PARTEA A ŞASEA CAPCANA Nu ştiu în ce măsură s-a gândit vreodată cititorul meu că ordinea gesturilor sale, a atitudinilor, pe scurt, distribuirea în timp a comportamentului are o logică greu de încălcat. Firescul acestei înşiruiri ascultă de relaţia cauză-efect şi de alte relaţii logice; criteriul cronologic presupune să se ţină seama de ur- genţa actelor, de necesitatea şi de eficacitatea lor, ca şi de starea psihologică a persoanei care acţionează. Astfel de cugetări îţi vin în minte încercând să răspunzi la întrebarea: de ce comportamentul din următorul citat pare atât de natural ordonat? “După revărsatul zorilor, între patru şi cinci, îşi scoase pantofii (ca să nu facă zgomot şi să-l trezească pe Charley), aţâţă focul făcând economie de cărbuni, puse apă la fiert şi aşeză masa pentru gustarea de dimineaţă. Apoi, urcă scara, cu lampa în mână, coborî din nou, umblă tiptil de colo-colo şi făcu o bocceluţă. La urmă, din buzunar, de pe prichiciul sobei şi de sub un lighean răsturnat aflat pe poliţa cea mai de sus, înjghebă o sumă oarecare de bani, pe care se apucă sârguincioasă să-i numere în linişte, punând de-o parte o grămăjoară. Incă mai scotea când tresări, auzind glasul fratelui ei” (PRIETENUL…, I, p. 120). In schimb, adresându-ne unei macrostructuri: comportamentul tuturor personajelor din romanul CASA UMBRELOR, ne dăm seama că el este subordonat mecanismului metonimic al gândirii. Viaţa personajelor se desfăşoară sub semnul procesului Jarndyee. Procesul unui testament. Misterul disputelor juridice purtate în jurul acestuia nu e divulgat la începutul cărţii, nici elucidat în finalul ei. O afacere monstruoasă ocupând existenţa unor preşedinţi de tribunal succesivi, a numeroşi jurişti succesivi, a varii avocaţi succesivi şi a mai multor generaţii de urmaşi, posibili legatari. Acest proces l-a costat viaţa pe Jarndyee Intâiul, pătruns în jurisprudenţa veacurilor viitoare...

EPILOG La încheierea acestei cărţi mi-ar fi plăcut să mi se adreseze cititorul ei cu următoarele cuvinte din romanul MARTIN CHUZZLEWIT: “Aţi încercat (…) să-mi deschideţi ochii, după ce m-aţi studiat zi de zi” (II, p. 473). Oricât de mare mi-ar fi dezamăgirea, ele nu se potrivesc decât tot celui care le-a scris, lui Charles Dickens. Da, numai el ne-a studiat zi de zi şi a încercat să ne deschidă ochii (prin aceasta elaborând nişte trasee definitive pentru romancierii comportamentişti contemporani). Cititorul, sagace cum îl ştiu, a deprins demult ideea că, alături de analiza dickensiană şi pe marginea ei, m-am străduit şi eu să schiţez o teorie a personajului romanesc, văzut în manifestarea lui. Eboşa, ca orice eboşă, nu este una finală, şi pe cât de departe este de a fi totală, este tot pe atât de departe de a fi total satisfăcătoare. Totuşi, pentru prima oară (cred) în istoria ştiinţelor literaturii, ea se străduie să discearnă câteva dintre aspectele obligatorii ale existenţei unui personaj literar; microstructurile morfologice, semantice şi tropice, macrostructurile stilistice antropologice şi semantic istorice, unităţile topice din comportamentul său; şi eboşa mea nădăjduiesc că mai poate pune la dispoziţia cititorului şi cercetătorului uneltele necesare investigării oricarei proze literare. ANTROPOLOGIA STILISTICĂ. LUMEA LUI CHARLES DICKENS reprezintă o sinteză a activităţii mele din ultimii ani înainte de Revoluţia din 1989 (SHAKESPEARE UN PSIHOLOG MODERN, Editura Albatros, 1979, STILISTICA SPECTACOLULUI. ELEMENTE DE STILISTICĂ ANTROPOLOGICĂ, Editura Junimea, 1985 , ca şi numeroase studii şi articole). Pe viitor prevăd investigaţii de detaliu, menite să adâncească un aspect sau altul al teoriei, şi aplicaţii interdisciplinare, toate urmând să contribuie la redactarea unui tratat de antropologie stilistică. Acum, când ne aflăm la ultimul prag al acestui eseu, după ce am parcurs împreună numeroase încăperi ale operei lui Charles Dickens...

 “Le temps réversible”– une recherche stylistique anthropologique1 Nous nous sommes déja penchés sur l’origine de la pensée dichotomique-antonymique (la pensée stylistique permettant la création de figures telles que: Je est un autre2 et du comportement de type Jago). Nous croyons qu’elle trouve sa source dans la perception de la réversibilité du tenps (le double aspect du moment présent: le moment en train d’etre vécu: “Je suis en train de manger” et son aspect – partie intégrante du présent indéfini: “L’aurore précede le jour”, ou bine: le moment en train d’etre vécu, sur lequel la mémoire projette le moment passé, en créant un second aspect, opposé, dans le moule naturel précédent; soit, de la meme maniere, le moment en train d’etre vécu, sur lequel l’imagination projette le moment – aléatoire – a venir). Cette perception offre une étrange perspective, comme si l’on disait: “je suis pour un moment et (en meme temps) pour l’éternité”; “je suis et (en meme temps) je ne suis plus”; “je suis et (en meme temps) je ne suis pas encore”. Meme ce processus est réversible, puisqu’on peut dire qur la réversibilité du temps est surprise grâce au mécanisme de la pensée dichotomique-antonymique. La présente recherche se propose d’exemplifier ces trois possibilités avec des citations tirées de la littérature roumaine contemporaine, de préciser des phénomenes psychiques adjoints, sans avoir la pretention d’épuiser le probleme. Le grand nombre de fragments cités et leur longueur a pour but d’éviter l’opinion que les conclusions sont imaginées par l’auteur. Une remarque de premiere importance du folkloriste Corneliu Bărbulescu attire l’attention sur un processus psychologique caractéristique au narrateur oral populaire. <<Dans le déploiement complexe du phénomene narratif, le narrateur commence a se confondre avec les héros de la narration et, se substituant aux différents personnages, il situe spontanément...

DELIEI, pentru tăria încrederii sale în necesitatea muncii mele de dezgropare a adevărului  MIHAI RĂDULESCU ISTORIA LITERATURII ROMÂNE DE DETENŢIE: MEMORIALISTICA REEDUCĂRILOR PRIMA ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE DETENŢIE    În chip firesc, în prima intenţie, titlul “Istoriei Literaturii Române de Detenţie” trebuia să fie: Istoria Literaturii Române de Detenţie sub Comunism , fiindcă doar acest cuprins aveam de gând să-l confer lucrării de faţă, când am început redactarea ei. Publicarea în perioada de după Revoluţia din ’89 a numeroase lucrări de memorialistică putându-se încadra în acest gen a produs material mai mult decât suficient, în primii şapte ani de editare liberă (1990-1997), material ce impune ordonarea, scoaterea în evidenţă a diferenţei specifice, distingându-se glasurile auctoriale implicate în concertul general, judecarea contribuţiei fiecărui scriitor la înaintarea cunoaşterii prin mijloacele osebite ale literaturii, ca şi a timbrului, tonului şi modalităţilor estetice variate ce apropie sau separă un memorialist de celălalt. Pe măsură ce scriam mi-am amintit că literatorii români au mai suferit condamnări politice şi în timpurile anterioare îmbolnăvirii naţiei de bolşevism şi şi-au pus pe hârtie memoriile privitoare la executarea lor, oferind cititorilor prilejul de a pătrunde, odată cu revenirea personală a celor dintâi în iad pe calea aducerii aminte, a descinde în varii universuri concentraţionare, că se numeau Siberia, Văcăreşti, închisorile austro-ungare, ori lagăre de prin alte ţări învecinate. Liviu Rebreanu, C. Stere, G. Topârceanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, tot atâtea nume ale căror existenţă şi creaţie a depins parţial şi de umbra gratiilor, ori a sârmei ghimpate. A concepe doar o Istorie a Literaturii Române de Detenţie sub Comunism îi frustra pe unii înaintaşi glorioşi de dreptul de a fi prezenţi în ea – prin excludere cronologică şi politică -, deşi ei sunt aceia care au început a hrăni cu lucrările lor acest gen literar aparte. Dacă unii...

Una dintre primele victime din lagărele comuniste – publicistul interbelic Onisifor Ghibu Onisifor Ghibu (31 mai 1883 – 31 octombrie 1972), originar din Sălişte, jud. Sibiu, a fost al optulea copil al unei familii sărmane de agricultori montani şi cojocari. S-a şcolit în satul natal, la Sibiu (liceul romano-catolic, cu limba de predare: maghiară) şi la Braşov (liceul românesc). După bacalaureat, urmă cursurile Seminarului teologic-pedagogic din Sibiu şi, în calitate de elev al acestuia, debută în “Telegraful Român”(1903). Peste doi ani surveni şi debutul editorial, cu “Limba nouălor cărţi bisericeşti”, lucrare ce-i aduse, peste munţi, o popularite cărturărească suficientă pentru a obţine o bursă la Universitatea din Bucureşti, sub influenţa profesorului N. Iorga. După ce câştigase prietenia durabilă a lui Octavian Goga, mutându-se în Capitală, dobândi amiciţia lui Gh. Coşbuc, Ilarie Chendi, Şt. O. Iosif, Emil Gârleanu, Panait Cerna, Mihail Sadoveanu, Al. Vlahuţă şi alţii, evocaţi cu vioiciune în diverse portrete apărute postum în volum. În 1906 ajunse bursier al Universităţii din Budapesta. În capitala Ungariei este numit redactor la “Lupta”, organul Partidului Naţional Român, cotidian atunci înfiinţat. Astfel începu o lungă carieră gazetărească naţionalistă. Nicolae Iorga îl ajută cu o bursă la Strasbourg, din partea Ligii Culturale; acolo, alături de studiile de istorie universală, filosofie, pedagogie şi filologie romanică se documentă asupra bilingvismului în şcoală. În 1908 se mută la Universitatea din Jena. Aici îşi susţinu teza de doctorat, sub conducerea profesorului W. Rein (“Der moderne Utraquismus oder die Zweisprachigkeit in der Volksschule”), continuând a fi preocupat de bilingvism, problemă privind învăţământul ardelenesc. În toată această perioadă nu şi-a întrerupt colaborarea cu publicaţiile din Transilvania şi Vechiul Regat. În anul 1910 fu numit inspector al şcolilor arhiepiscopiei Ortodoxe a Transilvaniei (Sibiu), în 1912 secretar al secţiei şcolare “Astra”şi membru în comitetele redacţionale ale...