4. Absente nemotivate...

4. ABSENŢE NEMOTIVATE Nu peste multe luni de la otrăvire, Mihail se trezi că, într-o recreaţie, îl îndrumă cineva din cancelarie către o persoană necunoscută venită pentru a sta de vorbă cu el. Individul se recomandă ca având grad de maior. A rostit şi un nume, dar mintea băietanului nu sta să i-l reţină. -“Am un mesaj de la tatăl tău.” -“Cum adică un mesaj de la tata? Tata e la Boteni. Dacă avea ceva de spus, mă chema acolo”, răspunse cu singuranţă pe sine şi un dram de impertinenţă. Cum celălalt nu-l mai învrednici măcar cu un sunet, intenţionând să-i facă grea nedumerirea, se înduplecă tânărul să găsească o motivare la cele auzite, drept care îl întreabă – socotind că, în definitiv, şi pe calea aceasta o ştire i-ar fi putut parveni: -“Aţi fost prin comună?” -“Nu, nu.” În loc să continue cu o explicaţie, ordonă: -“Ia-ţi ghiozdanul şi vino. Vreau să stau de vorbă cu tine.” Şi-a luat geanta. Era rece. Nu venise iarna, dar toamna se lăsase friguroasă. L-a însoţit în oraş. Din mers, ofiţerul îi trânti, luându-l la sigur: -“Ştii că tatăl tău e arestat.” Fu o veste cu adevărat surprinzătoare pentru adolescent. -“Cum să fie arestat? De ce?” Cu un ton flegmatic, celălalt: -“Cum, păi tu nu ştii?!” Apoi adoptă un alt ton, menit a-l demobiliza; unul insultător şi nu întocmai – era şi o îmblânzire a conivenţiei strecurată în glas: -“Tu nu ştii ce fel de tată ai? Nu ştii că e un bandit?” -“Cum adică?”, rămase copilul cu gura căscată. -“Tu nu ştii că e duşmanul ordinei publice şi al poporului?” -“Cum adică?!”, repetă exasperat fiul năucit, altceva nemaiştiind să zică la auzul glasului de robot ameninţător speciei umane, emis de stăinul ce numai a om nu...

5. Pelerini din tara noastra sfanta...

5. PELERINI PRIN ŢARA NOASTRĂ SFÂNTĂ “Sept. 1986 [Scriere a părintelui Sisoe, destinată fiului şi nurorii sale]: “Încerc a presăra în calea uitării flori, cari mai de cari mai atrăgătoare, mai parfumate, mai pline de frumuseţi, de mari înseninări, de mari desmierdări şi de mari reculegeri şi de mari, foarte mari desfătări, cu de neuitatul prilej: drumul geografic, religios şi cultural-artistic : Boteni – Muscel – ora 9, Luni 18 august 1986 – Rucăr, Bran, Braşov, Hoghiz -fără vrere 22 km, – dar reconfort, prin aerul curat al pădurilor de fagi şi brazi, ca apoi de la Muereşti, la dreapta spre Micfalău şi apoi pe mândra vale a Baraoltului, spre “Lacul Sf. Ana” – un traseu de toată frumuseţea: păduri de brazi falnici şi drepţi şi pe o parte şi pe cealaltă. “Nu ştii ce să faci mai întâi: să respiri aerul ozonat sau să priveşti. La Lacul Sfânta Ana – în apropiere – puzderie de maşini de toate culorile. Vizitatori de toate vârstele, cât mai uşor îmbrăcaţi. “Două placarde grăiesc de natura lacului – lac de mare amploare geografic-turistică, de măsurile locale şi de preveniri, pentru cei fără simţul omeniei. Pe marginea lacului şi în lac vizitatori – de toate vârstele – unii înotând, alţii pe perne de cauciuc, cei mai mulţi în apă în picioare, iar alţii întinşi pe cearceafuri, făceau gratuit plaje. “Am intrat şi noi, spre a face cunoştinţă cu binefăcătoarea apă vulcanică, ce era călduţă şi reconfortantă. Apoi am mers către paraclisul de lângă pădure, ce l-am găsit închis. Nu ne mai înduram să plecăm din asemenea – de neuitat – locuri binecuvântate de Creatorul lumii! “Mari şi minunate sunt lucrurile tale Doamne şi nici un cuvânt nu este de ajuns, spre lauda minunilor Tale.” Pe un traseu bogat...

6. Oseminte ratacite

6. OSEMINTE RĂTĂCITE “Boteni, 18.05.1987 “Căutarea Eroului IOAN GHE. JINGA – Caporal – căzut pe plaiurile MOLDOVEI, în 1944, 22 August” Date biografice: “S-a născut în anul 1909, 6 Aprilie, ora 6-18-, în mândra com. Boteni – Muscel, din părinţi agricultori: Gheorghe – ardelean, din satul Peştera, de sub Piatra Craiului, com.Moeciu-de-Jos, jud. Braşov, reuşind, copilandru fiind, cu vrednicii de pomenire unchi Ghe. şi loan Duţescu, ca din cauza marilor prigoane Ausrto-Ungare, să treacă munţii, stabilindu-se în Boteni, alături de mulţi ardeleni, veniţi de la Poiana Braşovului şi Poiana Sibiului, formând cătunul Ungureni, iar mama Polina, fiica moşneanului Paraschiv Mitu, vlăstar al căpitanului OPREA LAMBESCU – căpitan în armata martirului TUDOR VLADIMIRESCU – rămânând în Boteni, după uciderea mişelească a lui TUDOR, pe drumul Târgoviştei, de către eteriştii lui Ipsilante. Rămânând aici, se stabileşte lângă valea, ce i-a dat numirea Băneasca, după numirea comunei, unde avea familia, în Oltenia nemaiînapoindu-se de teama Turcilor ce îi urmăreau. Ridică o frumoasă gospodărie, câştigând aprecierea moşnenilor, ce îl strigau “Căpitane”. Prin daniile şi aportul adus la ridicarea monumentalei Biserici, a fost răsplătit cu numele de ctitor trecut în pisania Sf. Bisericii şi pe Sf. Evanghelie, a căror coperţi au fost argintate de dânsul, şi care se păstrează şi astăzi. “Flăcăul Dumitrache, lăsat în faşe, când tatăl s-a înrolat în armata lui Tudor, cercetând din sat în sat, apucându-l noaptea în Boteni, odihnindu-se lângă valea Băneasca, mirat foarte de numirea ei aidoma cu comuna lui, şoapte tainice îl încredinţează de găsirea tatălui, doar era chemarea sângelui. Oprea văzând că tânărul călător nu pleacă, trimite argatul, întrebând pe cine caută. Nu mică i-a fost mirarea, descoperind, după îndelungate întrebări, că e fiul Dumitrache. Mare bucurie, mare petrecere, regăsirea tatălui, întâlnirea cu fiul lăsat în faşe. Aduce suta de oi...

7. O calatorie mistica...

7. O CĂLĂTORIE MISTICĂ Ca în tot prilejul, Mihail vede şi în peregrinarea dimpreună cu tatăl său, în căutarea osemintelor fratelui acestuia, rezultatul unei rânduiri de la Dumnezeu, ce i-a îngăduit desprinderea de treburile profesionale pentru a-l ajuta pe părintele Sisoe în împlinirea unei chemări lăuntrice de neevitat. Această căutare a osemintelor, odisee a rătăcirii într-o lume schimbată la faţă (raioane dispărute, sate devenite necunoscute), aidoma aceleia în care Făt Frumos, revine, mitic, în ţara părinţilor săi, după o absenţă de o mie de ani, şi pe nimeni cunoscut nu mai găseşte, după cum nu mai recunoaşte nici palat, nici case, nici aşezări, capătă o valoare iniţiatică, dacă este privită mai din aproape şi cu ochi duhovniceşti. Era o călătorie de mulţi, foarte mulţi ani visată, încă din 1970, dar care nu se lăsase începută, de ca şi cum … nu-i bătuse ceasul încă. Iar de data aceasta, dacă i-a bătut, ecoul unei simple peregrinări avea să se vădească gigantic. ­ Acum, că porniseră, au stabilit, după cum a văzut cititorul, un parcurs ce să treacă pe la toate mănăstirile răsădite în calea lor, mai ales pentru a-l smulge pe părinte de sub tensiunea interioară zămislită de apropierea momentului fatal al reîntâlnirii cu fratele mai mare, sub această formă indicibilă, a unui săculeţ de oase. Adăstând la mănăstirile Cheia şi Suzana, călugării şi monahii îi îndemnară să nu piardă prilejul de a se fi aflat în vecinătatea schitului Crasna (neconsemnat pe hărţile curente) pentru a coborî şi la acea vatră a ascezei creştine. De la bun început, schitul nu se lăsă cu uşurinţă pradă curiozităţii lor. Fuseseră avertizaţi că accesul era anevoios. Din Izvoarele, cotiră, prin Schiuleşti, la dreapta, pe un drum de ţară foarte rău întreţinut, dar care, uscat fiind pământul, rămânea de...

8. Vestitorul bucuriei...

8. VESTITORUL BUCURIEI Cu adevărat, acest Sisoe Stanca era un bărbat neobişnuit. Dacă epistolele sale vechi adresate fiului au căzut pradă unei calamităţi, în cele mai recente, păstrate, acelaşi zel întru încurajarea feciorului regăsesc. Iar un atare zel constituie piatra de temelie a oricărei pedagogii, zel ce-şi propune să învingă în lupta cu neîncrederea în sine a unui tânăr. Dar nimic n-ar fi zelul acesta de l-aş afla singur desfăşurându-se pe filă. Însă Prea Cucernicul îl îmbrăca într-un lirism fantast, de neaşteptat la un părinte, cum îi ştim cu toţii pe genitori, osteniţi de prea multa trudă a întreţinerii progeniturilor şi creşterii lor, a formării lor, a menţinerii situaţiei materiale a familiei într-un echilibru rezonabil pentru acoperirea nevoilor tuturor membrilor ei. Iar mai presus de toate, osteniţi de truda încrâncenării împotriva lor înşile, ivită în strădania de a se scutura de tot felul de porniri, instincte şi ispite, necurăţate la timpul cuvenit, care, la o vârstă a raţiunii depline, continuă, spre ruşinarea individului, a-l chinui cu chemări ale cărnii, ori cu alte becisnice îngrădiri ale libertăţii visate de a fi părinte drept, bun, cuminte, cum s-ar aştepta fiii noştri să le fim. Acestea sunt aventuri chinuitoare, dar nu singulare; dimpotrivă, sunt banalizate de prea frecventa lor apariţie la părinţi. Or, a vedea în fiul tău – acum matur – un “vultur” şi în nepot un “vulturel” spune mult prea mult despre înălţimea solară în care planează tatăl (şi bunic) însuşi, spune atât de mult încât prea puţin rost îşi mai găseşte comentariul cronicarului ce sunt. Mai mult să-i dau glas textului său dactilografiat la care mă refer, aşa cum li s-a adresat celor doi după o vizită a lor în sat, vizită preschimbată în baladă sau în basm de către cel căutat: “17. 02....

9. Visele trebuie sa prinda viata...

9. VISELE TREBUIE SĂ PRINDĂ VIAŢĂ ‘Oricine poate fi galanton cu bucuria, când se adresează în scris cuiva drag, mai ales dacă are o  pregătire presupunând şlefuirea vorbirii, alegerea cuvintelor cele mai răzbătătoare la inimile sensi­bile, o tehnică a provocării sentimentale, o artă a oratoriei percutante, ceea ce este de presupus că fiece preot avea prin şcolirea de specialitate!’, ar putea mulţi reproşa entuziasmului meu stârnit de câteva fragmente epistoliere, rătăcite prin sertarele amintirilor regăsite. ‘Este o artă mai mult sau mai puţin consumată, risipită prin menţinerea sufletului fiului său la temperatura înaltă a admiraţiei închinate tatălui, dintr-o dorinţă naturală de a nu pierde, la vârsta maturităţii lui Mihail, dragostea dăruită lui Sisoe în copilărie’, ar adăuga ei cu maliţiozitate, folosindu-şi cu cinism cunoştinţele privitoare la relaţiile dintre părinţi şi feciorii acestora. Şi mai-mai că le-aş da dreptate de nu aş fi aflat câte ceva despre alte fapte ale lui Sisoe Stanca, ce nu urmăreau o presupusă întreţinere a combustiei respectului dobândit de la fiul său, ci dăruirea unei bucurii mult mai mari, mai generoase, mai generale, dăruirea unei bucurii ce să salte comuna Boteni însăşi pe o treaptă superioară de civilizaţie şi, prin mijlocirea acesteia, pe o treaptă superioară culturală. Căci, datorită lui, Botenii se numără printre primele comune electrificate în judeţul Argeş. Aceasta s-a petrecut cu ajutorul părintelui Sisoe, care s-a implicat direct în împlinirea vechiului său vis, imediat după închegarea Întovărăşirii Agricole, prin 1955. Pentru izbânda acestei aspiraţii mereu anevoios de tradus în faptă, ce a schimbat practic faţa comunei, părintele s-a înhămat să străbată zeci şi sute de kilometri, ba la Piteşti, ba la Câmpulung, ba la Bucureşti, asta numai în faza pregătitoare, când scopul îi era foarte mărunt încă, anume a se interesa temeinic cum să procedeze pentru ca...