DECAMERONUL DIN NOWHERSHIRE
O VIZITĂ NEPROTOCOLARĂ
ORICÂT DE PUȚIN TRADIȚIONALIST AȘ FI, deși sunt englez, oricât de nepatriotic, ba chiar antibritanic, rămân un admirator feroce al politeții insulare. De aceea încep acest prim capitol, în care mă prezint cititorului, prin a discuta despre partea femeiască din familia mea, cu atât mai mult cu cât respectabilitatea acestor cariatide ale moralei noastre mi-a impus, îmi impune și-mi va impune până la capătul unde mi se va deșira firul vieții.
O voi extrage din culisele umbrite ale provinciei noastre călcate cândva de Julius Caesar pe mătușa Cynthia, măritată cu Bobby Groggy ('Amețitu'), poreclit astfel din pricina înclinării sale pentru paharul în plus, o doamnă foarte pretențioasă în ceea ce privește alegerea relațiilor sociale, cu o ținută imperturbabil rigidă, aș putea spune aproape victoriană, o cumpătată ce-l făcea pe onorabilul Bobby să-și iasă din pepeni și să-i urle-n față, cu o orbire strigătoare la cer a simțului dreptății, că-i provoca silă, o persoană modestă, cuminte, anostă și cenușie, cum îi șade bine oricărei fiice a Evei dusă din când în când și pe la biserică. Dar nu pot nici măcar să-i acord acum întâietatea pe care smerenia sa din educație i-a refuzat-o totdeauna în existența ei lipsită de evenimente, deși o merită din plin măcar atunci când nepotul său vorbește despre ea, deoarece altfel se potrivește să-mi pornesc istorisirea.
Stimata văduvă Diana Purcell, o respectabilă membră, până nu demult, a castei purtătoarelor de văl negru, ca semn al profundului lor atașament față de defunctul cu care și-au împărțit mesele de dimineață, prânz și seara, ca și alte chestii, primi într-o bună dimineață următoarea epistolă zgârcită în cuvinte, dar făcând dovada unei risipe de sentimente calde:
"Dragă D., nevastă-mea se cărăbănește răspoimâine și lipsește din zori și până-n adâncul nopții că aiuritul de nepot al ei din partea Foggrery-ilor (acela eram eu) nu știu cu ce dracului și-a mai speriat directorul școlii. Nu ți-ar face plăcere să mă fericești cu una dintre vizitele tale de pomină, neuitând să aduci și o agreabilă sticluță cu tărie? Îți las cheia garsonierei la locul știut, sub cărămida spartă. Vino cu primul tren și așteaptă-mă cuminte, fără să te apuci să tragi la măsea de una singură, cum s-a-ntâmplat ultima dată, că nu te-am mai putut trezi decât vârându-ți capul sub robinet și degetele pe beregată. Să mă aștepți, că nu întârziu mult. Te pup și te ador, al tău Groggy."
A treia zi în zori, pe la orele nouă, după ce făcu toate pregătirile necesare pentru o vizită atât de simandicoasă, Mrs. Diana Purcell se cățără în vagonul ei preferat, adică acela ce se oprea în dreptul locului unde adăstase ea pe peron (ca nu cumva să facă un pas în plus până la suire), se ghemui la căldurică în cărnița ei încinsă și în straiele sale, de data aceasta țipător de luminoase, și făcu ochi dulci tuturor bărbaților care o luau în seamă, să se pregătească sufletește în vederea Marei Aventuri.
Nu-i voi descrie mersul legănat și elegant ca al unei bibilici, cu care a străbătut străzile curate ale orășelului primitor unde locuiește unchiul meu prin alianță, nici pe acestea ca, identificându-le, nu cumva să-și amintească de trecerea ei de neuitat vreunul dintre prăvăliașii ce căscau gura, dindărătul vitrinei, la pustietatea trotuarelor, și să mă dovedesc un scriitor care nu-și știe apăra, prin discreție, personajele, de gura lumii cea rea.
Nu-i voi pomeni nici bătăile sprințare ale inimii, cu care a înlăturat cărămida spartă menționată și a înșfăcat de sub ea cheia recomandată, nici pe acelea bubuitoare cu care a introdus-o în gaura broaștei.
Voi spune pe scurt că, după ce a depus pe masa din vestibul, la vedere, whisky-ul preferat al unchiului meu, să știe acesta chiar din clipa revenirii acasă că dumneaei, văduva Diana Purcell, nu-și pierduse de la o zi la alta caracterul ce o făcea apreciată, devenind - Doamne ferește! - uitucă, se îndreptă către dormitorul garsonierei duble și, după ce aruncă o privire indiferentă-n jur, hotărî să se întindă în spațiul ce i se cuvenea, adică-n pat.
Mătușa Cynthia, care ticluise acea scrisoare de amor, după ce descoperise epistolele Dianei Purcell adresate 'taurului său iubit', recte lui Bobby Groggy, făcând eforturi greu de bănuit de imitare perfectă a scrisului acestuia, lăbărțat ca laba gâștei și foarte puțin dedat ortografiei, de cum percepuse cu urechea clinchetul cheii, se ascunsese în cămară, sub raftul de jos. Când nu se mai clinti muscă-n casă, ieși din vizuină, își îndreptă oasele intrate unu-ntr-altul, își netezi în fața oglinzii ăleia mari părul castaniu și rochia mov și pătrunse cu cel mai apăsat pas cu putință în altarul iubirii ilicite, ca o Junonă la o Ledă sau alta din palmaresul greu de contabilizat al unui Zeus Tonans și uneori sughițător.
- Bună-ziua, stimată doamnă, îi zise de cum intră, plină de cuviința ce o caracterizează.
- Bună ziua, nu mai puțin stimată doamnă, răspunse cealaltă, nelăsându-se mai prejos în privința curtoaziei claselor binecrescute.
- Nu m-am 'cărăbănit' de acasă, fiindcă n-am avut nici o pricină, nepotul meu nefiind unul d-ăia care să-ți dea bătaie de cap. E, dimpotrivă, premiant și foarte bun fotbalist.
Acela eram eu, repet.
- Vă felicit pentru minunatul nepot. Și mă bucură că nu vă crează necazuri, intenționă dumneaei să se ridice-n capul oaselor, după ce-și reveni nițel din surpriză. Deși pe o vreme atât de frumoasă merita să luați puțin aer, adăugă, ascunzând adevăratele motive pentru care ar fi preferat s-o știe pe mătușa mea în alt orășel la acel ceas binecuvântat.
- Vă rog, nu vă deranjați, se grăbi tanti s-o împiedice a-și modifica poziția destinsă.
Mușchii Dianei Purcell dădură ascultare amabilului imbold, cu atât mai mult cu cât încordarea lor în vederea țâșnirii în picioare era aproape o imposibilitate în condițiile sperieturii prin care trecea.
- Mulțumesc. E într-adevăr mai comod așa.
- Îmi dați voie să șed și eu aici? Ca să nu vă simțiți prost că vă domin.
- Cu plăcere, deși s-ar putea să fie invers...
Mătușa luă loc pe marginea patului, ferindu-se s-o stingherească. Cu bună creștere tipic englezească continuă s-o întrețină despre meteorologie:
- Nădăjduiesc să nu se schimbe vremea aceasta agreabilă. Recolta de anul ăsta ar putea fi bună, ce părere aveți?
- Desigur. Nimeni nu vă poate contrazice.
- Pe mine? Nimeni. Niciodată.
Replica nu mai avea acea intonație neutră și ogoitoare folosită până acum, ceea ce nu-i scăpă doamnei Diana. Vag neliniștită și cu maxilarele ceva mai amorțite, se interesă:
- Cine ar avea interesul să vă supere, contrazicându-vă?
- Mă bucură că vă dați seama că nu-i în interesul nimănui.
Deoarece mirosi cât de neliniștită devenise cealaltă, întinse palma către palma ei, ce zăcea pe pat alături de șold, ca o pisică moartă, și o depuse deasupră-i cu oarecare socoteală s-o liniștitească. Dar i se răspunse cu o încleștare. Ceea ce o necăji peste poate.
- Stimată Mrs. Diana Purcell, am impresia că nu sunteți în apele dumneavoastră; poate nu vă simțiți bine-n dimineața asta. În astfel de situații nimic nu e mai potrivit decât o gură de alcool. Am luat seama că ați avut bunăvoința să aduceți o sticlă de whisky. Dacă doriți, o desfac îndată, însă vă propun ceva mult mai fin: un păhărel dintr-un Cointreau special, pe care-l țin bine ascuns: pentru suflețelul meu.
- Credeți că mi-ar face mai bine?, gemu alintat suferitoarea, mâna descordându-i-se în chip miraculos și lăsându-se în voia palmei ce o freca ușurel, precum își încovoaie spinarea torcătoare aceeași pisică înviată.
- Cu siguranță. Dealfel îi veți judeca efectul singură.
Din nou Mrs. Diana vru să se ridice. Strânsoarea stăpână pe sine a gazdei o îndemnă să nu cumva să facă așa ceva. Cea din urmă se aplecă și căută cu brațul stâng pe sub pat, până ce dibui o cutie veche de pantofi pe care o târî afară. Scoase din ea butelca umflată la mijloc și un păhărel de cristal verde ca frunza de tei înainte de maturizare, pe care-l umplu pe dată. I-l întinse, îngăduindu-i să se aburce într-un cot. O urmări cu mare luare-aminte cât dădu licoarea gălbuie peste cap și mai ales după aceea, să-i citească pe față părerea. Aceasta era pe măsura laudelor sale. Doamna Diana rămase câteva clipe lungi cu pleoapele coborâte. Când le ridică, privirile i se opriră asupra ochilor mătușii cu o uimire încântată, veselită și abia izbutind să se desprindă din sine-și.
- Înțeleg că mai merge unul..., și-i umplu iarăși, mătușa mea, potirelul cu miracole.
Golit, îl înșfăcă și dumneaei, zicând cu haz, dar fără umbră de luare peste picior:
- Ne bucurăm de atâtea împreună, că e păcat de Dumnezeu să nu bem din același păhărel, nu-i așa, dragă doamnă Diana?
Răsărea multă cinste prietenească din felul cum îi grăise încât, pentru prima dată, sub auspiciile zeului Dyonisios cel petrecăreț, și musafira se simți ceva mai în siguranță, cel puțin atâta timp cât urmau să soarbă ambrozia împreună.
- În cinstea matale! Și pentru această clipă fericită când ne-am putut cunoaște..., supse nițel tanti.
- Vai de mine! Eu nici măcar n-am toastat...
- Nu vă necăjiți, dragă doamnă, că n-aveți cu ce ciocni. Doar bem dintr-același pahar, ați uitat?
- Am uitat.
- Vedeți? A și început să dea roade, râse doamna Cynthia, făcând aluzie la nectar.
- Da, da, ce amorțire binefăcătoare... Simt că-mi ia amețeala cu mâna!..., schiță doamna Purcell o mișcare cu cea din urmă numită, orientată către genunchiul stăpânei casei, să-i dea de înțeles să golească păhărelul, că mai sta careva la rând.
- Mai vreți, scumpă doamnă?, și fără să aștepte răspunsul i-l și umplu, rostind: - Acum pricepeți că nu v-am chemat aici nici să vă fac o scenă, nici să ne smulgem părul din cap.
Mirării celeilalte îi răspunse cu explicația:
- Păi eu v-am trimis biletul, că doream să vă cunosc. Ne înfruptăm din atâtea împreună, se aplecă ea peste cea întinsă și-i dădu una cu cotu-ntre coaste, cu subînțeles, cum v-am mai zis, că nu era cazul să rămânem străine una de cealaltă, mi-am spus.
Doamna Diana, care se prăpădi de râs când repetă dumneaei aluzia la cele ce împărțeau împreună, strecură printre izbucniri:
- Bine ați făcut, doamnă Cynthia! Vai ce frumos nume aveți! Dintotdeauna v-am invidiat pentru el!
- Mulțumesc. Trebuie să recunoașteți că și Diana nu e deloc urât.
- Ah, nu este! Însă nu mi se mai potrivește de când m-am îngrășat...
- Asta numești să te îngrași?, profită mătușa ca s-o tutuiască, fiindcă tot îi apucase-ntre degete o halcă din carnea șoldului, pentru a demonstra că ea era aceea care avea dreptate.
- Au!
- Vai, îmi pare rău, dragă! Nu știam că ești atât de gingașă; pe mine mă poate strânge bărbatu-meu cât poftește, eu tot mai vreau.
- Eu nu suport. A-ncercat el și cu mine, dar am sărit ca arsă! În schimb, îmi place să-l fac eu să-l doară și să schiaune...
- Așa va să zică! Și el cum reacționează?!
- Mai vrea! Ba..., după o dușcă-două, îi mai ard și câte o palmă.
- Daaa?... Unde?
- Cum unde?! Doar nu peste obraz! Mai pe la..., ținti ea cu degetul către salteaua pe care sta întinsă. Odată... Dar nu știu dacă se cuvine să-ți... Mai poți să-mi dai puțin?, se uită rugător la sticla gogonată rămasă-n poalele celeilalte.
- Cum nu?! Zi, tu, că mor să aflu...
- Dacă nu erai plecată, vedeai și urmele vânătăilor, că nu m-am putut abține..., își ciocăni dinții, să priceapă gazda că era vorba despre urmele lăsate de ei.
- Așa temperament ai?...
- Daaa!!!..., se înfoie oaspetele de sex feminin.
- Spune-mi... De când ți-am scris mă mănâncă să-ți cer asta... Îmi arăți și mie cum te-ai pregătit pentru întâlnirea cu el?
- Când?
- Cum când?! Astăzi!
- Ești sigură că ți-ar face plăcere, Cynthia? Nu ești deloc geloasă?
- În cazul acesta deloc. Doar eu te-am făcut să vii, n-ai nici o vină.
- Asta cam așa este...
- Pe de altă parte, nu stai cu el în pat, ci cu mine, nu?! Pentru că așa am plănuit eu...
- Și de ce ai plănuit asta?
- Că muream dacă nu aflam cum te pregătești pentru întâlnirea cu el. Exact asta e!
- Nu, nu pot...
După o clipă de meditație:
- Dacă-ți face plăcere să te uiți..., i se stinse Gloriei glasul și i se îmbujorară abia simțit pomeții.
- Pot?, îngăimă la fel de stins Cynthia, apucând cu unghiile de poalele fustei.
Cealaltă clătină de două ori capul de sus în jos, lipindu-și căutăturile calde de pupilele negre ale Cynthiei.
Fusta înflorată, potrivită unei vârste mai fragede decât a purtătoarei, se înfoiă și căzu de-a-ndaratelea, în sus, peste brâu și tors.
- Vai, ce frumoase danteluțe ai! Nici n-am văzut modelul ăsta! De unde le-ai cumpărat tu?
- De la Londra. Niciodată nu-mi cumpăr din altă parte lenjeria. Nimeni n-are gust ca negustorii ăia!
- Hai, ajută-mă să le probez și eu!
- Vorba ta: dacă tot avem atâtea de-mpărțit..., și se săltă, să poată fi despuiată mai lesne, fără să se mire că era dezbrăcată de tot.
Mătușa mea fu și ea gata în doi timpi și trei mișcări pentru a trage pe sine minunile Dianei. Apoi făcu doi pași mari până-n dreptul oglinzii:
- Vino să te uiți! E superb!
- Ce bine c-ai avut ideea asta! Nu le-am văzut pe altcineva. Acum îmi dau seama și eu cum arăt cu ele, că nu-i destul să te uiți în oglindă, explică, ținând-o pe după brâu și delectându-se amândouă cu reflecția din apele argintii revărsate înainte-le.
Cynthia privi țintă în ochii imaginii Dianei și-i spuse cu corzile vocale încordate:
- De fapt, asta și plănuisem: să te văd goală. Să pricep și eu, să pricep, înțelegi?...
- Ce să pricepi?
- Las-o baltă! N-are nici o importanță... Mai bine mai ia un păhărel.
- Ești o dulceață!
- Asta nu-i nimic! Stai să vezi..., spuse scoțându-și lenjeria de împrumut și ieșind din odaie, după ce-i turnase amantei soțului său.
- Unde te duci?, icni aceasta pe urmă-i.
- Vin îndată. Am și eu o treabă.
Reveni fără piesele intime pe care le luase cu sine. Diana nu observă că-i dispăruseră și bluza, și fusta, și ciorapii, și pantofii, cu același prilej.
Cynthia se întinse lângă Diana, îi trecu brațul pe sub creștet, își lipi obrazul de umărul ei și o îndemnă:
- Povestește-mi cum l-ai cunoscut. Dar nu te lungi cu fleacuri; treci la fapte!
Astfel află întreaga tărășenie, la care nu prea era atentă, ceea ce se remarca din jocul degetelor ei pe trupul celeilalte. Drept să spun, nici aceasta nu putea să se concentreze prea tare. Ba, destul de deseori, era datoare să se oprească din relatare, de parcă n-ar mai fi avut suflu și ar fi suferit de o cutremurare ciudată ce o zguduia din tălpi până-n pielea capului, care piele-i asuda permanent că i se brobonea până și fruntea de transpirație; de bună seamă era și cald acolo și mai ales depășise porția de băutură cu care era obișnuită în existența sa de văduvioară solitară.
Mama, căreia sora ei Cynthia i-a istorisit de a doua zi întâmplarea și de foarte multe ori după aceea, căci mereu râvnea s-o mai asculte, nepricepând dumneaei chiar totul - iar eu profitam să trag cu urechea, prefăcându-mă că mă joc sub masă, replica imperturbabil:
- Cum de n-a-mpietrit? Cum de era-n stare să bea cu tine din Cointreau-ul tău?
Asta nu i se părea logic.
- Eu, dacă dădeai peste mine-n patul vostru conjugal, paralizam pe loc, continua.
- Părerea mea este că paralizarea i-a îngăduit să... bea cu mine, cum spui. Altfel nu pricep nici eu. Pe asta am și scontat: că, de spaimă, i se anihilează voința. Că devine o marionetă-n mâinile mele. Și să știi că nu-i basm. Cu cât o-mpingeam să se bucure mai tare, pe atât părea mai rușinată, mai depersonalizată, mai amorfă. Până a ajuns o cârpă cu care am făcut absolut tot ce mi-a trecut prin minte-n clipa aia.
- Și?!, întreba mama, fără să țină minte că mai pusese aceeași întrebare și data precedentă când i se narase.
- Și a apărut Bobby; senin ca un cintezoi.
- Și tu?
- Eu, care atâta așteptam, i-am zis cu o stăpânire de sine de prim-ministru: - "Bobby, uite-o pe Diana, iubita ta...". Ea nu avu puterea decât să cate-n jur după haine. Știam că aici va ajunge, de aceea avusesem prudența să i le ascund din timp.
- Și Bobby?...
- Bobby izbuti să se așeze pe cel mai apropiat scaun, fără să se lase prea tare ghicit că era la un pas de hemiplegie și rosti fără vlagă: - "Care Diana? Care iubită a mea? Îmbrac-o repede pe doamna, că nu se cuvine să stați așa în fața mea. Vin din fabrică și sunt obosit. Și aș bea un whisky."
- "Cu plăcere, dragul meu. Diana, scumpo, vrei să-i torni tu din sticla pe care i-ai adus-o? E marca lui preferată. Hai, nu-ți fie rușine; parca-i fi copil. Ești frumoasă, o știm toți trei", am subliniat din glas.
- Cred că n-a pășit, ci s-a târât până-n vestibul..., avea premoniții mama.
- Întocmai. Și privea doar la covor. După ce s-a înfățișat în fața lui cum o făcuse mă-sa și i-a întins același păhărel din care băusem noi două, mă privi disperată. Pricepeam prea bine ce voia. - "Nu știi unde-ți sunt hainele?", zic. "Te duc eu la ele." Am condus-o la baie, către care, de altfel, cunoștea prea bine drumul, din celelate rânduri când îmi călcase pragul fără știrea mea. Am închis ușa-n urma noastră. Fără să-i scot veșmintele la iveală, am mângâiat-o plină de mâhnire și i-am spus, când am avut semne limpezi că s-a liniștit: - "Nu te necăji... Ai constatat că nu-s deloc supărată. Rămânem cele mai bune prietene. De ce te uiți doar în jos? Ridică bărbia și nu mai plânge. Arăți atât de spășită... Te simți umilită sau mi se pare mie?...". Am ajutat-o să se-mbrace. Din vestibul, am strigat: - "Bobby, Diana vrea să-ți zică la revedere.". N-a răspuns, pentru că era ocupat să-și facă geamantanul. Când m-am întors, și-a cerut scuze că pleca în concediu singur și pe neanunțate, dar spunea că era extrem de astenizat.
- Ce ziceai că ai făcut după asta?
- Ce să fac? Așa cum plănuisem.
- Adică?
- Am sunat pe rând la toți vecinii de pe palier. De cum se deschidea ușa, o-mpingeam pe Diana înainte și rosteam stereotip: - "Vă rog să faceți cunoștință cu doamna Purcell. Dumneaei este amanta soțului meu. E o femeie foarte frumoasă". După ce a revenit Bobby din concediu, a devenit un soț cum nu cred să mai fie al doilea pe lume. Model! Sunt foarte fericită cu el.
- Dar Diana?
- Diana?...
La această întrebare, mătușa mea zâmbea în doi peri și rămânea dusă cu gândul departe, nepierindu-i surâsul de pe buze. Apoi rostea mereu aceeași frază, fără să schimbe o iotă:
- Hai să vorbim despre altceva, vrei?
[ inapoi ] [ sus ] [ inainte ] |