Antologie, traducere şi prefaţă de Mihai Rădulescu Editura Albatros Colecţia Cogito, 1977 MONTAIGNE – OMUL FĂRĂ MASCĂ Dacă a fost vreun om care să renunţe până şi la prejudecata de a nu avea prejudecăţi, acela  a fost Montaigne. A renunţat, pe rând, la toate, din fire, din educaţie, din înţelepciune. A renunţat, ca să câştige. Soarele l-a văzut întâia oară în Périgord. Aici se despart vorbitorii cu accent meridional de vorbitorii cu accent parizian. Aici distingi decorul mediteranean de începuturile celui nordic. Aici se desprinde arhitectura germanică de cea neolatină. Aici pătrund în prezent peşterile omului preistoric, iar casele clădite astăzi îţi îndreaptă mintea către porţile trecutului. În regiunea Périgord oamenii sunt obişnuiţi să aleagă între un grai şi altul, între un stil şi altul.  Lui Michel Eyquem i s-a urat bun venit pe lume la 28 februarie 1533, în castelul Montaigne. Ochii i-au fost închişi în acelaşi castel, la 13 septembrie 1592. Cei 59 de ani, i-a trăit aproape pe toţi între zidurile lui, mai ales ale bibliotecii din turn. Pentru el, acest ţinut al renunţărilor, devenea cel al regăsirilor. Educaţia lui s-a desfăşurat sub acelaşi semn. Tatăl său  a aruncat la coşul de gunoi toate opiniile curente privitoare la educaţie şi, datorită războaielor ce l-au purtat prin Italia, s-a întors de acolo cu cele mai îndrăzneţe idei pedagogice. Astfel, copilul a învăţat limba latină înaintea celei materne, cu un profesor german, Horstanus, care nu vorbea franceza. Nimeni nu avea voie să-l trezească: se cădea să fie deşteptat în sunetele muzicii. Rău intenţionaţii vor vedea într-aceasta ecoul superstiţiilor renascentistului Cardano; el socotea că trecerea bruscă de la somn la trezire ar fi putut duce la  groaznica infiltrare a unui suflet străin în trupul încă amorţit. Dar Montaigne-tatăl era un burghez prea deschis la minte...

Editura Semnalul, 1990 Colecţia “Demnitate românească” “Admir curajul scriitorilor români, dovedit în opera lor, opunându-se tiraniilor totalitare succesive. Le urez ca, pe viitor, să continue a merge pe calea începută, fără să se lase intimidaţi, nici de teroare, nici de dezinformări, pentru ca împreună cu întregul popor român, să construim România democrat liberală, aşa cum i se cuvine să fie şi o dorim toţi.  Să ne iubim ţara aşa cum este şi să ne luptăm să devină aşa cum trebuie să fie.” MIHAI I Dacă am izbutit să intru în audienţă la Majestatea Sa Regele Mihai I al României, o datorez perseverenţei avocatului Dumitru Ionescu, Preşedintele Uniunii Foştilor Deţinuţi Politici din România, cu sediul în Elveţia. Hotărârea juristului pomenit a triumfat până şi împotriva propriei mele descurajări. El a fixat două audienţe pentru subsemnatul, într-o perioadă când problemele de sănătate în familie îi puneau în cumpănă liniştea; dintre aceste audienţe, pe cea dintâi n-am putut-o fructifica. Sunt un om pe care vârsta şi deformările instrucţiei şcolare la care am fost supus sistematic, dimpreună cu întreaga sa generaţie şi cele ce i-au urmat, l-au împiedicat să-şi formeze un punct de vedere obiectiv asupra trecutului apropiat al însăşi patriei sale. De aceea consemnez cu cea mai riguroasă exactitate replicile schimbate cu prilejul acestei întâlniri: mi-e teamă de urmele subconştiente ale bombardamentului cu neadevăruri ce a durat 45 de ani; m-am apărat de el cum m-am priceput; m-am ascuns până şi în beciurile închisorilor. Dar exploziile ne-au viciat atmosfera parcă pe totdeauna, cu o otravă mult mai dăunătoare până şi decât arma chimică; ea se numeşte MINCIUNA. Autorul rândurilor de faţă îşi îngăduieşte să supună tiparului şi judecăţii cititorului, textul integral şi revizuit al relatării de faţă. O formă scurtă a apărut în săptămânalul “Cuvântul”, nr. 32,...

Traducere de Mihai Radulescu Autorul acestei cărţi era în vârstă de şaisprezece ani în 1818; a pus pariu că va scrie un volum în cincisprezece zile. Redactă Bug-Jargal. La şaisprezece ani ai vârsta când pariezi orişice şi improvizezi orice . Această carte a fost scrisă, deci, cu doi ani înaintea lui Han de Islanda. Şi, deşi, cu şapte ani mai târziu, în 1825, autorul l-a refăcut şi rescris în bună parte, rămâne totuşi, prin fond şi multe detalii, întâia lucrare a autorului. El cere iertare cititorilor săi că îi face să îşi irosească timpul cu amănunte atât de puţin imporatnte; a socotit însă, că micul număr de persoane cărora le place   să orânduiască operele unui poet după rangul valorii şi în ordinea naşterii, nu vor fi nemulţumite aflând vârsta Bug-Jargal-ului; cât despre autor, aidoma călătoriilor ce adastă la jumătate de cale, străduindu-se să mai descopere, în undele brumate ale zării, locul de unde au pornit, el a voit să facă loc aici amintirii acelor vremi de seninătate, îndrăzneală şi încredere, când se năpustea făţiş asupra unui subiect atât de mare: revolta negrilor din San-Domingo, din 1971, luptă între uriaşi, trei lumi interesându-se de ea, Europa şi Africa, drept potrivnici. America, drept câmp de bătălie. 24 martie 1832 Episodul ce urmează a fi citit şi al cărui fond este împrumutat din revolta sclavilor din San-Domingo, din 1791, are un aer de circumstanţă1, suficient pentru a-l împiedica pe autor să îl publice. Totuşi, deoarece o schiţă a acestui opuscul a fost publicată şi distribuită într-un număr restrâns de exemplare, în 1820, într-o epocă în care politica vremii era prea puţin preocupată de Haiti, pare limpede că dacă subiectul tratat a stârnit un interes mărit de atunci încoace, aceasta nu s-a întâmplat din vina autorului. Evenimentele au avut loc în...

Traducere de Mihai Radulescu Autorul acestei cărţi era în vârstă de şaisprezece ani în 1818; a pus pariu că va scrie un volum în cincisprezece zile. Redactă Bug-Jargal. La şaisprezece ani ai vârsta când pariezi orişice şi improvizezi orice . Această carte a fost scrisă, deci, cu doi ani înaintea lui Han de Islanda. Şi, deşi, cu şapte ani mai târziu, în 1825, autorul l-a refăcut şi rescris în bună parte, rămâne totuşi, prin fond şi multe detalii, întâia lucrare a autorului. El cere iertare cititorilor săi că îi face să îşi irosească timpul cu amănunte atât de puţin imporatnte; a socotit însă, că micul număr de persoane cărora le place să orânduiască operele unui poet după rangul valorii şi în ordinea naşterii, nu vor fi nemulţumite aflând vârsta Bug-Jargal-ului; cât despre autor, aidoma călătoriilor ce adastă la jumătate de cale, străduindu-se să mai descopere, în undele brumate ale zării, locul de unde au pornit, el a voit să facă loc aici amintirii acelor vremi de seninătate, îndrăzneală şi încredere, când se năpustea făţiş asupra unui subiect atât de mare: revolta negrilor din San-Domingo, din 1971, luptă între uriaşi, trei lumi interesându-se de ea, Europa şi Africa, drept potrivnici. America, drept câmp de bătălie. 24 martie 1832 Episodul ce urmează a fi citit şi al cărui fond este împrumutat din revolta sclavilor din San-Domingo, din 1791, are un aer de circumstanţă1, suficient pentru a-l împiedica pe autor să îl publice. Totuşi, deoarece o schiţă a acestui opuscul a fost publicată şi distribuită într-un număr restrâns de exemplare, în 1820, într-o epocă în care politica vremii era prea puţin preocupată de Haiti, pare limpede că dacă subiectul tratat a stârnit un interes mărit de atunci încoace, aceasta nu s-a întâmplat din vina autorului. Evenimentele au...

AUTOBIOGRAFIE Sunt născut în anul 1912, în 4 august, în satul Pârcovaci, com Deleni, jud Iaşi, din părinţii Dumitru şi Maria Dolhan, agricultori, neştiutori de carte. Am fost al 8-lea copil la părinţi. Am absolvit cinci clase primare, după care am fost dat la Mânăstirea Vorona -Botoşani, iar apoi am absolvit Şcoala de cântăreţi bisericeşti  de 4 ani, din oraşul Botoşani, în anul 1930. La 1 august 1931, am fost numit cântăreţ I la biserica Popăuţi “Ştefan cel Mare” din Botoşani, funcţionând până în 1937; totodată activam şi la Cancelaria Protoieriei jud. Botoşani. În acest timp, am satisfăcut serviciul militar la Reg. 37 Infanterie Botoşani, cu gradul de sergent TR, Art 42. Am urmat totodată un curs seral pregătitor pentru Conservator,  cu prof. Grigore Posluş…(?) La 1 ianuarie 1937, am intrat în Schitul Boureni, jud. Suceava, ca frate, unde la 6 august 1937, am fost călugărit, primind şi numele de Vartolomeu, iar pe data de 17 septembrie, acelaşi an, hirotonisit ierodiacon de către arhiereul Ilarion-Băcăoanul, de la Episcopia Romanului. La Boureni, pe lângă alte ascultări, eram numit şi în post de cântăreţ şi lucram şi la Cancelaria schitului. Având aplicaţii la desen şi pictură – fiind încurajat de Prof.  Troteanu şi de asistentul lui, Eugen Bouşca, m-am înscris la examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase (Belle-Arte) Iaşi, sub rectoratul Prof. N. Tonitza. Am (urmat) cursul anului I în 1937-38 ; trecând în anul II, am întrerupt, fiind ocupat la Schitul Boureni, în Cancelarie şi (cu) terminarea bisericii. În anul 1939, am fost făcut ieromonah de către Arhiereul Valerie, locotenent de mitropolit al Moldovei. Pe data de 1 mai 1940, Mitropolitul Irineu Mihălcescu m-a chemat şi m-a numit în post de preot, la Catedrala Mitropolitană Iaşi. Totodată, m-a ajutat şi m-a încurajat să-mi reiau cursurile anului II la...