Tableau 9 BEAUMARCHAIS: Monsieur le Duc d’Aiguillon, je crois que vous avez été informé … D’AIGUILLON (sûr): Au fait, je l’ai été. Je suis le plus informé des ministres de France . BEAUMARCHAIS: C’est ce que tout le monde sait. (Continuant) … Je fus envoyé en Grande Bretagne sur l’ordre de Sa Majesté Louis XV … D’AIGUILLON: Donc vous reconnaissez tout seul et sans que personne vous y contraigne d’avoir été en Angleterre … BEAUMARCHAIS: Je vous le fait savoir puisque c’est mon devoir … D’AIGUILLON: En vérité, c’est le devoir de tous ceux qui font leur devoir et ne doivent pas rester mes débiteurs, ce que je ne puisse les conseiller. BEAUMARCHAIS: J’ai contacté de Morande: l’expédition de sa libelle et du Gazetier fut arrétée jusqu’à mon retour avec 20.000 francs et une rente de 4.000 pour le nommé Théneveau de Morande. D’AIGUILLON: En vérité, vous ne mentez pas; je savais tout, monsieur … BEAUMARCHAIS:… de Ronac, le chevalier de Ronac, Excellence; c’est mon nom conspiratif, l’anagrame du nom de mon père. D’AIGUILLON: En vérité, c’est bien de ne pas conspirer sous notre propre nom. Donc, monsieur Anagrame, c’est le seconde partie de votre mission qui commence. Vous retournerez en Grande-Bretagne comme vous l’avez dit, vous contacterez de Morande, comme vous l’avez dit, vous lui tirez les vers du nez, pour apprendre quels sont les Français qui se tiennent dans son ombre, comme vous l’avez dit … BEAUMARCHAIS: Votre Excellence, je n’ai pas dit tant de choses pour ne savoir plus ce que j’ai dit … Or … D’AIGUILLON: En vérité, c’est ce que vous n’avez pas dit. Mais, comme vous l’avez dit, vous l’auriez dû dire … Donc, il doit s’agir d’un complot, de Morande n’est que l’instrument, comme vous l’avez dit, la tête respire en tête-à-tête avec Sa Majesté. Vous apprendrez son...

Beaumarchais la Saint-Lazare Comedie în trei acte (3 tablouri) de MIHAI RĂDULESCU Personajele (în ordinea intrării în scenă) TEMNICERUL-ŞEF, 50 de ani, mătăhălos, pântecos, grobian; bestie autentică, un călău jucăuş, scârbos; convins că postul său îi conferă credit logic şi moral, şi un pospai de cultură. LESAIN, pirpiriu, dominat de statura imensă a Temnicerului-şef: un şoricel pe lângă el. Înfricoşat. Ştie că nu ştie niciodată la ce se poate aştepta şi, deci, că este de dorit să răspundă la întrebările Temnicerului-şef. BEAUMARCHAIS, la 53 de ani. JACQUES COQUAIRE-FIUL, 30 de ani, fiu al celebrului gazetar clandestin, Jacques Coquaire; uşor infatuat. MEŞTERUL ANDRÉ CARON, tatăl lui Beaumarchais; 60 de ani; iubitor, dar dragostea pentru fiul său este exasperată de purtarea acestuia şi de lipsa de interes a fiului pentru meseria de ceasornicar căreia îi e destinat; nervos, slab, plin de ifose, cu care încearcă să-şi păstreze autoritatea. DOAMNA CARON, soţia Meşterului André Caron; 50 de ani; mult mai inteligentă decât soţul ei; emancipată, îi menajează orgoliul, pentru a-i demonstra lipsa de consistenţă a acestuia; crede în viitorul fiului său, îl înţelege, îl apără. LEPAUTE, celebru ceasornicar al epocii, vanitos, gata de orice ticăloşie pentru a-şi păstra poziţia în breaslă. PÂRIS-DUVERNEY, 70 de ani, bancher de renume, simpatic, fără nici un pic de gomă. MARCHIZA DE LA CROIX, 30 de ani, de origine franceză, locuieşte în Spania; interesată de amor şi de bani, atât. BĂTRÂNA DOAMNĂ, 80 de ani, cochetă, diplomată, jucând rolul femeii tinere. PAULINE, 17 ani, nepoata Bătrânei Doamne, foarte copilăroasă, uşuratică. CAVALERUL DE SÉGUIRAND, 20-25 de ani, plin de sine, adorat de Pauline; personaj mut. SPECTATORUL, cam analfabet. FATA, tânără îngrijitoare. LA BLACHE, 25-28 de ani; monoclu; morgă, obrăznicie etc. TÂNĂRUL BRACONIER, ţăran isteţ, spălat. DUCELE DE CHAULNES, 40 de ani; arţăgos, apucat, ba chiar, deseori, nebun furios. COMISARUL . SARTINES, 50 de ani; înalt funcţionat al cenzurii şi al poliţiei secrete; un...

Scena, până la cortina finală, reprezintă o gherlă. O vor umple, când şi când, gemetele şi scrâşnetele lanţurilor. Locurile de joc vor fi pe rând iluminate de câte un con de lumină. După nevoi, se extinde lumina mai mult sau mai puţin. Tabloul 1 Scena este total cufundată în întuneric. Răsună două palme straşnice aplicate pe obraz. GLASUL TEMNICERULUI-ŞEF: Ăsta-i un cadou de despărţire. Şi-acum, un buchet de nu-mă-uita. (Mitralieră de palme pe obraji. Con de lumină. Temnicerul-Şef şi Lesain. Printre argumentele Temnicerului-Şef se numără şi obiceiul de a-şi împinge cu burta partenerul de discuţii, izbutind câteodată să-l azvârle şi pe jos. Lesain urmează a fi eliberat.) Să nu-ţi închipui că te eliberez pentru c-ai fi devenit om de treabă. Cine greşeşte o dată, tot pe-acolo greşeşte şi a doua oară. Aşa că nu visa de pomană, tinere… Ne revedem cât de curând. Tot aici. E mai intim. Te eliberez, să eliberez un culcuş şi-o mână de paie. Ne vine un muşteriu celebru care l-a supărat pe rege: “domnul” Beau-mar-chais! Porunca Majestăţii-sale. De pus urgent la răcoare. (Destăinuieşte.) Se spune că i s-au încălzit creierii de prea mult bine, şi Majestatea-sa se teme să nu-i dăuneze sănătăţii; aşa că-l trimite la cură, la Saint-Lazare. Eu vă sunt doctorul curant, “Hirurgul Drege-Tot”! Nu-mi spuneţi voi aşa? (Lesain, simţind pericolul, ar vrea să se depărteze.) Staaai! Nu ţi-am dat liberă-trecere! (Îl ia de piept.) Aşa-mi spuneţi, sau ba? (Celălalt confirmă, cu teamă.) Ei, vezi! Şi dacă-mi spuneţi, aşa şi este! E clar? Voi nu-nţelegeţi logica. Dac-o-nţelegeaţi, n-ajungeaţi aici. “Hirurgul Drege-Tot”! Eu sunt ăla! În cazul ăsta nu minţiţi, după firea voastră spurcată! Prima dat㸠în viaţa voastră de zurbagii şi de curvari, că spuneţi adevărul! Aţi minţit voi la anchetă, că domnii-anchetatori – ca şi judecătorii –...

Tabloul 5 Aceeaşi lipsă de decor. În scenă, două conuri de lumină, unul asupra lui Beaumarchais, care şade pe un scaun, cu faţa la rampă, celălalt asupra lui Pâris-Duverney, care, şi el, şade pe un scaun, cu spatele. Cum stă, nu poate fi recunoscut. Lângă Pâris-Duverney, în picioare, o tânără slujnică; aceasta, cu faţa la public, îi va citi cu glas tare. Ambii, ea şi Beaumarchais, citesc, alternativ, corespondenţă. FATA (descifrează cursiv, dar, la obscurităţile voite ale mesajelor cifrate, se opreşte, recurge la grimasă şi stupoare): Copila mea, citeşte ceea ce-ţi trimit şi vesteşte-mă asupra părerii tale. Ştii prea bine că într-o chestiune de natura aceasta nu pot hotărî nimic fără tine. Folosesc în scris stilul nostru oriental, din pricina căii pe care îţi parvine giuvaerul ăsta de epistolă. Spune-mi părerea ta; dar fă-o degrabă, că lucrurile se precipită. Adio, iubirea mea, te sărut cu foc. (A rămas într-o poziţie aproape crăcănată, către care au împins-o dificultăţile textului şi uimirea. Pâris-Duverney, după o oarecare pauză, se ridică încet, foarte încet, în continuare cu spatele la public, se lungeşte, se subţiază, tot creşte, iar când nu mai are ce să se întindă, rămâne ţeapăn. Brusc, se cocârjează şi începe să dea ocol cercului de lumină, sprijinit într-un baston; e foarte ramolit. Mişcări din cap. Bătăi din baston, întoarcerea lui la spate pentru a-şi lovi cu el fesele, pantoful, etc. Fata îi arată o nouă scrisoare. Scena se reia.) FATA (citeşte): Mi-e greu să-nţeleg cum s-a ajuns la această idee… (Continuă prin mimarea lecturii.) Mi-e teamă că-i nevoie de izbândit. O ard. PÂRIS-DUVERNEY (repetă jocul. Se apropie de Fată. Vocea, la început, îi este teribil de piţigăiată. La reluarea propoziţiei, glasul i se drege, rămânând acela al unui om de 80 de ani, dar plin de energie): Stai jos, fetiţo!...

Tabloul 9 BEAUMARCHAIS: Domnule duce d’Aiguillon, după cum cred c-aţi fost informat… D’AIGUILLON (sigur pe sine): Într-adevăr, am fost informat. Sunt cel mai informat ministru al Franţei. BEAUMARCHAIS: O ştie până şi plebea… (Continuând.)…Am fost trimis în Anglia, porunca Majestăţii-sale Ludovic al XV-lea. D’AIGUILLON: Deci mărturiseşti singur şi nesilit de nimeni c-ai fost în Anglia… BEAUMARCHAIS: Vă încunoştiinţez, fiind de datoria mea… D’AIGUILLON: Într-adevăr, este de datoria tuturor celor care-şi fac datoria şi nu vor să-mi rămână datornici, ceea ce nu-i sfătuiesc. BEAUMARCHAIS: Am luat contact cu Morande: a oprit expedierea broşurii şi a Fiţuicii, aşteptându-mă să mă întorc cu 20.000 de franci şi cu o rentă de 4.000 de franci, pentru numitul Théneveau de Morande. D’AIGUILLON: Într-adevăr, nu minţi; ştiam tot; domnule… BEAUMARCHAIS:…de Ronac, cavalerul de Ronac, Excelenţă, numele conspirativ, anagrama numelui tatălui meu. D’AIGUILLON: Într-adevăr, un nume conspirativ bine găsit. Aşadar, domnule Anagramă, începe partea a doua a misiunii dumitale. Te întorci în Anglia, cum ai spus, îl contactezi pe Morande, cum ai spus, îl tragi de limbă, să afli ce francezi stau în spatele acţiunii sale, cum ai spus… BEAUMARCHAIS: Excelenţă, n-am spus chiar atât de multe ca să nu mai ţin minte ce-am spus… Or… D’AIGUILLON: Într-adevăr, aceasta n-ai spus-o. Dar, cum ai spus, ar fi trebuit s-o spui… deci, aici trebuie să fie vorba despre un complot. Morande este doar executantul, cum ai spus, capul este cineva din preajma Majestăţii-Sale. Îi vei afla numele, cum ai spus, şi, cu ajutorul câtorva agenţi pe care ţi-i voi pune la dispoziţie, îl vei atrage pe Morande în cursă şi mi-l aduci legat fedeleş. BEAUMARCHAIS: Excelenţa-voastră este prea generoasă… D’AIGUILLON: Într-adevăr. BEAUMARCHAIS: Excelenţa-voastră este prea generoasă că-mi atribuie un plan atât de bine conceput… D’AIGUILLON: Într-adevăr, planul este conceput foarte inteligent, cum ai spus. BEAUMARCHAIS: Dar… D’AIGUILLON: Dar? BEAUMARCHAIS: Dar Excelenţa-voastră pare să nu fi fost încunoştiinţat că rolul meu este acela...

Comedie în două acte, un prolog şi un epilog SCRISOARE CĂTRE CITITOR  Autorul a ezitat îndelung dacă este cazul să semneze această piesă ca pe una originală sau ca adaptor al celebrelor Memorii ale lui Beaumarchais, publicate cu prilejul afacerii Goëzman. Dacă materia subiectului aparţine istoriei literare, iar replicile – foarte multe – Memoriilor, după cum se va vedea, există totuşi, suficiente ajustări şi îmbogăţiri ale subiectului, şi, la tot pasul, reordonări, coordonări şi, câteodată, completări ale replicilor, ca imaginaţia noastră scriitoricească să-şi primească umilul tribut al recunoaşterii contribuţiei sale. Astăzi, problema pare falsă. Avem înaintea noastră exemplele atâtor adaptări scenice ale corespondenţei marilor scriitori, semnate de cei care au avut ideea să urce genul epistolar pe scenă, încât ne întrebăm de ce sunt necesare atâtea scrupule. Acestea apar deoarece găsim un model de semnare satisfăcător în istoria muzicii: un opus Bach – Bussoni reprezintă mai mult decât o adaptare, şi nu este o piesă aparţinând exclusiv unuia dintre cei doi compozitori şi nici nu poate persista a exista prin excluderea vreunuia din ei. Dar, să semnezi : Rădulescu – Beaumarchais pare … Astfel încât, ţinând seama de cele expuse aici, cititorul pretenţios va confrunta textul nostru cu cel al Memoriilor şi îşi va forma propria sa opinie asupra reglementării juridice a semnăturii în cazuri similare. PERSONAJELE (în ordinea intrării în scenă) CETĂŢENI AI PARISULUI  BEAUMARCHAIS MAGISTRATUL GREFIERUL MADAME GOËZMAN CONTELE, BRID’OISON, DOUBLE-MAIN, MARCELINE, FIGARO, BARTHOLO (din Nunta lui...