DOMNUL CHRISTOFER F. gândea la înaintarea spre transcendent a prietenului său: “Este plină de ocoliri inutile şi inconştiente, de bucle şi răsuciri pe loc, ce-l aduc a reveni de unde a plecat – atunci când se amăgeşte că a cucerit orizonturi noi şi strigă cutezător: Evrika!, nefiind complet păcălit, ba părându-i-se a recunoaşte zona şi exclamă, uluit de propriile-i intuiţii: ‘Deci mă aflam de ieri pe drumul cel bun!’. Adevărul este că nu se afla pe nici o altă cale decât aceea a hazardului şi că nu ieşea din hăul deschis de dezvoltarea sexualităţii proprii sub tălpile lui. Din atari bezne nici n-are cum se smulge, pentru că nici o rază a maturităţii nu ajunge la el.  Şi tot acolo, în afund, navighează – adică pluteşte în derivă – şi astăzi. Afirm asta pentru că nimic din erotismul uzual, franc, direct şi terre-a-terre , nu-i spune nimic, nu-l atrage, nu-l reţine. De ce? Tocmai fiindcă n-a atins (ceea ce este atât de lesnicios celorlalţi) maturizarea intelectual-sexuală nici la paisprezece ani, nici la treizeci, nici la cincizeci şi cinci. Astfel, el nu a ştiut şi nu ştie nici astăzi să recunoască sexualul, ci continuă să-l presimtă, să-l caute, să-l inventeze, în lipsa pământului ferm sub picioare, în lipsa certitudinilor fiziologice care le dau altora siguranţă şi libertate de mişcare. Cum de s-a întâmplat să cadă victimă acestei imaturităţi prelungite şi probabil definitiv instalate în personalitatea lui?” Christopher F. ar răspunde pe dată: ‘e victimă deoarece a confundat iniţial exotericul cu esotericul, carnea cu spiritul, coitul cu iniţierea, lumina întunericului vaginal cu lumina duhovnicească, umezeala (şiretlicul aceluiaşi organ) cu Apele precedând Facerea’. Şi răspunzând astfel, ar fi mulţumit, dacă n-ar surveni o nouă întrebare: “De ce a fost cu putinţă această confuzie?” Cu aceeaşi luciditate, domnul F. ar da răspunsul de nerespins:...

DOUĂ VISE ALE METAMORFOZEI VISELE MĂ AŞTEAPTĂ, încuiate în dulapul unde-mi păstrez numeroasele caiete ale însemnărilor zilnice de pe parcursul a zece ani. De când nu mai fac astfel de consemnări au mai trecut alţi vreo zece. Numai vise mai notez: când şi când câte unul, al meu sau al altcuiva, ce mă impresionează în mod deosebit. Voi transcrie aici două recente, ale lui A. F.. Iată cele desfăşurate în spaţiul oniric. CARNAGIUL din noaptea 1 spre 2 februarie 1995 Mă aflam în sala de baie unde se găsea şi un closet. În ochiul de apă din acesta a apărut, din adâncul canalului, o broască ţestoasă. După ce a ieşit complet la iveală, am ridicat-o în mâini şi am depus-o în cadă. Pe gura de scurgere a celei din urmă s-a strecurat, urcând, o soaţă a ei. Mă întrebam cum putea să-şi facă drum, deoarece era aproape dublă, faţă de precedenta, iar gura de scurgere ştim cu toţii ce dimensiuni are. Prima să fi fost lungă de vreo 20 cm., a doua de vreo 35. Mi-era drag că veniseră la mine. După câteva scene ce nu le rememorez, m-am gândit să sacrific una dintre ele, în vederea pregătirii unei supe de broască ţestoasă, despre care am citit în romanele englezeşti, dar din care n-am gustat niciodată. Am ales-o pe cea mai mică, cu grija ca, dacă nu-mi reuşea planul culinar, să n-o omor de pomană pe cea mare. Înarmat cu un cuţit de bucătărie lung şi ascuţit, am început o măcelărire a bietului animal, nepricepându-mă deloc să-l sacrific şi să-l tai bucăţi. Am socotit că i-am retezat capul, rămas atârnat de pielea gâtului. Cel puţin aşa am crezut atunci. Pe urmă am trecut la despicarea labelor, una după cealaltă. Gândeam că numai picioarele sunt...

Din Jurnalul lui A. F. Noaptea de marţi 16 spre miercuri 17 I 1979. Mă aflam la Sibiu, pentru două zile. Cineva mi-a istorisit acolo de unde veneam, Bucureşti probabil (cititorul trebuie să ştie că A.F. este un amic român stabilit în Londra), prin ce peripeţii trecuse în căutarea unei camere unde să doarmă în Sibiu. Reţinusem istorisirea (“nu era numai memorizare; parcă visul ar fi început cu această povestire, când mă pregăteam de plecare”, comentează visătorul). Apoi mă văd în piaţa de lângă biserica Dobroteasa (“acel cartier pe care îl recunoşteam ca bucureştean, ţinea şi locul Sibiului, în vis;” idem). Mă mir că există patru cofetării, ocupând cele două părţi ale străzii, complete (“‘complete’ nu este o greşeală de exprimare; am transcris astfel visul, ceea ce are cu siguranţă o explicaţie; orice lapsus ascunde ceva”). Intru într-una. Vreau să mănânc o prăjitură. Luxul nu este egalat de produsele care sunt în număr mic şi obişnuite. Ies. Mă aflu împreună cu o tânără şi un domn. Sunt întrebat, ei constatând că privesc către vârful unui bloc, ce an stă scris acolo sus. Era din secolul XVIII. Nu reţin anul, acum, când consemnez. Puţin mai departe se repetă jocul. Era: 1707. Pornesc singur către centru, pe Văcăreşti în sus. Intreb (conform informaţiilor din Bucureşti) un domn venind din urma mea dacă ştie pe aici, prin cartierul Mărăşeşti, vreo stradă cu case vechi de două sute de ani. Remarcasem urâţenia bărbatului. Îmi confirmă şi îmi indică o stradă de vizavi (ceva mai jos de strada Pitagora). O poartă mare şi veche de lemn, în genul porţilor înalte ale regiunii germanice din Transilvania. Pe ea, un anunţ informând că există cameră de închiriat, în termeni cam ciudaţi. Pătrund într-o curte extrem de delăsată. Zidurile împrejmuitoare coşcovite de...

DE VÂRSTĂ PESTE ŞAPTEZECI, e mărunţică, iute, curată, în sens propriu şi figurativ, gospodăroasă, voluntară – cu frâne ale bunului simţ ce-i îndulcesc solicitările -, omul lui Dumnezeu, dar în nici un caz habotnică, dedicată semenului până la a-şi jertfi tot timpul liber, bună şi mângâietoare, de aceea garsoniera îi este mereu plină de cunoştinţe ce caută încurajarea înţelegerii sale; lecturile şi le alege din domeniul cărţilor de mistică şi de analiză a omului şi existenţei – preferabil din ariile filosofiei, sociologiei, psihologiei; nu evită nici un subiect când discută, pentru că are o temelie de neclătinat pe care şi-a clădit Weltanschauung-ul, aceea a viziunii catolice asupra lumii, fără ca aceasta să devină jenantă în juru-i. Licenţiată în sociologie, a practicat-o viaţa toată în laborator, pe teren şi în cabinet. Mai mult, a avut marele noroc să fie vecină de o viaţă cu una dintre cele mai fascinante figuri universitare londoneze, total abstras din imediat şi înfipt într-o lume a înţelegerilor superioare, experimentator al Absolutului, pe calea ‘observării’ lui Dumnezeu în fiece fir de praf şi de viaţă. Sub influenţa lui a luat deprinderea asocierii stiinţei cu credinţa, drept care conversaţia îi este tipic intelectuală şi nu adie niciodată a pridvor parohial. Ascultând-o, logica devine firesc aplicabilă în domeniul ilogicului, al ‘nebuniei’ pentru Hristos, cum a numit credinţa Mântuitorul însuşi. O frecventez sporadic, în amintirea aceluia care ne-a fost drag amândurora – savantul numit – şi care, astfel, a devenit legătura noastră coborâtă din imponderabil, adăugând misterului ambelor existenţe unul uşor şi plăcut de suportat. Nu peste mult i-am povestit un vis într-al cărui final ea îmi devenea un fel de călăuză. Într-o bună zi, cu prilejul unei convorbiri telefonice, plângându-se, amuzată, de faptul că toţi tabără asupra sa, trag de ea, o supun...

Luni 5 II mi-am notat fragmentul final al unui alt vis din noapte abia încheiată. Într-un tramvai. Însoţeam o tânără al cărei pat – mobilă stil – voiam să-l cumpăr. ‘Voiam’, scrie A. F., asociat cu ‘pat’, indică limpede dorinţa sexuală. Ceea ce mi se pare ciudat pentru mine, care niciodată n-am recurs la a plăti dragostea, e inserţia ideii ‘cumpărării’; cu atât mai mult cu cât ea devine tema visului, după cum se va vedea. Ne-au ajuns din urmă două surori în jur de douăzeci de ani: aveau şi ele un pat de vânzare. Stilul acestuia era: Mercantile (!). Cereau, aferat, un preţ ridicol de mic: 200 lei. Schimb de priviri cu cea dintâi vânzătoare; zâmbetul ei de superioritate. E uşor de remarcat progresia numărului doi: 2 surori, 20 ani, 200 lei. Ca şi insistenţa asupra ideii vânzării ‘patului’ – stilul ‘Mercantile’. Deoarece am menţionat, în comentarea visului precedent, că atât numele femeii iubite cât şi acela al soţiei începeau cu iniţiala M, mă întreb în ce măsură trebuie legat acest fapt de litera de debut al cuvântului ‘Mercantile’ (mai ales când am simţit nevoia s-o transcriu cu majusculă). Caut în amintiri ceva cât de cât apropiat de această întâmplare. Regăsesc o seară când reveneam acasă, când încă nu eram căsătorit. Una dintre cele două banchete dispuse faţă-n faţă într-un troleibuz era ocupată de două fete cu vreo zece ani mai tinere ca mine. Erau singurele pasagere la acea oră destul de înaintată. Am luat loc pe bancheta de vizavi. Era vară. Nasturii bluzei îmi stăteau deschişi, lăsând să mi se vadă pieptul. Am remarcat privirile uneia insistând asupra muşchilor lui. Apoi au coborât către rădăcina pulpelor, de unde nu s-au mai mişcat, concentrate să citească formele întrevăzute prin ridicăturile şi coborâşurile pânzei subţiri din care-mi erau confecţionaţi pantalonii. Căutăturile îi erau arzătoare, atât de perseverente, încât...

PERSONAJELE – MAESTRUL ‘LORGNON’ – SERAFIMA Doi actori ambulanţi expatriaţi; vârsta lor n-are nici o importanţă. Dintre ei, femeia, ca totdeauna, este cea care are mai mult bun simţ şi, cum este normal, bărbatul este cel mai orgolios. Se iubesc cu patimă şi-şi fac rău cu mari satisfacţii. Ambii suferă foarte tare datorită condiţiei de ‘străini’ ce le este impusă de viaţă. Se află la capătul puterilor şi la capătul pământului locuibil. DECORUL O condiţie a interpretării acestui text este aceea ca scena să fie situată sub nivelul stalurilor, dispuse în pantă în jurul sau în faţa ei. În cazul când un teatru cu scenă italiană va dori să-l monteze, scenograful va avea grijă să doteze locul de joc cu fose de diverse adâncimi, pentru a crea un spaţiu sugerând un nivel inferior sălii. Scena reprezintă un fragment de ţărm oceanic, în ţinuturile calde ale abundenţei; aceasta nu înseamnă că cel care socoteşte că acţiunea s-ar desfăşura pe hotarul dintre omenie şi neomenie ar greşi. De fapt, scena este goală. Stalurile se presupune a închipui un zid de stâncă ce desparte acest ungher de uscatul aflat undeva mai sus, acolo unde trăiesc oamenii, cu alte cuvinte spectatorii tragediei. Pentru uşurinţa lecturii numele personajelor au fost înlocuite în text...