Stafeta – o scrisoare si un indemn pentru Tudor

Draga Tudor,

Pun ramasag ca randurile mele – ivite ca din senin de nicaieri, din neanturile spatiului cibernetic,  fara nici o atentionare sau pregatire prealabila, te vor surprinde peste masura, iar mesajul purtat de cuvintele scrise  special pentru tine sunt sigura ca te va uimi si mai mult, cel putin in primele momente.

La drept vorbind, cine se autodefineste drept “un impatimit al aventurii” (iti mai amintesti…?), scriind pentru o revista de suflet intitulata nu intamplator “Ecoul Hangului”, trebuie sa fie pregatit pentru astfel de “surprize”, pe care mie imi place sa le numesc “mici minuni”.

In primul rand, trebuie sa-ti marturisesc ca  “Ultimul clopotel, clasa a IV-a” si “Biblioteca magica” au avut un puternic ecou in inima mea. Citindu-ti scrierile, cu emotie, am inteles imediat ca in ciuda diferentei de varsta de peste patru decenii, ne fascineaza in aceeasi masura universul cartilor si al informatiei. Fara nici o urma de indoiala, ne simtim Acasa in spatiul luminos al bibliotecii! Cat despre oamenii speciali intalniti in calea noastra si eu si tu ne facem o datorie de onoare din a le spune cu recunostinta: “Multumesc!”

Pe fondul amintitelor asemanari ne leaga si mai mult inclinarea spre scris, nevoia interioara de a da glas gandurilor, trairilor si sentimentelor. Intr-un cuvant, manuitori ai condeiului in scopul deprinderii exprimarii de sine, apartinem amandoi aceleiasi “bresle”; deocamdata ca incepatori.

Ai dreptate, in aceasta lume in continua transformare sunt si lucruri care au ramas si vor ramane neschimbate. Ma refer la intreaga gama de sentimente si simtiri ce ne invaluie in fata rafturilor pline cu carti – aievea sau virtuale -, dar mai ales la starea de minunare pe care taramul fermecat al Bibliotecii o dezvaluie numai alesilor sai; prin noi si cei asemenea noua, mirajul cartilor va dainui in timp si va ramane vesnic nemuritor.

Doresc sa anticipez viitorul si sa-ti dezvalui un mic secret: cu cat ai sa petreci mai mult timp rasfoind si citind cartile preferate, respirand aerul proaspat al Bibliotecii magice, ai sa realizezi cum locul – in care alegem ce vrem, ceea ce ne intereseaza si ne defineste -, devine un spatiu al libertatii – libertatea de a fi noi insine. Aici nu ne vom simti niciodata singuri sau ai nimanui; aici vom descoperi cine suntem si ce cautam…

A sosit timpul sa-ti marturisesc ca si in viata mea de eleva a existat un dascal de care imi amintesc cu mare emotie si drag, la fel de special ca si invatatoarea ta, doamna Nacu Elena. Si eu, impreuna cu colegii mei din clasa a IX-a B a Liceului nr. 33 din Bucuresti, “am fost indrumati – folosind propriile-ti cuvinte -, cu mare daruire, perseverenta si rabdare, sa citim, sa scriem si sa fim cei mai buni” (1). Am simtit din plin sentimentul pe care ti-l da increderea cuiva in ceea ce poti si esti in stare sa realizezi. Ca si cum domnul Mihai Radulescu – profesorul nostru de engleza -, ne stia pe fiecare in parte mai bine decat ne cunosteam noi insine…

Daca ar fi sa aleg o singura amintire din perioada mai sus amintita, aceasta ar fi fara indoiala istorisirea despre Biblioteca de imprumut…

“- Parca-l aud pe domnul profesor Radulescu adresandu-ne cu patos acea surprinzatoare intrebare, rostita cu atata simţire in glas: “ştiţi voi ce inseamna o carte?” Noi, proaspeţi elevi de liceu cu minţile inca necoapte, nu ne-am grabit sa ne spunem parerea, crezand pesemne ca-i vorba de vreo intrebare de forma sau poate ne-o fi derutat aparenta lipsa de legatura dintre limba engleza şi subiectul ridicat. Raspunsul ni l-a dezvaluit mai apoi tot domnul profesor, pe larg şi ajutat de o povestire adevarata, din indepartata-i copilarie bucureşteana.

- Ştiţi voi ce puteri nebanuite se ascund intr-o carte şi cum te poate  ea ajuta, modesta carte, sa-ţi fie mai bine şi mai uşor in viaţa? Hai sa va povestesc cum ne-am descurcat in timpul razboiului, cand mama a transformat biblioteca noastra personala intr-una de imprumut. Erau vremuri grele, necazuri şi lipsuri, iar lumea simţea nevoia sa evadeze din apasatoarea viaţa de zi cu zi. O carte te poate invaţa sau instrui, slujindu-ţi şi imbogatindu-ţi in felul acesta mintea, dar tot la fel de bine sta in puterea carţii sa tamaduiasca şi sa aline durerile sau ranile  sufleteşti, ca sa nu mai vorbim de inalţarea spirituala, spre care tot ea, cartea, te poate purta. Şi toate acestea dupa nevoia şi alegerea ta. Intr-un cuvant, ideea mamei a prins  viaţa, iar lumea lua carţi cu imprumut din biblioteca noastra, in schimbul unei modeste plaţi. Din banuţii aceia, puşi unul langa altul, ne-am intreţinut noi pana la terminarea razboiului, cand tata s-a intors de pe front. Da, da, in multe feluri te poate sluji o carte…” (2)

Draga Tudor, nu vreau sa mai lungesc vorba. Iti incredintez istorisirea domnului Radulescu despre Biblioteca de imprumut, pentru ca am facut un legamant cu mine insami de a transmite mai departe, tinerei generatii, povestea acestei minunate idei creatoare.  Tu esti alesul; tie iti predau stafeta! Stiu ca prin tine, semintele semanate pe vremuri de catre dascalul meu vor ajunge intr-un sol roditor. Nu e nevoie sa faci sau  sa promiti ceva anume. Te rog doar sa nu uiti…

Dupa citirea acestei scrisori poate vei fi ispitit sa gandesti ca mesajul din randurile ei se adreseaza cuiva mult peste varsta ta. Nu te lasa derutat!  Scriind si fiind tu insuti ai dovedit deja ca esti la inaltimea oricarei misiuni sau vis mult dorit. Aminteste-ti de cuvintele adresate doamnei invatatoare Elena Nacu: “Va multumesc pentru ca ati avut incredere in mine si in tot ce am realizat pana acum, de parca as fi fost un om in toata firea.” (3) Continua pe acest drum!

Daca vei dori sa ne cunosti mai bine, pe mine sau pe cel ce mi-a fost dascal – scriitorul Mihai Radulescu, te invit sa ne vizitezi  pe site-ul intitulat sugestiv “Literatura si detentie”. Vei putea afla, citind scrieri semnate de mine la rubrica “Cartea prietenului meu”, amanunte despre reintalnirea cu domnul profesor, dupa 37 de ani si despre puterile magice ale… Bibliotecii de imprumut.

Si pentru ca stiu ca iti place geografia, da te rog fuga la un atlas cu o harta a lumii. Cauta din priviri Marea Neagra si indreapta-te spre sud-est, strabatand Turcia dupa o linie imaginara, ce imparte tinutul acestei tari in doua parti aproximativ egale. Asa vei ajunge in Orientul Mijlociu, unde pe tarmul rasaritean al Mediteranei se afla orasul unde traiesc in prezent, in Israel. Mai adaug ca m-am nascut in Bucuresti si ca Valea Bistritei – cu locurile si oamenii ei – cunoscuta inca din copilarie din vacantele petrecute la poalele Ceahlaului, la rude, ocupa un loc special in inima mea.

A sosit timpul sa facem cunostinta. Ma numesc Monica Levinger si inchei acesta scrisoare cu mult drag, cu bucuria de a te fi cunoscut (ce-i drept intr-un mod inedit, cu totul si cu totul virtual J)!

P. S. Cand Liliana – inimoasa bibliotecara de la Hangu si buna mea prietena, a hotarat sa publice aceasta scrisoare in paginele revistei “Ecoul Hangului”, mi-a venit ideea ca gandurile tale de scolar sa se alature alor mele Cu alte cuvinte, te anunt draga Tudor ca vom apare amandoi, impreuna, la rubrica “Cartea prietenului meu” de pe site-ul Literatura si detentie. Daca aceasta ‘tovarasie’ va fi in mod simbolic o stafeta a varstelor, purtatoarea unui mesaj destinat generatiei ce va sa vina, o vei hotari doar tu, la vremea potrivita.  

 Cu acelasi drag,

  Monica

[Lista citatelor: (1) “Ultimul clopotel, clasa a IV-a” – Tudor Popa/ (2) Biblioteca de imprumut – Monica Levinger/ (3) “Ultimul clopotel, clasa a IV-a” – Tudor Popa]

Ganduri de scolar

 

Ultimul clopoţel, clasa a IV-a

 

Aş putea sa ma bucur ca vine vacanţa mare!!! Ma bucur, dar tot sunt un pic trist…Trist pentru ca se termina clasa a IV-a.

De cateva zile doamna ne tot spune „E ultimul spectacol impreuna!”, „E ultima activitate in aer liber!”. Oare doar pentru mine, aceste cuvinte işi gasesc un ecou trist in ganduri??? Poate. Mi-aş dori, insa, sa nu fie aşa. De ce? Pentru ca doamna invaţatoare a fost speciala. Ma speriasem in

clasa I, cand am intrat timid şi sfios, in sala de clasa, dar i-am intalnit zambetul, care mi-a alungat orice teama şi de atunci, chiar daca uneori nu ne zambeşte, e cea mai speciala invaţatoare.

Dintre toate disciplinele, mi-au placut mai mult romana, geografia şi desenul, şi da…., cel mai mult serbarile noastre super şi, mai mult decat atat, toate activitaţile noastre extraşcolare, pe care le-am realizat, de cele mai multe ori la biblioteca comunala sau impreuna cu doamna bibliotecara – Liliana, activitaţi unde imaginaţia noastra era lasata sa zburde.

Acum zambesc! Nu zambesc pentru ca mi-am dat seama ca, in clasa a V-a vom avea profesori, iar doamna invaţatoare va deveni o amintire placuta, ci pentru ca, in aceasta lume in continua schimbare, biblioteca şi doamna bibliotecara nu se vor schimba, cel puţin aşa sper şi aşa imi place sa cred şi aşa aş vrea sa fie, din tot sufletul.

Viaţa mea ar fi foarte plictisitoare şi searbada fara biblioteca comunala.

In acest moment sunt din nou trist; suparat ca trebuie sa ne desparţim de doamna invaţatoare, trist şi suparat pentru ca, poate, biblioteca – acest univers in care carţile, calculatoarele şi Internetul formeaza cea mai stralucitoare galaxie – nu ar fi insemnat nimic, daca doamna nu ne-ar fi invaţat, cu mare daruire, perseverenţa şi rabdare, sa citim, sa scriem şi sa fim cei mai buni.

Va mulţumesc, doamna invaţatoare pentru tot, dar mai ales pentru ca aţi avut atat de multa incredere in mine şi in tot ceea ce am realizat pana acum, de parca aş fi fost un om in toata firea. Va mulţumesc!

 

Popa Tudor, elev in clasa a IV-a, invaţatoare Nacu Elena           (Ecoul Hangului nr.5)

Tags

Related Posts

Share This

PRINTRE GRATII

MIHAI RADULESCU

             *  

Printre gratii  

CHEMARE

(pentru Eugenia Dragomirescu, marea actrita care si-a curmat viata inainte de vreme)

Ce trist sarutul lor cand m-au zvarlit

Cu-amare ape-n suflet si pe frunte,

Departe de-orice treapta, orice punte,

Ce trist sarutul lor cand m-au voit.

Ce trist sarutul tau ca nu cuprinde

Singuratatea mea si neputinta.

Ma doare mana moale si dorinta.

Sa ma desmierzi tacut ca din oglinde,

Si mangaierea luntre sa se-ntample,

Privirea verde panza sa imi fie

Spre tarmul, care tarm, o cine-l stie,

Si cine-mi stie visul de sub tample?

3 XII 60; la o luna dupa eliberare.

Coarne

 

(lui Vasile Zvancescu)

 

 

De-atata pace adormise

Un tren pe sine-ndepartate

Si constelatia ce se-mparte

In roti si osie si vise.

O vaca alba pe toloaca

Porni sa legiuiasca lumea

Si se opri cu noaptea-n culme

Parand la coarne ca se roaga.

Copitele ei prinse-n glie

Intepenisera de roua.

Un muget pur ca dintr-o orga

Aluneca pe vesnicie.

11 VII 56 Costana. Poetul si istoricul filosofiei Vasile Zvancescu, originar din satul bucovinean numit, eu fiind arestat pe 4 noiembrie 1956, mi-a fost un indelung suferitor martor al apararii

 

 

COSMAR

– Trec ape tulburi

cu copaci smulsi,

cu dobitoace moarte,

umflate sa plezneasca,

trec ape tulburi,

cenusii, vinetii,

brune cu spume,

vin ape grele,

tot curge puhoiul neincetat,

surpa maluri, case,

suge vite si porci din departari,

suge cerurile, vanturile, zArile,

macina, zdrobeste, farma,

fata pamantului scurma,

zdrumica, terfeleste,

ucide, ucide, ucide…

– Astfel de vise inseamna ‘puscarie’…

– Omule, dar in temnita ma aflu.

Care alta puscarie-mi vesteste visul?

Tu talmacesti toate drept ‘gherla’!

– Ce altceva mai astepti?

– Ca bine zici. Ce altceva?

FEMEIA DE PE BALTA

(lui Feiu Mandru)

Femeia de pe balta cat cuprinde

Din patima ce-a rascolit sub tei

Cu mladierea cantecului ei

Ce-n departari se stinge si se-aprinde?

O caut diminetile pe dig,

Cu sufletul uscat, cu mintea leoarca.

O istovire lanceda ma-ncearca.

Ma-nalt, privesc adanc, ascult si strig

Spre orizonturile-ncetosate

Din cari ecoul cantului razbate:

“Eu te iubesc, femeie, ma auzi?”

Dar ceata se roteste mai aproape.

Se-ncheaga galbena ca o privire

De broasca. Se destrama fara stire.

Vad cerul inecandu-se in ape.

VIII 59 Salcia

GIUVAERUL

I-atarna picioarele in bocancii fara siret,

peste marginea patului metalic

deasupra coridorului de pe mijloc.

Si-a varat ciolanele printre zabrelele de fier.

Si-a legat in jurul inelarului stang doi centimetri de carpa rosie.

Pe unde o fi gasit comoara asta?

Priveste, indragostit, rubinul.

Sta asa, pierdut de zile intregi.

Daca-l strigi, zambeste (jenat ca n-are timp de tine).

O clipa ti-a daruit-o,

apoi coboara iarasi cautaturile

spre cuibul cu minuni

de pe degetul jegos.

INVOCARE

Tu, delta, ultima escala

In care pene zburatoare

Coboara nava tropicala

S-o-nchine zeitatii soare.

Vazduhuri, stufuri, zari sarate,

Ostroave de singuratate,

Cu solduri moi, petala plina

Si pietre grele de lumina!

Revers deplin (sanctificat

De pasari care ard in raza)

Al veacului insangerat,

Tu delta, -asupra-ne vegheaza.

1959 Luciu-Giurgeni

ISTORIE

In orice bob de carne alt rasad.

Imi pare cerul greu si-atat de-aproape.

Sunt scorbura. Pe langa mine ape

Invarte raul, leganate-n vad.

Privesc in jur, ca printre ploi marunte.

Nimic nu vad. Niciuna nu ascult.

Si parca nu-s de-acum. Am fost demult

Intunecata pestera-ntr-un munte.

Si sunt trecutul insemnat pe umeri.

Sunt orele ce nu poti sa le numeri.

Sunt asteptarea urnei. Si-n privire

Sunt punctul negru, semnul de-ntrebare.

Dar eu mai sunt si pentru paine sare.

Sunt viitor. Sunt adevar. Sunt mire.

28 XI 60 la 14 zile dupa eliberare

LIPOVENII

(Bunicii mele, Stana)

Din lipoveni cu sufletele suie

Ca ierburile stepei viscolite,

Din om in om, spre mine insumi, suie

Carutele pierdute printre vite.

Au scris pe cer cu brate de huluba,

In glod cu pasii turmelor au scris,

In inimi, pe sub fiecare suba,

Bolborosiri de ruga si vascris.

Dar, peste ani, ca fumul de tutun,

Rotirile de roti raman in urma.

Doar frunze fluierate-n dinti mai spun

Bejenia ce si in duh se curma.

VIII 58 Salcia

MA UIT LA EL CUM MA PRIVESTE

Fata-i de ceara cum balteste prin ochii tepeni

Simt c-o sa ma patrunda cu friguri si cu dardaieli.

Se uita prin mine. Ce vede? Creierul meu ametit?

Sau ce, saracia, mai ascund afund de ancheta?

Si daca se va strecura in gandul meu

Si va ramane acolo?

Si daca-si va face salas in mine, otrava asta de capitan?

Si daca devine eu, iar eu nu mai sunt decat el?

MASURA VIETII

S-au straduit stramosii sa ne-mparta

Trairea-n veacuri, ani si saptamani.

Meticulozitate de batrani

Si sclifoseli de stiutori de carte.

Eu una stiu: ca viata este hohot

De ras racnit din piept si din rarunchi!

Si n-o masori cu cruce, nici cu clopot

Si n-o masori, pe drept, nici in genunchi!

1960 dupa eliberare.

PESTE DISPERARI

De chemi din morti – ca dupa carte – un sinucis

In palma lui uscata-or tace sterpe zaruri.

De ce nu esti facut pe seama celor daruri

Ce sa-ti deschida tie-un cer la toti inchis?

Nu simti, bogata in miresme cum un stog

Iti trage trupul catre zarea-arzanda-a portii

Nebuna carnurilor iuti – primeste sortii

Zvarliti de ea pe-un colt de noapte sarantoc.

Dar aibi in valurile voastre loc de port

Pazind cel cimitir al viselor pierdute:

Intins pe toate disperarile prea mute

Sta cerul larg deschis precum un ochi de mort.

POVESTE

Franturi din noaptea mea si mucigai de lene

Prin mintea aburita cumpaneau alene.

Pepelea tot mai suradea din floarea firii.

Ciacara Sanziana,-n geana povestirii

Pierea prin fum de doruri drese cu dulceata.

Si se-nvaleau pitici in aripe de ceata

Cand adormeam. Acum, doar fumul de tigara,

Un caine sau femeie ratacind pe-afara

Si o cismea de prin vecini curgand, curgand…

20 VIII 1956 cu doua luni jumatate inainte de arestare

REINTALNIRE

Tulburatoare-s ceasurile-n care

Orbit m-as narui ca-ntr-un sarut,

Cand simt ca rupt de varsta viitoare

Respira-adolescentul, din trecut.

Privirea lui sta sorii sa-mi rastoarne,

Cu mana sterge-orizontu-ntreg,

Neimplinit in duh si nici in carne

Salbatic cere-acum sa-l inteleg.

Si nimeni nu e, nimeni, sa priceapa

Aleanul unui mort ce-a inviat –

Sarut istovitor cum curge-o apa

Pe-un ses cu ierburi arse ce se zbat.

31 III 63

REINTOARCERE

La coapsa grea de hrana si de vise

Ma reintorc s-adulmec iar spre stele

Cu fruntea cea dintai. Nu-n cafenele,

Nici in rachiu nu caut paradise.

Din coapsa plamadirii pana azi

Ce mi-a ramas din timpul destramat?

O pulbere de vorbe si-un cascat

Ce-l spanzur intre zori si amiazi.

N-am stiut sa fac decat o umbra-n spate

Si versuri fara de insemnatate.

Dar vreau ca sa cobor iar in fantana,

Sa cat cu ochii-aceluia ce-am fost

Oricare vis mi-ar fi mai la-ndemana

Si sa-i cersesc: “Nu poti sa-mi dai de rost?”

21 XII 60 Scrisa, la 17 zile de la eliberare, ca varianta a urmatoarelor versuri, cele dintai gandite in timpul anchetei la Interne, ce mi se pareau nepublicabile:

Eu, p… ma-si, nu mai am decat

Nevoile si blidul cu fiertura,

Ocaua de zabrele si urat,

Iar pe colea un junghi la-ncheietura.

Afara, iarba tremura-n lumina [Afara, fruntea ierbii sta-n lumina].

Eu, dracu’ stie, parca-s la aman:

Din cand in cand mai tun cate-o b…

S-o spanzur intre ora si tavan.

XI 1956

Sonete

amintirii actorului sonetist Ion Omescu,

pilda de ravna in a-si muta, dupa greutatea vremurilor, darul dobandit de la Dumnezeu

de pe un umar pe celalalt,

sufletul sensibil ce a suferit pana la curmarea vietii de neputinta de a-si supravietui

Senin te-am vrut sonetul meu de gala

Dar mi-au crescut in jur straine schele.

Urc anevoie rima printre ele

Si ritmul nu mai prinde tencuiala.

Ma prabusesc cu dorurile mele

In haul calimarii cu cerneala.

Patruns de indarjire si sfiala

Ma-ncumet iar, pe scandura, spre stele.

Mereu departe si mereu aproape;

Sunt numai strigat si sunt numai sete…

Dar scap in gol mistriile-pleoape,

Se deslipeste versul din perete,

Se naruiesc claditele sonete.

In patru strofe inima nu-ncape.

1957 Jilava

TEI

Ne-au cerut de la catedre

Sa uitam de arbori – ieri,

Coborand in poliedre

Vis de cincisprezece veri.

Tei ca doamne profesoare,

Parfumati, timizi si vechi,

Tremurandu-si frunza-n soare,

Soapte picura-n urechi.

Iara vorba, ca o scama,

Printre pagine o pierzi,

Cand din ram de tei te cheama

Subtioara frunzei verzi.

1957 Periprava

TIGANCA

– cu Marie Laurencin in dialog necurmat –

Martorului apararii mele, Vasile Zvancescu;

din prietenie si-a pierdut tineretile

Tiganca fara nume tot mai vii

Pe treapta-n amurgirile tarzii

Sa stai la umbra catedralei verzi

Printre-ale carei marmure te pierzi,

In targul cu-unduiosi negutatori

Ce ne-au zambit pe-ascuns de-atatea ori?

Muscam zamoase mere si fumam.

Spuneai din carti si dintr-un ciob de geam

Minciuni cu traista, sa uitam plecarea.

Umpleai cu puf de papadie zarea

Si-l adunai apoi pe tot in san,

Scuipand crucis pe el, ca sa raman.

Tiganca mea cu brate de rachita,

Sta frunza toamnelor imbatranita,

Copaci mari plang cu asprele rasine,

Si dorul meu, si dorul tau din mine.

1956 Ministerul de Interne, in ancheta

TOAMNA VARSTEI 25

 

Izbesc castane cu piciorul.

Stupid: ca sa-mi mai treaca dorul.

E strada plina de suspine

Ce cad din mine.

S-au copt in toamna asta roade

Ca niciodata. Rodul cade.

Dau cu picioru-n el, hain:

Intr-un suspin.

S-au copt in noaptea asta stele

Ca-n nici o noapte: vii si grele.

Lovesc cu pumnul strans in cer.

Ma simt cum pier.

19 X 61 aproape de aniversarea unui an de la eliberare

Tags

Related Posts

Share This

MORTII NOSTRI VII DIN TEMNITE

MIHAI RADULESCU

*

Mortii nostri vii din temnite

Sonete

Motto

ORA CARE PLANGE
(din temnita La Santé)

Trec orele lungi si natange
Cum trece-ncet o-nmormantare

Vei plange ora care plange
– Fugare clipe, clipe stange -,
Ca piere ora ca oricare…

Talmacire de Mihai Radulescu din
GUILLAUME APOLLINAIRE

1.VIZITE ALE UNOR FOSTI DETINUTI POLITICI

Delia,
Ai plans de-atatea ori cand ascultai
Povesti din hrubele de-odinioara,
Impartasite-n casa noastra iara
De-un domn, de altul, palizi fosti cobai,

In gherla nationala sau polara,
Tot mai indepartata si tot mai
Parelnic rancezita-n mucegai,
Desi atat de noua si de clara.

Dar nu stii vizitele ce imi fac
Colegii de-au murit in puscarie.
In fiecare noapte ei invie;

De maini ma tin in oarba mea pustie
Si ma pazesc de sorbul demoniac:
Sub ghilotina eu; iar ei tot tac.

2. PENTRU CONSTANTIN AUREL DRAGODAN,
ANTOLOGUL MONUMENTALEI LUCRARI
“POETI DUPA GRATII”

Ai triumfat la anii-ntelepciunii
Dand viata mortilor ce-au mangaiat
Cu lire nevazute-atat banat
Inmormantat sub pragul sfiiciunii.

Stransi din copilarie-n gherle unii,
Frumosu-abia aici l-au invatat.
Si s-au trezit zvarliti pe prici sau pat
De-o noua nastere; legati cu funii

Ombilicale au ramas de cer,
Nedeslusite pentru temnicer,
Si au cantat si au murit apoi.

De-atunci, osti fara numar, vin spre noi;
Sa nu-i uitam pe mortii vii si goi
In cartea-ti scrisi cu aur, ei ne cer.

3. MONSENIORULUI JUSTIN PAVEN,
ACELA CARE A CARAT IN MEMORIE POEMELE
LUI CONSTANTIN AUREL DRAGODAN,
SUB SOARELE LIBERTATII

Te cant, Justine, pentru ca ai scos
Din temnita poeme, -n mintea clara,
Si singurul tau trist dar sfant folos
Fu cand prin ele iar te condamnara,

La recluziunea aspra, seculara,
Cu alti tuberculosi tuberculos,
Intr-o arena cu figuri de ceara,
Gladiator iubirii de Hristos.

In boxa si poetul Dragodan;
In duplicat (ca viu sclipea in tine –
Din stupii tamplelor cu-albine-n vers).

A luat alti douazeci si cinci de ani –
Plus tot atat mai vechi -, sa ii decline
Alaturea-ti, Justine, -n Univers.

4. PENTRU VASILE TACU
“SARMAN POET NASCUT SUB TRISTE ZODII”

Seninatatea amara si domnia
Iti privegheaza stihu-n inchisoare,
Cum ruja din obraji si alba iia
Cinstesc decenta-n sate la fecioare.

Ti-ai tapetat celula cu sonete –
Altite-ornandu-ti anii mohorati -,
Cum si-umplu lazile de zestre fete
Si cuviinta strang flacaii cati.

Te intalnesti cu versu-n intuneric,
Orb, sa-l cioplesti contemporan homeric,
S-adaugi inca o podoaba mintii.

Trudesti la rucodelie ca sfintii,
Desavarsind un giuvaer himeric,
Sa lasi si tu obol, precum parintii.

5. MORTII MORTI

Tot mai din fum si tot mai stravezii
Sunt, Delia, mortii mei din inchisori;
Vorbind de ei, spun ca sunt tot mai vii,
Dar morti ii vad tot mai adeseori.

Zvelteti de ierbi marunte sau cicori,
De levantica si de papadiii,
Imi mai dau inca-nselatori fiori,
Crezand ca-s flori, veniti din noapte-n zi.

Dar ei sunt colb si iz de putregai.
Sunt oase, cateva, imbalosate.
Pierira cicatricele pe spate,

Iar ochii smulsi, absenti sunt mai dihai;
Ciuntite maini, picioare descarnate,
Abia de pot hrani azi cate-un scai.

6. PENTRU HORIA NITULESCU,
A CARUI PRIETENIE MI-A ALUNGAT CU RECITARI
MOARTEA

Cu-obrazul pergament acoperit de-o plaga,
Si gatul, carnea in amonte de la cot,
Cu sufletul prostit, ramas un jalnic ciot,
Deprins, pe dos, ca-n veac sa-mi tremure si raga,

Zaceam, impresurat de-al camerei boicot,
Tratat in cursu-a zeci de zile doar cu-o fraga
De polivitamine. Dar duioasa-ti saga,
Pe o corabie bizara, matelot

M-a angajat, sub carmuirea ta nebuna
Oceanul Iad al Poeziei impreuna
Sa-l masuram, rememorand al Ei tictac,

Indiferenta semenilor ce-o razbuna
Si viata-ti da in salt si-n berbeleac.
Te ascultam, taceam. De-am reinviat, tot tac.

7. METAMORFOZA

Esti mort; esti viu.
Sunt viu, sunt mort.
Tu n-ai sicriu,
Nici popii ort

N-ai dat. Eu port
Chip vinetiu
Drept pasaport,
Sa pot sa-nviu

Alature-ti.
Ma simt strain.
Inlatura-ti

Trup transmarin.
M-alatur, ti-
E sa ma-mbin.

8. INDOIT

Convietuiesc din cand in cand cu cel de-am fost;
Cu doua chipuri ma trezesc pe-aceeasi fata,
Ce-s simultane: unul cald si altu-ngheata:
Cu primul celuilalt incerc sa-i dau de rost.

Ma zmulg pe mine insumi dintr-un timp anost:
Sunt papusarul, dar sunt si a lui paiata;
Oricat de-abil ma simt, sa-i sprijin fata-n fata
In stare nu-s; si-mi par nebun, cand nu-mi par prost.

Sunt jude? Ma ascund tot eu la adapost,
Cand fapte bune-nvat, ce grabnic ma dezvata
Alt eu cu mutra muceda si malaiata –
Pe care (eu fiind) o stiu tot pe de rost.

Ah, dac-as vrea, ah, de-as putea sa scot harapnicul,
Sa ma desprind cat tine inca Timpul, grabnicul…

9. CEL DINTAI TURNATOR INTALNIT

Puteam sa nu-ntalnesc – adolescent poet –
Alt slujitor al muzelor, in puscarie?
Ce mangaiere sa-mi recite tocmai mie
Catrenul sau de-adio, susotit incet:

“Esti frumoasa ca o noapte care
Este-amanta hotilor de cai;
Dintii albi cum cade o ninsoare
De Craciun sau Sfantul Nicolai”…

Ii amanase incheierea sine diæ:
Zburase-amorul! El era acum ascet
Si sub betoane hohotea nemangaiet
Pe-a spaimelor de viitor caligrafie.

L-am invatat sa nu mai vanda scriitorii,
Cum hotarase-n subrezirea-i – ca sa scape.
Fagaduintele-i erau, vai!, iluzorii:

Eliberati, un nou mormant vru sa imi sape.
Il reinviu sa-l iert la cumpenele orii,
Cand carnea lui spre-Afund filtrata fu de ape.

10. ALT POET VANDUT

Ca o mumie ajunsese in anchetã,
Neverosimilã, sfioasa si urata.
Dar, cu noblete, spaima lui de bata,
In fata tinerilor, o tinea secreta.

Din amintirea crezurilor, mohorata,
Scotea sub soarele Jilavei din manseta
A eroismului defuncta silueta
Si a veleitatii inca vii, dar cata?

L-am intalnit in libertate. I-am sarit
La piept, cu frenezie. M-a respins usor:
S-ajunga la cenaclul M.A.I., grabit

Era, -mi incredinta. Eu, recunoscator,
Domnia de-a ma pune-n garda, am citit,
Asupra-nscaunarii sale-n iadul lor.

Postum regim, postuma glorie factice.
Poetul legionar murise comunist.
De lauda, ingenunchiat, satana Crist,
Au cine-ar sti in slava astazi sa-L ridice?

Nepoata sa primi garbaciul carierist
Si inclinarea ferma de a fi complice.
Emotionate, iscodirile peltice
Ma incercau de-i sunt pe plac panegirist.

Si n-am putut pe fata frica lui s-acuz.
Femeia sta Prostiei indoita roaba:
Minciuna ca e adevar, credea confuz,

Iar intr-ai sai, Poetu-l pretuia podoaba.
O trista victima a unui trist abuz,
Ce linistea din cioburi negre si-o injgheaba.

11. POETULUI ANDREI CIURUNGA,
STALP DE-A DREAPTA VIETII MELE, IN BALTA

Ursit ai fost de numele Andrei,
Mucenicit sa rabzi viata-ntreaga,
Ba tras in teapa pe al tau condei,
Ba smuls din drum de-a Timpului martoaga.

Iar Soarta, cand voia ca s-o mai dreaga,
Legandu-ti – de-un curmei un alt curmei –
O funie spanzuratorii draga,
Facea mereu la degete carcei.

Si iar in puscarie te trezeai,
La terciul de oftaturi si malai,
Sub gratia chioara si cu ziua ciunga.

Ca spune-i-as lui Dumnezeu din grai:
“Cum relele atatea le rabdai
La micul omul mare, – Andrei Ciurunga?…”

12. MOARTEA POETULUI

Epidemie: -a fost o gripa spaniola,
Ne-au dat o ceapa pe din doua, preventiv.
Noi, incapatanati, cu spirit subversiv,
Trageam de fiecare ceas nou la tombola.

Un singur necastigator fu agresiv:
Cu pumnii lui juca pe usa-o farandola,
Suna in noapte -a Gherlei vasta necropola –
Cerea un leac, cu bolmojeala de betiv.

Vizeta a muscat din spaima-ne tarziu:
“Ce-i, bosorogule, -ai capiat?!” – “Mi-e rau…” – “Atunci,
Te vindec eu!” il linisti un caraliu.

Gardianule, cu cizma -n capul lui arunci
Si azi, cand moastele i-s palid sidefiu.
Opreste-te, -asfinti demult D. Iov in munci…

13. AMINTIRILE MONSENIORULUI JUSTIN PAVEN

Naiv si pur, destainuiesti, Justine,
Cum te ingretosa porunca data
Ca gurile ravnite de-orice fata
Sa-nghita-atunci fecale si urine.

Ce tineri erau cei batuti cu tine
Si mintea ce sordid li-era stricata,
Iar trupul ce-nvatase sa se zbata
Cum se-adancea-ntre urlet si suspine…

Justine, astazi stiut ca “Monseniore”,
Hristos fu rastignit pentru-omenire,
Neascultarea lui Adam din fire,

Dar pustii ce n-au cunoscut iubire
Cui daruit-au cruntele lor ore
Si ale mortii negre aurore?

14. REEDUCARILE PIERDUTE –
IN AMINTIREA LUI SERGIU MANDINESCU –

Cu cati creitari de sange ai putut plãti
Culorile ce le-ai primit din curcubeu,
Sa faci din ele ortul tau si ortul meu,
Luntrasului s-avem ce-i da, noi morti de vii?

Cu tandere de luna bunul Dumnezeu
In zale ca sicriele ne polei.
Te infasa in mantia-ti de poezii;
Eu uns sunt cu-al Fecioarelor Nebune seu.

C-am intarziat la Cina voastra de sub Bata
Si-Impartasania din fecale si urina
N-am luat cu Voi. Se razvratesc si lung suspina

Razmii si mii de mii de veci din veci-lumina
Din care palida mea viata-i izvorata,
Ca dusa-i – fara-a fi prin iaduri coborata.

15. PERSPECTIVA CORECTA

Uitat-am sa traiesc; sunt singur, lainic;
Astept sa treaca anii ce mi-au fost sortiti.
Eu nu i-am cunoscut pe Radu Gyr, pe Crainic,
Desi in gherle timpurii, cu pasi grabiti

M-am adancit, ca Iona-n tot atatia chiti,
Ca sa inviu cu ei de mana, in chip tainic,
Hristosi sa ii impun pe cei doi mari huliti,
Eu ramanand in umbra sa-i slavesc: doar crainic.

Dar nu i-am intalnit. Ma dumiresc acum
Ca nici macar sa-i inteleg deplin nu-s bun.
O, ce distanta-i intre varstele durerii!

Calauziti, cei doi, au fost de Alighieri;
Pe mine Sancho ma tragea de un perciun;
Si cred ca, daca-am suferit(!), imi fu postum.
In loc de incheiere

INSCRIPTIE PE
“TASSO INTEMNITAT” DE EUGENE DELACROIX

Poetu-n gherla, sleampat si bolnavicios,
Tot framantand un manuscris sub talpa, jos,
Priveste-n cumpeni, ingrozit, spre treapta-afunda
A paclelor in care mintea-i se cufunda.

Imbatatoare, hohotele-n puscarie
Gandirea catre straniu si absurd o-mbie;
Ii da tarcoale Indoiala, -l incolteste
Cumplita Spaima, mii de masti schimband hoteste.

In geniu-acesta-nchis in beciul duhnitor,
In tipete, scalambaieli, roind in zbor
Spectral, ce-i haituiesc auzul ingrozit,

In visatoru-acesta de orori trezit,
Pecetea-ti vad, tu, suflet cu visari umbrite,
Inabusit de zidul Lumii Pipaite.

Talmacire de Mihai Radulescu din
Charles Baudelaire

Mihai Radulescu

Tags

Related Posts

Share This

HAIKU-urile putrezirii de viu

Mihai RADULESCU  

*

HAIKU-urile putrezirii de viu

Prefata: LEGENDA FACERII LUMII

Buhaiul de balta
smulge din vis lumea
si-o zvarle -n fapta.

1. MOTIVUL CONDAMNARII, 1

Sa ma cunosc,
cobor in vise – hauri
cu strigoi si ingeri.

2. MOTIVUL CONDAMNARII, 2

– De ce esti arestat?
– Rusinea de-a fi liber
cand altii nu-s.

3. MOTIVUL CONDAMNARII, 3

Prin suferinta
altii se -mbunatatesc.
Raman in urma.

4. MOTIVUL CONDAMNARII, 4

De platit, platim.
Prefer s-aleg din timp
si cat si cum platesc.

5. MOTIVUL CONDAMNARII, 5

Stiu doar sa-nvat
si sa iubesc.
Ma duc sa -nvat cum se traieste.

6. MOTIVUL CONDAMNARII, 6

Sunt un observator.
Cunosc lumina,
dar nu si beciul ei.

7. MOTIVUL CONDAMNARII, 7

– De ce esti arestat?
– Vreau sa-mi croiesc un alt destin,
eu singur.

8. MOTIVUL CONDAMNARII, 8

Imi e rusine
sa atarn de sbilt,
frica s-o inghit tacut.

9. MOTIVUL CONDAMNARII, 9

Mi-e dor de cei asemeni mie.
Sa-i gasesc,
pornesc spre gherle.

10. MOTIVUL CONDAMNARII, 10

Iar daca mor,
mi-am implinit destinul;
de ce crezi c-am gresit?

11. ANCHETA, 1

Pentru a-mi cunoaste adevarul,
cu bata
m-au frant, sa mint.

12. ANCHETA, 2

– Domnule anchetator, aveti copii?
– De ce?
– Sunt ca mine.

13. ANCHETA, 3

Nu mai stiu cine-am fost,
nici cine sunt si
nici daca voi mai fi.
14. ANCHETA, 4

Ma bate ca un tata:
el m-a facut;
ma poate omori.

15. ANCHETA, 5

Daca am noroc,
scap cu zile:
sa vad cum e puscaria.

16. CONDAMNAT

Ocale de zabrele
sub cer,
la douazeci de ani pliniti.

17. REGRET

Unde, cine, de ce?
Voi muri fara sa stiu,
fara sa mor.

18. VERSURI DE PUSCARIE, 1

Un stih pe zi:
prea mult pentru
o viata de o zi si-un iad.

19. VERSURI DE PUSCARIE, 2

Scriam un vers pe zi.
A fost prea greu.
Am acceptat sa sufar.

20. VERSURI DE PUSCARIE, 3

Am smuls din mine
Poezia:
gol in fata suferintei.
21. PRIETENUL DIN CELULA

L-ai cunoscut si l-ai iubit.
Maine
ti-l vor zmulge din coasta.

22. IGIENA CORPORALA

Atat de jegosi
c-am devenit curati:
plang stelele pe noi.

23. PERCHEZITIE, 1

Cauta-ma-n anus:
am ascuns
pactul Ribbentrop – Molotov.

24. PERCHEZITIE, 2

– DEZBRACA-TE!!!
Daca, -n graba, as fi scos
camasa lui Hristos?

25. PAINEA NOASTRA
CEA DE TOATE ZILELE

Refuza sa manance ca porcii.
Porcii insa au supravietuit;
el, nu.

26. RUDENII NOI

Nu mi-e tata
tata de acasa,
ci mi-e cine-mi da curaj.

27. NU DE FOAME!

Am mestecat un trandafir:
sa-mi creasca aripi
de miresme.

28. CARALIUL TODEA, 1

Ne-a culcat cu pieptu -n apa, pe ciment.
Pe dealuri,
toamna mov.

29. TODEA, 2

Azi Todea ne-a tinut, opt ore -n sir,
cu mainile
pe crestet.

30. TODEA, 3

Pe burta si pe spate -n apa.
Todea,
mai tii minte jocul?

31. AL DOUAZECI SI CINCILEA CEAS

Put a moarte, mama,
dar mai scanteie-o stea
in inima mea.

32. EXPERIENTA DE VIATA

Am vrut sa cunosc omul.
Am murit
cand i-am strans mana rece.

33. SCHIMNICIE

Visam calugaria.
Schimnic sunt,
cu schima zabrelita.
34. CU NOI ESTE DUMNEZEU

Vrei minuni?
Traiesti si azi.
Ce mai poti s-astepti?

35. HAIKU

Poezia prozei: o faclie -n bezne.
Ce viata!
Haiku.

36. REQUIEM

Horia Nitulescu
– ce dascal de poezie! –
a murit.

37. IN MEMORIAM NICHIFOR CRAINIC

Intrebat-a gherla:
– “Unde e
batranul riga -nfometat?”

38. SUTUL PRINTRE NOI

Priciuri suprapuse.
Iar o sa se ploua
peste mine, -n vis.

39. ATIPIRE IN LAGAR

Apus de soare -n balta.
Mangaiat de raze,
dorm in roaba.

40. DRAGOSTE

Am iubit azi
toate fostele-mi iubite.
Le iubesc si main’.
41. COLONII DE MUNCA

Periprava – foametea.
Salcia – setea.
Luciu-Giurgeni – pofta.

42. INFORMATORUL

M-a-nvatat sa ma -nvelesc.
Mi-a dat din mancarea lui.
Dar turna.

43. EVREUL

– “E mai greu ca la Auswitz”, mi-a spus –
unde
i-a murit sotia.

44. NEBUNIE, 1

Un medic
si-a mancat fecalele;
ne servea bolz de Crai Nou.

45. NEBUNIE, 2

S-a rugat lui Dumnezeu.
Prea Milostivul
i-a luat mintile.

46. RUGACIUNE ASCULTATA

M-am rugat sa intru in spital.
si m-am eliberat
…bolnav.

47. ORICE SE PLATESTE

De bucurie c-am iesit,
Mama, in sfarsit,
cazu la pat.

48. DISFUNCTII

Am intalnit femeia.
Trupul meu
nu mai simtea placerea.

49. PRIETENIE

Nu le-am pomenit
numele -n ancheta.
Azi nu ma mai cunosc.

50. ACUM

Cer si glod. Chip si masca. Azi si vesnic.
Sunt nu sunt.
Nu sunt sunt.

Tags

Related Posts

Share This

COLINDELE TIMISOAREI

MIHAI RADULESCU

 *

COLINDELE TIMISOAREI

COLIND DE SANGE

Tarzie toamna, iarna-ntarziata.
Decembrie, mai nou, cu sange ninge
Pe steaua ca de foc, rotita minge
Ce salta de pe-un mort pe altul beata,
Ler, lerui, ler

Cand glontul insusi tinerii-i respinge
Si-nversunat sa-i scape le da roata
(Pe-orbite de ocol deocamdata),
Ramane-otrava doldora-n siringe,
Ler, lerui, ler.

Ah, domnii doctori in halate albe
Ce stele-ofiteresti ascund pe umeri?
Putea-vei crimele sa li le numeri
Spalate-n far’de numar tapi si halbe?
Ler, lerui, ler.

Ucis-au Timisoara-n intregime:
Ramane de colind, Ierusalime!
Ler, lerui, ler
si iarasi ler.

MORGA

Se umple iute morga cu morti tineri;
Se umple fara sa ne dea de veste.
Ca-ntr-un cosmar sau ca intr-o poveste,
Vin morti mereu, de luni si pana vineri.

Sa ne uitam cum zac pe sub ferestre,
Ca sunt celibatari ori ca sunt gineri.
Si-ascund de noi cei vii, plini de retineri,
Paloarea cruda, singura lor zestre.

Si-ascund si rani, si sangele-nchegat,
Culcati la rand pe funerarul pat,
Popice doborate pe ciment
De glontul orb al fratelui soldat.
Copiii-au amutit, nu se mai zbat.
Pe Bega vine alt contravenient…

MORMINTE RAVASITE

Au trimis stapanii-n cimitir, pe Bega,
Speakerita-nfipta, grasa si barbata.
Vizita-si masoara grabnic pe Omega,
Ora-i trece sura, funerar de-nceata.

E datoare sa-i prezinte pe eroi
Plutitoare-n bale starvuri duhnitoare,
Gropile comune, mortii nostri goi,
Drept o teatrala grabnica-njghebare.

Narile-si adie cu parfum sovietic,
Fata i se stramba din delicatete;
Si conchide ca momentul nu e etic;
Cinematografic face fete-fete.

Au trimis stapanii-n cimitir agenta,
Speakerita-nfipta, grasa si barbata.
Toaca vorbe injurioase, elocventa,
Fara-a sti ca impuscatii ii dau roata.

Apoi pleaca iute catre Capitala.
N-a vazut nici mame, nici surori, copile.
N-o intereseaza lumea ca inseala,
Ea nu crede-n Revolutii, ci-n subtile

Talmaciri rastalmacite ale vietii,
Crede-n crima, -n comunism, in sange,
Si-ntr-un grabnic sters al urmelor. Placeti-i,
Altfel luna doar si stele va vor plange.

BRONHII GRELE

Se umfla bronhiile disperate
Sa traga aer. Nori de calti si scame
Adanc imi luneca-ntre piept si spate,
Coboara cu-n decor banal de drame,

Cu vestedele, vinetele molii
Cercand nevoia de lumina cruda
Sa mi-o inabuse sub vagi lintolii,
Sub ceata lor prafoasa si zaluda.

Ma simt murind si-nviu a cata oara?
Nebun sunt sa m-agat de-orice speranta.
Plamanii-mi scartaie, glas de vioara
Indoliat si croncanit de cioara,
Rimandu-mi viata, -ntr-o funebra stanta,
Cu-un dric mascat de-o-ntunecata zdreanta.

ROMANTA INGROPATULUI DE VIU

– “Ce cauti, omule, acolo?
Doar esti viu!”
– “M-am ingropat eu singur in sicriu
Sa-mi exersez testamentarul solo,
Acela care sa ridice mortii din morminte
Cu-aducerile-aminte, cu-aducerile-aminte.”

– “De ce sa exersezi in cimitir
Si nu-ntr-al izbandirii empireu?”
– “De sub portalul lui m-au alungat mereu,
Pan-ce m-am invatat sa mor si eu
Ca mortii mei iubiti,
M-am invatat sa mor si eu cu mortii mei iubiti.”

Mihai Radulescu

 

 

Pe marginea unor versuri

Asculta-ma o singura
pagina si
eu te voi asculta
o vesnicie!

a spus Cuvantul
prin pana lui Dimitrie Grama.

Dar noi, in temnite,
Nu aveam Cartea.
Pagina era scrasnita cu gemete.

¤

Clopotele vesniciei bat
in fulgul de zapada
“,
a scris Poetul.
Dar noi stim
ca bat in fiece spaima
ce nu se va mai curma
nicicand
in subpamanturile noastre
Jilave.

¤

As vrea sa pot spune,
Dimitrie,
cu tine:
“poteca din mine
nu duce nicaieri”.
As recunoaste un final.
Insa, cararile din mine
duc spre tine, spre el,
spre atatia.
Alearga fara odihna,
Potecile din mine duc, la nesfarsit,
Spre oameni.
Mort,
Voi cauta oamenii.
De-a pururi.
Si prin ei,
Pe Dumnezeu.
Daca as recunoaste un final,
M-as inveli in odihna.
Dar nu voi avea niciodata parte
De odihna.
Potecile ma cheama,
Ma cheama.

Mihai Radulescu – 2008

Tags

Related Posts

Share This

COBOARA ALTE ZILE, ALTE NOPTI

MIHAI RADULESCU 

* 

COBOARA ALTE ZILE, ALTE NOPTI.

VERSURI

Calindar
Foaie de inceput

Mi-e graiu-ncercanat de oboseala.
Nu pot sa scriu nici slova de-nceput
Ca stihu-abia gandit m-a si durut
Trezind cu ritmu-i grav a mea sfiala.

Creionul arde. Fruntea tot coboara.
Zdrobita cade-n albul mat al filei.
Intepenesc largitele pupile
In pragul unui nu stiu ce din seara.

Si nimeni, nimeni nu e langa mine.
Ning orele in jur. Ramai cu bine.

Mihai Radulescu, 31 III 65

 

Clipa

Tacerea e bolovanoasa cand patrunde-n oase.
Copitele mistretului tacerii ara-n carne
Si cataractele-oboselii se pravale-n mase
Lichide si fluorescente peste brazda care
Se adanceste-n delta sternului spre-un nod solar,
Acolo unde beregata palpaie ca gusa
Unui buhai de balta ametit de-al lunii var,
Ce-si scartaie pe balamalele din gusa usa.

Deasupra-mi cad cu pietre haitele atator nopti
Lasate-n urma fara somn, strivite intre file,
Cu blanurile arse de-ntuneric, ochii copti.
Iar serpii visurilor se strecoara din argile
Cu vuiet sugrumat de ocean pierdut in scoici.

Aceasta e pisica mea salbatica, e Clipa!
In gheara-i tintuind apocalipticile doici
Ce-mi otravira-n veghe patimile cu aripa

Imbrobonata de luceferi si de scaparari,
Cand Ea le-ar sfasia-ntre colti, alaturea de mine,
Obrajii sa li-i sanger, sufocat de intrebari,
Sa pierd tot ce a fost in tinerete bun sau bine.
Dar valul cald al pleoapelor – ce zbor de albatrosi! -
Se leagana-mbaiat in soare mult,
In soare greu, in soare strigat. Brusc ascult
Cum canta
Lumina.

Mihai Radulescu, 19 IX 1965

La nunta din ianuarie

- in spiritul lui Goya -

Spanzuratori
Cu brate vestede,
Cununi de crestete,
Cu bumbi vertebre
Pe za de febre,
Cu lat ce secera
Prin seceta,
Prin seceta inimii mele,
La nunta
Oaspeti,
Spanzuratori
Si roti de cazna,
Haznale doldora de capete taiate,
Cu fata supta
De lupta
Si doldora de trupuri injumatatite pe la spate,
Spanzuratori,
Iobagi cu talpa rasturnata-n cer,
Ochi bulbucati, manjiti de mazga si piper,
Vartej de trupuri dantuind in vant,
Prin flacari inotand,
Prin flacari inotand,
La nunta milenara-a tarii mele
Cu-a mai tarzie zi din zile
Din jetul careia azi cant,
Spanzuratori si gherle,
Jilave si plumbi,
Ce sete cumplita va cere,
O, buze umbrite de gratii,
Calcaie zdrobite de ranga
Si tample albite visand la prigorii si scatii,
Visand, tot visand, tot visand …

Inel ne e sangele galgaitor
Intr-un ianuarie de nea inchegat
Pe seceta inimii mele
In cea mai tarzie zi din zile,
Cand oaspeti ne vin
Din trecut
Spanzuratori.

Mihai Radulescu

Februarie

Femeile, ca niste ganduri,
Zburau prin cerurile albe,
Tii minte?
Pamanturile ravasite
– Tii minte? -
Pamanturi, craci uscate, pasii,
Dadeau inaltului ocol;
Balanganeau, legati de zbor,
Corbi mari, excrementati de stele.
Femeile-nfloreau alaturi,
Femeile-unduiau parsiv
De pudice, sus, printre corbi
Femeile zburau, zburau …
Tii minte?
O mana sfasia seninul.
M-am inecat in aromirea
Caldurii tale, san, oh, san.
– Pamanturi, craci uscate, pasii
Dadeau inaltului ocol …
Sa ma tii minte.

Mihai Radulescu, 24 VIII 62

Martie

Atat de singur ramasesem
De parca nici nu as fi fost:
Eu si pamantul.

Aseara – rasarit de dor.
O, cine-ar sta sa mi-l cunoasca?

Mi-am luat inima-n pumn
Si mi-am facut-o om.

I-am spus: – “Hai sa traim!” Am inceput sa radem.
M-am scarpinat pe sub caciula
Si ne-am culcat.

Mihai Radulescu, 7 XII 61

Aprilie

Inima
Se-ncalzeste-n raza lunii.
Canta.

Degetele
Cauta pamantul,
Il miros.

Talpa,
Zbenguita-n apa,
Cantareste fragezimea undei.

Tampla tampla-alinta.
In tine aflu
Toata luna, unda si pamantul.
Mihai Radulescu, 1 I 62

Trezire in mai

Ca foile de manifest – puzderie
Chemarile plutesc pe strazi.
Steag pari sa fii cand urci din somn spre soare,
Spalat de zgura cotidienei arderi!
Incendiezi cu-un strigat harta zilei
Ca prima-mpuscatura-n revolutie:
“Buna-dimineata!”

Mihai Radulescu, XII 63

Iunie

Si ca un ou se sparse luna-n balta
Cand am zvarlit cu piatra-n ea, de sus.
Stiam ca-i un definitiv apus
Al lunii, ceilalta.

Pisicile gemeau pe-acoperisuri.
Simteam prin case dragoste vulgara
Si mirosea femeia si pe-afara,
Din ierburi si prundisuri.

Izbeam cu bulgari chipul tau de fata.
Stiam ca-l sterg pe-acela ce-l purtam
In minte, ca un fruct pe ram,
Cu luna deodata.

Loveam parsiv in luna si in tine.
Pisicile gemeau pe-acoperisuri.
Si mirosea a sange pe prundisuri …
Asa credeam ca-i bine.

Acum ascult trecutul si ma doare.
Si oul lunii spart s-a dus pe ape.
Patruns de-un dor ce nu ma mai incape
Alerg buimac spre soare.

Mihai Radulescu, 19 X 61
Iulie

Era un targ cu case mici -
Moravuri triste si chirpici.

Si-n piata mare, case mari -
Papuci pe asternut si zar.
Turcit sta targul, nemiscat.
Jos colbul des, sus norul mat.

Mihai Radulescu, 29 VII 56

August

Am intalnit paduri.
Am intalnit femei.
Am intalnit poeme.
In toate infloreste un strop
Din Totul ce il caut.
Si totusi, astept.
Poate, candva …

Mihai Radulescu, 1 I 62

Septembrie

Se umple golul dintre noi cu timp lichid:
Un rezervor imens, opac, cu ceasurile neclintite
De nici o aripa inotatoare,
De nici un albatros cu gestul zborului intepenit,
Vibrand, vibrand
In umbra algelor, sub zile.
Distanta se coaguleaza
Si-n oceanul inchegat
Coboara alte zile, alte nopti,
Mereu mai nesfarsindu-ne ingalbenita departare.
Alb, gestul nu mai da in parg;
Cand cade peste zari, nu suna;
E gest in sine, detasat de trup.
Ca o batista fluturata-n amintire.
Noi nu mai suntem oameni
Ci masca unor ganduri impregnata-n timp.

Mihai Radulescu, 1966

Octombrie

Cand am trecut,
Copacii m-au scuipat cu frunze moarte.
Degraba luati-mi mintea.
Fugiti cu ea.
Cand am trecut,
Copacii m-au scuipat cu frunze moarte …
De ce si-au lepadat femeile-n canale
Odihna umerilor lor?
De ce-au lipit atatea mangaieri
Pe garduri ce au putrezit?
Am cautat sa mai adun din apa baltilor,
Din aburii ce cresc pe ea,
Odihna, mangaieri.
Nimic.
Strigati degraba,
Sa se-auda:
SI EL E OM!

Cand am trecut
Copacii m-au scuipat cu frunze moarte.

Mihai Radulescu, 3 IV 63

Noiembrie

Vagi permutari alegre
aceeasi structura
convoaie betege de orbi si de muti
te-ntorci pe o parte
alaturi te muti
iubind – ce iubire? -
te umpli de ura
integre
mor suflete-n cada
si cine sa urce
si cine sa cada
un corb ne desparte
ne-apropie corbi
dezleagã si leagã
aceeasi structurã
te soarbe
o sorbi

Mihai Radulescu, 20 V 71

Decembrie

Si daca luna mi-aminteste,
Cum sta zdrobita-ntre rachite,
Un sobolan cazut in cursa,
O, argintata frematare-a lunii
Atat ii e de sora
Acestei inime din mine:
Padurea coastelor a-nconjurat-o
Si-acuma inima le da ocol pe dinauntru.

Hai sa-mi sarut buricul degetelor!
Cu ele-am mangaiat pamantul ieri,
L-am mirosit, pamantul,
Sa vad de-a mai pastrat ceva din soare!

Asa a fost si inima:
Mai libera ca o campie …
Era a tuturora!

Cand mieii or sa-mi ingenunche-n poale,
In scarliontii lor, zau, cine stie,
De se ascunde-n joaca
Imi va pleca si inima cu ei.
Va chiui din nou seninului
Si, simplu, nesfarsirii verticale.

Mihai Radulescu, 31 XII 61

VERSURI

Argesii din veac

Amintirii prietenului Poet Horia Nitulescu,

cel dintai ascultator al acestor versuri

la Jilava

Ce turle, turle… Argesii din veac,

Lipiti intre chirpici cu gingasie,

Se-mplanta-n calindar si-n vesnicie

Sa fie semetirii noastre leac.

Manole, pasare cu zbor din schele,

Banatul tau ramas-a pe pamant:

Cu fiecare nou asezamant

Se tescuie un duh sub tencuiele.

1957 Jilava

Balada

Plecau calari

Spre departari,

Mi-au spus;

Spre alte tari

Scaldate-n mari

De-apus.

Plecau pe rand

Uitand, uitand

De noi;

Treceau prin vant,

Treceau cantand

Prin ploi.

I-om astepta,

Dar s-o-nopta

De veci.

Ler lerui la,

Prin geana ta,

Te treci.

4 V 55

 

Cantecul teiului

poetului si istoricului filosofiei romane Vasile Zvanciuc,

prieten nedesmintit al tineretilor mele,

alaturi de care am descoperit poezia satrei

Copaci, copaci

Cu fruntea trunchiului cazuta peste masa zarii

Si pletele-asudate de apus!

Bateti din radacini, bateti din crengi

Sa taca, zau, sa taca nesfarsirea…

Mai, teiule, iti intra-o frunza-n ochi;

Ci nu te legana ca-ti vad buricul

Si pantecul cu pielea neteda, lucioasa

Si simt cum se-arcuiesc in spate,

Ca la tiganci, sub coviltirul fustelor, harbujii,

Ca la tiganci, batu-le-ar sa le bata,

Cand oparesc, sezand pe vine-n iarba,

Gaina ce-au sutit-o pe-nserat.

Mai teiule, iti intra-o frunza-n ochi

Si-mi pare ca ai gene de tiganca.

Vazut-ai tu privirea ce-mi arunca

Spre sold tiganca-aceea cu pricina?

Sa taca, zau, sa taca nesfarsirea,

S-aud cum canta teiul langa mine!…

26 III 61

Inchinare

Aceluiasi Horia Nitulescu,

in amintirea multor stacane de versuri

baute impreuna

E zoburi sticla pe sub mese.

Betivilor ce sa le pese

De-a mai ramas pe fundul ei

Din visul mare un crampei.

Ast vin pierdut pe dusumea

La masa mortilor as vrea

Sa-l inchinam cu dumneata

Bacovia.

1958 Jilava

Lacuri

– gravura –

Ce lacuri verzi si pacle tii-ntre gene?

Pe fundul lor coloane frante-n valuri

Si zei betegi si urme de portaluri

Gasesc, cand te privesc, pustii, perene.

In ochii-adanci civilizatii moarte

Sunt visurile-adolescentei tale –

Iar eu cutreier prin ruine-agale

Si iti citesc trecutul ca-ntr-o carte.

Pacatu-si are temple printre unde,

Dar nu m-opresc. Alerg acolo unde

Pietrarii mesteri n-au strivit nisipul

Cu marmure pagane si streine…

Sub salcie, tii minte, -ai stat cu mine…

La umbra ei cobor sa-mi caut chipul.

12 XII 60

Migratoare

Zvelti peregrini! Vezi, carduri de salbatice

Strabat mari curcubee singuratice,

Larg lopatand prin cerul cald si rar.

Deasupra marilor egal tresar

Cortegii insorite de caicuri,

Planari de pasari vii si mozaicuri.

Dar zborul lor e doar un lung repaos,

Precum al heruvimilor din naos.

1959 Salcia

Negura

Trec batranii peste

Oasele din creste.

Mana-n dimineata

Care mari cu ceata.

Caini de fum si val

Calca-n leagan orb.

Zboara langa-un cal

Umbra unui corb.

1967

Prispa lui Mos Pricopie

– in spiritul lui Luchian –

Intr-o oala dorm masline.

Langa ele, la fereastra,

Bazaie o musca-albastra,

De caldura si de bine.

Sade-n creanga pasaruica.

Prispa s-a lungit la soare;

Poarta flori la cingatoare

Si momeli de fum de tuica.

1953

Salt

Laviu

Lui Hrandt Avachian

Fosnet si fior.

Salt de caprior

Cu puf de caramb

Peste damb.

Luneca la vale

Pulberi mototoale:

Soare

Sub ninsoare.

III 66

Stare de mai

stare de mai

puf si urzici

voda

prin lobode

sloboda

ode

soare

ce mai

zici?

Vaile umede

Vaile umede

Flutura brume de

Toamna.

Tu  mi-ai vorbit ?

Brazii agata

Fluturi de ceata.

Unde te-ascunzi

De nepatruns?

Drum, de-a fost drum,

Nici nu l-am stiut.

Totu-i sfarsit

De la-nceput.

Tags

Related Posts

Share This