Tableau 5 (Même scène sans décor. Un cône de lumière sur Beaumarchais assis, face à la rampe. Un deuxième cône de lumière sur Pâris-Duverney , assis lui aussi sur une chaise, de dos vers la rampe, éventuellement dans la pénombre, de manière a ne pas permettre qu’on se rend compte s’il s’agit d’un homme ou d’une femme. Debout, près de sa chaise, une jeune servante , face au public, lit à haute voix.) LA JEUNE FILLE (lit san difficulté, mais, en fonction des messages chiffrés de la lettre, donc sciemment obscurs, elle s’arrête et laisse voir sa stupeur ): “Mon enfant. Comment se porte la chère petite ? Il y a longtemps que nous ne nous sommes embrassés. Nous sommes de drôles d’amants ! nous n’osons nous voir, parce que nous avons des parents qui font la mine: mais nous nous aimons toujours. Ah ça ma petite ! La petite sait bien que, dans l’origine, le mot fleur signifiait une jollie petite monnaie, et que compter fleurettes aux femmes était leur bailler de l’or; ce qui a tant plu à ce sexe pomponné . Je voudrais donc que la petite me comptât fleurette et qu’elle n’en comptât un beau bouquet.”(Après l’effort fait pour vaincre les difficultés du texte et l’étonnement, elle reste les pieds légèrement écartés. Une certaine pause et Pâris-Duverney se lève doucement, très doucement, toujours dos au publique, il paraît gagner en hauteur mais à vrai dire il s’allonge tout à fait, il ne finit de croître, jusqu’à ce qu’il reste raide. Brusquement courbé, ramoli, il se met à contourner la tâche de lumière, s’appuyant sur un bâton. Ses différentes façons de marcher sont tout autant de messages: la marche rapide, à grands pas trahit la nervosité; la marche désordonnée, traînante, à pas...

Tableau 9 BEAUMARCHAIS: Monsieur le Duc d’Aiguillon, je crois que vous avez été informé … D’AIGUILLON (sûr): Au fait, je l’ai été. Je suis le plus informé des ministres de France . BEAUMARCHAIS: C’est ce que tout le monde sait. (Continuant) … Je fus envoyé en Grande Bretagne sur l’ordre de Sa Majesté Louis XV … D’AIGUILLON: Donc vous reconnaissez tout seul et sans que personne vous y contraigne d’avoir été en Angleterre … BEAUMARCHAIS: Je vous le fait savoir puisque c’est mon devoir … D’AIGUILLON: En vérité, c’est le devoir de tous ceux qui font leur devoir et ne doivent pas rester mes débiteurs, ce que je ne puisse les conseiller. BEAUMARCHAIS: J’ai contacté de Morande: l’expédition de sa libelle et du Gazetier fut arrétée jusqu’à mon retour avec 20.000 francs et une rente de 4.000 pour le nommé Théneveau de Morande. D’AIGUILLON: En vérité, vous ne mentez pas; je savais tout, monsieur … BEAUMARCHAIS:… de Ronac, le chevalier de Ronac, Excellence; c’est mon nom conspiratif, l’anagrame du nom de mon père. D’AIGUILLON: En vérité, c’est bien de ne pas conspirer sous notre propre nom. Donc, monsieur Anagrame, c’est le seconde partie de votre mission qui commence. Vous retournerez en Grande-Bretagne comme vous l’avez dit, vous contacterez de Morande, comme vous l’avez dit, vous lui tirez les vers du nez, pour apprendre quels sont les Français qui se tiennent dans son ombre, comme vous l’avez dit … BEAUMARCHAIS: Votre Excellence, je n’ai pas dit tant de choses pour ne savoir plus ce que j’ai dit … Or … D’AIGUILLON: En vérité, c’est ce que vous n’avez pas dit. Mais, comme vous l’avez dit, vous l’auriez dû dire … Donc, il doit s’agir d’un complot, de Morande n’est que l’instrument, comme vous l’avez dit, la tête respire en tête-à-tête avec Sa Majesté. Vous apprendrez son...

Beaumarchais la Saint-Lazare Comedie în trei acte (3 tablouri) de MIHAI RĂDULESCU Personajele (în ordinea intrării în scenă) TEMNICERUL-ŞEF, 50 de ani, mătăhălos, pântecos, grobian; bestie autentică, un călău jucăuş, scârbos; convins că postul său îi conferă credit logic şi moral, şi un pospai de cultură. LESAIN, pirpiriu, dominat de statura imensă a Temnicerului-şef: un şoricel pe lângă el. Înfricoşat. Ştie că nu ştie niciodată la ce se poate aştepta şi, deci, că este de dorit să răspundă la întrebările Temnicerului-şef. BEAUMARCHAIS, la 53 de ani. JACQUES COQUAIRE-FIUL, 30 de ani, fiu al celebrului gazetar clandestin, Jacques Coquaire; uşor infatuat. MEŞTERUL ANDRÉ CARON, tatăl lui Beaumarchais; 60 de ani; iubitor, dar dragostea pentru fiul său este exasperată de purtarea acestuia şi de lipsa de interes a fiului pentru meseria de ceasornicar căreia îi e destinat; nervos, slab, plin de ifose, cu care încearcă să-şi păstreze autoritatea. DOAMNA CARON, soţia Meşterului André Caron; 50 de ani; mult mai inteligentă decât soţul ei; emancipată, îi menajează orgoliul, pentru a-i demonstra lipsa de consistenţă a acestuia; crede în viitorul fiului său, îl înţelege, îl apără. LEPAUTE, celebru ceasornicar al epocii, vanitos, gata de orice ticăloşie pentru a-şi păstra poziţia în breaslă. PÂRIS-DUVERNEY, 70 de ani, bancher de renume, simpatic, fără nici un pic de gomă. MARCHIZA DE LA CROIX, 30 de ani, de origine franceză, locuieşte în Spania; interesată de amor şi de bani, atât. BĂTRÂNA DOAMNĂ, 80 de ani, cochetă, diplomată, jucând rolul femeii tinere. PAULINE, 17 ani, nepoata Bătrânei Doamne, foarte copilăroasă, uşuratică. CAVALERUL DE SÉGUIRAND, 20-25 de ani, plin de sine, adorat de Pauline; personaj mut. SPECTATORUL, cam analfabet. FATA, tânără îngrijitoare. LA BLACHE, 25-28 de ani; monoclu; morgă, obrăznicie etc. TÂNĂRUL BRACONIER, ţăran isteţ, spălat. DUCELE DE CHAULNES, 40 de ani; arţăgos, apucat, ba chiar, deseori, nebun furios. COMISARUL . SARTINES, 50 de ani; înalt funcţionat al cenzurii şi al poliţiei secrete; un...

Scena, până la cortina finală, reprezintă o gherlă. O vor umple, când şi când, gemetele şi scrâşnetele lanţurilor. Locurile de joc vor fi pe rând iluminate de câte un con de lumină. După nevoi, se extinde lumina mai mult sau mai puţin. Tabloul 1 Scena este total cufundată în întuneric. Răsună două palme straşnice aplicate pe obraz. GLASUL TEMNICERULUI-ŞEF: Ăsta-i un cadou de despărţire. Şi-acum, un buchet de nu-mă-uita. (Mitralieră de palme pe obraji. Con de lumină. Temnicerul-Şef şi Lesain. Printre argumentele Temnicerului-Şef se numără şi obiceiul de a-şi împinge cu burta partenerul de discuţii, izbutind câteodată să-l azvârle şi pe jos. Lesain urmează a fi eliberat.) Să nu-ţi închipui că te eliberez pentru c-ai fi devenit om de treabă. Cine greşeşte o dată, tot pe-acolo greşeşte şi a doua oară. Aşa că nu visa de pomană, tinere… Ne revedem cât de curând. Tot aici. E mai intim. Te eliberez, să eliberez un culcuş şi-o mână de paie. Ne vine un muşteriu celebru care l-a supărat pe rege: “domnul” Beau-mar-chais! Porunca Majestăţii-sale. De pus urgent la răcoare. (Destăinuieşte.) Se spune că i s-au încălzit creierii de prea mult bine, şi Majestatea-sa se teme să nu-i dăuneze sănătăţii; aşa că-l trimite la cură, la Saint-Lazare. Eu vă sunt doctorul curant, “Hirurgul Drege-Tot”! Nu-mi spuneţi voi aşa? (Lesain, simţind pericolul, ar vrea să se depărteze.) Staaai! Nu ţi-am dat liberă-trecere! (Îl ia de piept.) Aşa-mi spuneţi, sau ba? (Celălalt confirmă, cu teamă.) Ei, vezi! Şi dacă-mi spuneţi, aşa şi este! E clar? Voi nu-nţelegeţi logica. Dac-o-nţelegeaţi, n-ajungeaţi aici. “Hirurgul Drege-Tot”! Eu sunt ăla! În cazul ăsta nu minţiţi, după firea voastră spurcată! Prima dat㸠în viaţa voastră de zurbagii şi de curvari, că spuneţi adevărul! Aţi minţit voi la anchetă, că domnii-anchetatori – ca şi judecătorii –...

Tabloul 5 Aceeaşi lipsă de decor. În scenă, două conuri de lumină, unul asupra lui Beaumarchais, care şade pe un scaun, cu faţa la rampă, celălalt asupra lui Pâris-Duverney, care, şi el, şade pe un scaun, cu spatele. Cum stă, nu poate fi recunoscut. Lângă Pâris-Duverney, în picioare, o tânără slujnică; aceasta, cu faţa la public, îi va citi cu glas tare. Ambii, ea şi Beaumarchais, citesc, alternativ, corespondenţă. FATA (descifrează cursiv, dar, la obscurităţile voite ale mesajelor cifrate, se opreşte, recurge la grimasă şi stupoare): Copila mea, citeşte ceea ce-ţi trimit şi vesteşte-mă asupra părerii tale. Ştii prea bine că într-o chestiune de natura aceasta nu pot hotărî nimic fără tine. Folosesc în scris stilul nostru oriental, din pricina căii pe care îţi parvine giuvaerul ăsta de epistolă. Spune-mi părerea ta; dar fă-o degrabă, că lucrurile se precipită. Adio, iubirea mea, te sărut cu foc. (A rămas într-o poziţie aproape crăcănată, către care au împins-o dificultăţile textului şi uimirea. Pâris-Duverney, după o oarecare pauză, se ridică încet, foarte încet, în continuare cu spatele la public, se lungeşte, se subţiază, tot creşte, iar când nu mai are ce să se întindă, rămâne ţeapăn. Brusc, se cocârjează şi începe să dea ocol cercului de lumină, sprijinit într-un baston; e foarte ramolit. Mişcări din cap. Bătăi din baston, întoarcerea lui la spate pentru a-şi lovi cu el fesele, pantoful, etc. Fata îi arată o nouă scrisoare. Scena se reia.) FATA (citeşte): Mi-e greu să-nţeleg cum s-a ajuns la această idee… (Continuă prin mimarea lecturii.) Mi-e teamă că-i nevoie de izbândit. O ard. PÂRIS-DUVERNEY (repetă jocul. Se apropie de Fată. Vocea, la început, îi este teribil de piţigăiată. La reluarea propoziţiei, glasul i se drege, rămânând acela al unui om de 80 de ani, dar plin de energie): Stai jos, fetiţo!...