Data publicarii pe site: 20.07.2007



GEORGE ELIOT - "SILAS MARNER"

Capitolul XXI

A doua zi dimineaţa, pe când Silas şi Eppie îşi luau micul dejun, el îi spuse:
- Eppie, de doi ani vreau să fac ceva şi acum, când banii ne-au fost înapoiaţi, pot face. M-am tot frământat nopţile şi cred că plecăm mâine, cât mai e vremea frumoasă. Lăsăm casa şi toate în grija naşei tale, ne facem o legătură şi pornim.
- Unde tăticule? întrebă Eppie foarte  surprinsă.
- În locurile mele de baştină, în oraşul unde m-am născut, la Lantern Yard. Vreau să-l văd pe domnul Paston, preotul; poate foloseşte la ceva să le spun că n-am fost vinovat de furt. Şi domnul Paston era un om foarte înţelept, vreau să-i vorbesc despre tragerea sorţilor. Şi mi-ar plăcea să-i spun câte ceva despre credinţa din părţile astea, pentru că mă tem că n-o cunoaşte.
Eppie era foarte veselă, deoarece nu avea în faţă numai perspectiva surprizei şi a plăcerii de a vedea o regiune străină, ci şi pe aceea de a-i povesti lui Aaron la întoarcere. Aaron avea mai multe cunoştinţe decât ea în mai toate direcţiile, şi i-ar fi plăcut să aibă asupra lui o superioritate. Doamna Winthrop, deşi suferind de o teamă nedefinită în legătură cu pericolele la care te poţi aştepta într-o călătorie atât de lungă, şi simţind nevoia multor asigurări că nu se vor aventura mai departe decât merg căruţaşii, fu totuşi bucuroasă că Silas avea să viziteze din nou meleagurile sale natale şi că urma să afle dacă i se ridicase acea acuzaţie falsă.
- Te-ar uşura pentru tot restu' vieţii, meştere Marner, spuse Dolly. Şi dacă poţi afla vreo veste bună, m-ar bucura s-o aflu şi eu.
Peste patru zile, Silas şi Eppie, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu o legătură făcută dintr-o batistă albastră de in, mergeau pe străzile unui mare oraş manufacturier. Silas, uluit de schimbările suferite de oraşul său natal în cei treizeci de ani, opri pe rând mai multe persoane pentru a se interesa de numele oraşului, ca să se asigure că nu greşise.
- Tată, întreabă unde-i Lantern Yard, întreabă-l pe domnul cu ciucur pe umăr care stă în faţa prăvăliei, pare că nu-i grăbit ca ceilalţi, spuse Eppie puţin amărâtă de mirarea tatălui ei şi stingherită de atâta zgomot, de mişcare şi de atâtea chipuri necunoscute şi indiferente.
- Nu poate şti, răspunse Silas, domnii nu merg niciodată la Yard. Dar poate-mi spune cineva care-i drumul spre strada Închisorii, unde-i temniţa. De acolo mă pot descurca ca şi când aş fi plecat ieri din locurile acelea.
În cele din urmă, tot ocolind şi întrebând de mai multe ori, ajunseră pe strada Închisorii. Zidurile cumplite ale temniţei, primul lucru ce îşi găsea ecou în amintirea lui Silas, îl înveseliră cu certitudinea pe care nici o asigurare asupra numelui oraşului nu i-o dăduse încă, că se afla în locul în care se născuse.
- Ah, spuse, respirând adânc, iată temniţa, Eppie; e exact la fel: nu mă mai tam. A treia stradă la stânga de la porţile ei, pe acolo trebuie s-o luăm.
- Oh, ce loc urât şi întunecos! exclamă Eppie. Nu se vede cerul. E mai urât ca Workhouse. Îmi pare bine, tată, că nu locuieşti în oraşul ăsta acum. Lantern Yard seamănă cu strada asta?
- Scumpul meu copil, surâse Silas, nu-i ca strada asta. Nici eu nu mă simţeam bine pe strada asta, dar Lantern Yard îmi plăcea. Toate prăvăliile s-au schimbat, nu le recunosc, dar colţul îl ştiu, căci e al treilea.
- Asta-i, spuse el satisfăcut, când ajunseră în dreptul unei fundături înguste. Acum trebuie s-o luăm din nou la stânga, apoi puţin înainte, până la Shoe Lane; apoi ajungem la intrare, lângă fereastra ieşită în afară, unde-i gura de canal. Văd totul ca aievea.
- Ah, tăticule, simt că mă înăbuş, spuse Eppie. Nici n-aş fi crezut că există oameni care locuiesc în halul ăsta, aşa de îngrămădiţi. Ce frumoasă o să mi se pară cariera de piatră, la întoarcere.
- Şi mie îmi vine să râd acum, draga mea, şi miroase urât. Nu cred că mirosea aşa înainte.
Câte un chip murdar şi gălbejit îi privea din când în când din câte un prag de uşă mohorât, mărind neliniştea lui Eppie, astfel că sosirea la Shoe Lane fu o uşurare mult aşteptată; de acolo se  vedea o fâşie mai mare de cer.
- Doamne! exclamă Silas, oamenii ies din Yard ca din casa de rugăciuni, la amiază, într-o zi de lucru.
Tresări pe neaşteptate şi se orpi cu o uimire plină de tristeţe, ce-o alarmă pe Eppie. Se aflau în dreptul ieşirii unei fabrici mari, din care curgeau ca un şuvoi, bărbaţi şi femei care se grăbeau să-şi ia prânzul.
- Tată, spuse Eppie, strângându-l de braţ, ce s-a întâmplat?
Trebui să repete de mai multe ori întrebarea, înainte ca Silas să-i poată răspunde.
- Nu mai e, fetiţo, răspunse în cele din urmă foarte agitat, nu mai există Lantern Yard. Trebuie să fi fost aici, asta-i casa cu fereastră ieşită în afară, o ştiu... este exact la fel; dar au făcut intrarea asta nouă; şi uită-te la fabrica asta mare! Nu mai e nimic, nici casă de rugăciuni, nimic.
- Hai în prăvălia asta de perii, tată, să stai jos... or să-ţi dea voie să te aşezi, rosti Eppie, temându-se să nu-i fie rău. Poate-ţi pot spune oamenii ce s-a întâmplat.
Dar nici de la fabricantul de perii, care se mutase în Shoe Lane doar  de zece ani, când găsise fabrica clădită, nici de la alte persoane apropiate, Silas nu putu afla nimic despre prietenii săi vechi de la Lantern Yard sau despre domnul Paston, preotul.
- Vechile aşezări au dispărut, îi spuse  Silas lui Dolly Winthrop în seara când s-au reîntors; şi micul cimitir şi toate câte au fost. Şi vechea mea casă; acum nu mai am altă casă decât asta. Niciodată n-o să pot şti dacă au aflat în cele din urmă adevărul despre furt, nici dacă domnul Paston mi-ar fi putut da vreo lămurire în legătură cu tragerea sorţilor. Situaţia mea e încurcată, doamnă Winthrop, asta e; şi mă-ntreb dacă n-o să rămână încurcată până la sfârşit.
- Apoi, aşa-i meştere Marner, rosti Dolly, care asculta cu faţa liniştită, acum încadrată de şuviţe de păr cenuşiu, şi eu mă-ntreb dacă ai s-o lămureşti vreodată. E voia Domnului ca multe lucruri să ni se pară încurcate; da' sunt şi multe lucruri care nu-s încâlcite, mai toate care ţin de munca zilei. Pe dumneata te-au lovit greu cândva, meştere Marner, şi s-ar zice că niciodată n-ai să înţelegi că există o dreptate în toate; da' asta nu împiedică să fie o dreptate adevărată-n toate, meştere Marner, că toate-s încurcate şi pentru dumneata şi pentru mine.