ŞCOALA ROMANULUI BIOGRAFIC MANIFEST

România se adânceşte în mlaştina indiferenţei. Indiferenţă faţă de Patrie, faţă de Istorie, faţă de Trecut, faţă de Viitor. Mai presus de orice, faţă de Cultură.
Din bezne, au zbucnit în penumbra în care lâncezim excrocheria, vandalismul, fărădelegea. Nu mai avem criterii ale valorii. Nu mai avem ţel. Nu mai avem orizont. Nu mai avem crez. Nu mai avem nimic sfânt. Cu Dumnezeu pe buze şi pe micul ecran, am uitat că omul trăieşte nu numai cu pâine, ci şi - mai ales - din Cuvântul lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu, trecut prin sufletul omului, e regăsit în toată opera de artă, în deosebi în aceea literară. Căci creatorii pun răul la stâlpul infamiei şi se lasă îmbătaţi de Lumină, de Adevăr, de Iubire. Le propovăduiesc până la suflarea de pe urmă.
Trebuie să scuturăm amnezia din inimile noastre. Trebuie să ne reamintim de Cultura Română, de tradiţiile Ei antebelice, de Visul unei Ţări ce să strălucească în Europa prin cărturarii ei de ieri, de astăzi, de mâine.
Singurul mijloc de a însămânţa acest dor, această năzuinţă de foc, este să ne contopim  cu scriitorii noştri, prin cunoaşterea lor. Ce altă cale mai aflăm decât a pricepe cât au fost de umani şi, în acelaşi timp, cât s-au deosebit de umanitatea noastră, a servituţilor impuse de cupiditate, de egoism, de orbirea aşternută peste cugetele mediocrilor şi împietriţilor? Scriitorii au fost farul patriotismului. Numai ei ne pot îndruma spre regăsirea de noi înşine.
Să-i redăm o şansă tineretului. Să-i înfăţişăm nestorii românimii, să-i reînvăţăm  să se îndrăgostească de ei.
Pentru dreptul nostru la spiritualitate.
Proza nouă, pe care o publicăm în colecţia "POVESTIRI DIN VIEŢILE  SCRIITORILOR ROMÂNI", este aceea a beletristicii biografice. O proză nouă ce reînnoadă firul cu cea dintâi manifestare nuvelistică românească: ALEXANDRU LĂPUŞNEANU. Beletristica biografică foloseşte cea mai riguroasă documentare; ficţiunea ce o remodelează are următoarele roluri: 1. de a da suflu viu şi materialitate scriitorului devenit personaj; 2. acela de a-l lămuri; 3. de a-l muta din litera moartă în pieptul şi cugetul cititorului. Ea transubstanţializează istoria personală, îi hărăzeşte acea tainică şi negrăită forţă a artei de a re-crea viul ce a fost, ce este sau ce nu e încă pipăibil.
Puţinul pe care îl rostesc acum constituie o chemare la unirea noastră, a tuturora, pentru recâştigarea demnităţii de oameni de cultură. Vom redeveni aceasta atunci când ne vom reaminti că suntem solii literaturii, imensei literaturi române, din care ne-am născut toţi.
Mihai Rădulescu

S-a citit astăzi, 31 martie 1994, în cadrul celei de a II-a Sesiuni naţionale a bibliotecarilor şcolari, la Biblioteca Centrală Pedagogică "I.C.Petrescu".


De la Adam si Eva la Codrul scufundat


Cine citeşte, după decenii, ADAM şI EVA  de Liviu Rebreanu are, asemeni lui Mihai Rădulescu, a  se simţi, cumva dinăuntru, nesuperstiţios, aproape de Rebreanu, până la o parţială substituire re-creativă. Dacă ION  vorbeşte lumii despre sine, cu ADAM ŞI EVA lumea, mileniile ei se rostesc, aparent esoteric şi senzaţional, în româneşte.
După cum tăietura directă a lui Brâncuşi convieţuise cu interesul său pentru spectacolele fachirice pariziene de început de secol şi, mai apoi, cu lecturi din Milarepa, după cum Pârvan recitase din Eminescu în timpul săpăturilor sale arheologice, fără a-l fi comentat vreodată, ultima moarte a lui Adam-Eva-Mahavira-Navamalika-Unamonu-Isit-Gungunum-Hamma-Axius-Servilia-Adeodatus-Maria-Gaston-Yvonne-Toma-Ileana se petrece asemenea celei a  lui Ion al Glanetaşului. Şapte lumi într-o iubire asumată cvasibiografic - imaginarul românesc altoit pe realismul ancestral al lui Rebreanu, se extinde în timp şi în spaţiu, probându-şi propria universalitate, în care frumosul răspunde eresului, înglobându-l ca eros.
Arheologia romanului este însuşi romanul. Actuala vogă non-fiction n-are decât să avantajeze implanturile de culturi "învăţate", permanenţă intelectuală, de punte, a culturii române în genere.
Cea mai pertinentă comparaţie critică a naraţiunii, aceea cu SĂRMANUL DIONIS de Mihai Eminescu, se face chiar în text, într-o procedare de roman al romanului. Superfluu a se mai evoca (vezi, totuşi, Keith) credinţa geto-dacilor în nemurire, asociată celei hinduse, câtă vreme rămânem pe tărâmul literaturii topindu-şi - peste orice canava religioasă - simbolurile în plasticităţi epice de personaje şi sensuri poematice. Fără a fi vorba de reductibilitatea filosofiei şi credinţei la literatură, în accepţia iubirii, acestea se transformă în atmosferă-personaj, printr-o ipostaziere de care autorul, oricât de somat post-factum, n-are de ce da seama. Între fondul obiectiv şi textul ficţiunii, asimilat ştiinţei, printr-un iconoclast cult vitalist ce redefineşte cultura ca iubire, moarte, avatar. Este o dovadă a universalităţii interioare a literaturii noastre, o tăietură directă - prin Eminescu, prin Rebreanu - a lumii.
Capitolul "Yvonne" trimite avant-la-lettre la Orwell, iar avatarul Navamalika, cel mai adesa înfiat de exegeţi, reînseamnă coborâre, ca în "Cobori în jos Luceafăr blând", tradus cu "avatara dyvia graha" (în versiunea sanscrită a poemului eminescian, însuşi Cătălin e, mai evident, un avatar al lui Hyperion).
Până la sfârşit, acelaşi cu începutul, jocul lui ADAM ŞI EVA   cuprinde timpul - amintire şi prezent. O lectură în continuare ar putea fi JOCUL MĂRGELELOR  DE STICLĂ de Hermann Hesse. Ori prezentele personaje-avatar căutându-şi post-pirandellian autorul.

Scriitorul Mihai Rădulescu revine grabnic după EVADAREA LUI LIVIU REBREANU  cu a doua serie ori tempo întru Rebreanu: CODRUL SCUFUNDAT.  Parafrazând unul din poncifele circulate azi, cineva ar zice: codrul se scufundă, dar nu evadează. Ne aflăm, însă, pe "teriroriul fantasticului psihologic" - cf. Eliade, Bulgacov, Marquez, Rushdie -, într-o (psiho-) dramă autosacramentală, cu ereditatea-biografia-istoria teatralizată imnic, suspansul pulverizându-se în patos şi viceversa, în ceasul de cumpănă pe nume kairos sau pur şi simplu "noaptea Judecăţii celei Mari a scriitorului, aşa cum ne-am închipuit-o" (p. 67). Kaironomia dă dreptate mai de grabă lui Gorgias, decât lui Socrate, meteoricul adevăr întorcându-se adesea în contrariul său.
Aici, judecător este EL, un înger păzitor/paznic, daimonion, alter ego, corb al lui Poe, Mefistoid fantomizându-se în "năzărituri" şi "nălucituri", în fapt personaje ale lui Rebreanu (câte oare din cele 2.800 cuprinse de D.St. Rădulescu, tatăl autorului, într-un manuscris pe cât de misterios, pe atât de vitregit încă?). Şapte - vide idem ADAM ŞI EVA - capitole (înfăţişări?): Vizitatorul nocturn/Valea Mare; Caruselul restauraţiei; Coşmarul cu spânzurători; Decăderea prinţului; Reversurile gloriei; O altă victimă; Năvala luminii; interme-recuperatoare desluşiri ţintindu-l pe Rebreanu ("Emil, piatra de încercare a sufletului tău"), dar şi istorie politico-naţională-etnică-mentalitară, printr-un sui generis theatrum a deux: EL - Rebreanu; Liviu - Emil; Iţic Ştrul - Ion Ghioagă; Carol II - Prinţul Nicolae; Iuliu Maniu - Mihalache.
Tema secătuirii artistului - v. Brâncuşi , în COLOANA  NESFÂRŞITă de Mircea Eliade - se compune cu aceea a unui avataric heautontimorumenon, artist ce, autodevorându-se - "Sfânt trup şi hrană sieşi" (Ion Barbu) - regenerează, întărit, spre o operă şi mai înaltă - aici, RĂSCOALA - a maestrului mitologic panromânesc. Simbolurile se resimt de halucinogenia personajelor spre a se formula concluziv, maximal:
(EL:) "Mda... e preferabil pentru un neam să fie un codru scufundat în picioare, dar de veghe în inima ţării, decât o pădure nebună, pornită de izbelişte prin lumea nimănui, purtată de crivăţ, scoasă din minţi de dezrădăcinare" (p. 118).
"Cel mai duşmănit scriitor" se întremează, pagină de pagină, tragic, până la nemurire (finalul faustian:) "Un scriitor nu moare niciodată! Învie cu fiecare carte nouă - cum este această RĂSCOALA  care mă umple... pe care o simt... o simt... în sfârşit... Un scriitor învie cu fiecare secol... adoarme... învie iar... adoarme şi tot învie... Pentru că SCRIITORII SUNT VIAŢA... VIAŢA"  (p. 123).

GEORGE ANCA

  

CUVÂNTUL AUTORULUI


Cu prilejul împlinirii a cincizeci de ani de la moartea lui Liviu Rebreanu, autorul  a fost întâmpinat cu nespusă generozitate şi cu un cald entuziasm de confratele său, Dl. George Anca, Director General al Bibliotecii Centrale Pedagogice "I.C. Petrescu". Acesta a acceptat ca instituţia  condusă de el să tipărească prima şi a doua scriere ale subsemnatului, deduse din existenţa chinuită a romancierului numit. Biblioteca Centrală Pedagogică "I.C.Petrescu" este astfel cel dintâi for din ţară ce aniversează acest an de mare însemnătate. Mai mult decât atât, acelaşi indianist a îmbrăţişat, în spiritul unei responsabilităţi vrednice de conducerea acestei Biblioteci, cu o destinaţie atât de deosebită, ideea Editurii Ramida - condusă de autor - de a se publica o colecţie de nuvele şi romane scurte biografice, în care se înscriu cele două lucrări menţionate, menită să facă scriitorii români mai cunoscuţi şi mai iubiţi. Drept care, i-a oferit iniţiatorului ei şansa de a scoate un prim tiraj bibliofilic al fiecărei apariţii noi, răspândit în cea mai mare parte de Bibliotecă însăşi, şi a propus ca ritmul editării să fie de o carte pe trimestru. Este uşor de închipuit recunoştinţa pe care i-o poartă autorul editor, cu atât mai mult cu cât epoca noastră este una deloc propice actelor gratuite de cultură  majoră.
Autorul este dator să mai adauge ceva: dacă nu-l întâlnea la momentul oportun pe Dl. George Anca, nu este câtuşi de puţin sigur că şi-ar mai fi găsit curajul de a-şi continua munca de pionierat cultural la care s-a angajat după Revoluţia din 1989.

*
În ceea ce priveşte structura mai puţin aşteptată a povestirii ce urmează, o vom lămuri citând următoarele cuvinte ale lui Liviu Rebreanu, ce explică romanul Adam şi Eva: "Acolo trec peste viaţa de toate zilele, zugrăvesc chipul de a ne dezlega de trup, e o zbuciumare sufletească pe care am trăit-o intens şi care mi-e apropiată...". El se referă la puternica influenţă a gândirii teosofice decelabile în romanul său; pe ea ne-am sprijinit înscrierea prezentei naraţiuni în teritoriul fantasticului psihologic. Cititorul va regăsi pe buzele personajelor numeroase fraze preluate din însemnările zilnice, corespondenţa, notele şi interviurile lui Liviu Rebreanu, păstrate ca atare pentru respectarea autenticului. Documentele epocii istorice, folosite în acelaşi fel în text, ne-au fost puse  la dispoziţie cu amabilitate  de posesorul lor, Dl. Ion Diaconescu, Prim Vice-Preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, din arhiva Domniei Sale făcând ele parte, şi căruia îi arătăm pe această cale cât de îndatoraţi îi suntem  pentru necontenit atenta generozitate cu care ne înconjoară şi ne sprijină activitatea .

Mihai Rádulescu

[ sus ]  [ inainte ]