Herbert Zilber, alintat: Belu, s-a născut în Moldova, în primul an al secolului al XX-lea, mai exact în Târgu Frumos. Elev de liceu fiind, în Bucureşti, sub influenţa unui cizmar Ionescu face lecturi comuniste şi împarte manifeste primite de la clubul partidului socialist. Întâmplător participă la evenimentul din 13 Decembrie 1918 din piaţa Teatrului Naţional, pentru care dirigintele său, poetul Al. Stamatiad cere eliminarea lui. Îşi face studiile superioare în Franţa, unde îşi continuă activităţile comuniste. Devine spion sovietic, ceea ce-i aduce o condamnare de cinci ani temniţă grea, în 1931 (arestarea a avut loc în 1930), dar peste un an, prin rejudecarea procesului, e achitat. Virgil Magearu îl angajează în 1932 la Institutul pentru studiul conjuncturii economice, unde va lucra până în 1940. Începe publicarea de studii şi articole în domeniile economiei şi sociologiei în “Independenţa economică”, “Viaţa românească”, “Cuvântul liber”, “Era nou㔺i periodice de stânga mai mărunte, fiind atras şi de personalitatea lui Mircea Eliade şi a membrilor cercului de dreapta “Criterion”. După ocuparea ţării de sovietici, devine directorul institutului numit, obţine licenţa în filosofie (oare frecventând măcar un an de cursuri?), îşi susţine teza de doctorat Imperialismul unor ţări înapoiate şi primeşte un curs de economie politică şi socială la Universitate, pe care-l susţine timp de un an (1946-1947), dând tonul carierelor universitare româneşti în temeiul unor titluri îndoielnice şi a unor studii de specialitate la fel de nesigure. Victima lui Gh. Gheorghiu-Dej, pentru amiciţia sa veche cu L. Pătrăşcanu, este exclus din partidul comunist în 1947, ca urmare a intervenţiei lui Miron Constantinescu. La 6 februarie 1948 este arestat. Începe desfăşurarea unei anchete aparent fără sfârşit, mereu îndrumată pe alte căi, al cărei scop este folosirea sa ca martor principal al acuzării, în procesul ce-i era pregătit prietenului său, ministrul...

“Sfidarea”lui Alexandru Paleologu Alexandru Paleologu s-a născut la 14 martie 1919, în Bucureşti. A studiat Dreptul. Urmează şi Şcoala de ofiţeri de Rezervă de Cavalerie din Sibiu, în 1940. În 1943 a frecventat cursurile unei şcoli de impiegaţi de mişcare de căi ferate, la Buşteni. În 1944-45 a fost referent la Comisia de armistiţiu, apoi membru în Comisia de cenzură a filmelor, după care e numit ataşat de legaţie la Ministerul de Externe, până în noiembrie 1947. Membru al Partidului social-democrat, a activat în cel liberal. Lucrează pe nişte şantiere la Piteşti şi Iaşi, se înscrie student la Institutul de Teatru şi chiar practică asistenţa de regie la Teatrul Naţional şi cel al Armatei. Încercând să-şi facă urma pierdută, pentru pricini neevidente, se internează la spitalul Colţea, la clinica oftalmologică, şi e transferat la ospiciu, sub numele: Petrescu. Falsifică un buletin de identitate, părăseşte Bucureştii, se internează – din nou fără nevoie medicală, ci pentru a-şi încurca urmăritorii (?) – la urologie, în spitalul din Ploieşti. În cele din urmă se retrage la Câmpulung Muscel, la sfârşitul anului 1950, unde va lega prietenie cu Constantin Noica. În 1957-1958 e cercetător de istoria artei medievale la Institutul de Istoria Artei. În septembrie 1959 este arestat, iar în anul următor e condamnat. În anii ‘7o e secretar literar al Teatrului Nottara, apoi referent la Editura “Cartea Românească”. După Revoluţia din 1989 este numit, de regimul comunizant al lui Ion Iliescu, ambasador în Franţa, dar nu peste mult timp îşi înaintează demisia. A făcut cunoscut prin presă că este şeful unei masonerii române. Actualmente este director al revistei “Viaţa Românească”. A publicat în volum: Spiritul şi litera; Bucureşti; Editura Cartea Românească; 1970. Simţul practic; Bucureşti; Editura Cartea Românească; 1974. Treptele lumii sau calea către sine a lui...

La căpătul lungii spovedanii a celui îngenunchiat, o mărturisire împăcată cu ea însăşi de cât de completă era, duhovnicul, după oarecare tăcere, s-a tras îndărăt, s-a ascuns după creţurile feţei sale pământii şi ostenite, şi i-a grăit: – Dacă tu nu te ierţi, cine te mai poate ierta? Iar dacă tu te ierţi, ce-i mai rămâne lui Dumnezeu să ierte la...