– Epilog

În fundul scenei au apărut câteva practicabile. Ele sunt dispuse astfel încât Grefierul să pară caraghios de mic în raport cu “înălţimea” conferită de practicabilele pe cel din vârful cărora îşi face el apariţia, simbolizând Justiţia. Lumină ciudată, funebră, asupra lui. Bărbaţii şi femeile din prolog vin, dansând infernal, sub privirile impasibile ale Grefierului, nemişcat. Femeia închipuind Justiţia va pătrunde cu o splendidă majestate; este îmbrăcată în acelaşi maiou; de umeri îi atârnă o pelerină somptuoasă, de mătase cu fir de argint; intrarea ei în scenă este izolată de a celorlalţi. Grupul dantesc iniţial l-a adus la picioarele practicabilelor pe Beaumarchais, pe care l-a obligat să îngenuncheze, cu faţa spre Grefier. După intrarea “Justiţiei”, un moment de tăcere solemnă.

GREFIERUL: Înalta Curte, după profundă şi matură chibzuinţă, o condamnă pe Gabrielle-Julie Jamart, soţia lui Louis-Valentin Goëzman, să fie adusă la tribunal şi să fie ruşinată, blamată şi smerită, în genunchi. Va plăti amenzi Regelui şi Tribunalului şi va fi obligată să contribuie la întreţinerea penitenciarelor ţării cu echivalentul sumei însuşite de la Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais. Cererea acestuia ca femeii numite să i se ierte plata sumei deja restituite lui a fost respinsă. La fel, Înalta Curte, după profundă şi matură chibzuinţă, îl condamnă pe Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais să fie adus la Tribunal şi să fie ruşinat, blamat şi smerit, în genunchi. Va plăti amenzi regelui şi Tribunalului. Mai mult, Memoriul său, care începe cu cuvintele: “Pe când lumea discută despre un proces…”, cel care începe cu: “Grăbit să-mi dovedesc nevinovăţia expunând faptele…”, cel care începe cu: “Ei bine, doamnă, hotărât lucru, întruna vă prind contrazicându-vă…”, cel care începe cu: “Conform desfăşurării uzuale a unui proces…”, adică toate cele patru Memorii publicate de numitul Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais vor fi rupte în bucăţi şi arse la picioarele scărilor principale ale tribunalului, autorul lor asistând la această ardere în genunchi. Aceasta deoarece Memoriile menţionate cuprind expresii şi imputări temerare, scandaloase, defăimătoare şi injurioase la adresa magistraturii în general şi la adresa a numeroşi membri ai săi. Republicarea acestor Memorii, sub orice formă, va aduce după sine sus numitului condamnat pedeapsa corporală. La fel, Înalta Curte, după profundă şi matură chibzuinţă, îl absolvă pe numitul Louis-Valentin Goëzman de orice vină şi de orice pedeapsă, drept care este achitat.

BĂRBAŢI ŞI FEMEI: URAAA! URAAA! URAAA! Trăiască Justiţia! (începe un dans valpurgic în care personajul “Justiţiei” deţine centrul interesului, prin poziţiile şi mişcările ei dezmăţate. Izbucneşte la difuzor, cumplit, Aria Calomniei. Pe acest fond sonor, cei de pe scenă scandează tot mai repede şi mai ameninţător: “Justiţia nu e totdeauna oarbă”.)