CONTACTUL CU SINELE IN VIS

Noaptea de vineri 27 mai spre sâmbătă 28 mai 1994.

Imprejurările sociale, psihice şi culturale, surse diurne ale visului

EXISTĂ CÂTEVA DATE pe care cititorul se cuvine să le cunoască înainte de a se purcede la relatarea următorului vis. Cuvintele cheie din cele ce urmează le culeg cu alt caracter decât celelalte, pentru a atrage atenţia asupra lor. 

- Până în urmă cu cinci ani am locuit în str. Alexandru Depărăţeanu, la parterul unei vile ce nu avea decât un etaj. Acesta era ocupat de familia Vranialici.

- În cursul dimineţii de vineri am fost prezentat unei doctoriţe al cărei nume de familie se termina cu sufixul: "-ici". El are şi sensul: aici.

- Am petrecut nenumărate vacanţe (vara şi iarna) pe aceeaşi stradă din Sinaia: Avram Iancu. Am dorit şi mai doresc să am o casă acolo. Sinaia reprezintă pentru mine una dintre puţinele oaze ale unei existenţe cenuşii.

- Întâmplarea a făcut ca în anii din urmă să am mereu de-a face cu constructori, iar vineri după-amiază să provoc chiar o întâlnire de lucru cu un inginer din această branşă şi un arhitect. Am fost impresionat de faptul că cel dintâi, abia sosit la mine, primi un telefon ce-l zgudui puternic: pe şantierul de unde plecase cu cinci minute în urmă se prăbuşise imediat după aceasta un cofraj de beton la a cărui turnare asistase. Se întreba dacă nu fusese careva accidentat. Curând întrerupse discuţia pentru care venise, grăbit să se reîntoarcă la locul nenorocirii.

- În cursul acestei săptămâni am vizionat un film televizat. In el apărea un personaj episodic: un nebun ce părea uriaş; dintr-o replică se înţelegea că supradimensionarea lui se datora mai multor rânduri de pulovere pe care le purta unul peste celălalt.

- Am un costum de pijama albastru închis: pe acesta îl purtam în partea finală a visului. Ţin la el. De mai mult timp mi-a fost luat de tatăl meu, spitalizat.

La aceste informaţii mai trebuie adăugate două:

- Luni 23 mai mi s-au pus la dispoziţie nişte însemnări făcute de dr. Gheorghe Dabija, personaj al  cărţii mele: RUGUL APRINS. DUHOVNICII ORTODOXIEI, SUB LESPEZI, ÎN GHERLELE COMUNISTE. În perioada visului mă aflu în stadiul final al redactării unui roman: TESTAMENT ÎNTRE INGER şI DIAVOL ce dezvoltă aceeaşi temă şi vehiculează aceleaşi personaje. Ca urmare a descoperirii de luni, toată săptămâna am fost obsedat de notele doctorului ce mi-au impus rescrierea unui capitol. Ele mi-au stârnit regretul de a nu fi luat notiţe mai bogate pe marginea lor şi mai ales acela de a fi în general indescifrabile, deoarece sunt alcătuite într-un limbaj criptic, o însăilare de iniţiale, formule, citate biblice şi concluzii lapidare ale unor experienţe iniţiatice  rămase necunoscute.

Cititorii RUGULUI sunt la curent cu rolul însemnat jucat de doctorul Dabija în viaţa mea. El mi-a trasat, într-un fel, jaloanele viitorului, când aveam în jur de douăzeci şi trei de ani şi mă aflam în temniţa politică; în patru cuvinte: mi-a profeţit viitorul.

- Ultimele vreo zece zile le-am petrecut introducând în computer şi tehnoredactând traducerea dlui doctor Lazăr Paşca, preşedinte al Societăţii de Antroposofie, din TEZE ANTROPOSOFICE de Rudolf Steiner, lucrare pe care urmează s-o duc la tipografie săptămâna aceasta, în calitate de editor. Dificultatea textului mi-a cerut o concentrare mai mare decât mi-au impus alte lucrări editate până acum. Mai mult, el a constituit şi o cale de pătrundere în gândirea marelui elveţian, nemaifrecventată de când aveam şaisprezece ani. Nici Rudolf Steiner nu este străin de destinul meu: prin omenia unei necunoscute care m-a avertizat la vreme, am scăpat de a fi arestat la acea vârstă, împreună cu un grup de studioşi în domeniul antroposofiei pe care-i frecventam săptămânal.

Finalmente, lucrez de mai multe luni la adunarea de material pentru întocmirea unei psihologii conforme cu viziunea Ortodoxiei asupra psihicului uman.

Cu alte cuvinte, de câtva timp trăiesc afundat exclusiv într-un mediu mental bântuit doar de chestiunea iniţierii.

Informaţiile de mai sus indică sursele din diurn din care S cenaristul O niric şi-a dedus anumite 'cărămizi' ale 'clădirii' sale dramaturgice: 1. prezenţa doamnei Vranialici în vis (via numele doctoriţei abia cunoscute); 2. obsesia locuinţei din Depărăţeanu (acolo - versus aici); 3. prin asociaţie, locuinţa din Sinaia; 4. găleata cu nisip ud, deci pregătit pentru zidărie; 5. nebunul îmbrăcat cu pulovere numeroase; 6. îmbrăcarea mea cu o pijama albastru închis; 7. dedalul parcurs - ca derivând din strădaniile descifrării textelor indicate.

Constatăm că elementele acestea sunt distribuite între decor, recuzită şi lista personajelor, adică acoperă toate categoriile necesare alcătuirii unui scenariu oniric.

Pe de altă parte, ultimele două mărturisiri pun cititorul în situaţia de a deduce starea mea psihică propice unui vis de însemnătatea celui relatat în continuare.

2

Conţinutul visului

(Termenul ale cărui simboluri sunt discutate în secvenţa următoare - sau unul asociat -  este precedat de: p, în vederea regăsirii lui cu uşurinţă în acest text; acelaşi procedeu pentru identificarea lesnicioasă a termenului cheie, semnalat prin: f .)

Căram o p găleată de p nisip p ud, de afară în p casă. În loc să intru la mine, m-am pomenit la vecina mea, dna p Vranialici, care locuia tot la parter. Serviabilă, văzându-mă cu greutate, căci făceam nişte reparaţii interioare, mi-a înlesnit, deschizându-mi p uşa, să intru în partea mea din casă, trecând printr-o cameră de-a ei, la care se ajungea printr-un p coridor. Numai că, rătăcindu-mă, am nimerit într-o încăpere imensă unde dormeau sute şi sute de bărbaţi şi femei în p paturi p metalice. Mi-am zis că am nimerit în clădirea alipită de a noastră. Nu m-am mirat că dormeau în plină zi, atunci când eu munceam, iar doamna Vranialici era în picioare. Dealtfel lumina foarte redusă de acolo presupunea că era timpul somnului. Am străbătut hala, încă nu speriat de greşeala mea de orientare. Am pătruns în altele asemănătoare, la fel populate. Din când în când se deştepta careva. Întrebam cum să ajung la dna Vranialici. Mi se dădeau explicaţii destul de vagi. Înţelegeam că, de fapt, nimeni n-auzise de ea, nici nu ştia pe unde putea locui.

Din felul curios şi plin de milă cum eram privit, măsurat din cap la picioare, scrutat cu osebire de la brâu în jos, mi-am dat seama că ceva nu era în regulă cu p vestimentaţia mea. Mi-am aruncat şi eu ochii pe furiş asupra trupului meu şi am constatat că mă găseam p în pielea goală. M-am îngrijorat: "Cum de am rămas fără nici o haină pe mine, fără chiloţi măcar? Când am vorbit cu dna Vranialici eram îmbrăcat." Această apăsare se suprapunea peste îngrijorarea de a nu-mi  mai găsi drumul înapoi, ceea ce vădea un lapsus, o osteneală suficient de mare încât să nu mai reţin lucruri dintre cele mai uzuale, fapt de care eram conştient.

Unele persoane care se trezeau vorbeau cu mine, fie întrebate, fie din proprie iniţiativă, fără a fi stânjenite că le surprindeam în cămaşă de noapte (nu ţin minte ca în această parte a visului să fi schimbat vrun cuvânt cu rarii bărbaţi care circulau, din când în când, amorţiţi de somn). Dacă ţinuta personală nu le crea probleme, reacţionau cum am pomenit la goliciunea mea care, adaug, interesa pe toată lumea, stârnind o oarecare simpatie.

Eram tot mai ostenit, tot mai disperat. Îndrumările după care îmi conduceam paşii mă purtau printr-un fel de p labirint de coridoare şi săli imense, toate pline până la refuz, după cum am menţionat-o. Dându-mi seama că mă depărtasem substanţial de casa unde conlocuiam cu doamna Vranialici, deci că era puţin probabil s-o mai cunoască cineva după nume, nu i l-am mai folosit când ceream indicaţii, ci doar numeam strada: f Depărăţeanu. Stârnea aceleaşi încurcate înălţări din umeri.

În sfârşit, am izbutit să primesc indicaţii cum să ies din clădire. În p prag, m-a surprins cum arăta ieşirea: o strâmtoare între nişte p stânci p negre, cu faţă bazaltică netedă, cu structură de prisme neregulat suprapuse. Nu trebuiau escaladate, ci te strecurai pe lângă ele, le dădeai ocol şi, finalmente, te găseai pe o stradă ce cobora în întuneric. Nu mai căram găleata cu nisip umed, dar nu am devenit conştient de dispariţia ei acum decât după trezire, când am recapitulat visul. Undeva, la dreapta mea, am zărit o vilă cu donjon. Mi se păru cunoscută.  A trecut un necunoscut pe lângă mine. L-am oprit:

- Nu vă supăraţi ... p Turnul vilei acesteia nu este vizibil din strada Avram p Iancu?

Privi într-acolo. Zise dezinteresat:

- Ba da.

- Mulţumesc.   

Îşi continuă drumul.

Am exclamat în mine însumi, entuziasmat: "Va să zică, nu sunt din Depărăţeanu! Acolo am stat demult." Repetam vesel - cât îmi îngăduia situaţia mea deloc de invidiat - că nu eram "din Depărăţeanu". "Sunt din f Sinaia! Sunt din Sinaia!"

Am acostat un alt trecător, pentru a mi se arăta cum să ies la şoseaua Bucureşti - Braşov, de unde mă ştiam orienta. Calea, complicată şi ea, trecea prin dreptul unei p uzine. Accesul în aceasta cobora ca p gura unei mine şi pe panta ei suiau spre suprafaţă vâltori de p flăcări ale p cuptoarelor. Aveau un aer sinistru, cum se mistuiau în beznele de afară. De câtva timp mă depăşeau pâlcuri mai mici şi mai mari de muncitori ce intrau fără vlagă sub pământ. Nu era o privelişte liniştitoare. Chipurile supte le erau mohorâte; destinul sumbru le sta înscris în ridurile încruntării. M-am bucurat că faţada ei nu era lungă şi că am putut curând da colţul după ea.

Am zărit un bărbat ce sosea din sens contrar. Se opri într-un spaţiu p verde cu vreo două bănci de lemn. Îşi scoase pulovărul. Am strigat spre el să aflu dacă mă aflam pe drumul bun. Îmi răspunse aiurea; că avea treabă să-şi scoată puloverele. Am înţeles că-i era mintea turbure. Poate să mai fi tatonat un ins, altul. Impresia îmi e că au fost reprezentate diverse stări umane: tineri, bătrâni, femei, bărbaţi, iată şi un p nebun. Însă nu mai aveam nevoie să fiu ghidat. Resimţii o mare uşurare: "Din moment ce ştiu că nu sunt de atâta de departe, din Depărăţeanu, şi că sunt din Sinaia, înseamnă că-mi redobândesc memoria. Parţial am şi redobândit-o. Îmi redobândesc identitatea! Îmi redobândesc identitatea. Voi şti iarăşi cine sunt!" În dreapta mea era un p izvor ce cădea în cascadă printre roci. O tânără mi-a sugerat să beau din el, dar să nu mă vadă nimeni. Sau eu am gândit că nu trebuia să mă vadă careva. Eram fericit că după ce voi bea din el aveam să-mi recuperez întreaga identitate. Îmi trecea prin cap că era Izvorul Aducerilor Aminte.

În această a doua parte a visului, treptat, mă descopeream iarăşi îmbrăcat. Mai întâi cu un costum de pijama p albastru, apoi cu o vestă de lână; pe urmă au apărut pantaloni de stradă; şi aşa mai departe, până ce eram gătit pentru a putea străbate strada decent.

p Soarele strălucea puternic. Eram fericit că "nu eram de departe, ci de aici din Sinaia!".

*

Câteva simboluri prezente în vis

(Pentru alcătuirea rubricilor de mai jos, am folosit  Dictionnaire des Symboles de Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, Seghers, 1973, ca şi contribuţii personale la completarea simbolicii)

1. GĂLEATA

a. VASUL - sensul lui este: comoară. In BAHIR, cele şase zile ale Creaţiei sunt denumite: "cele şase frumoase vase". Printre vasele celebre: Potirul Graalului. Vasul posedă taina metamorfozei. Deschiderea sa, cum este aşezată la partea superioară, îngăduie receptarea influenţelor celeste (cu atât mai mult în cazul găleţii, mult lărgită la gură, faţă de bază). Este asimilat uterului - rezervor al vieţii.

Nu neglijăm forma specială a găleţii, ce o distinge între celelalte vase: aceea a unui munte tocit, inversat.

Anunţă tema metamorfozei, posibila prezenţă a unei influenţe superioare.

b. MUNTELE participă la simbolica transcenderii, dar şi a manifestării, ca ţinând atât de planul înălţimii, cât şi de centru. E locul de întâlnire al cerului cu pământul. Pe culmea lui sălăşluiesc zeităţile, către acest vârf urcă omul. Piscul său e centrul lumii; linia lui verticală reprezintă axa lumii sau scara spre ceruri, locul de contact cu divinitatea, deci cu principiul.

E expresia stabilităţii şi a neclintirii. De aici s-au dat TABLELE LEGII (Sinai). Sfântul Ilie, după ce s-a adâncit în rugăciune pe munte (Carmel) ,a dobândit ploaia de la Dumnezeu. Tot lui i s-a revelat Creatorul, pe înălţimile de piatră (Horeb). In JUDECĂTORI, muntele Garizim este denumit: "Buricul pământului". Mântuitorul şi-a ţinut pe munte predica ce stă la temelia Creştinismului. Schimbarea la Faţă a avut loc pe Muntele Măslinilor, iar Răstignirea Domnului pe cel al Căpăţânii (Golgota). Acestor munţi li se adaugă cei fără nume, prezenţi în PSALMI sau în spusele Fiului lui Dumnezeu, ale Sfinţilor Prooroci, ale tuturor scrierilor biblice.

Muntele "ales" însoţeşte miturile omenirii. Pentru sumerieni, el reprezintă Oul Lumii. Dintre aceia mitici, cei mai cunoscuţi sunt: Meru; K'uen-luen; Fuji-Yama; Ba-Phnom; Olimp; Alborj; Montsalvat; muntele Qaf; Potala; Kailâsa; Mandara; P'u-tcheu; T'ai-chan; Ceahlăul. Oamenii au înălţat temple-munţi şi temple pe munţi, morminte asimilabile munţilor (piramidele), tumulusurile, cairnele, st ? pa şi, mai ales, ceea ce interesează în cazul acestui vis, în Cambodgia şi în Laos, cu prilejul Anului Nou, MUNŢI DE NISIP   şi PAGODE DE NISIP , asociate, deci, înnoirii.

Numai nu trebuie uitat că în visul expus, muntele apare în două ipostaze. în partea a doua, ca atare - şi aceasta subliniat de numele localităţii Sinaia (Sinai-a, adică: Sinai+ desinenţa femininului: -a, ceea ce, în comentariul final se va vedea că are însemnătatea sa), dar şi simbolizat, în partea iniţială, de vas (găleată) şi inversat, cu alte cuvinte nu cu deschiderea orientată către cer, ci către pământ şi subpământ. În ipostaza din urmă (de recipient), muntele e scobit, găunos, deschis pentru a i se discerne grota lăuntrică.

Reţinem că prevesteşte o 'schimbare la faţă', o metamorfoză, o înnoire, refuzată în prima parte, manifestată în partea a doua.           

c. PEŞTERA, va să zică, îşi găseşte simulacrul în găleată chiar în debutul visului, dar şi în sălile străbătute pe parcursul rătăcirii, dar şi în intrarea în 'uzina' de foc, de sub pământ. Mi se pare importantă opţiunea Scenaristului Oniric pentru un simulacru al ei umplut de nisip (găleata), ceea ce o face inaccesibilă, de nefolosit, dacă ne gândim că este arhetipul matricei materne. E spaţiul unei lumi subterane, umplut cu suflete dedicate suferinţei, neştiinţei, neputinţei, pedepsei, nemişcării, unde viaţa se reflectă doar ca o umbră (Platon). Toate negările se adună în ea; e un anti-spaţiu al lumii noastre, în care imaginea acesteia, proiectată de rază, constituie şi indicaţia către ieşire, calea salvării, a scăpării din sala spectacolului de umbre chinezeşti pentru a ajunge la perceperea Realităţii. Deci devine simbol al propriei noastre lumi. Ea e reşedinţa lui Trophonius, care şi-a ucis fratele, pentru a nu fi recunoscut - deci şi-a renegat trecutul primar. Pătrunderea în cavernă este o explorare a subconştientului înăbuşit.

Ea e receptacolul energiei telurice, adăpostul strămoşului nostru în perioada glaciară, golul în care sămânţa germinează, mormântul din care înviem.

Muntele e reprezentat de un triunghi cu vârful în sus. în interiorul acestuia, un triunghi înscris în el, cu vârful în jos, reprezintă peştera (ceea ce se potriveşte şi formei găleţii). Să nu uităm că triunghiul cu vârful în sus este simbolul grafic al sexului masculin, iar cel cu vârful în jos al sexului feminin.

O povestire turcească consideră că primul om, Ay-Atam, Taica Lună, a fost produsul aluviunilor aduse de ape într-o grotă şi depuse într-o groapă cu formă umană. Căldura le-a copt timp de nouă luni, la capătul cărora a luat viaţă. Patruzeci de ani fură necesari pentru a se aduna suficiente aluviuni  ca să se umple groapa cu o viitoare femeie. Dar coacerea ei fu... incompletă!

Cum peştera simbolizează atât poarta soarelui, cât şi ochiul cosmic - prin deschiderea ei, iar simulacrul său din vis are deschiderea 'astupată', această funcţie e indicată ca inutilizabilă, fiind 'închisă'. Aceeaşi indicaţie e întărită de simbolul imediat următor - după cum se va vedea îndată -, prezent în numele celui dintâi personaj străin ce intră în scenă şi care nume va bântui întreaga parte întâi a visului. Or, deschiderea grotei în partea superioară, prezentă şi în temple, şi în anatomia mistică a craniului, devine, într-o poveste din regiunea de miază-noapte a Vietnamului, gura prin care apele lumii ies prin vârful muntelui cosmic să adape râul ceresc. Tot pe aici a fost înghiţit în măruntaiele pământului potopul Deucalionului.

În caverna inimii, conform UPANISHADELOR, sălăşluieşte sufletul individual, dar şi Atmâ, Spiritul universal. în 'cămara' inimii se retrage isihastul ortodox pentru a se întâlni cu Fiul lui Dumnezeu.

În interpretarea viselor, caverna e locul identificării, al pătrunderii în adâncurile psihologice, unde devii tu însuţi, unde te maturezi prin adaptare la mediul înconjurător, el însuşi în curs de organizare; grota e locul în care subiectivitatea se diferenţiază de acest mediu.

Sălile străbătute mai târziu le asimilez unor PEŞTERI succesive.

Explorarea subconştientului înnăbuşit, un antispaţiu al diurnului, al mormântului din care se pregăteşte învierea, sălaş al sufletului, loc al identificării subiectivităţii. Simulacrul ei - găleata - nu permite pătrunderea în ea.

2. NISIPUL -

a. Imagine a multitudinii fără număr (pentru unele popoare, a multitudinii păcatelor). Cu prilejul ceremoniilor Shintô se aruncă nisip cu pumnul, pentru a simboliza ploaia, adică un vestitor nu numai al abundenţei, dar şi al germinaţiei. Pentru Islam e purificator, dar şi pentru păsări (vezi vrăbiile, ce se scaldă în nisip). Deoarece are capacitatea de a se mula pe forma afundată în el (cu atât mai mult când este umed, ca în vis) este asimilat matricei, fie ca regressus ad uterum, fie ca simbol al regenerării. Nisipul este şi simbol al timpului care curge (vezi clepsidra); umed, cum stau lucrurile în vis, devine simbol al timpului coagulat, încremenit, dar şi maleabil.

Pentru moment, joacă rol de obturator al intrării; ocupă spaţiul unde râvnesc să pătrund. Poate fi 'purificatorul' necesar înainte de partea a doua a visului, în care intrarea în casă (peşteră) e îngăduită.

b. APA - presupune dezintegrare şi reintegrare, regresie şi regenerare. Ea conţime informul deschis către toate posibilităţile, virtualul, fie în sensul negativ, fie într-acela pozitiv, moartea, naşterea, renaşterea. Apa stă la originea vieţii şi pune umărul la perpetuarea ei. Purifică, înnoieşte, fertilizează. Asupra ei pluteşte Duhul lui Dumnezeu. E şansa Manifestării. Este Primordială. In aspectul ei mitic, e: Apa Vieţii şi conferă Veşnicie.E fluidă, dar omogenă şi conţine germenul solidului şi al metamorfozei (abur, gheaţă). E opusul focului, dar şi treaptă către el (botezul cu apă şi cu foc). E matricială şi abisală. Izvor al vieţii şi pericol al morţii. Simbolizează viaţa duhovnicească, pe Duhul Sfânt chiar, dar desparte lumea celor vii de aceea a morţii. Curge în jos, însă este şi cerească. Izvorăşte din stânca lovită de Moise, dar şi din carnea Mântuitorului, împreună cu Sângele Său. Dintre toate elementele naturale, este singurul străveziu ca aerul. E tămăduitoare, restauratoare, renăscătoare. In ea te cufunzi, la botez, ca Hristos în mormânt; din ea renaşti, după cum El a înviat. In calitate de ploaie fecundatoare, provenind din ceruri, e masculină; în calitate de apă terestră, germinatoare, e feminină. Marea simbolizează viaţa umană; râul - scurgerea timpului.

Nisipul din vis era umed. încă un pas şi devenea noroi, adică materia din care a fost făcut omul. Acel pas nu a fost păşit.

Ambele aspecte: dezintegrator şi reintegrator, îşi au rostul în vis. Sunt necesare pentru simbolizarea a înseşi proceselor rapide şi înlănţuite prin care trec de când doamna Vranialici îmi deschide prima uşă până ies pe ultima uşă, în Sinaia; moarte şi renaştere E mediul unde va avea loc manifestarea înnoirii mele. E tămăduitoare (vezi motivul unei reparaţii necesare).

3. CASA - poate fi luată ca simbolizând centrul lumii - asemenea cetăţii -, dar şi ca simbolizând omul lăuntric, diversele ei caturi corespunzând diferitelor nivele ale conştiinţei. Simbol feminin, în ea trebuie căutată maternitatea, refugiul.

Motivul căldării cu nisip pe care voiam  s-o duc în casă pentru o reparaţie, ca şi tot ce urmează în vis, mă îndreaptă spre preferarea celei de a doua interpretări.

4. Doamna VRANIALICI - E de luat în considerare că atunci când doream să intru în casă cu găleata cu nisip ud nu l-am întâlnit pe domnul Vranialici, ci pe doamna Vranialici, adică o reprezentantă a sexului femeiesc. Ce înseamnă rădăcina acestui patronim: vrană? O gaură cu dop, cu cep. Aşadar o ieşire/intrare într-o cavitate (peşteră), obliterată. Se constată, aşa cum am remarcat mai sus, accentuarea ideii de matrice germinatoare (prin sexul personajului), cât şi aceea a neputinţei de a intra în spaţiul închis, interzis (prin sensul numelui).

Judecat prin prisma Uşii, personajul doamnei Vranialici (cu simbolismul numelui cu tot) ţine locul paznicului uşilor dintre două lumi. În această ipostază aparţine de lumea demonicului. Janus - cel cu două feţe - e păstrătorul cheilor porţilor solstiţiale (fazele ascendente şi descendente ale ciclului anual): poarta zeilor (Janua coeli) şi a oamenilor (Janua inferni). Corespondentul său indic este: Ganesha.

După marcarea accesului interzis (dar conţinând făgăduinţa deschiderii, în viitor) în spaţiul metamorfozei, motivul este întărit a treia oară (Prima: muntele cu vârful în jos; a doua: vasul umplut cu nisip; a treia: numele indicând un acces închis).

Mai este de reţinut că, familia Vranialici deşi locuind la etajul întâi, în vis locuieşte la parter. Nu trebuie insistat asupra a câte reprezintă înălţimea şi câte decad dacă această înălţime este răpită realităţii diurne (coborârea la nivelul solului), cu osebire dacă o legăm  pe doamna Vranialici de primul (şi ultimul său) gest: deschiderea unei uşi (ignorate de mine). Pentru că

5. UŞA, după cum am citit undeva, "simbolizează locul de trecere între două stări, între două lumi, între cunoscut şi necunoscut, lumină şi tenebre, comoară şi lipsă totală".

Dacă celelalte deschideri prezente până aci în vis erau închise (gura căldării, vrana), uşa este însuşi 'închizătorul'. Nu numai că 'închizătorul' nu continuă să închidă, ci e căscat în faţa omului ce cară şi sunt poftit să-i trec pragul. Socoteam că păşeam într-un univers cunoscut. Când colo, fusese o invitaţie într-o lume a misterului. Odată intrat, nu voi face altceva decât să mă străduiesc să ies pe undeva prin preajma intrării acesteia. Am ieşit complet altundeva. Locul de unde am  plecat era definitiv pierdut; m-am rătăcit de el.

Uşa deobicei îngăduie trecerea din domeniul profan în acela sacru, ceea ce este deosebit de evident în toriile Japoniei. Cetăţile chineze şi unele temple hinduse aveau patru uşi, plasate în cele patru puncte cardinale. Remarc faptul că, în vis, ultima uşă, din punct de vedere al plasării în spaţiu, se află la capătul opus al unei linii ce ar lega-o de prima. Deoarece nu mult după ieşire văd soarele, aş crede că am pătruns în labirintul încăperilor pe la Apus şi am  ieşit pe la Răsărit.

Uşa ce duce din pridvor (Apus) în interiorul bisericii  (altarul e plasat la Răsărit) separă lumea de calea Crucii şi a Invierii, iar Uşile împărăteşti despart şi apropie lumea de ceruri (Apusul de Răsărit). Iisus este Uşa. Uşa spre ceruri e strâmtă. Mântuitorul a călcat porţile iadului. Gura balaurului este o poartă a iadului.

Primul element ce introduce în partea a doua a visului. Retrospectiv, prima constituie o suită de TREI interdicţii de pătrundere în 'interiorul' căutat, opuse dorinţei personajului principal de a intra să efectueze o 'reparaţie'. Al treilea element de interdicţie reprezintă, simultan, posibilitatea de a pătrunde altundeva, într-un loc necunoscut şi necăutat. În vederea acestei 'intrări' e deschisă uşa, loc de trecere dinspre profan către sacru. Drumul parcurs de acum înainte va fi orientat de la Apus spre Răsărit.

6. PAT. Nu-mi vine-n minte alt exemplu de pat simbolic în afară de acela al lui Procust. Tâlharul mitic scurta picioarele trecătorilor prea înalţi, după măsura patului său. Aşijderi, lungea picioarele trecătorilor prea scunzi, după aceeaşi măsură. Adică îi aducea, ori reducea, pe toţi oamenii la statul lui, îi 'comuniza' măcar în privinţa fizică, ceea ce n-o înlătură pe aceea spirituală, dimpotrivă o vesteşte. Uniformitatea paturilor metalice - de cazarmă, de internat, de spital - din sălile prin care am trecut (dormitoare comune, ca cele cunoscute de mine în închisoare), în care dacă nu absolut toate personajele zac într-un somn ca o vegetare (cele care circulă pentru foarte scurt timp, o fac somnambulic, aproape cu pleoapele închise), sugerează egalizarea în inconştienţa somnului, echivalentă pierderii personalităţii, ce susţine, ca un bas de orgă sau ca un ison, pierderea personalităţii mele (căci mi-am pierdut originea: nu mai ştiu să mă întorc de unde provin).

Am pătruns într-un tărâm al somnului, ceea ce e confirmat de sentimentul implacabil al pierderii identităţii şi a memoriei diurnului, ca şi de dispariţia veşmintelor.

7. METALUL constituie motivul ce vesteşte tema infernală ulterioară a uzinei (fierărie, cuptoare). Deoarece paturile sunt confecţionate din metal, amintesc că pentru C.G. Jung ele sunt asimilate libidoului, ca reprezentând subteranul.

În vis, metalul, trecut prin toate procesele tehnicii, pentru a deveni schelete de pat, a fost 'domesticit', echilibrat.

8. VEŞMINTELE sunt simbolul exterior al activităţii spirituale, ceea ce este vizibil din omul lăuntric. Voi exemplifica aceasta cu o istorisire dintr-o profundă culegere de texte despre pustnicii din Egipt: PATERICUL. Avva în cauză, primind vizita un părinte dintr-o chinovie, se interesă de unul, de altul, până ajunse la careva cu renume rău. Punând întrebare şi despre acesta, auzi că nu s-a îndreptat. Îi scăpă o exclamaţie de ciudă şi reproş. Pe dată îl cuprinse somnul. Se văzu pe Muntele Căpăţânii, la picioarele Sfintei Cruci. Bătu metanii, apoi voi să se apropie de Hristos cel răstignit. Dar îl auzi poruncind îngerilor să-l îndepărteze: "că înainte de a judeca eu, el a judecat pe fratele său!". Bătrânul istoriseşte: "Deci gonit fiind eu, am venit să ies şi mi s-a apucat haina mea, ce se numeşte palion, în uşa ce s-a închis degrabă, şi lăsând-o acolo, am ieşit şi îndată m-am deşteptat". Apoi, comentând cât îi era pierderea de mare, zice: "Haina aceea a mea era acoperământul lui Dumnezeu, care era preste mine şi m-am lipsit de el". După şapte ani de rătăciri prin nisipurile fierbinţi şi fără viaţă, lipsit de pâine şi de acoperiş, ca şi de orice tovărăşie omenească, iar a fost dus în acelaşi Munte al Căpăţânii, unde Hristos porunci să i se înapoieze haina.

Ca orice simbol, şi acela al hainelor este ambivalent. Demonstrăm  aceasta cu un alt citat din PATERIC.

"Un frate a întrebat pre un bătrân, zicând: "Spune-mi, părinte, cum mă voi mântui?" şi dezbrăcându-se bătrânul de haină şi încingându-se peste mijloc şi spânzurându-şi mâinile sale, a zis: "Aşa este dator monahul să fie, gol de materia lumii şi răstignit în lupte"."

9. NUDITĂŢII  i se ataşează două direcţii de înţelegere simbolică: puritatea şi lascivitatea. în cel dintâi caz, ea semnalează revenirea la starea primordială. Mai semnalează abolirea separării dintre om  şi lumea în care se află.

În contextul discutat aici (ţinând seama de treptata îmbrăcare finală), nuditatea trebuie judecată în raport de dispariţia neaşteptată a îmbrăcăminţii.

10. LABIRINTUL este asociat peşterii, aceasta având structură labirintică. El îngăduie accesul în centrul ascuns şi presupune o călătorie iniţiatică. Labirintul este unul dintre mijloacele de apărare ale centrului ascuns (comorii). Prin aceasta e un simbol al interdicţiei. La centru ajunge doar iniţiatul, acela care izbuteşte să dea de capătul încercărilor labirintice. în diverse religii, societăţi oculte, labirintul este rezervat neofitului. După străbaterea lui, e stăpân pe cunoaştere. în acest sens, labirintul conduce, prin lăuntrul omului, spre Sine, în adâncul cel mai de nepătruns al Fiinţei noastre. Conştiinţa nu poate ajunge acolo decât pe căi de ocol fără număr, în nădejdea unei intuiri finale, a unei iluminări. De aceea labirintul evocă infinitul.

În centrul labirintului se săvârşeşte o transformare a Eului. Ea nu se va manifesta decât odată revenit în plină zi. E izbânda spiritualităţii asupra materiei perisabile.

11. PRAGUL indică ce vrea să spună acel 'departe'şi acel 'aici', cuvinte încă nerostite în vis, dar a căror greutate se face presimţită de pe acum, fiindcă pragul te trece din exterior (profan) în interior (sacru) şi invers (or, în vise,'vedem în negativ'); el desparte şi leagă; este hotarul sacrului.

A zăbovi pe prag - ceea ce făceam în vis - arată dorinţa de a te obişnui cu organizarea interiorului, ori exteriorului, a te adapta, a te pune în consonanţă.

12. PIATRA caracterizează ieşirea din acest labirint al somnului. E o uşă îngustă. Mă opresc în prag. Stupefiat privesc pietrele (stâncile bazaltice) tăiate cu faţă lată şi netedă, suprapuse în trepte făcute pentru un pas gigantic. Sunt uluit deoarece plecasem din strada Depărăţeanu, din Bucureşti, oraş de câmpie, şi la încheierea periplului dintr-o sală într-alta constat că abia mă voi putea strecura afară, din pricina pietrelor ce cresc din pământ drept în faţa mea (nici nu pot privi în sus datorită apropierii lor de uşă, ce-mi întunecă întregul orizont) - o nouă interdicţie. E bine de ştiut că, în conformitate cu tradiţia greacă, după potop, oamenii s-au născut din piatră. (Nu departe de localitatea unde am  ajuns - în partea superioară a verticalei - se găseşte vârful: Omul.)

Piatra simbolizează Pământul - Mumă, tocmai pentru că omul se naşte din ea după potop. Ea e pasivă, feminină. Asupră-i se năpustesc dalta, ciocanul, unelte ascuţite, masculine. Stabilitatea ei e potrivită zidirii sufleteşti de nădejde (casa din parabola lui Hristos), ca şi întemeierii religiei Adevărului pe Simon-Petru (mai puţin stabil...). De aceea are, potenţial, privilegiul de a se preschimba în pâine (ispitirea din pustiu). Frecarea bolnavului cu piatra, ia boala. Femeile se freacă de piatră pentru a deveni fecunde.

Faptul că în vis pietrele sunt în chip natural suprapuse nu le face mai puţin aderente la simbolul 'grămezii de pietre' artificiale, înălţată prin efortul mulţimii ce depune sau aruncă pietre, grămadă ce desemnează 'sufletul colectiv'.

Piatra - mai ales în forma din vis - trebuie legată de noţiunea cristalizării. Piatra nu numai că tămăduieşte, ci preia asupra ei boala - lucru foarte însemnat în înţelegerea acestui vis, pentru că abia după ce trec pe lângă roci,  aproape 'frecându-mă' de ele, mă depărtez de maladia (pierderea memoriei) ce mă împiedica să-mi dau seama că nu eram din 'Depărăţeanu', cu alte cuvinte de 'departe', ci de pe 'aici'.

13. TURNUL văzut curând după ieşire este cel mai general cunoscut în ipostaza de turn al lui Babel. Iar cel din urmă desemnează o multitudine umană  ce ia cu asalt Cerurile şi care, finalmente, e pedepsită prin amestecarea graiurilor, adică pierderea identităţii, apoi a puterii de înţelegere.

Nu se poate concepe astronomie fără un turn observator al mării de stele. în tradiţia creştină, turnul este metafora Sfintei Fecioare (în calitatea lui de legătură cu Dumnezeu), tot astfel cum şi-n tradiţia grecească turnul are valoare pozitivă: Danae, aflându-se închisă într-un turn fu fecundată de Zevs, venit asupra-i sub forma unei ploi de aur.

Turnul se continuă cu o construcţie subterană, în chip de puţ. Turnul leagă trei tărâmuri: acela ceresc, acela pământesc şi acela subpământean.

Visătorul face aluzie la faptul că odinioară percepea partea superioară a acestui turn ce leagă trei tărâmuri. Acum privirile sale îl cuprind din apropiere şi în întregul părţii erecte deasupra solului. Probabil că partea subpământeană abia a străbătut-o. Va să zică, demult ochii îi erau atraşi de vârful lui. Perceperea turnului îi conferă, odată ieşit, o nouă conştienţă: "Sunt de aici... Aici am vieţuit, căci zăream partea superioară a acestui turn; îmi este cunoscut!" Tânjea la turn, poziţionat în strada Avram Iancu.

14. AVRAM nu apare în vis doar ca parte a numelui citat al străzii, nume autentic, ci şi atras prin asociaţie de turn. Patriarhul Avraam  era originar din Ur, cetate babiloniană, în care - culmea! -, s-a mai descoperit, în epoca modernă, unul dintre turnurile ce au făcut celebru Babilonul. 'Sânul lui Avraam' este echivalentul pa-radisului. El a originat stirpea din care va descinde, cândva, creştinismul însuşi. Deci stă la originea uneia dintre etapele Revelaţiei.

A se nota apropierea dintre 'sân' şi 'Sine' (până recent 'sân' se ortografia: 'sîn' = sin(e)). E o anunţare a concluziei ideatice sau revelatorii a visului.

15. IANCU (IOAN) - şi acest nume face parte din numele de fapt al străzii respective. Ioan este Evanghelistul Tainei, al Iubirii Mistice, al Revelaţiei - cea de pe urmă.

16. SINAIA ascunde prea puţin termenul necesar: ' Sinele', el însuşi de asociat cu simbolismul Muntelui Sinai.

Se cunoaşte clar că S cenaristul O niric se foloseşte de lapsus lingvae , de jocuri de cuvinte, asociaţii de cuvinte, aparente greşeli de ortografie etc., pentru a-şi ascunde intenţiile. În cazul acestui toponim, remarcăm un astfel de joc: Sinai, scris pe româneşte, dar citit pe franţuzeşte, devine românescul: Sine; la fel, Sinaia, scris pe româneşte şi citit pe franţuzeşte, devine femininul românesc: sinea (e.g. 'în sinea mea').

17. G(A)URA (deschiderea bruscă ce e continuată cu o pantă coborâtoare conducând spre adâncurile pământului, unde se află o uzină) constituie, simbolic vorbind, o deschidere către necunoscut, către ascuns. în ea zac toate virtualităţile, aşteptând manifestarea, fertilizarea, spiritualizarea. O dublează pe cea prezentă în termenul 'vrană', dotată cu cep. Asimilabilă organului genital fe-minin, reprezintă poarta prin care naşterea ne aduce pe lume: însă reprezintă şi poarta lumii, prin care, la moarte, părăsim tărâmul acesta. E o nouă reprezentare a intrării/ieşire în cadrul visului.

Să nu uităm  că nu e o gaură simplă: e însăşi  intrarea/ieşire prin care pătrunde o mulţime şi ies numeroase pâlcuri. La gura ei e aglomeraţie, du-te-vino.

Iar  prin  ea  se întrevăd flăcări, ba  ajung  la suprafaţă limbi de foc.

Aşadar  e şi o gură.

a. GURA nu este numai deschiderea (uşa, intrare/ieşire) prin care pătrund şi ies în şi din organism răsuflare, lichide, hrană, ea este şi organul cuvântării, prin ea ies cuvintele, purtătoare de înţeles, de mesaj, conform Creştinismului - de Viaţă, cuvintele la alcătuirea cărora intrarea suflului este obligatorie, căci el va fi vehicolul ieşirii lor curând. Suflul e şi el Viaţă, suflet. Prin cuvânt ea organizează, revelează, clădeşte, înalţă, insuflă, dar şi coboară, distruge, induce în eroare, năruieşte. Prin ea iese sufletul, la moarte. în tradiţia creştină, după moarte, gura trebuie închisă. Vechii egipteni deschideau gura decedatului.

Limbile de foc coborâte asupra Apostolilor le-au conferit darul de a vorbi în limbi. Din gura balaurilor ţâşnesc limbi de foc; şi dintr-a balaurului ce înfăţisează iadul.

'Vorbitul în limbi' anulează 'încurcarea limbilor' deductibilă din prezenţa turnului în filmul visului. 

18. UZINĂ  - în ideea ei trebuie descifrată noţiunea FIERĂRIEI, cu simbolul ataşat acesteia, fierăria fiind forma primară a uzinei.

a. FIERĂRIA. Într-aceasta citim trei direcţii de interpretare simbolică. Fierăria are caracter creator-cosmogonic de gradul doi: demiurgic (românul numeşte fierarul şi: faur, vezi verbul conjugat acestui substantiv: a făuri). Ea are caracter infernal. Şi unul iniţiatic. Pentru VEDELE Indiei, pentru vietnamezii din munţii de miazăzi, Creaţia e opera unui faur. Sau se făptuieşte, pentru alte popoare, cu ajutorul fulgerului care iese din mâinile unui fierar. Focul folosit de el provine ori din acela infernal, ori din cel al Cerurilor. Astfel fierarul e fie diabolic, fie iniţiat.

Important pentru vis e faptul că, în lumea iudeo-creştină, Cain a fost cel dintâi fierar, Părintele breslei: un  nebun.

Deci, fierăria este când locul sudării cosmice, când rezervorul puterilor malefice, când spaţiul iniţierii.

Reţinem ca simbol: spaţiul iniţierii.

b. CUPTORUL, FURNALUL presupun o reîntoarcere la matrice în vederea unei re-naşteri.

În timpurile vechi cuptoarele erau denumite: 'sân matern'. Aceasta trebuie pus în legătură cu 'sânul lui Avraam' abia întâlnit, făcându-se încă o dată relaţia cu Sinele.

c. FOCUL este purificator, regenator. Botezul cu foc constituie ultima treaptă a curăţirii. E atât ceresc, cât şi subpămâtean. În ultima calitate este ditrugător, devorator.

Dar mai este şi nehotărât, palpitând, jucând ba sus, ba jos, părând fie că s-a stins, fie că a renăscut din sine însuşi. După vâlvătăi, arde mocnit şi se reaprinde; în această ipostază simbolizează intelectul care deseori uită de spirit.

Macerând, purifică.

19. NEBUNUL aminteşte că înţelepciunea oamenilor e ne-bunie pentru Dumnezeu, iar a lui Dumnezeu e nebunie în ochii oamenilor. Pentru mahomedani, nebunul este sfânt. Mulţi sfinţi s-au dat drept nebuni (nebuni pentru Hristos) pentru a fi bătaia de joc a semenilor, astfel evitând să se lase măriţi pentru credinţa şi asprimea vieţii lor; mai bine spus în căutarea smeririi. Termenul poate fi citit: ne + bun, recte: care nu e bun. E de bănuit ca personajul nebunului să fi fost atras în vis prin asociaţie contrastantă: mă interesam dacă mă aflam pe drumul cel bun. Plecând  de la aceasta, se cuvine reamintit că el se îndrepta în sens opus sensului apucat de mine.

Nebun mai însemnează bufon, reprezentant al profesiei care scoate la iveală chipul rizibil al persoanei, a doua faţă a ei, tăinuită. Or, tocmai cu asta se ocupă acela din vis: îşi scoate pulovărul - asimilabil unor zale ce-i păzeau fiinţa vizibilă.

Menţionez că nuditatea mea trece printr-o operaţie inversă: e acoperită treptat. Reamintesc că în clipa când privirile celor câteva femei cu care am stat de vorbă mi-au atras atenţia asupra goliciunii mele, m-am ruşinat de ea. După exemplele oferite de experienţa mea onirică precedentă, nu reţin să mai fi avut simţământul acesta în faţa nudităţii proprii. Dimpotrivă, ea fie intra într-un complex sexual agresiv, fie constituia un motiv de mândrie, ceva ce stârnea interes. De data aceasta, nuditatea îmi însoţeşte rătăcirea, pierderea identităţii, iar îmbrăcarea apare odată cu regăsirea celei din urmă. Iar nebunul, care n-are identitate, se dezbracă; mai mult, nu mă poate ajuta să-mi găsesc calea spre identitate.

Revenind, bufonul încarnează conştiinţa ironică, deci un cenzor, cenzorul lăuntric. E semnul dedublării persoanei, dacă nu chiar al multitudinii faţetelor şi feţelor ei şi ale discordanţelor ei ascunse. Remarc că, în conformitate cu sensurile opuse ale mersului fiecăruia în vis, las nebunul în urmă, pe calea sa, pe când eu îmi continui drumul nou adoptat.

20. IZVORUL e totdeauna sacru deoarece apa  lui e 'neîncepută' (de asociat cu  fata - fecioara - care mi-l indică). Simbol matern. Prin el se manifestă pentru întâia oară materia cosmică.

În TABLETELE ORFICE   există un poem în care izvorul e 'aducător aminte', fiindcă provine din mlaştina Memoriei, deci devine izvorul Cunoaşterii. Nu departe de el se află Izvorul Uitării; sorbind din acesta te năpădeşte somnul morţii.

Fiind  izvorul a toate, e şi izvorul vieţii lăuntrice, al fericirii ş.a.m.d.

21. SOARELE, printre alte valenţe simbolice, le are şi pe acelea de hierofant iniţiatic (îndrumă sufletele în tărâmul infernal) şi de psihopomp ucigaş (ia cu sine oamenii - la apus - şi-i omoară). Aceea dintâi se cuvine să-mi reţină atenţia. La începutul visului era încă zi. Probabil după-amiaza târziu, fiindcă deîndată ce doamna Vranialici mi-a deschis uşa, am nimerit într-o încăpere unde oamenii dormeau. Perioada somnului a continuat până ce am ieşit pe ultima uşă. Atunci era noapte afară, însă străzile erau când şi când frecventate de oameni care se îndreptau spre uzină, deci bătea spre zori. Tot mergând, m-am regăsit în plină zi.

Soarele îngăduieşte manifestarea lucrurilor existentului. E şi distrugătorul lor. Prin ciclicul apariţiei şi dispariţiei sale, e simbolul morţii şi renaşterii.

Călătoria mea în subconştient sau în infern a durat toată noaptea, cât a absentat şi soarele din lumea noastră, acest izvor al luminii, al vieţii, al morţii, al învierii. Cerul iluminat de soare simbolizează conştiinţa şi supraconştiinţa.