Tags

Related Posts

Share This

PRINTRE GRATII

MIHAI RADULESCU

             *  

Printre gratii  

CHEMARE

(pentru Eugenia Dragomirescu, marea actrita care si-a curmat viata inainte de vreme)

Ce trist sarutul lor cand m-au zvarlit

Cu-amare ape-n suflet si pe frunte,

Departe de-orice treapta, orice punte,

Ce trist sarutul lor cand m-au voit.

Ce trist sarutul tau ca nu cuprinde

Singuratatea mea si neputinta.

Ma doare mana moale si dorinta.

Sa ma desmierzi tacut ca din oglinde,

Si mangaierea luntre sa se-ntample,

Privirea verde panza sa imi fie

Spre tarmul, care tarm, o cine-l stie,

Si cine-mi stie visul de sub tample?

3 XII 60; la o luna dupa eliberare.

Coarne

 

(lui Vasile Zvancescu)

 

 

De-atata pace adormise

Un tren pe sine-ndepartate

Si constelatia ce se-mparte

In roti si osie si vise.

O vaca alba pe toloaca

Porni sa legiuiasca lumea

Si se opri cu noaptea-n culme

Parand la coarne ca se roaga.

Copitele ei prinse-n glie

Intepenisera de roua.

Un muget pur ca dintr-o orga

Aluneca pe vesnicie.

11 VII 56 Costana. Poetul si istoricul filosofiei Vasile Zvancescu, originar din satul bucovinean numit, eu fiind arestat pe 4 noiembrie 1956, mi-a fost un indelung suferitor martor al apararii

 

 

COSMAR

– Trec ape tulburi

cu copaci smulsi,

cu dobitoace moarte,

umflate sa plezneasca,

trec ape tulburi,

cenusii, vinetii,

brune cu spume,

vin ape grele,

tot curge puhoiul neincetat,

surpa maluri, case,

suge vite si porci din departari,

suge cerurile, vanturile, zArile,

macina, zdrobeste, farma,

fata pamantului scurma,

zdrumica, terfeleste,

ucide, ucide, ucide…

– Astfel de vise inseamna ‘puscarie’…

– Omule, dar in temnita ma aflu.

Care alta puscarie-mi vesteste visul?

Tu talmacesti toate drept ‘gherla’!

– Ce altceva mai astepti?

– Ca bine zici. Ce altceva?

FEMEIA DE PE BALTA

(lui Feiu Mandru)

Femeia de pe balta cat cuprinde

Din patima ce-a rascolit sub tei

Cu mladierea cantecului ei

Ce-n departari se stinge si se-aprinde?

O caut diminetile pe dig,

Cu sufletul uscat, cu mintea leoarca.

O istovire lanceda ma-ncearca.

Ma-nalt, privesc adanc, ascult si strig

Spre orizonturile-ncetosate

Din cari ecoul cantului razbate:

“Eu te iubesc, femeie, ma auzi?”

Dar ceata se roteste mai aproape.

Se-ncheaga galbena ca o privire

De broasca. Se destrama fara stire.

Vad cerul inecandu-se in ape.

VIII 59 Salcia

GIUVAERUL

I-atarna picioarele in bocancii fara siret,

peste marginea patului metalic

deasupra coridorului de pe mijloc.

Si-a varat ciolanele printre zabrelele de fier.

Si-a legat in jurul inelarului stang doi centimetri de carpa rosie.

Pe unde o fi gasit comoara asta?

Priveste, indragostit, rubinul.

Sta asa, pierdut de zile intregi.

Daca-l strigi, zambeste (jenat ca n-are timp de tine).

O clipa ti-a daruit-o,

apoi coboara iarasi cautaturile

spre cuibul cu minuni

de pe degetul jegos.

INVOCARE

Tu, delta, ultima escala

In care pene zburatoare

Coboara nava tropicala

S-o-nchine zeitatii soare.

Vazduhuri, stufuri, zari sarate,

Ostroave de singuratate,

Cu solduri moi, petala plina

Si pietre grele de lumina!

Revers deplin (sanctificat

De pasari care ard in raza)

Al veacului insangerat,

Tu delta, -asupra-ne vegheaza.

1959 Luciu-Giurgeni

ISTORIE

In orice bob de carne alt rasad.

Imi pare cerul greu si-atat de-aproape.

Sunt scorbura. Pe langa mine ape

Invarte raul, leganate-n vad.

Privesc in jur, ca printre ploi marunte.

Nimic nu vad. Niciuna nu ascult.

Si parca nu-s de-acum. Am fost demult

Intunecata pestera-ntr-un munte.

Si sunt trecutul insemnat pe umeri.

Sunt orele ce nu poti sa le numeri.

Sunt asteptarea urnei. Si-n privire

Sunt punctul negru, semnul de-ntrebare.

Dar eu mai sunt si pentru paine sare.

Sunt viitor. Sunt adevar. Sunt mire.

28 XI 60 la 14 zile dupa eliberare

LIPOVENII

(Bunicii mele, Stana)

Din lipoveni cu sufletele suie

Ca ierburile stepei viscolite,

Din om in om, spre mine insumi, suie

Carutele pierdute printre vite.

Au scris pe cer cu brate de huluba,

In glod cu pasii turmelor au scris,

In inimi, pe sub fiecare suba,

Bolborosiri de ruga si vascris.

Dar, peste ani, ca fumul de tutun,

Rotirile de roti raman in urma.

Doar frunze fluierate-n dinti mai spun

Bejenia ce si in duh se curma.

VIII 58 Salcia

MA UIT LA EL CUM MA PRIVESTE

Fata-i de ceara cum balteste prin ochii tepeni

Simt c-o sa ma patrunda cu friguri si cu dardaieli.

Se uita prin mine. Ce vede? Creierul meu ametit?

Sau ce, saracia, mai ascund afund de ancheta?

Si daca se va strecura in gandul meu

Si va ramane acolo?

Si daca-si va face salas in mine, otrava asta de capitan?

Si daca devine eu, iar eu nu mai sunt decat el?

MASURA VIETII

S-au straduit stramosii sa ne-mparta

Trairea-n veacuri, ani si saptamani.

Meticulozitate de batrani

Si sclifoseli de stiutori de carte.

Eu una stiu: ca viata este hohot

De ras racnit din piept si din rarunchi!

Si n-o masori cu cruce, nici cu clopot

Si n-o masori, pe drept, nici in genunchi!

1960 dupa eliberare.

PESTE DISPERARI

De chemi din morti – ca dupa carte – un sinucis

In palma lui uscata-or tace sterpe zaruri.

De ce nu esti facut pe seama celor daruri

Ce sa-ti deschida tie-un cer la toti inchis?

Nu simti, bogata in miresme cum un stog

Iti trage trupul catre zarea-arzanda-a portii

Nebuna carnurilor iuti – primeste sortii

Zvarliti de ea pe-un colt de noapte sarantoc.

Dar aibi in valurile voastre loc de port

Pazind cel cimitir al viselor pierdute:

Intins pe toate disperarile prea mute

Sta cerul larg deschis precum un ochi de mort.

POVESTE

Franturi din noaptea mea si mucigai de lene

Prin mintea aburita cumpaneau alene.

Pepelea tot mai suradea din floarea firii.

Ciacara Sanziana,-n geana povestirii

Pierea prin fum de doruri drese cu dulceata.

Si se-nvaleau pitici in aripe de ceata

Cand adormeam. Acum, doar fumul de tigara,

Un caine sau femeie ratacind pe-afara

Si o cismea de prin vecini curgand, curgand…

20 VIII 1956 cu doua luni jumatate inainte de arestare

REINTALNIRE

Tulburatoare-s ceasurile-n care

Orbit m-as narui ca-ntr-un sarut,

Cand simt ca rupt de varsta viitoare

Respira-adolescentul, din trecut.

Privirea lui sta sorii sa-mi rastoarne,

Cu mana sterge-orizontu-ntreg,

Neimplinit in duh si nici in carne

Salbatic cere-acum sa-l inteleg.

Si nimeni nu e, nimeni, sa priceapa

Aleanul unui mort ce-a inviat –

Sarut istovitor cum curge-o apa

Pe-un ses cu ierburi arse ce se zbat.

31 III 63

REINTOARCERE

La coapsa grea de hrana si de vise

Ma reintorc s-adulmec iar spre stele

Cu fruntea cea dintai. Nu-n cafenele,

Nici in rachiu nu caut paradise.

Din coapsa plamadirii pana azi

Ce mi-a ramas din timpul destramat?

O pulbere de vorbe si-un cascat

Ce-l spanzur intre zori si amiazi.

N-am stiut sa fac decat o umbra-n spate

Si versuri fara de insemnatate.

Dar vreau ca sa cobor iar in fantana,

Sa cat cu ochii-aceluia ce-am fost

Oricare vis mi-ar fi mai la-ndemana

Si sa-i cersesc: “Nu poti sa-mi dai de rost?”

21 XII 60 Scrisa, la 17 zile de la eliberare, ca varianta a urmatoarelor versuri, cele dintai gandite in timpul anchetei la Interne, ce mi se pareau nepublicabile:

Eu, p… ma-si, nu mai am decat

Nevoile si blidul cu fiertura,

Ocaua de zabrele si urat,

Iar pe colea un junghi la-ncheietura.

Afara, iarba tremura-n lumina [Afara, fruntea ierbii sta-n lumina].

Eu, dracu’ stie, parca-s la aman:

Din cand in cand mai tun cate-o b…

S-o spanzur intre ora si tavan.

XI 1956

Sonete

amintirii actorului sonetist Ion Omescu,

pilda de ravna in a-si muta, dupa greutatea vremurilor, darul dobandit de la Dumnezeu

de pe un umar pe celalalt,

sufletul sensibil ce a suferit pana la curmarea vietii de neputinta de a-si supravietui

Senin te-am vrut sonetul meu de gala

Dar mi-au crescut in jur straine schele.

Urc anevoie rima printre ele

Si ritmul nu mai prinde tencuiala.

Ma prabusesc cu dorurile mele

In haul calimarii cu cerneala.

Patruns de indarjire si sfiala

Ma-ncumet iar, pe scandura, spre stele.

Mereu departe si mereu aproape;

Sunt numai strigat si sunt numai sete…

Dar scap in gol mistriile-pleoape,

Se deslipeste versul din perete,

Se naruiesc claditele sonete.

In patru strofe inima nu-ncape.

1957 Jilava

TEI

Ne-au cerut de la catedre

Sa uitam de arbori – ieri,

Coborand in poliedre

Vis de cincisprezece veri.

Tei ca doamne profesoare,

Parfumati, timizi si vechi,

Tremurandu-si frunza-n soare,

Soapte picura-n urechi.

Iara vorba, ca o scama,

Printre pagine o pierzi,

Cand din ram de tei te cheama

Subtioara frunzei verzi.

1957 Periprava

TIGANCA

– cu Marie Laurencin in dialog necurmat –

Martorului apararii mele, Vasile Zvancescu;

din prietenie si-a pierdut tineretile

Tiganca fara nume tot mai vii

Pe treapta-n amurgirile tarzii

Sa stai la umbra catedralei verzi

Printre-ale carei marmure te pierzi,

In targul cu-unduiosi negutatori

Ce ne-au zambit pe-ascuns de-atatea ori?

Muscam zamoase mere si fumam.

Spuneai din carti si dintr-un ciob de geam

Minciuni cu traista, sa uitam plecarea.

Umpleai cu puf de papadie zarea

Si-l adunai apoi pe tot in san,

Scuipand crucis pe el, ca sa raman.

Tiganca mea cu brate de rachita,

Sta frunza toamnelor imbatranita,

Copaci mari plang cu asprele rasine,

Si dorul meu, si dorul tau din mine.

1956 Ministerul de Interne, in ancheta

TOAMNA VARSTEI 25

 

Izbesc castane cu piciorul.

Stupid: ca sa-mi mai treaca dorul.

E strada plina de suspine

Ce cad din mine.

S-au copt in toamna asta roade

Ca niciodata. Rodul cade.

Dau cu picioru-n el, hain:

Intr-un suspin.

S-au copt in noaptea asta stele

Ca-n nici o noapte: vii si grele.

Lovesc cu pumnul strans in cer.

Ma simt cum pier.

19 X 61 aproape de aniversarea unui an de la eliberare