Acest capitol nou al site-ului cuprinde: Manuscrise ale unor foşti deţinuţi politici care nu şi le-au putut publica pe calea tiparului datorită lipsei mijloacelor materiale sau din alte pricini. Manuscrise privitoare la detenţia altor persoane decât autorul lor care nu a fost condamnat. Lucrări ale unor foşti deţinuţi editate foarte de mult timp şi care se cuvin reamintite cititorilor; Acestea pot fi socotite o a doua ediţie. Scrieri publicate in memoria Dlui Profesor Mihai Radulescu de catre discipoli si prieteni Mihai Rădulescu va continua pe calea aceasta lucrarea editurii sale RAMIDA, îmbunătăţind mijloacele sale vechi. Anume, cu ajutorul internetului el se adresează unui public mult mai numeros şi nu mărginit numai la teritoriul patriei noastre. CARTEA PRIETENULUI MEU continuă ideea că o carte politică nu trebuie să producă bani, iar Mihai Rădulescu, personal, nu va profita în nici un fel de şansele pe care le oferă, în acest mod, celor publicaţi. Ideea de interes material este exclusă. Trebuie să subliniez că are imensa şansă de a fi ajutat de colaboratori care, la rândul lor, înţeleg să se dedice acestui site în chip absolut...

O sală în palatul ducelui. Intră ducele, Aegeon, temnicerul, ofiţeri şi curteni. Aegeon: A vrut, Solinus, soarta să mă vândă; Deci curmă-mi tu durerea prin osândă. Ducele: Prea stărui, negustor siracuzan! Nu-nclin de fel să sfărâm legea ţării: Discordia şi vrajbele iscate De-nverşunarea celui ce ţi-o duce, Ce paşnicilor noştri negustori Le cere, de n-au galbeni, să plătească Cu sângele, decretul lui smintit, Alungă mila din privirea-mi cruntă. Căci între-ai tăi, ce-au provocat, şi noi, Demult se-aprinde ucigaşa vrajbă, Şi-i decretat în adunări solemne, Aici ca şi-n vrăjmaşa Siracuza, Ca orice schimb de mărfuri să se curme. Mai mult: dacă vreunul din Efes Va fi văzut pe pieţi siracuzane, Sau, dimpotrivă, om din Siracuza Mai calcă prin Efes, l-aşteaptă moartea Şi tot ce are, ducele-i confiscă, Afară doar de şi-ar răscumpăra Cu mărci o mie capul şi osânda. Averea ta, oricât aş preţui-o De larg, nu urcă nici până la sută. Eşti deci prin lege osândit să mori. Aegeon: Mă mângâi doar că-n asfinţit de zi, Curând, şi chinul meu va asfinţi. Ducele: Prea bine. Spune-mi dar, siracuzane, Pe scurt, ce vânt te-a depărtat de casă Şi ce-ai venit să cauţi în Efes? Aegeon: Corvoada cea mai grea ce-mi poţi impune: Nespusele-mi dureri să-ncerc a-ţi spune. Dar, ca să ştie lumea că sfârşitul Natura mi-l urzi, nu josnicia-mi Ţi-oi spune, cât mi-ngăduie mâhnirea: În Siracuza m-am născut; şi-am luat Acolo, fericit-aleasă fată, Ce-aş ferici-o azi de-ar vrea şi soarta. Cu ea trăii în desfătări. Averea Mi-o tot spoream călătorind adesea La Epidamnum. Dar murind deodată Cel ce-ngrijea negoţul meu pe mare, Uriaşa grijă ce-mi lăsă pe seamă Mă smulse-mbrăţişărilor soţiei. Doar şase luni de când lipseam s-au scurs. Şi ea, – răpusă-aproape de pedeapsa Ce dulce încearcă-n viaţă pe femei – Se pregăti pe...

Macbeth (aparte): Mă-ntoarce boala iar. Puteam fi-ntreg, Ca marmora curat, ca stânca trainic, Nemărginit şi liber ca văzduhul. Şi-s prins şi strâns de temeri şi-ndoieli Hărţuitoare. Banquo-i la loc sigur? Întîiul ucigaş: Stăpâne, da! e sigur într-un şanţ, Cu douăzeci de răni adânci la cap: De moarte-i cea mai mică. Macbeth: Deci şarpele bătrân e la pământ Iar viermele fugar, prin firea lui, Cu vremea va putea venin să aibă. Dar n-are încă dinţi. Tu du-te. Mâine Vom sta de vorbă iar. (Ucigaşul iese.) Lady Macbeth: Regesc stăpâne, Nu-ndemni la veselie. E pe bani Ospăţu-n care gazda nu arată Că-i dat cu drag. Mănânci mai bine-acasă! Aici, tot gustu-l dă însufleţirea, Şi fără ea degeaba ne-adunăm. Macbeth: O, dulce călăuză! Vă urez deci La poftă bună, bună mistuire, Şi sănătate! Lennox: Sire, nu iei loc? (Intră Duhul lui Banquo şi se aşază pe locul lui Macbeth.) Macbeth: Azi toată floarea ţării-ar fi de faţă De n-ar lipsi al nostru vrednic Banquo. Mai bine-l dojenesc de rea purtare Decât să-l plâng de-un nenoroc. Ross: Lipsind, El şi-a călcat cuvântul. Regele Cinstească-ne cu-a sa crăiască faţă. Macbeth: Dar masa-i plină. Lennox: Ai loc oprit, stăpâne. Macbeth: Dar unde? Lennox: Aici! Dar, sire, ce se-ntâmplă? Macbeth: Cine-a făcut aceasta? Lorzii: Ce, stâpâne? Macbeth: Doar n-am făcut-o eu! De ce-ţi tot scuturi Spre mine pletele de sânge pline? Ross: Sculaţi, curteni! I-e rău măriei-sale! Lady Macbeth: Şedeţi, prieteni buni! Stăpânul nostru E-ades-aşa: din tinereţe-a fost. Luaţi loc, vă rog! E trecător ce are, O clipă doar şi iar îi va fi bine. Dar dacă vă uitaţi prea mult la el, Se mânie şi-i faceţi chiar mai rău. Cinaţi, făr-a-l privi. (Către Macbeth.) Bărbat eşti tu? Macbeth: Ba chiar viteaz: mă-ncumet să privesc La ce-ar îngălbeni chiar şi pe...

Regele: Nu-mi place şi găsesc că nu-i cuminte Să las frâu slobod nebuniei lui. Fiţi gata deci. Vă pregătesc solia, Iar el vă va-nsoţi în Englitera; Nu pot să-ngădui ceas de ceas în preajmă-mi Ameninţările smintelii lui. Guildenstern: Ne pregătim de drum. E pentru noi O sfântă şi pioasă datorie Să ne-ngrijim de mântuirea-atâtor Şi-atâtor inşi a căror vieţi şi pline Sunt strâns legate de măria-ta. Rosencrantz: Şi-un om de rând şi singur e ţinut Din toată vlaga sufletului său Să-şi apere de nimicire viaţa. Cu-atât mai mult acel de-a cărui soartă Fiinţa tuturora-i strâns legată. Când moare-un rege, el nu moare singur; Ca o vâltoare, trage după sine Tot ce-i prin jur. E-o roată uriaşă De culmea celui mai nalt munte prinsă Şi de-ale cărei spiţe mari lipite-s Mărunte amănunte fără număr. Când cade roata, micile făpturi Se prăvălesc – urmare ne-nsemnată – În vuietul ruinii. Totdeauna, Când regele suspină, ţara geme. Regele: Grăbiţi-vă pentru-acest grabnic drum, Vă rog; am hotărât să stăvilesc Această spaimă care prea de tot A luat-o razna. Rosencrantz şi Guildenstern: Vom fi gata, sire. (Rosencrantz şi Guildenstern ies. Intră Polonius.) Polonius: Se-ndreaptă spre iatacul mamei sale, Stăpâne. Eu voi sta după perdea S-aud tot ce-şi vorbesc. Mă ţin chezaş Că ea-l va dojeni cu mare-asprime. Dar cum ai spus – şi prea-nţelept grăit-ai – Un alt ascultător, nu numai mama – Căci mama e firesc părtinitoare – Să tragă cu urechea din loc sigur. Rămâi cu bine,-ocrotitorul meu; Nainte de-ora stingerii mă-ntorc Să-ţi spun tot ce-am aflat, Regele: Îţi mulţumesc. (Iese Polonius.) Păcatu-mi râncezit la cer duhneşte. Blestemul cel mai vechi apasă-asupră-i: Uciderea de frate! Să mă rog Aş vrea şi nu pot. Tare mi-e dorinţa Şi vrerea mi-e la fel de tare, totuşi Păcatul îmi înfrânge năzuinţa...

O câmpie lânga Dover. Intra Gloucester si Edgar, îmbracati taraneste. Gloucester: Cât mai avem s-ajung pe creasta sus? Edgar: Acum ajungi; nu vezi ce greu suim? Gloucester: Dar parca n-as urca. Edgar: Ba ce urcus! N-auzi cum vuie marea? Gloucester: Zau ca nu. Edgar: Atunci, si-auzul te-a lasat. Pesemne Ca de la ochi se trage s-asta. Gloucester: Poate; Îmi pare ca si glasul ti-e schimbat, Si vorba ta-i cu sart si-i mai aleasa. Edgar: Te-nseli, nimic nu s-a schimbat la mine, Decât în strai. Gloucester: Vorbesti cu sart, vezi bine. Edgar: Hai, domnule;-am ajuns; stai nemiscat. Te-apuca spaima când privesti în jos; Sub noi e-un stol de ciori, ce par de-aici Un norisor de gâze; colo-atârna, La jumatatea haului de stânci Cât capul lui, un om care culege Marar-de-mare – crunta meserie! Pescarii care umbla-acum pe plaja Par niste soricei, si mai departe, Un bastiment la ancora-i mai mic Decât o barca-n ceata, o parere, Iar barcile nici ca se mai zaresc. Talazurile care se frâmânta Batând prundisul, uite, nu se-aud, Atât de sus suntem. Nu ma mai uit, Ca mi se-nvârte mintea si ma tem Sa nu ma prabusesc. Gloucester: Ma du la tine. Edgar: Da mâna; esti acuma la un pas De marginea prapastiei; sub soare Nimica nu m-ar face sa m-arunc. Gloucester: Acum da-mi drumul. Uite înc-o punga, Prietene, în ea-i un giuvaer De mare pret, pentr-un sarman ca tine; Sfinteasca-l zeii, talisman sa-ti fie. Te du, ia-ti bun-ramas. S-aud cum pleci. Edgar: Pai, s-auzim de bine, bune domn! Gloucester: Îti multumesc din inima! Cu bine! Edgar (aparte): Nu m-as juca cu deznadejdea lui, De n-ar fi sa i-o vindec. Gloucester (îngenunchind): O, zei mari! Ma las de lumea asta si ma lepad Sub ochii vostri de durerea mea, În pace;...