundabile cu nişte bivoli la scaldă.
Revenit în Canada, Alexander Young (A.Y.) Jackson s-a aşezat în  Sweetsburg, Quebec. Printre lucrările realizate în această perioadă (mult mai vechi decât cele citate) se numără şi “The Edge of Maple Wood” (Liziera Pădurii de Arţari). Eforturile făcute de Jackson pentru a se impune nu au dat rezultate. Totuşi, după câţiva ani de străduinţă, atunci când, decepţionat, a decis să se mute în Statele Unite, primi o scrisoare al cărei conţinut merita atenţie.
J.E.H. MacDonald, un pictor din Toronto, îl întrebă ce soartă avusese tabloul pomenit imediat mai sus, expus cu câţiva ani mai înainte în Toronto. Mai mult, adăuga că un alt pictor, pe nume       Lawren Harris dorea să-l achiziţioneze, în cazul când autorul nu-l înstrăinase.
Vânzarea lucrării fu urmată de o corespondenţă caldă cu pictorii din Toronto, toţi deplângând situaţia artelor plastice în Canada. Jackson fu invitat frecvent să îi viziteze, în continuare însoţindu-i la peisaj în zone ce i-au făcut pe toţi celebri, cum ar fi Parcul Algonquin, Georgian Bay, Algoma şi Ţărmul de Miazănoapte. O prietenie deosebită îl legă de Tom Thomson; petrecură împreună îndelungi perioade dedicate pescuitului şi activităţii plastice.
În 1913, Lawren Harris, admiratorul său de altădată, a cărui preţuire se accentuă pe măsură ce îl cunoscu mai bine, îi propuse  să lucreze împreună o vară întreagă în regiunea Georgian Bay. Experienţa devenea posibilă deoarece dr. McCallum le-a pus la dispoziţie cabana sa, s-a oferit să le acopere cheltuielile timp de un an  şi, pe deasupra, le-a dat şi cheia unei camere din Studio Building. Cu prilejul Primului Război Mondial, Jackson a fost singurul membru al grupului, doritor să cunoască frontul. Dar abia ajuns acolo, în 1915, a fost rănit. După vindecare a pictat pentru monumentele de război, din 1917 până în 1919. Pe urmă, revenind la Toronto, a făcut dese ieşiri la peisaj în partea de jos a lui St Lawrence, în Arctica, în Columbia Britanică.
În 1920, dimpreună cu prietenii săi, fondă Grupul celor Şapte.  Iniţiativa nu fu pe gustul conaţionalilor oameni de artă, dealtfel puţin numeroşi. Se socotea că peisajul canadian, către care se îndreptau toate aspiraţiile membrilor noului grup, era prea sălbatic şi neinterpretabil.
A predat în Toronto la College of Art (OCA), în cursul anului 1925, singurul an când nu a participat cu ceilalţi la expediţia de pictură obişnuită. Denumirea dată acesteia (expediţie) trebuie luată ca atare. Membrii Grupului deveniseră aproape nişte exploratori. Pilda lor ar putea fi adoptată şi de contemporanii noştri, pe care multe secrete ale peisajului românesc îi aşteaptă, încă nedezvăluite prin penel. În 1933, a pus umărul pentru înfiinţarea Grupului Canadian, o altă asociere de plasticieni.
A continuat îndelung timp să-şi îmbogăţească universul, alături de colegii săi de generaţie şi ideal.
În 1955 se mută definitiv în Ottawa.
S-a stins la 5 aprilie 1974, în Kleinburg, Ontario.