detentia     teologie     stilistica     pictura
  home   noutati   evenimente   contact
 
 
  Hiroshige, Soarele meu
 
  Dubla personalitate in Renastere
de Mihai Radulescu
 
  Caidul
 
  Însemnări pe "Calendarul meu"
de Radu Gyr
 
  Beaumarchais à Saint-Lazare
 
  Beaumarchais la Saint Lazare
 
  Justiţia nu e întotdeauna oarbă
 
  Puştile americane
 
  Hrandt
 
  Mozart. Şapte zile pentru nemurire
 
  De viu a ars pe rug Don Juan
 
  Încleştare
 
  Pe bulevard în jos
 
  Codrul scufundat
 
  Bursierul în S.U.A.
 
  Tristeti si gratii
 
  Coboară alte zile, alte nopţi. Versuri
 
  Haiku-urile putrezirii de viu
 
  Ceruri sfâşiate
 
  Colindele Timişoarei
 
  Tuculescu
 
  Laviuri
 
  Mortii nostri vii din temnite
 
  Dezorientarea adolescenţei
 
  Printre gratii
 
  Varsta marilor primejdii
 
  O vizita la Regele Mihai
 
  TRADUCERI
 
  George Eliot - “Silas Marner”
 
  - Capitolul I
  - Capitolul II
  - Capitolul III
  - Capitolul IV
  - Capitolul V
  - Capitolul VI
  - Capitolul VII
  - Capitolul VIII
  - Capitolul IX
  - Capitolul X
  - Capitolul XI
  - Capitolul XII
  - Capitolul XIII
  - Capitolul XIV
  - Capitolul XV
  - Capitolul XVI
  - Capitolul XVII
  - Capitolul XVIII
  - Capitolul XIX
  - Capitolul XX
  - Capitolul XXI
  - Incheiere
 
  Victor Hugo - "Ultima zi a unui
condamnat la moarte"
 
  Victor Hugo - "Bug Jargal"
 
  Montaigne - "Aforisme"
 




Data publicarii pe site: 20.07.2007




GEORGE ELIOT - "SILAS MARNER"

Capitolul VII

Totuși, în clipa următoare, păru că există oarecari dovezi precum duhurile ar fi mai binevoitoare decât recunoștea domnul Macey; asta deoarece silueta și slabă a lui Silas Marner fu zărită pe neașteptate stând în picioare în lumina caldă, fără să vorbească, ci privindu-i pe rând pe cei de față, cu ochii săi ciudați, nepământeni. Pipele lungi se mișcară simultan, ca antenele unor insecte luate prin surprindere și fiecare din cei de față, chiar și scepticul veterinar, avu impresia că nu l-a văzut pe Silas  Marner în carne și oase, ci o apariție, fiindcă ușa prin care pătrunsese Silas era ascunsă de scaunele cu spătar înalt și nimeni nu băgase de seamă când se apropiase. Domnul Macey, care era la mare distanță de fantomă, trimfă, după cum se poate ușor bănui. Nu afirmase el întotdeauna că atunci când Silas Marner cădea în transă, sufletul i se  elibera  de trup? Iată că avea dovada necesară; nu este mai puțin adevărat că s-ar fi mulțumit și fără ea. Timp de câteva clipe, domni o tăcere de moarte, lipsa de suflu a lui Marner și agitația sa, neîngăduindu-i să vorbească. Hangiul, care era dator să-și pună casa la dispoziția oricui și, încrezător în apărarea neutralității sale nedezmințite, își luă în cele din urmă asupra sa, sarcina de a se adresa fantomei.
- Meștere Marner, spuse el cu un ton îngăduitor, ce-ți lipsește? Ce treburi te aduc pe-aici?
- Jefuit, spuse Silas gâfâind. Am fost  jefuit! Am nevoie de polițist și de judecător și de moșierul Cass și de domnul Crackenthorp.
- Pune mâna pe el, Jem Rodney, spuse hangiul, gândindu-se în continuare  la existența fantomei, mi-e teamă că nu-i în toate mințile. E ud pân' la piele.
Jem Rodney era cel mai din margine și ședea comod lângă locul unde se afla Marner; dar nu-și puse serviciile la dispoziția lor.
- Dacă ești așa deștept, dom'le Snell, vino dumneata și pune mâna pe el, replică Jem, morocănos. Omu' a fost jefuit , ba și ucis, după câte-mi dau seama, adăugă în șoaptă.
- Jem Rodney, rosti Silas, întorcându-se  și fixându-l cu ochii săi ciudați pe omul pe care-l bănuia.
- Meștere Marner, ce vrei de la sufletu' meu? exclamă Jem tremurând puțin și apucând halba ca pe-o armă de apărare.
- Dacă tu ești cel care mi-ai furat banii, spuse Silas împreunându-și mâinile în semn de implorare și ridicând glasul până când deveni țipăt, dă-mi-i înapoi și n-am nimic cu tine. Nu te dau pe mâna polițistului. Dă-mi-i înapoi și te las... te las să iei... o guinee.
- Eu, să-ți fur banii! exclamă Jem furios. Îți reped halba asta între ochi, dacă mai trăncănești că ți-ar fi furat unu' ca mine banii.
- Hai, hai, meștere Marner, rosti hangiul ridicându-se de data aceasta hotărât și apucându-l pe Marner  de umăr, dacă ai să ne spui ceva, fă-o ca lumea și arată-ne că ești în toate mințile, de vrei să te asculte cineva. Ești ud ca o murătură. Șezi și usucă-te și grăiește omenește.
- Sigur  că da, omule, spuse veterinarul, care înțelegea că nu fusese la înălțimea situației. Hai să lăsăm zgâiala și bocitul de-o parte, ca să nu te legăm ca pe un nebun. De aia nici n-am vorbit la început, că mi-am zis c-o fi nebun.
- Da, da , așezați-l, rostiră mai multe glasuri deodată, încântați că existența duhurilor rămânea o problemă deschisă.
Hangiul îl obligă pe Marner să-și scoată haina și apoi să ia loc pe un scaun la distanță de toată lumea, în centrul cercului și în bătaia focului. Țesătorul, prea slab pentru a-și mai propune vreun scop în afara aceluia de a obține ajutor pentru a-și redobândi banii, se supuse fără să crâcnească. Temerea trecătoare a oamenilor fusese uitată, cedând în fața puternicei lor curiozități și toate chipurile se întoarseră spre Silas când hangiul, așezându-se iar, îl îmbie:
- Haide, ușurel, meștere Marner, ce voiai să ne spui când ziceai c-ai fost jefuit? Dă-i drumu'.
- Mai bine să nu mai spună că l-am jefuit eu, strigă în grabă Jem Rodney. Ce să fac eu cu banii lui? E ca și când aș fura veșmântul popii și m-aș apuca să-l port.
-Tacă-ți fleanca, Jem și hai să-l ascultăm ce-are de zis, spuse hangiul. Haide, ușurel, meștere Marner.
Silas își istorisi povestea, răspunzând la întrebările tot mai numeroase, pe măsură ce caracterul  misterios al jafului devenea tot mai evident.
Situația, ciudată prin noutatea ei, de a-și dezvălui necazurile în fața vecinilor din Raveloe de a sta să se  încălzească la o vatră ce nu-i aparținea și de a simți prezența unor chipuri și a unor glasuri ce îi erau cea mai apropiată făgăduială de ajutor, avea cu certitudine o influență asupra lui Marner, în ciuda apucăturilor sale pătimașe, stârnite de pierderea banilor. Conștiința e mai curând receptivă la ce se întâmplă în exterior decât la ce se  petrece în interiorul nostru: se va străbate de multe ori planta până să surprindem un cât de mic semn al mugurelui.
Ușoara neîncredere cu care l-au ascultat la început cei de față, se risipi în fața nenorocirii sale: vecinilor le era imposibil să se îndoiască de adevărul spuselor lui Marner, nu pentru că ar fi fost capabili să deducă onestitatea lui din afirmațiile sale, ci pentru că, așa cum remarcă domnul Macey, nu s-ar zice că oamenii pe care-i sprijină diavolul sunt atât de dărâmați cum arăta bietul Silas. Mai curând, pornind de la faptul ciudat că tâlharul nu lăsase urme și că se întâmplase  să cunoască ora precisă, cu totul incalculabilă pentru făptașii muritori, când Silas urma să iasă fără să încuie ușa, concluzia cea mai plauzibilă părea să fie că intimitatea sa de proastă reputație cu acel tărâm nevăzut, dacă existase  vreodată, fusese trădată și că, în consecință, acest renghi îi fusese jucat lui Marner de cineva pe care era complet inutil să-l pui sub urmărirea polițistului. De ce acest ticălos supranatural să fi fost obligat să aștepte până ce ușa fusese lăsată descuiată, era o problemă ce nu se  putea rezolva de la sine.
- Nu-i Jem Rodney ăla de-a făcut treaba asta, meștere Marner, spuse hangiul. Nu trebuie să-l pironești cu ochii pe bietul Jem. S-ar putea găsi o bănuială împotriva lui Jem în vreo poveste cu un iepure de câmp sau altele d'alde astea, dacă ar fi să nu-nchidem ochii niciodată, nici măcar să clipim, dar Jem stă aici și-și soarbe berea ca cel mai cinstit om din parohie, încă înainte ca dumneata să fi plecat de-acasă, meștere Marner, după cum ne povestești singur.
- Da, da , spuse domnul Macey; să n-acuzăm pe ăl de n-are noroc. Legea nu-i așa. Trebuie să se găsească d'alde noi, să jure împotriva omului înainte să-l înhațe. Să n-acuzăm pe ăl de n-are  noroc, meștere Marner.
Memoria lui Silas nu amorțise într-atât încăt să nu fie trezită de aceste vorbe. Cuprins de remușcare, făcu un gest tot atât de nou și de straniu pentru el, ca toate cele petrecute în ultimul ceas, se ridică de pe scaunul său și se duse la Jem, privindu-l de parcă ar fi vrut să se asigure de cele exprimate de chipul său.
- Am greșit, spuse, da, da... ar fi trebuit să mă gândesc. Nu există nici o mărturie împotriva ta, Jem. Doar că ai fost în casa mea mai des decât alții și așa mi te-ai strecurat  în minte. Nu te acuz... n-o să acuz pe nimeni, dar, adăugă, ducându-și mâinile la cap și întorcându-se cu o suferință dezorientată întipărită pe față, încerc... încerc să mă gândesc unde ar putea fi banii mei.
- S-au dus, mă tem, acolo unde-i destul de cald ca să se topească, zise domnul Macey.
- Aș, exclamă veterinarul. Apoi întrebă cu un aer de anchetator: cam câți bani puteau fi în saci, meștere Marner?
- Două sute șaptezeci și două de lire, doisprezece șilingi și șapte pency erau noaptea trecută când i-am numărat, răspunse Silas, așezându-se cu un geamăt.
- Păi nu-s așa de greu de cărat. Trebuie să-i fi furat vreun vagabond, asta-i; cât despre lipsa urmelor și a faptului că nisipul și cărămizile erau la locul lor, pasă-mi-te, ochii dumitale sunt ca ai unei insecte, meștere Marner; trebuie să te uiți foarte de aproape, căci nu poți vedea mai multe în același timp. Asta-i părerea mea, că de-aș fi fost eu în locul dumitale, sau dumneata în locul meu, că tot una-i, n-aș fi socotit că ai găsit totul cum lăsaseși. Dar ce zic eu, e ca doi dintre cei mai inimoși de-aici să te însoțească până la meșterul Kench, polițaiu' - e bolnav la pat, asta o știu - și să-i ceri să numească pe unul din noi, locțiitorul său; că așa-i legea și nu cred să fie unu' aici să mă contradixească. Nu-i cale lungă până la Kench; apoi, dacă-s eu locțiitor, meștere Marner, mă-ntorc cu 'mneata și-ți cercetez locuința; și dacă-i vreunu de găsește c-am greșit, îi mulțumesc de se saltă-n picioare să mi-o zică, așa, bărbătește.
Datorită acestui discurs semnificativ, veterinarul își regăsise încântarea de sine și aștepta încrezător să se audă numit ca unul dintre cei mai inimoși oameni.
- Hai să vedem, deci, cum e pe-afară, spuse hangiul, care și el se socotea personal interesat în această propunere. Plouă strașnic, zise întorcându-se de la ușă.
- Apoi, nu-s omu' să se sperie de o ploaie, rosti veterinarul. Nu-i bine ca judecătorul Malam să audă că oameni de seamă ca noi au aflat și n-au luat măsuri.
Hangiul fu de acord  cu acest punct de vedere și după ce luă consimțământul celor de față și îndeplini un mic ceremonial cunoscut în viața ecleziastică sub numele de nolo episcopari, acceptă să ia asupra sa sarcina de onoare de a merge la Kench. Dar acum, spre marele dezgust al veterinarului, domnul Macey ridică o obiecție în legătură cu propunerea ca acesta să fie locțiitore de polițist; pentru că bătrânul domn înțelept, revendicând cunoașterea legii, afirmă, ca pe un lucru comunicat lui de către tatăl său, că nici un doctor nu putea fi polițist.
- Tu ești doctor, deși, ca să zic așa, știu că ești numa' doctor de vaci, că și musca-i muscă, chit că-i muscă de cal, conchise domnul Macey, puțin mirat de ascuțimea propriei sale minți.
Urmă o dezbatere aprinsă asupra acestui lucru, veterinarul, pe bună dreptate, nefiind dispus să renunțe la calitatea lui de medic, dar pretinzând că un medic  poate fi polițist, dacă dorește. Domnul Macey se gândea că aceasta este o prostie, legea neavând de ce să prefere doctorii față de ceilalți oameni. Ș-apoi, dacă era în firea doctorilor mai mult decât în firea celorlalți oameni să nu le placă să fie polițiști, cum se făcea că domnul Dowlas era atât de dornic să fie?
- Eu nu vreau să fiu polițistspuse veterinarul, încolțit de această logică nemiloasă; și nu-i om care să poată spună despre mine asta, dacă vorbește drept. Da dacă-i vreunu' invidios ori gelos că merg la Kench pe ploaie, lasă-l să meargă nu mă poate face nimeni să merg, asta vi-o spun eu.

Datorită intervenției hangiului, cearta a fost aplanată. DomnulDowlas consimți să meargă ca o a doua persoană, neacceptată să acționeze oficial; și astfel, bietul Silas, căruia i s-au dat niște haine vechi, ieși în ploaie împreuină cu cei doi tăvarăși ai săi, meditând la orele lungi de noapte ce-l așteptau, nu așa cum fac cei ce tânjesc să se odihnească, ci așa cum fac cei care urmează "să vegheze în așteptarea dimineții".

[ inapoi ]  [ sus ]  [ inainte ]