Data publicarii pe site: 18.07.2006


Caietul îmbunătăţirii morale


[ inapoi ]

îN SFÂRŞIT, DRAGII MEI, am ajuns în pragul unei cotituri în viaţa noastră. După ce am aruncat priviri mai adânci sau mai superficiale asupra virtuţilor ce le-am putea avea sau pe care le şi avem, după ce ne-am obişnuit cu ele sau chiar am hotărât să le cucerim definitiv în scopul dobândirii fericirii, a venit clipa cea mare a confruntării cu noi înşine. Vom trece examenul acesta sau nu? De ce să nu-l trecem? Războaie cu sine însuşi pentru om sunt făcute. Ele reprezintă şcoala cea mai potrivită în vederea îmbunătăţirii de sine.

Să luăm  informaţii de la câţiva înţelepţi ai lumii trecute asupra a ce a gândit omul în această privinţă.
Marile religii şi filosofii ale vechimii au îndemnat oamenii cu cuvintele: "Cunoaşte-te pe tine însuţi". Acestea erau înscrise cândva pe faţada celui mai însemnat templu al Greciei antice, cel de la Delphi, şi constituiau miezul întregii învăţături a celui mai mare filosof al antichităţii: Socrate.
Aceleaşi cuvinte le-a comentat un matematician şi gânditor la fel de renumit al vremurilor demult apuse: Thales. El zicea: "Ce este greu? A se cunoaşte pe sine. Şi ce e uşor? A da sfaturi altuia".
în India, tot în timpurile de odinioară, s-a zis: "E greu să te cunoşti atât de bine încât să poţi spune că eşti capabil sau nu de ceva. însă cine posedă o astfel de ştiinţă, acela nu-şi pierde cumpătul, nici când e la strâmtoare".
După aflarea îndemnului cel mai important pentru a porni la drum în căutarea fericirii, acela de a ne cunoaşte, căci fără el nu ne putem apropia de pragul liniştii, al împăcării cu noi înşine şi cu Creatorul, să dăm ascultare altui filosof, roman de data asta, când acesta ne învaţă cum să facem: "Fiecine să-şi cunoască, aşadar, firea, şi şieşi să-şi fie judecător aspru al defectelor şi calităţilor sale."
Am străbătut un nou pas înainte: nu numai să ne cunoaştem, ci să ne fim şi judecători; nu orice fel de judecători, ci judecători aspri. Că mai uşor şi mai prielnic nu este să ne judecăm singuri, mai înainte de a fi judecaţi de alţii; judecându-ne, avem prilejul să stricăm făgaşul răului, ce ne ispiteşte picioarele, şi să o pornim pe o altă cale, înainte de a ne judeca ceilalţi care ne pedepsesc pentru încălcarea legilor, fie că sunt legile bunei purtări în lume sau acelea ce ne conduc în faţa tribunalelor.
Cum să ne judecăm? Ne-o spune filosoful Seneca: "în fiecare zi se cuvine să ne chemăm sufletul a da socoteală. Astfel făcea Sextius: ziua-i săvârşită, el îşi întreba sufletul: 'De ce defect te-ai tămăduit astăzi? Ce patimă ai combătut? în ce anume devenit-ai mai bun?' Ce poate fi mai frumos decât acest obicei de a-şi relua în chipul acesta întreaga zi!... Aşa fac, şi preluând funcţia de judecător faţă de mine însumi, mă citez în faţa propriului meu tribunal. Când mi se ia lumina din odaie" (să nu uităm că ne aflăm în lumea antică, în acele timpuri când sclavii pregăteau stăpânul pentru somn, retrăgându-se din camera lui cu opaiţele ce-i dăduseră până atunci lumină), "când mi se ia lumina din odaie," povesteşte Seneca, "încep o instrucţie asupra întregii mele zile, revin asupra tuturor acţiunilor şi cuvintelor mele. Nimic nu-mi ascund, nici unele nu le trec cu vederea. Ei! la ce bun m-aş teme să privesc în faţă măcar una din greşelile mele, când îmi pot spune: 'Ia seama să nu reîncepi; azi, cel puţin, te-am iertat'?".
Da, sfatul de a ne cunoaşte şi de a ne judeca este sigur şi la îndemâna oricui; nu e nevoie de prezenţa altuia pentru a-i da ascultare; dimpotrivă, se pune în practică în singurătatea camerei tale, a patului chiar. Un unic lucru este necesar pentru folosul deplin tras de pe urma lui: să nu ne înţelăm pe noi înşine, să nu ne minţim şi să nu ne cruţăm. Şi, deoarece dorim să ne îmbunătăţim efectiv, să ne iertăm cât mai rar greşelile ce am descoperit în urma acestei analize nocturne.
Este momentul să trecem la o primă recapitulare.

Pentru a fi fericit, mai întâi se cuvine să ştiu cine sunt eu, acela care voieşte să fie fericit. în vederea acestui câştig viitor, astăzi trebuie să mă cunosc. Cum să fac pentru a mă cunoaşte? Observă-ţi reacţiile. Observă-ţi sentimentele cu care întâmpini oamenii şi împrejurările în care te aruncă ei sau ţi le creezi singur. Observă-ţi simţămintele cu care răspunzi sentimentelor pe care le decelezi la cei din jurul tău. Observă-ţi faptele şi cântăreşte cât egoism şi cât altruism se ascunde îndărătul lor şi le sunt motor. Observă-ţi capacitatea de a face legături între lucruri, ceea ce este semnul inteligenţei. Observă-ţi repeziciunea cu care tocmeşti astfel de legături. Observă-ţi forţa hotărârii şi puterea de a rămâne pe drumul ales. Observă-ţi tăria de a fora în tine însuţi şi în elementele mereu schimbătoare ale vieţii tale. Observă tot ce te priveşte, de la talente la melancolii, de la îndemnări la simţul umorului, de la aplecări la jertfe, de la chemări ale sufletului la căderi. Tot, tot, tot ce te priveşte şi te-ar putea reprezenta să te intereseze în cel mai îanlt grad, pentru că este vorba despre viaţa ta unică şi despre fericirea ta matură. Şi, în temeiul adevărului că, de îndată ce ai fixat reflectoarele atenţiei asupra unei hibe sufleteşti, tămăduirea ei a şi început, mergi cu încredere înainte spre cunoaşterea de tine însuţi că, astfel, te vei şi îmbunătăţi.
Seară de seară, caută să nu adormi până ce nu îţi treci în revistă faptele şi trăirile zilei ce s-a scurs. Fii necruţător în scoaterea în evidenţă a calităţii lor, că sunt fapte bune sau ticăloase; şi denumeşte-le ca atare, hotărând de te-ai arătat cu prilejul lor bun sau rău. Şi decide a nu mai îngădui sufletului tău să se zbată în mocirlă.

Acolo unde filosoful Aristotel recomandă să-ţi forţezi firea pentru a deveni din păcătos un om al faptelor bune, Malebranche propune să refuzi ocaziile de a făptui răul; iar Leibnitz zice să înlocuieşti ocaziile de a făptui răul cu cele ce-ţi prilejuiesc făptuirea binelui.
Acestea sunt trei căi ce merită încercate de fiecare dintre dumneavoastră, ascultătorii mei: mai întâi, încordează-te, de câte ori ai prilejul faptei, să nu faci decât binele; în al doilea rând, când prilejul îţi îngăduie făptuirea răului, încordează-te să nu-l săvârşeşti; în al treilea rând: când constaţi că ai prilejul făptuirii răului, cată a-l înlocui cu un prilej pentru făptuirea binelui.
Revenind de la aceşti gânditori la unul al antichităţii, la Epictet, aflăm de la el: "De nu voieşti să înclini către mânie, nu-i nutri obiceiul. Potoleşte-ţi prima furie, apoi numără zilele în care nu te vei lăsa aprins. Aveai obiceiul să te aprinzi zilnic; vei spune: 'Acum, o zi din două; apoi, va fi o zi din trei; şi mai târziu, una din patru'. Dacă treci astfel treizeci de zile", mulţumeşte cerului, adăugăm noi.
Cu alte cuvinte, am revenit la ideea înlocuirii răului cu binele.
Să trecem mai departe prin istoria căilor îmbunătăţirii de sine.

Acum două veacuri, un fost muncitor tipograf, ajuns proprietarul unei tipografii, un mare învăţat, un savant, un descoperitor în domeniul ştiinţei - el a inventat paratrăznetul - un participant la îmbunătăţirea civilizaţiei - el a născocit instituţia adunării gunoiului din oraşe, tot el cluburile de intelectuali, un scriitor de prima mână - membru al Academiei Franceze - un politician de vârf şi un mare cunoscător al sufletului omenesc şi moralist, americanul Benjamin Franklin, scria: "în vârstă de 24 de ani, am închipuit acel greu şi îndrăzneţ plan, prin care ajungi la  o desăvârşită morală. Doream să trăiesc fără greşeală în toată viaţa mea şi să biruiesc acele păcate la care mă împingeau fireasca mea paplecare, obiceiul şi păcatele societăţii".
Zis şi făcut! Socotea Benjamin Franklin că este de ajuns să voiască victoria asupra păcatelor ca ea să se şi împlinească. Numai că se dumiri curând că greşise.
Spune: "în vreme ce mă sârguiam din toate puterile în a mă păzi de o greşeală, cădeam într-alta; obiceiul se folosea de cea mai mică zăpăcire a mea; iar aplecarea era câteodată mai tare decât dreptul cuvânt".
Aceste căderi treptate îl tulburau. Tânărul Benjamin Franklin îşi pierduse pacea. Drept care îşi rezumă ţinta morală într-o singură propoziţie, să-i fie la îndemână tot timpul şi în orice loc. Ea este: "Numai prin virtute ne putem face fericiţi". Acum ascultătorul meu înţelege de unde am plecat în această incursiune radiofonică în şansele noastre de a fi fericiţi, veche de luni de zile şi ce - astăzi întreruptă pentru vreo două luni - se va relua la mijlocul lunii septembrie. Concluzia sa, anume că doar prin virtute putem deveni fericiţi, îl maturiză pe tânărul Benjamin Franklin. Odată cu maturizarea gândirii sale, i se maturiză şi capacitatea de a elabora un plan precis de lucru cu sine însuşi.

Trecu la stabilirea a treisprezece virtuţi necesare dobândirii fericirii şi şi le explică pe cât mai scurt cu putinţă:
"îNFRÂNAREA - Nu mânca până te îngreţoşezi, nu bea până să te ameţeşti.
TĂCEREA - Nu vorbi decât ceea ce te foloseşte pe tine şi pe alţii.
ORÂNDUIALA - Tot lucrul să aibă locul său şi toată treaba vremea sa.
HOTĂRÂREA - Hotărăşte să faci aceea ce eşti dator şi fă negreşit ceea ce ai hotărât.
ECONOMIA - Nu face cheltuieli de prisos: cheltuieşte numai pentru lucruri trebuincioase; adică nu risipi.
MUNCA - Nu pierde vremea. Lucrează totdeauna aceea ce este de folos; opreşte-te de la toată fapta netrebuincioasă.
SINCERITATEA - Nu fii viclean. Gândeşte în adevăr şi nevinovăţie. Vorbeşte cum gândeşti.
DREPTATEA - Fii drept cu toţi. Dă fieştecăruia dreptul lui.
CUMPĂTAREA - Păzeşte-te de covârşiri, depărtează-te de tot ce e prea mult.
CURĂŢENIA - Nu suferi necurăţenie nici pe trupul tău, nici pe haina ta, nici în lăcaşul tău.
PACEA SUFLETULUI - Nu te tulbura de nimicuri, nici de îmtâmplări obişnuite sau neapărate.
VIAŢA CURATĂ - Desfrânarea să nu tulbure niciodată conştiinţa, pacea, cinstea ta sau a altora.
SMERENIA - Urmează Mântuitorului Iisus Hristos.
în continuare, Benjamin Franklin lămureşte de ce virtuţile cu fost înşirate în ordinea de mai sus. A făcut astfel deoarece dobândirea uneia îi înlesnea câştigarea celeilalte, căci el nu lucra asupra tuturora deodată, ci pe rând, oprindu-se pentru fiecare mai mult timp, până  se convingea că s-a obişnuit s-o practice. Iar pentru început, inspirându-se din înţelepciunea lui Pitagora, el ia aminte: "O luare de socoteală de faptele mele, pe fieştecare zi, ar fi de trebuinţă".
Ca în cazul oricărei alte lucrări, şi pentru îmbunătăţirea  morală a simţit nevoia, Benjamin Franklin, a unei unelte. Şi a inventat-o.

A făcut un carnet de paisprezece pagini. în partea de sus a fiecăreia a scris numele câte unei virtuţi, cu porunca ei. Astfel, pe prima scria: îNFRÂNAREA - Nu mânca până să te îngreţoşezi, nu bea până să te ameţeşti"; pe a doua: TĂCEREA - Nu vorbi decât ceea ce te foloseşte pe tine şi pe alţii". Şi aşa mai departe, până epuiză cele treisprezece virtuţi stabilite a-i fi necesare pentru a dobândi fericirea.
A liniat cu roşu, vertical, fiecare pagină, astfel încât a format câte şapte coloane de pagină, intitulate cu numele fiecărei zile a săptămânii. Pe urmă a liniat iarăşi, pe orizontală, formând dreptunghiuri, consemnate la început în stânga, cu iniţialele fiecărei virtuţi.
Seara, făcea socoteala faptelor zilei. Cum discernea încălcarea vreuneia dintre virtuţi, desena o cruciuliţă neagră în coloana zilei, şi în coloana rubricii virtuţii respective. Luă hotărârea de a urmări numai câte o virtute pe săptămână, pentru a se putea concentra intens asupra fiecăreia.
Cum proceda, pentru a fi mai exacţi?
închină cea dintâi săptămână înfrânării, "lăsând pe toate celelalte virtuţi să meargă în vboia lor, însemnând, însă, în toată seara, greşelile făcute împotriva lor", scrie. Scopul îi era ca la capătul celei dintâi săptămâni să ajungă a nu mai însemna rândul înfrânării cu nici o cruciuliţă, dovadă că nu mai încălca această virtute, deci că sosise momentul  să treacă la supunerea celei de a doua virtuţi atenţiei sale. Treisprezece virtuţi, treisprezece săptămâni. Făcu socoteala că, în cursul anului, ciclul putea fi reluat de patru ori.
Pe ultima filă a micuţului caiet a scris următoarea rugăciune:
"Dumnezeule puternice, cela ce dai viaţă la toată făptura şi mie, depărtează de la mine viciul, fapta cea rea. Binevoieşte a face să strălucească înainte-mi cuviinţa Ta. Fă-mă să cunosc deşertăciunea răului şi frumuseţea bunului. Dăruieşte-mi pacea, virtutea şi ştiinţa: ca prin aceasta să dobândesc fericirea veşnică".
A adăugat acestei sisteme şi un program cotidian de activitate împărţit pe ceasuri. îşi impusese să nu-l încalce sub nici un motiv. Cine îşi împarte timpul, fără a-şi lăsa răgaz de pierdere a lui, nu riscă să îngăduiască gândurilor lenei să-l cotropească, cu alte cuvinte, vrăjmaşilor virtuţii: că din lenevie, din lipsa chingilor disciplinei ne vin toate relele.
Benjamin Franklin constată: "M-a prins mirarea aflând că sunt mai plin de greşeli decât socoteam". Virtutea ce i-a dat cea mai mare bătaie de cap şi pe care continua a o căuta şi la bătrâneţe a fost dobândirea spiritului de ordine.

Nu este lucru de şagă, dragii mei, să cauţi virtutea. Dar cine nu începe a o căuta n-o va găsi niciodată.
Rămâneţi cu bine şi treceţi la lupta pentru fericire, întocmind un caiet cu paisprezece pagini.

[ inapoi ]  [ sus ]