– Baba oarba

DOMNUL CHRISTOFER F. gândea la înaintarea spre transcendent a prietenului său: “Este plină de ocoliri inutile şi inconştiente, de bucle şi răsuciri pe loc, ce-l aduc a reveni de unde a plecat – atunci când se amăgeşte că a cucerit orizonturi noi şi strigă cutezător: Evrika!, nefiind complet păcălit, ba părându-i-se a recunoaşte zona şi exclamă, uluit de propriile-i intuiţii: ‘Deci mă aflam de ieri pe drumul cel bun!’. Adevărul este că nu se afla pe nici o altă cale decât aceea a hazardului şi că nu ieşea din hăul deschis de dezvoltarea sexualităţii proprii sub tălpile lui. Din atari bezne nici n-are cum se smulge, pentru că nici o rază a maturităţii nu ajunge la el.  Şi tot acolo, în afund, navighează – adică pluteşte în derivă – şi astăzi. Afirm asta pentru că nimic din erotismul uzual, franc, direct şi terre-a-terre , nu-i spune nimic, nu-l atrage, nu-l reţine. De ce? Tocmai fiindcă n-a atins (ceea ce este atât de lesnicios celorlalţi) maturizarea intelectual-sexuală nici la paisprezece ani, nici la treizeci, nici la cincizeci şi cinci. Astfel, el nu a ştiut şi nu ştie nici astăzi să recunoască sexualul, ci continuă să-l presimtă, să-l caute, să-l inventeze, în lipsa pământului ferm sub picioare, în lipsa certitudinilor fiziologice care le dau altora siguranţă şi libertate de mişcare.

Cum de s-a întâmplat să cadă victimă acestei imaturităţi prelungite şi probabil definitiv instalate în personalitatea lui?”

Christopher F. ar răspunde pe dată: ‘e victimă deoarece a confundat iniţial exotericul cu esotericul, carnea cu spiritul, coitul cu iniţierea, lumina întunericului vaginal cu lumina duhovnicească, umezeala (şiretlicul aceluiaşi organ) cu Apele precedând Facerea’.

Şi răspunzând astfel, ar fi mulţumit, dacă n-ar surveni o nouă întrebare: “De ce a fost cu putinţă această confuzie?”

Cu aceeaşi luciditate, domnul F. ar da răspunsul de nerespins: ‘Pentru că nu a beneficiat de o educaţie religioasă în copilărie’.

O schimbare de macaz a gândului ar revela domnului Christopher o altă ipoteză de luat în seamă când caută să-şi înţeleagă amicul, anume şocul (dulce ca mierea) al iniţierii sale în tainele adultului.

*

Lăsat din când în când în grija unei vecine, în acele după-amieze când părinţilor săi li se oferea atracţia unui program social în realizarea căruia cel mic ar fi stat piedică, făcându-i să-l rateze, vecina născocea tot felul de preocupări puerile ce să-l atragă pe copil şi reţine în casă fără proteste. Cu prilejul unuia dintre aceste tete-a-tete -uri buclucaşe, jocul ‘de-a baba oarba’ îi goni prin odaie şi-i înghesui printre mobile timp de câteva zeci de secunde, chiştocul de om legat cu un fular peste ochi, iar matura, vânată de palmele lui întinse, retrăgându-se abil dinainte-i sau strecurându-i-se îndărăt. După ce-i încălzi spiritul sportiv şi-i aprinse dorinţa de a se dovedi mai isteţ, îi cree ţâncului şansa de a-i înconjura o pulpă cu braţele, nemailăsând între el şi piciorul ei cortina fustei ce-i separase de când se cunoşteau, ci sumeţind-o cât era necesar atingerii directe.

Triumful de a o fi dibuit nu constitui decât scânteia efemeră ce-i incendie plăcerea de a-şi scălda palmele în temperatura răcoroasă a pielei ei şi de a şi le luneca pe întinderile acelea netede, vaste şi germinând necontenit făgăduinţe pe jumătate revelate de bucuria tactilă fără nume resimţită.

Vecina se retrăgea (el nebănuindu-i tactica) spre divan (sau ţâşt-bâştiul s-o fi împins într-acolo, impulsionat de un instinct indicibil?), îşi păzea poalele cu degetele, fără a-l fi determinat să se desprindă de coapsa ei straşnic îmbrăţişată, de care-şi lipise obrazul, ca şi când s-ar fi preschimbat în lipitoare. Cuvintele ei cereau s-o elibereze; dar tare puţin convingătoare trebuie să fi fost, din moment ce încăpăţânarea lui de a nu ceda nici un centimetru pătrat din terenul cucerit le ignora cu superbie precoce şi buze strânse până ce i se albiră. Astfel, se treziră – ea aşezată pe marginea culcuşului, el cuibărit între genunchii ei, ea menţinându-şi veşmântul lipit de partea superioară a membrelor, el cu faţa îngropată între ele, depunând sărut lângă sărut pe albul lor compact, lucitor şi ademenitor.

Zile sau săptămâni la rând, puştiul se mulţumi cu acest dar. Numai cu vorba investiga necunoscutul ce-i ajunsese la îndemână. Adică, pe de o parte povestea despre colţurile de draperie ridicate până atunci, pentru a fura ceva din Mister, pe de alta se ruga ca ea să repete, de dragul lui, şansa pomenită în istorisirile ce-i făcea adultei. Menţiunea sânilor materni mângâiaţi încă şi la acea vârstă (şi de când se ştia) – cea mai potrivită educare a heterosexualităţii băieţilor – contribui cu uşurinţă la îndepărtarea bluzei ‘profesoarei’ sale improvizate şi la coborârea combinezonului său până la brâu. El deveni stăpânul absolut al celor două cupe imense revărsate peste pieptul generos. Cu conţinutul lor carnal, agreabil la strânsură, la dezmierdat, la amănunţit cu privirea, cu limba, cu buricele degetelor, cu fruntea, se obişnui degrabă, existând, cum spuneam, o mai veche frecventare a lor, în cadrul familial. Această paralelă – mai mult: apropiere – între sânii acum descoperiţi şi cei binecunoscuţi ai mamei – o făptuise firesc, aşa cum ar fi comparat un trandafir cu altul aidoma – sau o varză cu alta; de ce aş fi liric? -, neimplicând în judecata lui nimic ruşinos, ci mărginindu-se la cântărirea cantităţii, durităţii, culorii, dimensiunii aurei şi mameloanelor, succesivelor învârtoşări şi muieri ale acestora, trăindu-şi cu siguranţă surpriza şi nicidecum intuiţia secretului interzis.

Mama lui fusese invitată la o nuntă într-un târg provincial. Îl luase şi pe el. În dimineaţa urmând sosirii îl duse în bucătărie, să-i dea să mănânce. Nu peste mult, descinse şi o rudă a miresei, cunoscută de ei acolo. Îşi încălzi apă; umplu un lighean; se dezbrăcă până la şolduri, să-şi spele torsul. – “Ce faci?! Te vede copilul!”, o apostrofă mama lui. – “Eh, ce ştie el, la şase ani?…” Dar el era numai ochi. Constată deosebirea de formă a sânilor acelora, faţă de cei ai paznicei pudorii lui; lunecau un timp în jos, apoi se umflau ademenitor, ca nişte fructe fără nume, precis suculente şi plăcute la storsul pe cerul gurii; pe când ceilalţi umpleau pieptul cu revărsarea lor, până aproape de coastele de deasupra abdomenului.

Străina îşi stropi torsul, îl muie pretutindeni, îl unse cu un săpun roz, prelung, rotunjit la capete, ce exala până în colţul său un parfum ameţitor. Începeau să se cunoască pe pielea ţigănoasă dâre grase, albicioase.

Brusc, doamna ridică un braţ. Din mişcările mâinii opuse ieşeau la iveală clăbuci ce răsfrângeau lumina în chip de curcubeu, fragmente de baloane străvezii, sprijinite pe smocuri de bucle negre sau străpunse de fire singuratice ce rezistau, pline de îndrăzneală, invaziei spermatice coborând pe urmele palmei harnice (noţiune ce-i lipsea, dar unica ce ar putea tălmăci cele resimţite de el).

Subsoara mamei sale abia de era personificată prin câţiva peri bălai şi lungi, dispuşi la distanţe mari. Priveliştea brună era de o noutate nebănuită. Asociată cu tonul dojenitor al apostrofei citate şi cu neglijarea făţişă a capacităţii lui de observare, ea cu atât mai mult îi răpea simţurile ascuţite la maximum.

Acea experienţă o evoca el în auzul vecinei şi, probabil, frazele lui fură suficient de înflăcărate ca s-o înduioşeze şi s-o stârnească până la a-i arăta subsuorile şi a-l lasa să se joace cu tufele lor umbroase.

Noua preocupare le umplu alte cincisprezece-douăzeci de zile, după care iarăşi începu să-l chinuie tabuurile ce persistau. La ce s-ar reduce progresul omenirii dacă făpturile Creaţiei n-ar fi atât de puţin rezistente în faţa interdicţiilor de orice natură? Am fi încă sălăşluitori ai peşterilor, înecaţi într-un matriarhat inexpugnabil, ca pe vremea alungării Evei şi a poftei sale de bărbat.

Chiloţii albi rămâneau singura piesă de îmbrăcăminte stavilă între curiozitatea lui febrilă şi obiectul ei inconceptibil, dar în mod cert de găsit – uluitor! – dincolo de mătasea lor milaneză.

Pentru a fi coborât elasticul nu fură necesare încercări numeroase, nici solicitări intense ale încordării muşchilor.

Poate că această victorie, din şirul cuceririlor de până atunci, o obţinu cel mai lesnicios. Numai că dezvelirea nu fu de mare întindere: se opri mai sus de perna bombată de carne a pubisului (despre a cărui existenţă habar n-avusese).

Adulta, care-l sâcâise întruna cu întrebarea: -“Ce vrei să găseşti aici?”, după ce se lăsă convinsă a-i face placul, triumfă ironic: – “Aia e: nu e nimic de văzut!”, ceea ce-l irită, deoarece avea dreptate – ‘burtă’ şi un buric foarte extins pe lângă al său, chiar şi al mamei; deci, dizgraţios pentru reverenţa ce o nutrea trupului femeiesc, asemenea unui sunet măcăit în registrul bas al tubei, atunci când te aştepţi la o temă serafică, înaripată de violine şi harpă.

Dar, în după-amiaza următoare, tot prefăcându-se că o gâdila prea tare, mutându-şi greutatea trunchiului de pe o fesă pe cealaltă, îi înlesni, cum sta agăţat de chiloţi, să i-i scoată. Revelaţia de atunci a fost cea mai zdruncinătoare din întreaga-i existenţă posterioară. Dezvăluirea pădurii dese, îmbeznate, în care căutăturile i se rătăceau printre viţele cârlionţilor aspri, încârligaţi aceştia în ceilalţi, într-un haos alcătuind reţele peste reţele, prin care se străvedea pielea în adâncuri lucii, înmanşonate în penumbră, fu stupefiantă. Zărea ceva unic, într-o serie de privelişti ce se întindea de şase ani, fiecare dezvăluindu-i o părticică din universul pe care urma să-l locuiască până la moarte, fiecare obişnuindu-l cu această lume necunoscută şi cu rosturile ei, fiecare fiindu-i explicată de mama (care lipsea de lângă el numai în acele secunde, înlocuită de vecină – iar cea din urmă, se învăţase cu asta, nu-l lămurea nicicum, ci doar se prefăcea a-l împiedica să înainteze pe calea apucată, apoi se bucura cu el de cele ce percepea copilul şi atingea).

Când îi reveni graiul, exclamă siderat: – “Ce frumos e părul tău!…” . Iar răspunsul ei fu întocmai acela de care avea nevoie, deoarece introducea între ei doi un element stabil, ce să-i ofere oarecare siguranţă în faţa presimţirii unui pericol ascuns de taina revelată, în faţa constatării monstruosului (ce nu seamănă cu noi are toate şansele de a fi catalogat ca atare). Răspunsul ei fu extrem de simplu şi de spontan, venind firesc după una dintre comparaţiile uzuale făcute de el cu ceea ce cunoscuse până atunci: – “Să vezi ce frumos îl are mama ta!…”.  Conlocutorul său de-un stat de palmă, mai întâi se revoltă, fiindcă încă era foarte puternic în inima sa sentimentul că ceea ce percepea era imposibil în cadrul normalului. Însă cuvântul magic ‘mama’ dădu roadele de aşteptat, îl umplu de afecţiunea ce stătea la pândă îndărătul tuturor actelor sale, recipient blând al uimirilor lui, mângâiere a sperieturilor, liniştire a nedumeririlor. Pe fondul acestei reîmpăcări cu lumea, ţinând seama şi de toate treptele scării urcate până aici, în cunoaştere, sub atenta trimitere a gândului întru verificarea prin suprapunere a imaginilor (căci viziunea a ce cunoştea din mama  nu-l părăsise nici o clipă în cursul descoperirilor sale danteşti), acceptă, finalmente, că mesajul transmis putea fi şi adevărat. La acesta contribui şi amintirea câte unui fir de păr plutind în apa din cadă sau bideu, ce tocmai se scurgea când i se îngăduia să năvălească în sala de baie, pasă-mi-te fiind mânat de ‘mari nevoi’, ori de încăpăţânarea de a nu mai rămâne lipsit de companie (întotdeauna încuierea mamei în acea încăpere îi lăsa un gust al disperării, al abandonării, mult mai pătrunzător şi decât plecările ei de acasă). Deci, putea fi adevărat că la fel de mult păr poseda şi mama sa, tot acolo, ascuns şi chiar mai frumos, cum i se garanta.

Aici nu mai avu curajul să ia în stăpânire prin pupat, cum o făcuse cu toate tainiţele peste care dăduse ca din întâmplare. Nu un curaj raportat la femeia adultă (pe care o simţea bună ca pâinea caldă şi înţelegătoare cu nevoia lui de iniţiere), ci curajul de a pierde, fie şi timp de o clipită, din atenţia vizuală, triunghiul atât de viu şi de chemător, ca un animal preistoric binevoitor lui.

Târziu, foarte târziu, îşi ajută cu degetele pupilele să cuprindă mai mult, mai adânc, mai amănunţit, în mişcări legănate, ale căutării, în mişcări grijulii, tandre, calde.

Şi într-o zi a fericirii acestei explorări în jungla virgină, negrăit de pură şi de hieratică, neasemuit de absconsă şi de haotică, angelică şi diabolică, severă de ca şi când prin ea respira o lume de Dincolo, aşa cum se întâmplă în altar, primitoare de ca şi cum aştepta doar un cuvânt – Acela Potrivit -, ca să-l ia părtaş al unui demult cunoscut, dar nerecunoscut, basm ascultat încă dinainte de naştere, al cărui susur străbătea tot continentul pilos, ca o boare nesimţită, aducătoare de viaţă, într-o zi a exultării mute şi ne- grăit de zgomotoase în afundurile conştiinţei lui, sfâşiată de larma lătrată a unor trompete cosmice ce-l asurzeau pe dinăuntru, până la explozie, pulpele acelea odihnitoare – acum că rămăseseră atât de cuminte cunoscute, ca opuse buruienişului încâlcit, străbătut de şerpii indici, ai perilor, hipnotici, ce i-ar fi putut aduce moartea din umbra fiecărui fir – pulpele acelea ca nişte şesuri lunare fură despărţite de o falie, crăpată pe nesimţite, dar cu un rezultat ca al unuia dintre cumplitele cutremure asiatice ce taie solul de cad în despicătură tauri, tractoare şi case, şi, la capătul ei de sus, îl lăsă să vadă o gură căscată surâzător spre el, salivând către obrajii lui, dintre buzele roşii vineţii, într-o perpetuă mişcare ce dezvelea iar şi iar un centru strâns în jurul lui însuşi, absorbitor ca o emblemă simbolică a Timpului, înspiralată ca ochiul format de apa ce se înghesuie frenetic şi rotocolitor spre gaura ţevei colectoare din mijlocul chiuvetei. Clipea la el, cu tresăriri spasmodice, cu strangulări şi revărsări ca nişte chemări, ce făceau să dârdâie îndelung carnea pulsatorie din tunelul în miezul căruia licărea obsesiv.

Pentru lipsa lui de experienţă, zvâcnirile erau ca nişte sughiţuri ce cuprindeau, începând cu centrul acela de foc, şoldurile şi pulpele, pântecul şi şalele, sânii şi gâtul bogat, muşchii din jurul gurii, cei ai obrajilor, ai pleoapelor, ai frunţii, şi o făceau să geamă şi să icnească. Urmărindu-le traiectoria internă după modificările săltate ale trupului, privirile sale minunate se izbiră de sferele sticloase, negru şi alb şi căprui închis, ale globilor oculari ai femeii, ce nu mai vedeau nimic, sfere metalizate pe neaşteptate, dezumanizate, de parcă vecina, la primul dintre aceste accese, sărise din ea însăşi, se părăsise sub degetele lui mici şi trandafirii, când băieţandrul încercase fierbinţeala gurii ei urieşeşti de sub pântec.

Ba nu era gură! Era orbită; iar acolo era Ochiul Ciclopului. Mama îi citise despre El; iar copilul era Ulise. Sigur că era Ochiul acela singur şi singular care, altfel, nu-şi găsea locul în imaginaţia băiatului, dar acum i se arătase: sub chică, cu o glandă lacrimală vârtoasă, mereu umed de încordare şi roşu de forţare. – “Cine eşti?” – “Nimeni”, suspina investigatorul, ca în legendă, şi-şi împingea mâna tot mai aproape de el, “o fi miop…, de aceea tot tresare…”, îşi îndesa falangele în el, să le poată vedea că erau ale lui Nimeni… Până ce ‘Ochiul’ îi înghiţi mâna până la încheietura cu antebraţul, într-un vulcan strâmt şi în necontenită erupţie, ce-i ungea pielea delicată cu lavă albicioasă, topitura de clocot ce se lipea de el precum conţinutul oului fiert moale, şi-i privea unghiile, şi palma, şi dosul ei, cu pipăieli sufocante, cu miros puternic şi îmbătător.

Adulta chiţcăia de râs; îl informa că o gâdila cumplit; datorită nesuferirii mâncărimii, se zbătea de o parte în cealaltă, se sălta dinapoi înainte şi se refugia dinainte înapoi, însoţindu-şi zbuciumul de tren ce trece peste o mie de macazuri, unul după altul, cu gâfâieli, şi hohote, şi încurajări ca “hai-hai! hai! acum!…” . Cel chemat nu ştia unde era atras şi nici de ce era implicată cu atâta vehemenţă secunda prezentă atunci. Nu se pricepea la nimic alta decât să-şi lase mâna pradă voracităţii ce o mesteca fără să-şi încheie niciodată înghiţirea.

Chiar că era Nimeni, cu trupul său de vierme palid şi plăpând confruntat cu acel colosal Polifem-femelă al lui Neptun, care-l ronţăia ca pe o ridiche de lună, trufanda neisprăvită vreodată.

*

Domnul Christopher F. ascultase de mai multe ori această povestire făcută de prietenul său. Cel din urmă nu se putea desprinde de ‘vârsta miraculoasă’, cam singura din existenţa lui când descoperirea fusese cu adevărat copleşitoare şi conţinând, de fapt, capacitatea unei reverberaţii asupra întregii existenţe posterioare, până la destul de înaintata vârstă pe care o avea acum. Celelalte descoperiri (bineînţeles, cu preponderenţă în lumea ideilor sau a naturii) au stârnit entuziasme pasagere; n-au durat decât până a doua zi dimineaţă, până la sfârşitul săptămânii sau al trimestrului. – “Câteodată mă-ntreb”, avea obiceiul prietenul său a rămâne pe gânduri, “dacă, în absenţa acelei experienţe atât de satisfăcătoare, e lucru cert că evoluam spre heterosexualitate şi nu m-aş fi lăsat împins de gustul meu pentru ceea ce este ieşit din comun către homosexualitate, onanism sau mai ştiu eu ce înclinări insuficient aprobate de societatea noastră. Inspectându-mi retrospectiv satisfacţiile din acest domeniu – mă refer la cel erotic, ai reţinut – nu mai găsesc ceva similar, ca putere de captare fiinţială, decât la vârsta mea, în femeia iubită acum de câţiva ani buni. Paralela este posibilă prin aceea că, în ambele cazuri, cunoaşterea se face prin toate simţurile, prin afecte şi raţiune, dar şi cu ajutorul imaginaţiei. E permanent o luare de cunoştinţă globală ce permite, simultan, o revelare a inconştientului şi subconştientului. Dacă vrei, este vorba despre onto- şi filoposedare. O am, am această femeie, cu tot trecutul meu personal şi animal, cu tot trecutul ei personal şi animal. Când facem dragoste, simt că pe lângă mama şi tatăl meu, şi fraţii şi surorile lor, face dragoste cu ea setea de sex a bunicior, străbunicilor, a tuturor înaintaşilor, împreunându-se cu toţi înaintaşii săi, străbunicii, bunicii, mama şi tatăl ei şi – este firesc – toţi în ea, prin ea, prin mine; şi toate dobitoacele, fiarele, păsările, peştii, insectele, râmele şi, mai ales, plantele, al căror polen îmbracă pământul în spermă.