COADA DE MATURĂ SIMBOLIC-ALUZIVĂ

DE VÂRSTĂ PESTE ŞAPTEZECI, e mărunţică, iute, curată, în sens propriu şi figurativ, gospodăroasă, voluntară - cu frâne ale bunului simţ ce-i îndulcesc solicitările -, omul lui Dumnezeu, dar în nici un caz habotnică, dedicată semenului până la a-şi jertfi tot timpul liber, bună şi mângâietoare, de aceea garsoniera îi este mereu plină de cunoştinţe ce caută încurajarea înţelegerii sale; lecturile şi le alege din domeniul cărţilor de mistică şi de analiză a omului şi existenţei - preferabil din ariile filosofiei, sociologiei, psihologiei; nu evită nici un subiect când discută, pentru că are o temelie de neclătinat pe care şi-a clădit Weltanschauung-ul, aceea a viziunii catolice asupra lumii, fără ca aceasta să devină jenantă în juru-i.

Licenţiată în sociologie, a practicat-o viaţa toată în laborator, pe teren şi în cabinet. Mai mult, a avut marele noroc să fie vecină de o viaţă cu una dintre cele mai fascinante figuri universitare londoneze, total abstras din imediat şi înfipt într-o lume a înţelegerilor superioare, experimentator al Absolutului, pe calea 'observării' lui Dumnezeu în fiece fir de praf şi de viaţă. Sub influenţa lui a luat deprinderea asocierii stiinţei cu credinţa, drept care conversaţia îi este tipic intelectuală şi nu adie niciodată a pridvor parohial. Ascultând-o, logica devine firesc aplicabilă în domeniul ilogicului, al 'nebuniei' pentru Hristos, cum a numit credinţa Mântuitorul însuşi.

O frecventez sporadic, în amintirea aceluia care ne-a fost drag amândurora - savantul numit - şi care, astfel, a devenit legătura noastră coborâtă din imponderabil, adăugând misterului ambelor existenţe unul uşor şi plăcut de suportat. Nu peste mult i-am povestit un vis într-al cărui final ea îmi devenea un fel de călăuză.         

Într-o bună zi, cu prilejul unei convorbiri telefonice, plângându-se, amuzată, de faptul că toţi tabără asupra sa, trag de ea, o supun tuturor nevoilor lor şi-i impun să se implice în te miri ce, jefuind-o de timpul tot mai redus al anilor rămaşi (şi pe care îmi lasă impresia că-l trăieşte cu exultare optimistă, derivată din creştinism), folosi o expresie populară ce nu se potrivea portretului său, cum îl schiţasem în sinea mea; prin aceasta, mă obligă să-l retuşez, adăugându-i o trăsătură a spiritului mucalit rural încă nesesizată de mine - deşi mă izbise de la bun început rostirea ei superb neaoşă, în nici un fel umbrită de limbile străine vorbite, nici alterată de preţiozitatea minţii ce cugetă. Zise: "Ei îmi bagă o coadă de mătură undeva şi-şi închipuie că voi zbura să le rezolv problemele!".

M-a distrat faţa pe care i-o întrevedeam, culoarea nouă ce-mi arăta cu firesc; zicala alergă de la unul la celălalt, ca un căţel de casă zvăpăiat, după mingea lui, de la un soţ la celălalt, stăpânii lui. Ba şi când, ulterior, i-am călcat iarăşi pragul, ecoul glumei reveni o dată, de două ori.

Peste vreo jumătate de an, când uitaserăm de ea, trebuind să iau de la dumneai o carte, am găsit-o în convorbire cu o studentă cu înfăţişare agreabilă, înaltă, zveltă, brună, cu ochi scânteietori, dar cuminţi, cu aerul unei persoane interesate de cele ale straturilor mai profunde ale existenţei.

Veneam să mă mândresc cu două apariţii recente ale editurii mele. Depusesem cărţile pe tăblia mesei, unde-şi aşteptau verdictul, după ce gazda avea să isprăvească istorisirea ce depăna. Fata făcu gestul pe care-l îndrăgesc cel mai mult la un om: întinse mâna să privească de aproape tipăriturile, să le răsfoiască, să priceapă despre ce era vorba. După această curiozitate cunoşti iubitorul de carte, iar doar pe iubitorii de carte îi iubesc şi eu.

M-am repezit, după fire şi meserie, şi i-am propus o temă de cercetare potrivită studiilor sale şi înclinaţiilor pe care i le bănuiam. Am exemplificat-o cu nişte cazuri cunoscute de vulg şi, pentru a o încuraja, mi-am manifestat impresiile provocate de apariţia pe micul ecran a unei condamnate pentru uciderea propriului tată, incestuos cu perseverenţă şi neomenie, atunci când fiica lui îşi întemeiase o familie unde el nu-şi mai găsea locul râvnit în continuare. Crima era o reacţie la ameninţarea lui de a o omorî dacă refuza să continue a trăi cu el.

Mi-am expus nedumeririle rămase în urma emisiunii şi ele-şi găsesc locul aici, pentru pricini deductibile ulterior; se pare că tatăl venea în satul unde i se stabilise fiica, în absenţa soţului, şi o aducea în casa copilăriei ei, pentru a perpetua incestul. Întrebarea mea era: de ce fiica nu protesta zgomotos împotriva pretenţiilor lui, să-şi alarmeze noii consăteni sau poliţia, ci îl însoţea fără să crâcnească? Găseam explicaţii, dar nu puteam fi sigur pe nici una: poate că fiica accepta, din dorinţe similare celor ale părintelui; ori ascultând de o mentalitate sătească primejdioasă, nu voia să azvârle oprobriul asupra tatălui său; e posibil să se fi temut că soţul o va părăsi, ducându-se vorba despre neobişnuita ei dublare a vieţii erotice; după cum este cu putinţă ca, fără să se teamă de răcirea interesului bărbatului pentru ea, să-l fi ferit de arătarea cu degetul făptuită de vecini; sau să-şi fi apărat, prin tăcere şi acceptare, propria-i demnitate socială. Ascultătoarea mea opină că, de bună seamă, femeia se temea de ce vor zice oamenii, fără a puncta vreuna dintre soluţiile de detaliu. Trebuie să recunoaştem că era o conversaţie satisfăcătoare, un dialog şi nu strădania zadarnică a unui editor de a stârni entuziasme către cercetările victimologiei, imposibil de smuls de la cei tineri nu rareori.

Am continuat cu alt exemplu luat din lumea uciderii părinţilor, deoarece o stimulam către dezgroparea unor cazuri penale şi comentarea lor antropologică şi în intenţie îmi era să-i deschid ochii asupra unui univers dostoievschian deosebit de provocator pentru mintea ce vrea să cunoască omul, iar zonele negre ale acestuia sunt mai atrăgătoare pentru cugetul celor tineri şi, oricum, necesită încă îndelungi şi trudnice defrişări, la care se pot înhăma sute şi sute de studioşi.

Domnişoara plecă, nu fără a primi omagiul laudelor mele vizându-i eleganţa, ca şi mustrarea blândă şi voioasă a socioloagei - pentru neasortarea veşmintelor după moda clasică.

Peste câteva minute am vrut să mă ridic la rându-mi şi să mă retrag, dar prietena mea vârstnică insistă să rămân. Cele ce mi le împărtăşi m-au tulburat profund, pentru două pricini: dădusem glas propriei poveşti a fetei, fără să-mi fi trecut prin minte ce făceam, iar prin aceasta, probabil că o rănisem cumplit, fără să fiu conştient.

În cea mai fragedă copilărie, până la doi ani, mi se spuse că fusese victima agresiunii sexuale a tatălui ei, cu care rămânea singură, deseori, luni de zile, mama fiindu-i antrenată într-o muncă de teren pe lungimea întregului sezon cald. Conlocuirea cu el se întrerupea când şi când, perioadă de coabitare cu părinţii mamei ei, în alt oraş. Cu unul dintre aceste prilejuri, bunica luă act că prunca, la sosire, refuză cu obstinaţie, lacrimi şi ţipete, să rămână pe oala de noapte şi să-şi uşureze organismul. Ea a întârziat să-şi dezlege vorbirea până la doi ani. Nu se putea scoate de la dânsa altceva decât nişte silabe abia suficiente pentru o comunicare cât de cât integrantă: - "Nuuu! Ta-ta-pi-pi-po-po!", repetate la infinit.

Ca urmare, amica familiei sale - şi cea de astăzi a mea, socioloaga -, aflată atunci acolo, o luă cu binişorul, îşi aplică ştiinţa sufletului învăţată prin facultăţi şi se strădui să priceapă ce bolmojea a mică. În cele din urmă aceasta înhăţă o păpuşă de material plastic, îi demontă coada - reprezenta un animal - şi şi-o duse în mod repetat la gură şi la fese, insistând asupra acelor fragmenţele de vorbire, din care observatoarea legă (cam nesigur!) că tatăl ei îşi impunea (sau introducea) membrul asupra gurii (ori în ea) şi feselor fetei (sau între). Nu am judecat deducţia smulsă din cioburile de vorbire infantilă, deşi nu mi se pare suficient de probantă, ci am luat istorisirea întâmplării ca atare.

Mama, avertizată, înaintă formele de divorţ, ce durară extrem de îndelung datorită definitivării deciziei privind care dintre părinţi să beneficieze de încredinţarea copilului şi cum să aibă voie tatăl să şi-l vadă, fosta lui soţie solicitând ca aceasta să se facă doar în prezenţa sa. Se pare că, pentru obţinerea divorţului, avea un argument juridic puternic, pe lângă dezvăluirea faptelor de mai sus, anume că soţul încercase, şi în cazul ei, contactul anal sau avusese astfel de contacte cu ea. Dar nici agresarea fetiţei, nici a mamei nu ajunseră la auzul tribunalului. Aş mai adăuga (poate spre necăjirea amicei mele) că nu trebuie neglijat faptul următor: tatăl doamnei în cauză, deci bunicul fetiţei, avea să moară în ospiciu, bolnav de paranoia, o maladie ce apare pe familii. Acest amănunt nuanţează atitudinea bunicilor cu prilejul incidentului care a 'dezvăluit fapta' tatălui, ca şi 'mărturisirea' posterioară a mamei care, datorită slujbei (dar de ce nu şi a unor motivări imposibil de cunoscut astăzi, fiind decedată) nu conlocuia, în fapt, cu bărbatul ei.

Că acuzaţia adusă lui de familia soţiei sale a fost întemeiată sau nu, m-a mirat foarte tare perfectul echilibru psihic al tinerei şi am admirat educaţia ei posterioară astfel desăvârşită încât în sufletul său n-au lăsat nici o umbră cele ce i se imputau tatălui (la fel de 'adevărate' pentru ea, drept rezultat al informaţiilor ce i-au fost date, deci traumatizante, chiar de nu ar fi corespuns realităţii în forma de mai sus). Cu acel tată, curând nu mai avu îngăduinţa să schimbe nici o vorbă alta decât răspunzând telefonic când o vestea că-i aducea pensia şi fiica sa cobora în faţa blocului să-i fie înmânată. Ce mai, o adevărată tra- gedie anonimă. Nu numai că este, tânăra, foarte echilibrată, spuneam, însă a isprăvit liceul cu cea mai mare medie şi este o studentă eminentă, orientată spre o profesiune foarte bănoasă în timpurile noi.

Am sunat-o pe prietena noastră a doua zi, să comentez (să mă lumineze, speram) ciudăţenia împrejurării că, aflându-mă în prezenţa unei victime a unei (unor?) tentative incestuoase total necunoscute mie, eu, care, nu-mi permit nicicând să atac un subiect tabu şi eventual jenant în faţa unui tânăr străin, m-am pornit cu dezinvoltură să pledez pentru cercetarea tocmai de către el şi tocmai a acestei zone a comportamentului uman. Nu găseam altă explicaţie a pornirii mele decât în faptul că încărcătura ei psihică era atât de mare, de intensă, şi emanată pe o lungime de undă atât de apropiată de a mea încât am surprins-o (telepatic?), emanaţiile sufletului său stârnindu-mi ieşirea la suprafaţă, din memoria involuntară, a amintirii acelei emisiuni de televiziune.

Prietena îmi trecu pe la nas făgăduinţa că-mi va lămuri chestiunea în termenii ascetismului mistic. Am grăbit-o s-o facă săptămâna ce urma:

- Ei, îmi vârâţi şi dumneavoastră coada măturii ştiu eu unde, crezând că nu sunt şi eu om!

'Coada măturii' dispăruse dintre noi de tare mult timp, am mai specificat. Acum revenise prin asociere cu povestirea de mai sus (anume a mamei).

Am glumit şi eu, insistând asupra unor amănunte ale aceleiaşi zone agreată de acea coadă. Ne-am amuzat în continuare vorbind, când unul, când celălalt în doi peri, dar nu mai puţin inocent, deşi reconsiderând situaţia, mi se pare, cu maliţiozitate, taman potrivită pentru un psihanalist.

P. S.

Să adaug că distinsa mea prietenă vârstnică, când are chef de discuţii mai intime şi colorate antisexual, îmi repetă - trebuie să recunosc că fără prea mare putere de convingere - cum s-au făcut asupra ei înseşi două tentative de viol (pentru moment)?




[ inapoi ]  [ sus ]