Dacă există un memorialist al reeducărilor sentimental (şi nu ‘un memorialist sentimental al reeducărilor’, fiindcă în acestea nu găseşte, pe bună dreptate, nimic romantic), acela se numeşte Mihai Timaru. Iar sentimentalismul său se manifestă de câte ori îşi aminteşte de părinţi, de fraţi, de soţie şi, mai ales, de fiul lui, de socru, de cumnaţi, de colegii din şcoala primară; sentimentul îi provoacă lacrimi când este vorba despre codeţinuţi şi de dragostea mângâietoare ce-i ajută a se susţine unul pe celălalt în grelele încercări ale temniţei, ce par a nu se mai isprăvi vreodată, ca şi atunci când evocă patriotismul. Ca sechelă a unei boli de nervi dobândită în timpul reeducărilor, crizele nervoase ulterioare îi sunt declanşate deobicei de înduioşări afective a căror intensitate urcă peste limitele puterilor sale de suportare. Înainte de punerea în aplicare a decretului de graţiere ce a dat libertate tuturor deţinuţilor politici, până şi cei din Aiud au primit dreptul la o carte poştală în care să solicite un pachet de la familie – primul după treisprezece ani jumătate de izolare de ai săi, în cazul autorului. Aflând că se făcuseră mari presiuni asupra soţiei lui ca să divorţeze, că averea îi fusese confiscată, că-şi creştea băiatul cu andreaua, Mihai Timaru n-a avut curajul să-i scrie dânsei, ci a expediat cuvintele sale unui preot cunoscut, cu rugămintea să i le transmită, dacă era cazul. “Te întreba ofiţerul de la cine aştepţi pachetul. După ce-i spuneai de la cine-i, îţi înmâna pachetul desfăcut. După exact 10 zile de la data expedierii scrisorii acasă, voi fi anunţat şi eu să mă prezint să-mi ridic pachetul. Coincidenţă, că în aceeaşi zi va primi şi Andronescu Demostene pachet  (este vorba despre poet şi memorialistul reeducărilor din 1963-1964 de la Aiud; n. n.) şi...

Dacă din lucrarea lui Octavian Voinea “Masacrarea studenţimii române în închisorile de la Piteşti, Gherla şi Aiud”. Mărturii redactate de Gheoghe Andreica[Bucureşti, Editura Majadahonda, 1996], n-ar fi rămas decât paginile ce le citez imediat în continuare, numele său tot s-ar fi înscris definitiv în istoria gândirii române asupra vieţii în penitenciare, atât de temeinică şi de succintă analiză a fenomenului reeducaţional a izbutit să cuprindă în ele. Trebuie menţionat interesul acestui fragment şi pentru cercetătorii în pedagogie, pentru moralişti, pentru studioşii victimologiei, pentru psihologi, pentru antropologi. “TEHNICA SPĂLĂRII CREIERULUI Înainte de a intra în subiectul propriu zis al “tehnicii spălării creierului”, unica invenţie de care a fost capabil comunismul, trebuiesc ştiute câteva lucruri. 1) Din naştere, fiecare om are o anumită doză de tărie spirituală care îi este suficientă numai lui. 2) Pe parcursul vieţii, de regulă până la vârsta de 30 de ani, se mai adaugă şi alte forţe datorită: – Educaţiei – Culturii acumulate – Experienţei – Mediului în care trăieşte şi care acţionează întins şi nevăzut. 3) Concepţia ateistă sau teistă. Ateul cade cu mult mai uşor, deoarece ţinta “spălării creierului”este, în primul rând, credinţa în Dumnezeu. Onoarea, cinstea, legăturile afective dintre oameni, ce crează prietenia şi altele de această natură, nu fac toate la un loc cât credinţa în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu le înglobează pe toate acestea la un nivel eroic. Dacă concepţia credinţei în Dumnezeu are la bază o cunoaştere rudimentară şi primitivă asupra lucrurilor – se bazează mai mult pe superstiţii – la cea mai mică zdruncinătură întreg edificiul se prăbuşeşte şi locul teismului este luat de ateism. 4) În perioada vârstei de 20-30 de ani se produce explozia maturizării organismului uman. Consecinţa: Dezvoltarea rapidă şi maximă a instinctului de conservare a speciei, respectiv, a instinctului sexual, pornire plină...

O tentativă de a scăpa de reeducare: Petre Grigore C. Anastasis În capitolul de faţă nu mai urmăresc cărţi despre reeducare ci doar fragmente privitoare la ea, din unele memorii cu arie mult mai largă şi deosebită. Şi aici, ordinea expunerii va fi aceea alfabetică a numelor scriitorilor. Pentru nici unul dintre aceştia nu voi schiţa nici biografie, nici privire de ansamblu asupra lucrării, rezervându-le pentru volumul unde scrierea lor îşi va găsi locul potrivit întregului ei. Cartea de memorii a lui Petre-Grigore C. Anastasis (Puiu Năstase) este doar anunţată de ÎNFRUNTAREA. REEDUCĂRILE DE LA GHERLA publicată de mine [Bucureşti, Editura Ramida, 1997] pentru a-i insufla curajul de a-şi duce întreprinderea scriitoricească la capăt, fiindcă ea reprezintă numai începutul amintirilor sale de detenţie. Aceasta nu înseamnă că nu rezistă privirii critice şi ca atare; dimpotrivă, seriozitatea gândirii autorului, scrupulozitatea cu care îşi informează cititorul asupra istoriei contemporane, grija redactării, frecventele apeluri la înţelegerea şi afectivitatea lectorului, lipsa de exagerare de orice tip şi în orice domeniu, modestia formulărilor de opinii, credinţa (religioasă şi politică) fermă, înfăţişarea fidelă a evenimentelor epocii, începând cu anunţarea la radio a armistiţiului şi până la începutul lui iunie 1950, când a cunoscut barbaria de limită manifestată de comunism în temniţe (reeducările de la Gherla), îl impun pe autor în fruntea eşalonului de memorialişti, dacă este să-i luăm în considerare meritele stilului limpede dar adresat inimii, nu numai raţiunii. Afirmaţia n-are de ce mira: avem de-a face cu un om ale cărui studii acoperă Matematicile (cu specializarea în astronomie), Ingineria (Mine şi Petrol), Filologia modernă (doctorantura în literatură engleză, dar posedă perfect şi germana, franceza, italiana), Religia (Master în Statele Unite ale Americii), care predă la o universitate catolică din S.U.A limba şi literatura religioasă latină; în plus, a semnat, cât a...

În capitolul de faţă nu mai urmăresc cărţi despre reeducare ci doar fragmente privitoare la ea, din unele memorii cu arie mult mai largă şi deosebită. Şi aici, ordinea expunerii va fi aceea alfabetică a numelor scriitorilor. Pentru nici unul dintre aceştia nu voi schiţa nici biografie, nici privire de ansamblu asupra lucrării, rezervându-le pentru volumul unde scrierea lor îşi va găsi locul potrivit întregului ei. Cartea de memorii a lui Petre-Grigore C. Anastasis (Puiu Năstase) este doar anunţată de ÎNFRUNTAREA. REEDUCĂRILE DE LA GHERLA publicată de mine [Bucureşti, Editura Ramida, 1997] pentru a-i insufla curajul de a-şi duce întreprinderea scriitoricească la capăt, fiindcă ea reprezintă numai începutul amintirilor sale de detenţie. Aceasta nu înseamnă că nu rezistă privirii critice şi ca atare; dimpotrivă, seriozitatea gândirii autorului, scrupulozitatea cu care îşi informează cititorul asupra istoriei contemporane, grija redactării, frecventele apeluri la înţelegerea şi afectivitatea lectorului, lipsa de exagerare de orice tip şi în orice domeniu, modestia formulărilor de opinii, credinţa (religioasă şi politică) fermă, înfăţişarea fidelă a evenimentelor epocii, începând cu anunţarea la radio a armistiţiului şi până la începutul lui iunie 1950, când a cunoscut barbaria de limită manifestată de comunism în temniţe (reeducările de la Gherla), îl impun pe autor în fruntea eşalonului de memorialişti, dacă este să-i luăm în considerare meritele stilului limpede dar adresat inimii, nu numai raţiunii. Afirmaţia n-are de ce mira: avem de-a face cu un om ale cărui studii acoperă Matematicile (cu specializarea în astronomie), Ingineria (Mine şi Petrol), Filologia modernă (doctorantura în literatură engleză, dar posedă perfect şi germana, franceza, italiana), Religia (Master în Statele Unite ale Americii), care predă la o universitate catolică din S.U.A limba şi literatura religioasă latină; în plus, a semnat, cât a locuit în România, mai mult volume de traduceri literare (dintre care...

În loc de introducere la ce urmează a fi comunicat, e potrivit să adăstăm asupra unui amănunt grăitor din propria meditaţie a autorului, menit să explice inexplicabilul din câte va nara: “Partidul comunist, instaurat prin violenţă în România, a tins şi a izbutit să destrame sistemul social şi reţeaua schimbului interpsihologic uman propriu şi specific poporului român, deteriorând până la temelie structura şi relaţiile sociale elementare dintre indivizi, lăsându-i pe oameni în vid la un moment dat şi, mai mult, a tins şi a izbutit acest regim silnic să năruie şi să calce în picioare valorile şi ideile comune ale oamenilor, înlocuind acel tezaur comun agonisit în secole lungi la rând – tezaur care constituia stâlpul de rezistenţă al societăţii noastre -, cu anarhia, haosul, spaima, nesiguranţa, anxietatea, disperarea şi moartea”(p. 330). Dacă vreţi, a realizat, pe plan socio-naţional, ceva similar fisurării atomului, noţiune mult mai familiară cunoştinţelor noastre, fisurare ce conduce la modificări de structură. Modificări în structura psihologică umană au adus, drept urmare, şi “reeducările”. Ion Cârja nu le cunoştea încă. “Îmi aduc aminte că era o seară întunecoasă”, scrie el în “Canalul morţii” [Bucureşti, Cartea Românească, 1993],“în jurul orei nouă, şi se dăduse stingerea, când un om din brigada mea a venit la priciul meu de scândură şi mi-a spus că mă caută cineva afară. În spatele barăcii mă aştepta amicul meu. Eram tulburat de curajul lui, pentru că într-adevăr era curaj să îndrăzneşti să mergi seara, de la un dormitor dintr-o baracă, la alt dormitor din altă baracă, în acea perioadă când studenţii reeducaţi dădeau administraţiei note informative despre toate mişcările din interiorul lagărului. Administraţia era deosebit de interesată să afle filiaţiunea prieteniilor.” Misteriosul îndrăzneţ constituie el însuşi un capitol al Istoriei Literaturii Române Contemporane, ca şi al celei de Detenţie....