Data publicarii pe site: 07.01.2006

JUSTIŢIA NU E TOTDEAUNA OARBĂ

Comedie în două acte, un prolog şi un epilog

SCRISOARE CĂTRE CITITOR

Autorul a ezitat îndelung dacă este cazul să semneze această piesă ca pe una originală sau ca adaptor al celebrelor Memorii ale lui Beaumarchais, publicate cu prilejul afacerii Goëzman. Dacă materia subiectului aparţine istoriei literare, iar replicile - foarte multe - Memoriilor, după cum se va vedea, există totuşi, suficiente ajustări şi îmbogăţiri ale subiectului, şi, la tot pasul, reordonări, coordonări şi, câteodată, completări ale replicilor, ca imaginaţia noastră scriitoricească să-şi primească umilul tribut al recunoaşterii contribuţiei sale. Astăzi, problema pare falsă. Avem înaintea noastră exemplele atâtor adaptări scenice ale corespondenţei marilor scriitori, semnate de cei care au avut ideea să urce genul epistolar pe scenă, încât ne întrebăm de ce sunt necesare atâtea scrupule. Acestea apar deoarece găsim un model de semnare satisfăcător în istoria muzicii: un opus Bach - Bussoni reprezintă mai mult decât o adaptare, şi nu este o piesă aparţinând exclusiv unuia dintre cei doi compozitori şi nici nu poate persista a exista prin excluderea vreunuia din ei. Dar, să semnezi : Rădulescu - Beaumarchais pare ...

Astfel încât, ţinând seama de cele expuse aici, cititorul pretenţios va confrunta textul nostru cu cel al Memoriilor şi îşi va forma propria sa opinie asupra reglementării juridice a semnăturii în cazuri similare.

PERSONAJELE

(în ordinea intrării în scenă)

CETĂŢENI AI PARISULUI 

BEAUMARCHAIS

MAGISTRATUL

GREFIERUL

MADAME GOËZMAN

CONTELE, BRID'OISON, DOUBLE-MAIN, MARCELINE, FIGARO, BARTHOLO

(din Nunta lui Figaro)

[ sus ]  [ inainte ]