Din Jurnalul lui A. F. Noaptea de marţi 16 spre miercuri 17 I 1979. Mă aflam la Sibiu, pentru două zile. Cineva mi-a istorisit acolo de unde veneam, Bucureşti probabil (cititorul trebuie să ştie că A.F. este un amic român stabilit în Londra), prin ce peripeţii trecuse în căutarea unei camere unde să doarmă în Sibiu. Reţinusem istorisirea (“nu era numai memorizare; parcă visul ar fi început cu această povestire, când mă pregăteam de plecare”, comentează visătorul). Apoi mă văd în piaţa de lângă biserica Dobroteasa (“acel cartier pe care îl recunoşteam ca bucureştean, ţinea şi locul Sibiului, în vis;” idem). Mă mir că există patru cofetării, ocupând cele două părţi ale străzii, complete (“‘complete’ nu este o greşeală de exprimare; am transcris astfel visul, ceea ce are cu siguranţă o explicaţie; orice lapsus ascunde ceva”). Intru într-una. Vreau să mănânc o prăjitură. Luxul nu este egalat de produsele care sunt în număr mic şi obişnuite. Ies. Mă aflu împreună cu o tânără şi un domn. Sunt întrebat, ei constatând că privesc către vârful unui bloc, ce an stă scris acolo sus. Era din secolul XVIII. Nu reţin anul, acum, când consemnez. Puţin mai departe se repetă jocul. Era: 1707. Pornesc singur către centru, pe Văcăreşti în sus. Intreb (conform informaţiilor din Bucureşti) un domn venind din urma mea dacă ştie pe aici, prin cartierul Mărăşeşti, vreo stradă cu case vechi de două sute de ani. Remarcasem urâţenia bărbatului. Îmi confirmă şi îmi indică o stradă de vizavi (ceva mai jos de strada Pitagora). O poartă mare şi veche de lemn, în genul porţilor înalte ale regiunii germanice din Transilvania. Pe ea, un anunţ informând că există cameră de închiriat, în termeni cam ciudaţi. Pătrund într-o curte extrem de delăsată. Zidurile împrejmuitoare coşcovite de...

DE VÂRSTĂ PESTE ŞAPTEZECI, e mărunţică, iute, curată, în sens propriu şi figurativ, gospodăroasă, voluntară – cu frâne ale bunului simţ ce-i îndulcesc solicitările -, omul lui Dumnezeu, dar în nici un caz habotnică, dedicată semenului până la a-şi jertfi tot timpul liber, bună şi mângâietoare, de aceea garsoniera îi este mereu plină de cunoştinţe ce caută încurajarea înţelegerii sale; lecturile şi le alege din domeniul cărţilor de mistică şi de analiză a omului şi existenţei – preferabil din ariile filosofiei, sociologiei, psihologiei; nu evită nici un subiect când discută, pentru că are o temelie de neclătinat pe care şi-a clădit Weltanschauung-ul, aceea a viziunii catolice asupra lumii, fără ca aceasta să devină jenantă în juru-i. Licenţiată în sociologie, a practicat-o viaţa toată în laborator, pe teren şi în cabinet. Mai mult, a avut marele noroc să fie vecină de o viaţă cu una dintre cele mai fascinante figuri universitare londoneze, total abstras din imediat şi înfipt într-o lume a înţelegerilor superioare, experimentator al Absolutului, pe calea ‘observării’ lui Dumnezeu în fiece fir de praf şi de viaţă. Sub influenţa lui a luat deprinderea asocierii stiinţei cu credinţa, drept care conversaţia îi este tipic intelectuală şi nu adie niciodată a pridvor parohial. Ascultând-o, logica devine firesc aplicabilă în domeniul ilogicului, al ‘nebuniei’ pentru Hristos, cum a numit credinţa Mântuitorul însuşi. O frecventez sporadic, în amintirea aceluia care ne-a fost drag amândurora – savantul numit – şi care, astfel, a devenit legătura noastră coborâtă din imponderabil, adăugând misterului ambelor existenţe unul uşor şi plăcut de suportat. Nu peste mult i-am povestit un vis într-al cărui final ea îmi devenea un fel de călăuză. Într-o bună zi, cu prilejul unei convorbiri telefonice, plângându-se, amuzată, de faptul că toţi tabără asupra sa, trag de ea, o supun...

Luni 5 II mi-am notat fragmentul final al unui alt vis din noapte abia încheiată. Într-un tramvai. Însoţeam o tânără al cărei pat – mobilă stil – voiam să-l cumpăr. ‘Voiam’, scrie A. F., asociat cu ‘pat’, indică limpede dorinţa sexuală. Ceea ce mi se pare ciudat pentru mine, care niciodată n-am recurs la a plăti dragostea, e inserţia ideii ‘cumpărării’; cu atât mai mult cu cât ea devine tema visului, după cum se va vedea. Ne-au ajuns din urmă două surori în jur de douăzeci de ani: aveau şi ele un pat de vânzare. Stilul acestuia era: Mercantile (!). Cereau, aferat, un preţ ridicol de mic: 200 lei. Schimb de priviri cu cea dintâi vânzătoare; zâmbetul ei de superioritate. E uşor de remarcat progresia numărului doi: 2 surori, 20 ani, 200 lei. Ca şi insistenţa asupra ideii vânzării ‘patului’ – stilul ‘Mercantile’. Deoarece am menţionat, în comentarea visului precedent, că atât numele femeii iubite cât şi acela al soţiei începeau cu iniţiala M, mă întreb în ce măsură trebuie legat acest fapt de litera de debut al cuvântului ‘Mercantile’ (mai ales când am simţit nevoia s-o transcriu cu majusculă). Caut în amintiri ceva cât de cât apropiat de această întâmplare. Regăsesc o seară când reveneam acasă, când încă nu eram căsătorit. Una dintre cele două banchete dispuse faţă-n faţă într-un troleibuz era ocupată de două fete cu vreo zece ani mai tinere ca mine. Erau singurele pasagere la acea oră destul de înaintată. Am luat loc pe bancheta de vizavi. Era vară. Nasturii bluzei îmi stăteau deschişi, lăsând să mi se vadă pieptul. Am remarcat privirile uneia insistând asupra muşchilor lui. Apoi au coborât către rădăcina pulpelor, de unde nu s-au mai mişcat, concentrate să citească formele întrevăzute prin ridicăturile şi coborâşurile pânzei subţiri din care-mi erau confecţionaţi pantalonii. Căutăturile îi erau arzătoare, atât de perseverente, încât...