Frank (Francis Hans) Johnston; Arthur Lismer, Edwin Headley Holgate...

Grupul Celor Şapte Este firesc pentru oricine stăpâneşte cât de cât aritmetica să constate că cei şapte membri ai Grupului, puşi în discuţie de prezentarea mea, să nu poată produce opt articole, socotind că fiecărui artist îi este dedicat unul singur. Însă anumite încurcături istorice au făcut ca numărul membrilor să depăşească în mod neclar cifra vestită de denumirea Grupului. Cititorul îşi aminteşte că cel dintâi pictor înfăţişat de noi, A. J. Casson, nu a fost invitat să participe la expoziţiile de grup decât atunci când unul dintre membrii fondatori s-a despărţit de colegii săi. Este firesc să punem la dispoziţia lectorilor nişte noţiuni despre ambii. Iată o primă motivare a unui articol suplimentar, cel de faţă. Iar membrul fondator în cauză, acela care a renunţat la statutul său, a fost: Frank Johnston. Născut în Toronto, aidoma viitorilor săi colegi a debutat lucrând la Grip Ltd. în 1908, după care a fost angajat la Tipografia Rous and Mann. În 1910, şi-a încercat norocul în Statele Unite, începând să studieze artele plastice la  Philadelphia, ulterior angajându-se în activitatea comercială la New York. După cum înainte de a face acest pas în U.S.A. Johnston participase cu spor la activităţile Grupului, la fel după înapoierea sa în Canada şi-a reluat preocupările de odinioară. Devenind membru al Clubului Artelor şi Literelor, fusese atât prietenul lui MacDonald cât şi al lui Harris. Ei l-au atras în excursiile din Algoma, dintre care nu a pierdut niciuna, exceptând-o pe cea din urmă. Dovedindu-se cu siguranţă cel mai harnic şi mai plin de energie dintre toţi membrii Grupului, când s-a organizat expoziţia Algoma, în the 1919, el a participat cu şaizeci de lucrări, depăşind astfel producţia fiecăruia dintre ceilalţi colegi din Grup. Iar câteva luni mai târziu a organizat o expoziţie personală,...

CARTEA PRIETENULUI MEU...

Acest capitol nou al site-ului www.literaturasidetentie.ro cuprinde: Manuscrise ale unor foşti deţinuţi politici care nu şi le-au putut publica pe calea tiparului datorită lipsei mijloacelor materiale sau din alte pricini. Manuscrise privitoare la detenţia altor persoane decât autorul lor care nu a fost condamnat. Lucrări ale unor foşti deţinuţi editate foarte de mult timp şi care se cuvin reamintite cititorilor; Acestea pot fi socotite o a doua ediţie. Scrieri publicate in memoria Dlui Profesor Mihai Radulescu de catre discipoli si prieteni Mihai Rădulescu va continua pe calea aceasta lucrarea editurii sale RAMIDA, îmbunătăţind mijloacele sale vechi. Anume, cu ajutorul internetului el se adresează unui public mult mai numeros şi nu mărginit numai la teritoriul patriei noastre. CARTEA PRIETENULUI MEU continuă ideea că o carte politică nu trebuie să producă bani, iar Mihai Rădulescu, personal, nu va profita în nici un fel de şansele pe care le oferă, în acest mod, celor publicaţi. Ideea de interes material este exclusă. Trebuie să subliniez că are imensa şansă de a fi ajutat de colaboratori care, la rândul lor, înţeleg să se dedice acestui site în chip absolut dezinteresat. NOTĂ BIOGRAFICĂ Poetul Horia Niţulescu s-a născut în comuna Aliman din judeţul Constanţa, mai precis în satul Mârlanu, la 6 octombrie 1914. În anul 1936 a susţinut licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti. A publicat două volume de poezie: ,Toamna în Paradis’ (în 1943) şi ,Drumul Soarelui'(în 1944). În al doilea război mondial a fost combatant în cadrul luptelor de eliberare a Basarabiei. Ulterior, a fost pe frontul de vest în calitate de corespondent de război. A fost hirotonit după încheierea războiului şi a slujit ca preot în comuna Vinţu de Jos (jud. Alba). În 1951, a fost arestat sub acuzaţia de crime de război şi a fost condamnat la...

Detentie Apr19

Detentie

“S-a făcut lumină” (Un spot iluminează un ungher depărtat al scenei pustii. De acolo) GLASUL: Cain, unde este fratele tău Abel? CAIN: (răspunde din întunericul ce-i învăluie pe spectatori): Eu sunt. (Scena este iluminată a giorno; lumina se revarsă, copleşitoare, asupra întregului...

Teologie Apr18

Teologie

“S-a făcut lumină” (Un spot iluminează un ungher depărtat al scenei pustii. De acolo) GLASUL: Cain, unde este fratele tău Abel? CAIN: (răspunde din întunericul ce-i învăluie pe spectatori): Eu sunt. (Scena este iluminată a giorno; lumina se revarsă, copleşitoare, asupra întregului...

Lawren Harris

Grupul Celor Şapte Lawren Stewart Harris s-a născut în Brantford, Ontario, la 23 octombrie 1885. Era unul dintre moştenitorii averilor a două familii reunite: Massey şi Harris, ceea ce i-a asigurat toată viaţa o independenţă financiară utilă nu numai lui, ci şi viitorilor săi colegi din Grup.  Educaţia sa conservatoare şi religioasă, din Toronto, i-a înlesnit experienţe spirituale nu la îndemâna oricui. Studiile superioare le-a făcut la St. Andrew’s College din Universitatea din Toronto. La nouăsprezece ani a plecat să se desăvârşească în domeniul artelor, timp de trei ani, în Germania. În 1908, a însoţit un prieten scriitor în Orientul Apropiat, iar schiţele realizate pe parcursul acestei călătorii i-au fost publicate de “Harper’s Bazaar”. Lawren Harris a fost unul dintre membrii fondatori ai Clubului de Arte şi Litere. Acolo i-a întâlnit pe viitorii săi colegi cu care urma să înfiinţeze Grupul celor Şapte. Foarte distincta sa formare, în raport de aceştia, ca şi situaţia materială prosperă, făceau din prezenţa lui în mijlocul lor o necesitate determinantă. De pildă, datorită entuziasmului şi spiritului său organizatoric, i-a venit excelenta idee, pe care a tranformat-o într-o realitate, de a se creea o clădire cu studiouri pentru artişti (Studio Building), unde să poată lucra nestânjeniţi toţi membrii Grupului. În vederea construcţiei acesteia, a depus trei sferturi din suma necesară, iar doctorul McCallum, despre care a mai fost vorba, un mecena al locului şi momentului, a pus la dispoziţie restul banilor. În acea perioadă,  picta în manieră impresionistă peisaje cu case. Nevoia de schimbare i-a insuflat demisionarea din armată; fusese profesor la Camp Borden. Fostul cadru didactic avu una dintre cele mai neobişnuite idei. A convins, în 1918, conducerea căilor ferate centrale Algoma să-i îngăduiască folosirea unui vagon de servici autodeplasabil. Îl dotă cu mese, scaune, paturi de campanie,...