Când m-am dumirit ce se întâmplase cu mine (am ieşit cu el de la cinematograful Republica, am coborât de-a lungul bulevardului până la Lacto-vegetarianul din colţ, am traversat strada pe verde, cu o mulţime de inşi, am mers în josul bulevardului pe vizavi, până la staţia lui 34, am aşteptat autobuzul, ne-am suit, a luat el bilete, ne-am strecurat printre ceilalţi, am schimbat câteva vorbe şi, în dreptul bisericii Sfântul Gheorghe, el s-a sprijinit cu obrăznicie de doamna din faţă, s-a lăsat cu tot trupul peste ea, o glumă de licean - gândeam -  , ea l-a fixat, l-a împins, eu m-am tras puţin mai la o parte, el s-a înfipt cu toată greutatea pe altcineva, l-au îmbrâncit, cât se putea în înghesuiala aia, au ţipat la el până şi-au dat seama că era mort - făcea pe prostul, ziceam - , l-au coborât, puteam să mă prefac că nu-l cunosc, că nu fusesem cu el la cinema, puteam merge mai departe cu autobuzul, să-i las să se ocupe de el pe cei dornici de senzaţii tari, dar nu ştiu ce m-a năpădit că m-am pomenit cu el întins pe pavaj, mângâindu-i fruntea, strigându-l Kiki, aşa cum îi spuneau colegii, eu îl numeam: Mironescule, că nu eram prietenă cu el, mersesem la cinema împreună pentru că eu căutam un bilet în plus şi el avea unul de vânzare), ne-au luat cu o maşină, ne-au dus la un spital, s-a constatat decesul, m-am pomenit la procuratură, am dat o declaraţie, fără nici o pregătire, a trebuit să-i explic mamei mele, care fusese chemată la procuratură, că am fost împreună la cinematograf şi că a avut un atac de cord în maşină şi că nici nu-l cunoşteam bine, că fusesem colegi în clasele paralele şi că n-ar fi trebuit să mă privească îngrozită, că nu murise de dragul meu, că o fi avut iubita lui, că nici mie nu-mi plăcuse şi nu se gândise vreodată să mă curteze; dar mama era îngrozită de mine şi de gândul că aş putea rămâne nebună; mama lui mi-a căzut în braţe şi plângând în hohote mă săruta pe ambii obraji, căutând urmele buzelor fiului ei şi mă punea să-i repet întruna cum am stat alături la cinematograf, mă tot iscodea dacă m-a ţinut de mână, nu voia să creadă că mesteca chewing-gum şi privea ecranul în loc să se uite la mine. Mi se făcuse o greaţă cumplită, doctorul întrebându-mă dacă fusesem la Mironescu acasă înainte de film şi dacă nu cumva îl extenuasem... colegele m-au iscodit dacă era sigur că murise de inimă şi nu cumva a luat cianură... mama vorbea la telefon cu profesori şi cu prietene de-ale ei şi de-ale mele... eu coboram, în dreapta lui pe bulevard, până la Lacto-vegetarianul de la colţ... una dintre colege se apropie de mine, se lăsă cu toată greutatea pe doamna din faţă şi ne-au suit într-o maşină mică a Salvării... procurorul încă zâmbea şiret, spunând: "Las' că vă ştiu eu pe mironosiţele astea"... mama lui îmi udase obrajii de atâtea săruturi şi eu eram aplecată asupra capului de pe pavaj şi îi mângâiam fruntea... el nu se grăbise niciodată să mă curteze dar, acum, pricep că numai pe Mironescu l-am iubit, numai pe el, dintotdeauna...

[ inapoi ]  [ sus ]  [ inainte ]