“S-a făcut lumină” (Un spot iluminează un ungher depărtat al scenei pustii. De acolo) GLASUL: Cain, unde este fratele tău Abel? CAIN: (răspunde din întunericul ce-i învăluie pe spectatori): Eu sunt. (Scena este iluminată a giorno; lumina se revarsă, copleşitoare, asupra întregului...

Dar, mai înainte de a da cuvântul lui Shakespeare, să vedem care este punctul de vedere contemporan asupra temei enunţată în titlu. Experimentul presupune provocarea unei situaţii special create pentru observarea obiectelor şi fenomenelor urmărite: acestea sunt izolate de mediul lor uzual tocmai în vederea cercetării. “Observaţia constă în urmărirea intenţionată şi sistematică a unui obiect sau fenomen” [12]. Ea, fiind subiectivă, influenţează şi interpretările. Wundt a insistat cu entuziasm asupra ei: “Cea mai bună experienţă ar fi aceea în care observaţia personală joacă rolul preponderent şi în care acţiunea experimentală externă nu ar avea decât valoarea unui mijloc capabil să facă posibilă observarea personală.” [13] Or, nu cunoaşterea acestui adevăr psihologic îl decide pe fostul student al Universităţii din Wittemberg, Hamlet, prinţul Danemarcei, să nu mai încerce a rezolva dubiile sale pe cale raţională, ci să purceadă la observarea directă a reacţiilor conştiinţei lui Claudius, unchiul său, atunci când aceasta este supusă acţiunii unor împrejurări artificiale, create special în vederea reeditării abominabilei crime făptuită cândva asupra tatălui său? Vom vedea că Hamlet stabileşte datele unui experiment perfect.  Şi spunând “perfect” nu exagerăm, căci el suplineşte subiectivitatea inerentă observării printr-un observator de control: Horatio. Să pătrundem în umbra coridoarelor reci ale castelului. Polonius îi anunţă vestea cea bună: a sosit o trupă de actori. Înneguratul prinţ îi cunoaşte. Se bucură. Vederea lor îi tulbură apele unor amintiri demult amorţite. Din mâlul memoriei se ridică la suprafaţă sentimentul a ceva ştiut de mult şi uitat, care i-ar putea sluji acum. Proiectul unui experiment se conturează, încă vag. Era o piesă. Nici titlul, nici subiectul ei nu şi le aminteşte. În legătură cu spectacolul care îi persecută gândurile, răsar în conştiinţa sa simţăminte, judecăţi de valoare şi sociologice, impresii legate de atmosfera piesei şi de opinia...

Polonius: Cum îi mai merge bunului meu stăpân Hamlet? Hamlet: Slavă Domnului, bine. Polonius: Mă mai cunoşti, măria ta? Hamlet: Cum să nu! Eşti un negustor de peşte. Polonius: Eu nu, stăpâne. Hamlet: Măcar de-ai fi atât de cinstit. Polonius: Cinstit, stăpâne? Hamlet: Ei, domnul meu, în lumea noastră a fi cinstit înseamnă a fi unul dintr-o mie. Polonius: Adevărat, stăpâne. Hamlet: Căci dacă soarele dă naştere la viermi într-un câine mort, darămite când e vorba de un hoit bun de sărutat. Ai vreo fată? Polonius: Am, măria ta. Hamlet: Nu lăsa s-o bată soarele. A zămisli e un har al cerului, dar nu în felul în care ar putea zămisli fata domniei-tale. Ia seama, prietene! Polonius: Ce vrei să spui, măria-ta? (Aparte.) Merge cu gândul la fata mea. Totuşi la început nu m-a recunoscut. Mă lua drept un negustor de peşte. A luat-o razna de tot. La drept vorbind, am îndurat şi eu în tinereţe multe necazuri din dragoste. Aproape tot ca şi el. Să-i mai spun ceva. (Tare.) Ce citeşti, măria-ta? Hamlet: Vorbe, vorbe, vorbe. Polonius: Şi despre ce e vorba, stăptâne? Hamlet: Între cine şi cine? Polonius: Adică despre ce e vorba în cartea pe care o citeşti măria-ta? Hamlet: Vorbe de clacă, domnul meu. Pamfletarul ăsta nemernic susţine că bătrânii au bărbi cărunte, obrazuri zbârcite, că din ochi le curge un clei vâscos ca răşina prunului, că sunt cu totul slabi la minte şi totodată au şi încheieturile slăbite. Toate acestea, domnul meu – deşi sunt pe deplin încredinţat că aşa şi este – nu se cuvine totuşi să fie aşternute pe hârtie, fiindcă şi domnia-ta, domnul meu, ai putea fi de vârsta mea, dacă ai da înapoi ca racul. Polonius (aparte): Oricât ar părea că e nebunie ceea ce...

În această secţiune, cititorul va găsi 4 volume de cercetări în domeniul antropologiei stilistice, ştiinţa sa. De asemenea, 3 cărţi de literatură ilustrativă. “Firea omenească unelteşte mereu împotriva mea şi nu-mi dă voie să progresez. Când mi-oi face testamentul, am să las cu limbă de moarte să mi se pună următoarea inscripţie pe mormânt: “Aici zace un om care ar fi putut arăta ce poate, dacă ar fi avut ocazia. Dar, din păcate, mereu a...

(Intră Ariel, nevăzut.) Caliban: După cum ţi-am mai spus, sunt robul unui tiran, al unui vrăjitor care, cu şiretlicurile lui, mi-a furat insula. Ariel: Minţi. Caliban: Minţi tu, maimuţă batjocoritoare. De te-ar răpune bravul meu stâpân! Eu nu mint. Stephano: Trinculo, dacă-l mai întrerupi, îţi zbor câteva măsele. Trinculo: Dar n-am spus nimic! Stephano: Atunci, taci – nici o vorbă mai mult! (Către Caliban) Zi mai departe. Caliban: S-a-nscăunat pe insulă prin vrăji Şi mi-a furat-o. Bunul meu stâpân, Răzbună-te, căci ştiu că ai curaj – Ăstlaltul nu-ndrăzneşte. Stephano: Cred şi eu! Caliban: Tu să domneşti, iar eu îţi voi sluji. Stephano: Foarte bine, dar cum să facem asta? Poţi tu să mă duci în faţa duşmanului? Caliban: Măria-ta, ţi-l dau plocon când doarme, Ca să-i înfigi în creştet un piron. Ariel: Minţi, minţi – nu poţi. Caliban: Ce măscărici bălţat / Bufon scârbos! Te rog frumos, măria-ta, pocneşte-l Şi i-ai clondirul; şi-o să bea atunci Doar saramură – eu n-am să-i arăt Izvoarele cu apă dulce. Stephano: Trinculo, bagă-ţi minţile-n cap: dacă-l mai întrerupi pe monstru măcar cu o vorbă, pe pumnul ăsta al meu, las mila la o parte şi te fac icre de morun. Trinculo: Dar ce-am făcut? N-am făcut nimic. Uite, mă dau mai încolo. Stephano: N-ai spus că minte? Ariel: Minţi tu. Stephano: Ce face? Mint eu? Na, atunci! (Îl loveşte pe Trinculo.) Dacă ţi s-a făcut de bătaie, să mai spui şi a doua oară că mint. Trinculo: Nu ţi-am spus că minţi. Ţi-ai pierdut şi mintea, şi auzul? Lua-l-ar dracii de clondir! Ia uite ce face băutura din om! Dea ciuma-n monstrul tău, iar ţie uscaţi-s-ar degetele! Caliban: Ha-ha-ha! Stephano: Ei, spune mai departe. (Către Trinculo.) Te rog să stai mai încolo. Caliban: Mai dă-i, mai dă-i...