Dostoievschi în “Posedaţii”, analizează coimplicarea unor nevinovaţi în omucidere pentru a-i aservi intereselor conducătorului lor de grup (politic); compromişi astfel, ei nu se mai pot nicicând elibera de sub imperiul voinţei sale. Aceasta s-a petrecut în reeducări, fiecărei victime venindu-i rândul, mai devreme sau mai târziu, de a deveni călău, într-o mai mică sau mai mare măsură; oricum sunându-i ceasul de a se murdări moralmente, astfel încât jena de a fi dată în vileag culpabilitatea ei se spera să împiedice a se da pe faţă cele făptuite de ceilalţi, monstruoşii săi maculatori şi tirani ai tuturora. În “Nefericirile elevului Törless” de Robert Musil, mica vină a unuia dintre colegii personajului numit în titlu îl transformă în bătaia de joc şi victima patimilor carnale şi a viciilor afectiv-intelectuale ale călăilor săi de vârstă imatură, tot prin scontarea că el nu va da în vileag purtarea inumană a ‘stăpânilor’ lui, din spaima că furtişagul său iniţial va fi făcut public de aceştia, ca şi jalnica lui destrăbălare posterioară, ei scoţându-l drept unic vinovat, în timp ce ei înşişi ar fi devenit un fel de salvatori publici. La fel, demascările au duhnit de autoincriminările cu privire la vicii născocite de frică, iar multe dintre torturile aplicate, cu preponderenţă celor credincioşi, făceau parte din arsenalul perversiunilor de tot felul, în vederea atât a umilirii cu martori a celui în cauză cât şi a punerii sale în situaţia de a nu mai putea nicicând ridica fruntea în numele unei nobleţi ce l-ar fi distins de gâzii săi. Tema cruzimii faţă de tovarăşii de crez sau de colegi, pângărirea morală, folosirea aproapelui în scopuri ce pe el îl terfelesc, iar ţie îţi priesc, preschimbarea sa într-o marionetă dănţuind după o partitură secretă, cunoscută numai de tine, mânuitorul ei, ducerea defăimării până la mozolirea victimei...

MOTTO: Cei care îşi vând sufletul (…) rămân până la moarte solidari cu trecutul lor.   Andrei Şerbulescu

LA SFÂRŞIT DE MILENIU. – Mileniul al doilea al erei noastre se stinge. Au trecut zvârcolirile, au încetat urletele de durere, plăgile lui sângerează tot mai apos. Horcăie. Respiraţia îi fierbe fetidă. Pielea îi miroase greu. Pe aşternutul ruginit de urme puroi uscat îşi întinde un trup costeliv, deşirat, ce înghesuie în sacul cărnii, mucedă şi afumată ca a unei mumii, o mie de ani pe o muchie şi miliarde de suferinţe pe cealaltă. Mileniul al doilea moare. E mileniul omenirii, dar este şi mileniul românilor, românii care numără o existenţă modernă şi unitară abia mai lungă de trei sferturi de veac (şi nici astea trăite în perpetuă unitate). A venit momentul să ne deprindem cu cel mai întunecos aspect al existenţei omului, dezvăluit de al doilea mileniu al istoriei, scurs de la lansarea pe pământ a legii iubirii dintre semeni. E ceasul bilanţului omenirii. ANTECESORI – Nu mi-a parvenit informaţia că vreun istoric literar al lumii s-ar fi încumetat să alcătuiască o istorie a literaturii de detenţie scrise de memorialiştii şi autorii de ficţiune ai unui popor sau altul; ori una cu caracter universal cu atât mai puţin. Totuşi un eseist (se prea poate să nu fie singurul) britanic, aplecat asupra domeniului psihopedagogic, pe nume Samuel Smiles, a închinat acestui gen ciudat câteva pagini din lucrarea sa LE CARACTERE (Paris, Librairie Plon, 1886; traduit de l’Anglais par Mme Charles Deshorties de Beaulieu; Deuxieme Édition.). Epoca modernă, aceea a dictaturilor de toate culorile, ne obligă să recurgem la o împărţire a acestui gen literar în literatura de detenţie politică şi cea de detenţie de drept comun, tipuri de detenţii ce nu au, în general, nimic asemănător, nici din punct de vedere al tratamentului aplicat condamnaţilor, nici al atitudinii acestora faţă de pedeapsa suferită. Desigur...

Mineritul M.A.I.-ului (Dimitrian Laurentiu – Viorel Brana) Părinţii lui Dimitrian-Laurenţiu-Viorel Brana sunt: Atanase, fiul lui ? ??? i Ioan a lui Zaharia, şi Maria Josan, adoptată de Filip Dumitru, care prin măritiş dobândeşte porecla: Mărica Branii. El avea 24 ani, iar ea 15. Copilul lor unic se naşte în Vaca (Crişan), judeţul Hunedoara, la 8 noiembrie 1907. Capul familiei cânta la nunţi, apoi s-a aşezat comerciant sătesc şi cârciumar. Nici unul dintre cei doi soţi n-a depăşit vârsta de 66 ani. După absolvirea primelor două clase primare în comuna natală, următoarele două, ca şi liceul “Avram Iancu”, Dimitrian-Laurenţiu-Viorel le urmează la Brad. Bacalaureatul îi izbuteşte la a doua înfăţişare, la Deva. Între cele două tentative, urmase un an şcoala Superioară de ştiinţe de Stat din Bucureşti. Acum intră la Facultatea de ştiinţe Naturale tot din Capitală. După participarea la Congresul studenţilor creştini, de la Oradea este arestat, pentru câteva zile. Ales, în anul IV, preşedinte al Societăţii studenţilor în ştiinţe Naturale, îşi susţine licenţa, după care găseşte un post de profesor de educaţie fizică, econom şi pedagog la Brad, unde-l invită pe Ioan Moţa să vorbească la 1 Decembrie. Cel din urmă îl îndeamnă să-l cunoască pe C.Z. Codreanu. Angajat geolog la Societatea Mica, este numit şef de plasă (Brad) al Mişcării Legionare, pe urmă ajutor de şef de judeţ (Hunedoara) şi instructor legionar. Se căsătoreşte cu Ştefania Pop. Au doi copii: Aluna şi Codruţ. E delegat al Statului Naţional Legionar în Consiliul de Administraţie al Societăţii Mica. Încetându-i numirea, îşi continuă activitatea de geolog de teren. Participă la război. În 1944 este internat în lagărul de la Caracal, de unde o cunoştinţă de la Siguranţă îl eliberează condiţionat. Lucrează la AGEX, Societatea Minieră a Societăţii Franceze de mine de aur din Transilvania, Institutul...

Mineritul M.A.I.-ului (Dimitrian Laurentiu – Viorel Brana) Părinţii lui Dimitrian-Laurenţiu-Viorel Brana sunt: Atanase, fiul lui ? ??? i Ioan a lui Zaharia, şi Maria Josan, adoptată de Filip Dumitru, care prin măritiş dobândeşte porecla: Mărica Branii. El avea 24 ani, iar ea 15. Copilul lor unic se naşte în Vaca (Crişan), judeţul Hunedoara, la 8 noiembrie 1907. Capul familiei cânta la nunţi, apoi s-a aşezat comerciant sătesc şi cârciumar. Nici unul dintre cei doi soţi n-a depăşit vârsta de 66 ani. După absolvirea primelor două clase primare în comuna natală, următoarele două, ca şi liceul “Avram Iancu”, Dimitrian-Laurenţiu-Viorel le urmează la Brad. Bacalaureatul îi izbuteşte la a doua înfăţişare, la Deva. Între cele două tentative, urmase un an şcoala Superioară de ştiinţe de Stat din Bucureşti. Acum intră la Facultatea de ştiinţe Naturale tot din Capitală. După participarea la Congresul studenţilor creştini, de la Oradea este arestat, pentru câteva zile. Ales, în anul IV, preşedinte al Societăţii studenţilor în ştiinţe Naturale, îşi susţine licenţa, după care găseşte un post de profesor de educaţie fizică, econom şi pedagog la Brad, unde-l invită pe Ioan Moţa să vorbească la 1 Decembrie. Cel din urmă îl îndeamnă să-l cunoască pe C.Z. Codreanu. Angajat geolog la Societatea Mica, este numit şef de plasă (Brad) al Mişcării Legionare, pe urmă ajutor de şef de judeţ (Hunedoara) şi instructor legionar. Se căsătoreşte cu Ştefania Pop. Au doi copii: Aluna şi Codruţ. E delegat al Statului Naţional Legionar în Consiliul de Administraţie al Societăţii Mica. Încetându-i numirea, îşi continuă activitatea de geolog de teren. Participă la război. În 1944 este internat în lagărul de la Caracal, de unde o cunoştinţă de la Siguranţă îl eliberează condiţionat. Lucrează la AGEX, Societatea Minieră a Societăţii Franceze de mine de aur din Transilvania, Institutul...