Suntem în pragul lui 2019. Anul acesta, pe 19 ianuarie, se împlinesc zece ani de la trecerea lui Mihai Rădulescu la cele veșnice. Cifra rotundă îndeamnă la retrospectivă și bilanț, căci multe se pot întâmpla în răstimpul unui deceniu, fie ca este vorba de viața noastră personală sau cea a unei întregi societăți. Dar înainte de a continua, se cade să răspund la întrebarea pe care unii dintre cititorii acestor rânduri probabil și-o pun – cine a fost Mihai Rădulescu și ce a reprezentat el pentru cultura și lupta de rezistență spirituală a poporului român? Nu este ușor să prezinți un om căruia destinul i-a hărăzit încercări aspre și grele, condamnându-l în cele din urmă, pe nedrept, la nerecunoaștere și uitare. În ceruri sunt sigură că cel în memoria căruia scriu se bucură de veșnica pomenire, însă în lumea noastră trecătoare și de multe ori atât de nedreaptă cu semenii săi, scriitorul Mihai Rădulescu a fost și este prea puțin cunoscut; din ignoranță sau din rea voință, neprețuit la adevărata sa valoare. Personalitate remarcabilă a culturii române din cea de a doua jumătate a secolului XX, demn să ocupe un loc de cinste în memoria poporului său, Mihai Rădulescu s-ar fi putut număra printre nemuritorii acestui neam, dacă veșnicia nu i-ar fi fost ascunsă sub straturi groase de indiferență și ideologie, dacă mesajul sau nu ar fi fost ignorat. Din păcate, cei zece ani scurși din 2009 au mai adăugat un strat gros de uitare la cel existent deja. Revenind la întrebarea de mai sus, aș putea cita din pagini de wikipedia, prezentându-l pe Mihai Rădulescu ca pe un luptător anticomunist, scriitor de beletristică – prozator, poet și dramaturg -, cercetător de antropologie stilistică și al artelor plastice, armenolog pasionat și editor de excepție....

Draga Tudor, Pun ramasag ca randurile mele – ivite ca din senin de nicaieri, din neanturile spatiului cibernetic,  fara nici o atentionare sau pregatire prealabila, te vor surprinde peste masura, iar mesajul purtat de cuvintele scrise  special pentru tine sunt sigura ca te va uimi si mai mult, cel putin in primele momente. La drept vorbind, cine se autodefineste drept “un impatimit al aventurii” (iti mai amintesti…?), scriind pentru o revista de suflet intitulata nu intamplator “Ecoul Hangului”, trebuie sa fie pregatit pentru astfel de “surprize”, pe care mie imi place sa le numesc “mici minuni”. In primul rand, trebuie sa-ti marturisesc ca  “Ultimul clopotel, clasa a IV-a” si “Biblioteca magica” au avut un puternic ecou in inima mea. Citindu-ti scrierile, cu emotie, am inteles imediat ca in ciuda diferentei de varsta de peste patru decenii, ne fascineaza in aceeasi masura universul cartilor si al informatiei. Fara nici o urma de indoiala, ne simtim Acasa in spatiul luminos al bibliotecii! Cat despre oamenii speciali intalniti in calea noastra si eu si tu ne facem o datorie de onoare din a le spune cu recunostinta: “Multumesc!” Pe fondul amintitelor asemanari ne leaga si mai mult inclinarea spre scris, nevoia interioara de a da glas gandurilor, trairilor si sentimentelor. Intr-un cuvant, manuitori ai condeiului in scopul deprinderii exprimarii de sine, apartinem amandoi aceleiasi “bresle”; deocamdata ca incepatori. Ai dreptate, in aceasta lume in continua transformare sunt si lucruri care au ramas si vor ramane neschimbate. Ma refer la intreaga gama de sentimente si simtiri ce ne invaluie in fata rafturilor pline cu carti – aievea sau virtuale -, dar mai ales la starea de minunare pe care taramul fermecat al Bibliotecii o dezvaluie numai alesilor sai; prin noi si cei asemenea noua, mirajul cartilor va dainui...

MIHAI RADULESCU              *   Printre gratii   CHEMARE (pentru Eugenia Dragomirescu, marea actrita care si-a curmat viata inainte de vreme) Ce trist sarutul lor cand m-au zvarlit Cu-amare ape-n suflet si pe frunte, Departe de-orice treapta, orice punte, Ce trist sarutul lor cand m-au voit. Ce trist sarutul tau ca nu cuprinde Singuratatea mea si neputinta. Ma doare mana moale si dorinta. Sa ma desmierzi tacut ca din oglinde, Si mangaierea luntre sa se-ntample, Privirea verde panza sa imi fie Spre tarmul, care tarm, o cine-l stie, Si cine-mi stie visul de sub tample? 3 XII 60; la o luna dupa eliberare. Coarne   (lui Vasile Zvancescu)     De-atata pace adormise Un tren pe sine-ndepartate Si constelatia ce se-mparte In roti si osie si vise. O vaca alba pe toloaca Porni sa legiuiasca lumea Si se opri cu noaptea-n culme Parand la coarne ca se roaga. Copitele ei prinse-n glie Intepenisera de roua. Un muget pur ca dintr-o orga Aluneca pe vesnicie. 11 VII 56 Costana. Poetul si istoricul filosofiei Vasile Zvancescu, originar din satul bucovinean numit, eu fiind arestat pe 4 noiembrie 1956, mi-a fost un indelung suferitor martor al apararii     COSMAR – Trec ape tulburi cu copaci smulsi, cu dobitoace moarte, umflate sa plezneasca, trec ape tulburi, cenusii, vinetii, brune cu spume, vin ape grele, tot curge puhoiul neincetat, surpa maluri, case, suge vite si porci din departari, suge cerurile, vanturile, zArile, macina, zdrobeste, farma, fata pamantului scurma, zdrumica, terfeleste, ucide, ucide, ucide… – Astfel de vise inseamna ‘puscarie’… – Omule, dar in temnita ma aflu. Care alta puscarie-mi vesteste visul? Tu talmacesti toate drept ‘gherla’! – Ce altceva mai astepti? – Ca bine zici. Ce altceva? FEMEIA DE PE BALTA (lui Feiu Mandru) Femeia...

MIHAI RADULESCU * Mortii nostri vii din temnite Sonete Motto ORA CARE PLANGE (din temnita La Santé) Trec orele lungi si natange Cum trece-ncet o-nmormantare Vei plange ora care plange – Fugare clipe, clipe stange -, Ca piere ora ca oricare… Talmacire de Mihai Radulescu din GUILLAUME APOLLINAIRE 1.VIZITE ALE UNOR FOSTI DETINUTI POLITICI Delia, Ai plans de-atatea ori cand ascultai Povesti din hrubele de-odinioara, Impartasite-n casa noastra iara De-un domn, de altul, palizi fosti cobai, In gherla nationala sau polara, Tot mai indepartata si tot mai Parelnic rancezita-n mucegai, Desi atat de noua si de clara. Dar nu stii vizitele ce imi fac Colegii de-au murit in puscarie. In fiecare noapte ei invie; De maini ma tin in oarba mea pustie Si ma pazesc de sorbul demoniac: Sub ghilotina eu; iar ei tot tac. 2. PENTRU CONSTANTIN AUREL DRAGODAN, ANTOLOGUL MONUMENTALEI LUCRARI “POETI DUPA GRATII” Ai triumfat la anii-ntelepciunii Dand viata mortilor ce-au mangaiat Cu lire nevazute-atat banat Inmormantat sub pragul sfiiciunii. Stransi din copilarie-n gherle unii, Frumosu-abia aici l-au invatat. Si s-au trezit zvarliti pe prici sau pat De-o noua nastere; legati cu funii Ombilicale au ramas de cer, Nedeslusite pentru temnicer, Si au cantat si au murit apoi. De-atunci, osti fara numar, vin spre noi; Sa nu-i uitam pe mortii vii si goi In cartea-ti scrisi cu aur, ei ne cer. 3. MONSENIORULUI JUSTIN PAVEN, ACELA CARE A CARAT IN MEMORIE POEMELE LUI CONSTANTIN AUREL DRAGODAN, SUB SOARELE LIBERTATII Te cant, Justine, pentru ca ai scos Din temnita poeme, -n mintea clara, Si singurul tau trist dar sfant folos Fu cand prin ele iar te condamnara, La recluziunea aspra, seculara, Cu alti tuberculosi tuberculos, Intr-o arena cu figuri de ceara, Gladiator iubirii de Hristos. In boxa si poetul Dragodan; In duplicat...

Mihai RADULESCU   * HAIKU-urile putrezirii de viu Prefata: LEGENDA FACERII LUMII Buhaiul de balta smulge din vis lumea si-o zvarle -n fapta. 1. MOTIVUL CONDAMNARII, 1 Sa ma cunosc, cobor in vise – hauri cu strigoi si ingeri. 2. MOTIVUL CONDAMNARII, 2 – De ce esti arestat? – Rusinea de-a fi liber cand altii nu-s. 3. MOTIVUL CONDAMNARII, 3 Prin suferinta altii se -mbunatatesc. Raman in urma. 4. MOTIVUL CONDAMNARII, 4 De platit, platim. Prefer s-aleg din timp si cat si cum platesc. 5. MOTIVUL CONDAMNARII, 5 Stiu doar sa-nvat si sa iubesc. Ma duc sa -nvat cum se traieste. 6. MOTIVUL CONDAMNARII, 6 Sunt un observator. Cunosc lumina, dar nu si beciul ei. 7. MOTIVUL CONDAMNARII, 7 – De ce esti arestat? – Vreau sa-mi croiesc un alt destin, eu singur. 8. MOTIVUL CONDAMNARII, 8 Imi e rusine sa atarn de sbilt, frica s-o inghit tacut. 9. MOTIVUL CONDAMNARII, 9 Mi-e dor de cei asemeni mie. Sa-i gasesc, pornesc spre gherle. 10. MOTIVUL CONDAMNARII, 10 Iar daca mor, mi-am implinit destinul; de ce crezi c-am gresit? 11. ANCHETA, 1 Pentru a-mi cunoaste adevarul, cu bata m-au frant, sa mint. 12. ANCHETA, 2 – Domnule anchetator, aveti copii? – De ce? – Sunt ca mine. 13. ANCHETA, 3 Nu mai stiu cine-am fost, nici cine sunt si nici daca voi mai fi. 14. ANCHETA, 4 Ma bate ca un tata: el m-a facut; ma poate omori. 15. ANCHETA, 5 Daca am noroc, scap cu zile: sa vad cum e puscaria. 16. CONDAMNAT Ocale de zabrele sub cer, la douazeci de ani pliniti. 17. REGRET Unde, cine, de ce? Voi muri fara sa stiu, fara sa mor. 18. VERSURI DE PUSCARIE, 1 Un stih pe zi: prea mult pentru o viata de o zi...