Aceste mici semne ale recunoaşterii personajului dickensian, unităţile comportamentale stilistice, sunt ‘floare la ureche’ în ambele sensuri; la propriu, într-adevăr un semn distinctiv, cum puneau chiar şi în vremea adolescenţei mele unii tineri o garoafă între tâmplă şi pavilion; dar şi în sens figurat, adică: nimica toată, deoarece un leit-motiv nu face o temă. STILISTICA ANTROPOLOGICĂ ne va înlesni să urmărim cum o unitate comportamentală stilistică se preschimbă într-un COMPLEX STILISTIC PERSONAL (care se poate extinde până la a umbri sau lumina întreaga viaţă), care este sensul acestuia şi, eventual, originea lui. Unele dintre aceste complexe stilistice personale au fost enunţate prin descoperirea unităţii comportamentale stilistice corespunzătoare, în Partea a Treia. Altele vor apare aici pentru prima oară. Ce este STILISTICA ANTROPOLOGICĂ, ea care ne va înlesni conturarea definitivă a trăirilor specifice personajului din romanele lui Charles Dickens? STILISTICA ANTROPOLOGICĂ este acea ramură a antropologiei stilistice care studiază mecanismele psihice ce permit percepţia stilistică a realităţii (simbolică, metaforică, hiperbolică etc.), expresia ei stilistică (crearea de figuri în diferite limbaje – al cuvintelor, al formelor, al gesturilor, al culorilor etc.), comportamentul stilistic (o femeie urâtă care se ia drept una frumoasă se comportă metaforic). “O COAJĂ USCATĂ” COMPLEXUL STILISTIC ANAFORIC, caracterizat prin comportamentul de repetiţie anaforic, ca orice alt complex stilistic al repetiţiei, poate fi uşor confundat în manifestările lui vizibile cu un tic. Ne amintim că un COMPORTAMENT ANAFORIC este acea structură comportamentală stilistică ce constă în repetarea aceluiaşi gest, atitudine, mimică (sau complex de gesturi, atitudini, mimici) etc. la începutul a cel puţin două structuri situaţionale identice ori similare. Este interesant că sfera ticului înglobează sferele comportamentelor anaforic, epanaleptic şi epiforic, dar şi sfera comportamentelor anaforic, epanaleptic şi epiforic înglobează sfera ticului. Ele sunt cuprinse în sfera formală a ticului datorită caracterului lor repetitiv, indiferent la ritmul specific al repetiţiei...

PARTEA A CINCIA “O MAŞINĂ VORBITOARE” Să ne amintim de cazul lui Josiah Bounderby, personaj din romanul TIMPURI GRELE. Comportamentul ascensiei către putere se bizuie, în cazul său, pe mecanismul stilistic dihotomic-antonimic. Născut într-o familie de mici burghezi, care i-a putut oferi condiţii oneste de şcolarizare, ca şi grijă drăgăstoasă, în atacul său împotriva poziţiilor întărite ale magnaţilor industriei şi bancari, Bounderby şi-a forjat o armă ciudată, dar eficientă: autobiografia falsă – născut în şanţ, ridicat prin propriile-i puteri, stârnind prin această invenţie iluzia că ar fi un om cu merite deosebite (parc-ar fi trăit pe timpul cumplitei obligaţii impuse de comunism de a-ţi crea un ‘dosar’ îndopat până la refuz cu pompa minciunilor similare, condiţie pentru a putea supravieţui într-o lume unde doar aceia cu ‘origină sănătoasă’ aveau dreptul la învăţătură, la muncă, la promovare!…). Brusc, întrevăd similitudinea dintre acest comportament şi cel al familiilor princiare armene, din evul mediu. Regatul armean fiind desfiinţat de puterile învecinate (Persia, Bizanţul), fărâmiţat şi lipsit de conducători, fiecare dintre familiile nobile a între- zărit şansa de a se impune ca familie dinastică. In căutarea unei biografii (arbore genealogic) ce să motiveze atari pretenţii, şi-au creat ascendenţe cu neputinţă de verificat, de obârşie străină şi foarte depărtată, însă vrednică de toată cinstea; Mamigonienii, de pildă, pretinseră a se trage din împăraţii Chinei. Destui dintre proprii noştri fanarioţi – negustori sau tălmaci ai curţii otomane – au închipuit acte dovedind o augustă origină imperială. Ba şi unii pretendenţi pământeni au elaborat legende ‘luminând’ participarea lor sangvină la osul domnesc (a se vedea: Andrei Pippidi, studiul: “FABLES, BAGATELLES ET IMPERTINENCES”. AUTOUR DE CERTAINES GÉNÉALOGIES BYZANTINES DES XVI-e – XVIII-e SIÉCLES, în: HOMMES ET IDÉES DU SUD-EST EUROPÉEN A L’AUBE DE L’ÂGE MODERNE, Editura Academiei, Editions du C.N.R.S., 1980, p....

PARTEA A ŞASEA CAPCANA Nu ştiu în ce măsură s-a gândit vreodată cititorul meu că ordinea gesturilor sale, a atitudinilor, pe scurt, distribuirea în timp a comportamentului are o logică greu de încălcat. Firescul acestei înşiruiri ascultă de relaţia cauză-efect şi de alte relaţii logice; criteriul cronologic presupune să se ţină seama de ur- genţa actelor, de necesitatea şi de eficacitatea lor, ca şi de starea psihologică a persoanei care acţionează. Astfel de cugetări îţi vin în minte încercând să răspunzi la întrebarea: de ce comportamentul din următorul citat pare atât de natural ordonat? “După revărsatul zorilor, între patru şi cinci, îşi scoase pantofii (ca să nu facă zgomot şi să-l trezească pe Charley), aţâţă focul făcând economie de cărbuni, puse apă la fiert şi aşeză masa pentru gustarea de dimineaţă. Apoi, urcă scara, cu lampa în mână, coborî din nou, umblă tiptil de colo-colo şi făcu o bocceluţă. La urmă, din buzunar, de pe prichiciul sobei şi de sub un lighean răsturnat aflat pe poliţa cea mai de sus, înjghebă o sumă oarecare de bani, pe care se apucă sârguincioasă să-i numere în linişte, punând de-o parte o grămăjoară. Incă mai scotea când tresări, auzind glasul fratelui ei” (PRIETENUL…, I, p. 120). In schimb, adresându-ne unei macrostructuri: comportamentul tuturor personajelor din romanul CASA UMBRELOR, ne dăm seama că el este subordonat mecanismului metonimic al gândirii. Viaţa personajelor se desfăşoară sub semnul procesului Jarndyee. Procesul unui testament. Misterul disputelor juridice purtate în jurul acestuia nu e divulgat la începutul cărţii, nici elucidat în finalul ei. O afacere monstruoasă ocupând existenţa unor preşedinţi de tribunal succesivi, a numeroşi jurişti succesivi, a varii avocaţi succesivi şi a mai multor generaţii de urmaşi, posibili legatari. Acest proces l-a costat viaţa pe Jarndyee Intâiul, pătruns în jurisprudenţa veacurilor viitoare...

EPILOG La încheierea acestei cărţi mi-ar fi plăcut să mi se adreseze cititorul ei cu următoarele cuvinte din romanul MARTIN CHUZZLEWIT: “Aţi încercat (…) să-mi deschideţi ochii, după ce m-aţi studiat zi de zi” (II, p. 473). Oricât de mare mi-ar fi dezamăgirea, ele nu se potrivesc decât tot celui care le-a scris, lui Charles Dickens. Da, numai el ne-a studiat zi de zi şi a încercat să ne deschidă ochii (prin aceasta elaborând nişte trasee definitive pentru romancierii comportamentişti contemporani). Cititorul, sagace cum îl ştiu, a deprins demult ideea că, alături de analiza dickensiană şi pe marginea ei, m-am străduit şi eu să schiţez o teorie a personajului romanesc, văzut în manifestarea lui. Eboşa, ca orice eboşă, nu este una finală, şi pe cât de departe este de a fi totală, este tot pe atât de departe de a fi total satisfăcătoare. Totuşi, pentru prima oară (cred) în istoria ştiinţelor literaturii, ea se străduie să discearnă câteva dintre aspectele obligatorii ale existenţei unui personaj literar; microstructurile morfologice, semantice şi tropice, macrostructurile stilistice antropologice şi semantic istorice, unităţile topice din comportamentul său; şi eboşa mea nădăjduiesc că mai poate pune la dispoziţia cititorului şi cercetătorului uneltele necesare investigării oricarei proze literare. ANTROPOLOGIA STILISTICĂ. LUMEA LUI CHARLES DICKENS reprezintă o sinteză a activităţii mele din ultimii ani înainte de Revoluţia din 1989 (SHAKESPEARE UN PSIHOLOG MODERN, Editura Albatros, 1979, STILISTICA SPECTACOLULUI. ELEMENTE DE STILISTICĂ ANTROPOLOGICĂ, Editura Junimea, 1985 , ca şi numeroase studii şi articole). Pe viitor prevăd investigaţii de detaliu, menite să adâncească un aspect sau altul al teoriei, şi aplicaţii interdisciplinare, toate urmând să contribuie la redactarea unui tratat de antropologie stilistică. Acum, când ne aflăm la ultimul prag al acestui eseu, după ce am parcurs împreună numeroase încăperi ale operei lui Charles Dickens...

 “Le temps réversible”– une recherche stylistique anthropologique1 Nous nous sommes déja penchés sur l’origine de la pensée dichotomique-antonymique (la pensée stylistique permettant la création de figures telles que: Je est un autre2 et du comportement de type Jago). Nous croyons qu’elle trouve sa source dans la perception de la réversibilité du tenps (le double aspect du moment présent: le moment en train d’etre vécu: “Je suis en train de manger” et son aspect – partie intégrante du présent indéfini: “L’aurore précede le jour”, ou bine: le moment en train d’etre vécu, sur lequel la mémoire projette le moment passé, en créant un second aspect, opposé, dans le moule naturel précédent; soit, de la meme maniere, le moment en train d’etre vécu, sur lequel l’imagination projette le moment – aléatoire – a venir). Cette perception offre une étrange perspective, comme si l’on disait: “je suis pour un moment et (en meme temps) pour l’éternité”; “je suis et (en meme temps) je ne suis plus”; “je suis et (en meme temps) je ne suis pas encore”. Meme ce processus est réversible, puisqu’on peut dire qur la réversibilité du temps est surprise grâce au mécanisme de la pensée dichotomique-antonymique. La présente recherche se propose d’exemplifier ces trois possibilités avec des citations tirées de la littérature roumaine contemporaine, de préciser des phénomenes psychiques adjoints, sans avoir la pretention d’épuiser le probleme. Le grand nombre de fragments cités et leur longueur a pour but d’éviter l’opinion que les conclusions sont imaginées par l’auteur. Une remarque de premiere importance du folkloriste Corneliu Bărbulescu attire l’attention sur un processus psychologique caractéristique au narrateur oral populaire. <<Dans le déploiement complexe du phénomene narratif, le narrateur commence a se confondre avec les héros de la narration et, se substituant aux différents personnages, il situe spontanément...

Suita de portrete din perioada detenţiei, adunate de Tudor Arghezi sub titlul Poarta Neagră (Bucureşti, Editura “Cultura Naţională”, 1930), ne prilejuieşte o evaluare a calităţilor autorului de observator al comportamentului uman. Vom urmări structurile comportamentale stilistice în paginile respectivului volum. Structurile comportamentale stilistice, ilogice în esenţa lor, sunt îngăduite de nişte mecanisme stilistice ale gândirii, aceleaşi ce permit percepţia stilistică sau elaborarea figurilor de stil în practicarea unei arte sau a alteia. Aceste mecanisme stau la originea unor viziuni stilistice asupra vieţii; viziunile stilistice integrează comportamentele stilistice; comportamentele stilistice generează situaţii stilistice. Exemplele ce urmează vor clarifica, pe cât posibil în baza acestui material ilustrativ unic, legitatea acestor înlănţuiri şi rostul lor în existenţa personajului (şi a oamenilor portretizaţi). Definiţiile folosite de noi privesc comportamentul nonverbal; cel verbal l-am evitat pe cât cu putinţă pentru a distinge mai bine categoria urmărită de noi de respectiva figură de stil (deşi în practică cele două tipuri de comportament colaborează aproape necontenit). Aceste definiţii adaptează la obiectul cercetării noastre definiţiile figurilor de stil. Vom începe cu prezentarea câtorva exemple de comportament emfatic, acesta, prin banalitatea sa, fiind accesibil observaţiei oricărui cititor.COMPORTAMENTUL STILISTIC EMFATIC este cel care  conferă mimicii, gesturilor, atitudinilor, etc. o deosebită greutate, scoţându-le în evidenţă printr-o uşoară exagerare faţă de firesc. Teatralitatea este caracteristica lui. “Un locotenent în plină explozie de personalitate, (…) îşi expunea , de la distanţă frecându-şi coada mustăţilor, pozele plastice cu mâna pe şold, cu pieptul statuar, cu un dinte de aur, cu un zâmbet ale bărbatului cu <<fizic plăcut>>” (p. 83). Vasăzică, comportamentul emfatic expune presupusele calităţi ale individului peste măsura îngăduită de necesitate. Dar el mai şi provoacă admiraţia sau măcar atenţia celorlalţi. “Fiinţa Directorului face ocolul întradins al curţii pe lângă ziduri şi apare din fund, între cele două rânduri de deţinuţi, ca să guste o intrare triumfală de dramaturg. În...