În paginile ce urmează, apar destui preoţi şi monahi care şi-au irosit vieţile prin puşcării, uneori chiar până la suflarea de pe urmă. Dar nu ei reprezintă, de data aceasta, obiectivul autorului. El a plecat în căutarea unei atmosfere născătoare de preoţi. Cu acest prilej, s-a întâlnit cu una dintre cele mai rizibile forţări ale logicii: crearea lotului de la Târgu-Ocna sau “al tuberculoşilor”, cum pare mai conform cu adevărul a fi numit. * “Tuberculoza mi-a salvat viaţa.” Preot Constantin Voicescu În anul 1950, Ministerul de Interne a luat cea mai umanitară hotărâre: reactivarea unei închisori cu caracter de sanatoriu T.B.C., în localitatea moldovenească Târgu-Ocna. Meditând cu atenţie asupra acestui fenomen, în cele din urmă îi vom dibui adevărata faţă diabolică. Până atunci, se cade să dau glas unor mărturii deosebit de călduroase privitoare la atmosfera din acest loc de detenţie în anumite cazuri propice vindecării sau măcar temporizării progreselor cumplitei boli. Preotul Constantin Voicescu îşi aminteşte: – Pentru că mi s-a redeşteptat o tuberculoză mai veche, am scăpat de iadul de la Piteşti (Sfinţia Sa face aluzie la reeducările la care erau supuşi acolo studenţii) şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că sufeream de T.B.C. Şi am ajuns în primăvara lui ’50, în mai, la Târgu-Ocna. La început, am avut un regim mai bun, mai blând. Faptul că puteam să circulăm prin curte, că iniţial nu existau nici gratii la ferestre, că ni se dădea o mâncare mai consistentă, asistenţă medicală, că doctorii noştri deţinuţi s-au putut organiza oficial, că au apărut o asistenţă medicală – insistă povestitorul – şi un ajutor medical, cu ştirea oficialităţilor – repetă el, să înţeleg bine că această “minune” s-a întâmplat cu adevăratelea; iar mie-mi place să-l aud repetând, ca şi cum ar fi cel mai frumos basm...

Până când atâta suferinţă? Colecţia “Demnitate Românească” – Nr. 3 Această colecţie a fost fondată de MIHAI RĂDULESCU în anul 1990. Aceste pagini sunt închinate domniei sale domnului dr.ing. Barbu Piţigoi, pentru generozitatea cu care a pus la dispoziţia autorului casetele video realizate pe locurile tulburătoarei epopei cuprinse în cele ce...

În mai 1958, la Leagănul de Copii din Câmpulung a fost predată o fetiţă în vârstă de doi ani. O lună-două mai târziu, s-a depus şi certificatul ei de naştere, deşi procedura nu era regulamentară. L-a adus o persoană care nu-i era copilului nici rudă, nici apropiată în vreun fel. În 1990, o tânără de treizeci şi patru de ani intră în acelaşi leagăn. Vine din Capitală. Este o profesionistă a viorii – de frunte. Poartă pe chip semnele muncii îndârjite (“Familie numeroasă, într-o casă mică. Exersam în baie, să nu le fac viaţa imposibilă celorlalţi”). Bălaie şi cu apele irisurilor de culoarea seninului, linistea feţei îi este din când în când tulburată. Anumite reflexe ce-i străbat fără veste luminile ochilor evocă, în umbrele minţii privitorului, învolburarea înspumată a torenţilor. În alte momente, ele se condensează până la concentrarea orbitoare a metalului topit. La prima vedere, gingaşă, păstrează ceva din blândeţea şi dulceaţa laptelui matern ce a hrănit-o cândva. Totusi, trăsăturile sale acuză o încrâncenare a voinţei, precum şi neacceptarea cedării. Îmbrăcămintea, a cărei eleganţă se prefiră din adoptarea nonsalantă a spiritului sportiv, îi accentuează vâna unei decenţe ireductibile. Ceea ce nu înseamnă că nu simţi, în unele dintre miscările sale, acelea poetizate de lentoare, pulsând forţele unei substanţe incandescente bine tăinuite. şi impulsurile aceleiasi. Ascunsă îndărătul tăcerii, sapă cu niste căutături lungi şi pătrunzătoare în semenul confruntat cu ea, îsi face loc fără putinţă de ferire si-l cântăreste adânc. Aceste săgetări contrastează cu structura trupului ce-i susţine capul prelung; deoarece corpul îi este înzestrat cu moliciuni, atât cât să-i vestească feminitatea şi latura sufletească înclinată spre visare şi melancolie. Dacă si-ar fi strunit muschii în direcţia efortului fizic şi al exerciţiului constant şi ritmic, ar fi putut înfăţisa astăzi deplinătatea frumuseţii clasice şi...

Epopeea grupului de rezistenţi “Haiducii Muscelului”, ce a activat pe Valea Râul Doamnei, din martie 1949 până în 1958 – cea mai prelungită opoziţie armată la dictatura comunistă, din toată lumea dominată de fascismul roşu – pătrunde treptat în conştiinţa publică. De la bun început, legenda nutrită de viaţa eroică a membrilor săi vibrează în sufletul tuturor locuitorilor zonei. Din cuvintele lor emană lumina dragostei neîntinate. Autorul cărţii de faţă, fondând colecţia “Demnitate românească”, a intenţionat să pună la dispoziţia neamului său – cu cât mai mult a tineretului anti-educat şi anti-instruit din rândurile acestui popor orbit de minciună – temeiuri pentru întărirea sentimentului, frustrat timp de jumătate de secol, al demnităţii personale şi naţionale. El nădăjduieşte că a izbutit să apropie de cititori, prin mijloacele investigaţiei literare – şi evitându-le cu grijă pe acelea ale reportajului ziaristic, ca şi pe ale interviului sec şi incolor, – modestia şi buna-credinţă copleşitoare ale unui luptător mult prea puţin cunoscut, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, când a publicat prima carte despre Monarhul nostru, de după Revoluţia din Decembrie 1989, anume cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din 1990, în chiar tipografia din subsolurile Palatului Regal: O vizită la Regele Mihai I . Acelaşi efort l-a depus pentru a ilumina în faţa poporului nostru neştiutor beznele în care a fost înfundat prestigiul eminentei personalităţi politice române, aceea a urmaşului lui Iuliu Maniu, domnul Corneliu Coposu, despre care a scris: “Unii vor să impună ideea că domnul Corneliu Coposu este doar umbra celui mai nobil trecut al neamului nostru; ei nu-şi dau seama, dar va veni vremea să fie siliţi de împrejurări a o recunoaşte, că Domnia Sa reprezintă plămada în care a şi început să strălucească soarele viitorului” ( Tragedia lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Convorbiri cu omul...

CASA LACRIMILOR NEPLÂNSE MARTOR AL ACUZĂRII ÎN PROCESUL “REEDUCATORILOR” Editura Ramida, Bucureşti. 1993 Colecţia “Demnitate Românească” – Nr. 5 Seria “Fiul Omului” – 2 Colecţia “Demnitate Românească” a fost fondată de MIHAI RĂDULESCU în anul 1990. Seria “Fiul Omului” a fost fondată de autor în 1993, la imboldul şi cu ajutorul instituţiei ecumenice AIDROM, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Episcop Vicar Patriarhal Nifon...