Data publicării pe site: 25.06.2007



MAICA TEODOSIA - PIESE DE TEATRU
- inedite -
  
VESTEA CEA MARE

Mister în trei acte şi prolog, în versuri

Persoanele: Sf. Arhanghel Gavriil
Maica Domnului
Arhiereul Zaharia
Preotul Ţodoc
Bătrânul Iosif
O bătrânică a templului
Prolog:
Sunt Gavriil, mesagerul
Pe care-l trimite Cerul
Jos, în Lumea pământească
Oamenilor să vestească
Sfaturile ce îi place
Sfintei Treimi a le face.

Iată că noi toţi privim
Cu sârg spre Ierusalim
Acolo în Templul mare
Creşte-o prea aleasă Floare
Sfântă şi nevinovată
Şi cu totul nepătată.

E Fiica lui Ioachim
Despre Care bine ştim
Că-I aleasă din vecie
Maică lui Hristos să-I fie.

S-a născut printr-o minune
Şi solia vestei bune
Mie-mi fu încredinţată
De Treimea închinată.

Când apoi ai Ei părinţi
Dup-a lor făgăduinţi
Au adus-O-n Templul sfânt
Cum nu-i altul pe Pământ
În sfinţenie să crească
Şi Domnului să-I slujească.

Mi-a fost mie-ncredinţată
Fecioara nevinovată,
I-am dus Pâine îngerească
Însoţind-O să citească
Şi până astăzi I-am fost
Paznic bun şi cu mult rost.

Vremea a trecut în zbor
Şi am aşteptat cu dor
Ca Fecioara-n ani să crească
Menirea să şi-o-mplinească
Pe Cuvântul Sfânt să-L nască.

După legea curăţiei
Nu-I îngăduit Mariei
În Templu să mai trăiască:
Trebuie să-l părăsească.
Însă unde se va duce?
Încotro o s-o apuce?
Căci părinţii I-au murit;

Cât despre căsătorit
Nu vrea să se înjosească
Unui om să îi slujească,
După ce a fost aleasă
Să stea într-a Domnului casă.

Însă dacă zămisleşte
Pe Iisus, dumnezeieşte
Şi a lumii gură rea
Ar porni ocări spre Ea
Ar omorî-O norodul.
Să vedeţi acum şi modul
În care Domnul cel Sfânt
Rânduieşte pe Pământ
Ca Fecioara să Îşi ţie
Prea cinstita feciorie
Şi să nască ne-ntinat
Pe Cuvântul întrupat.

ACTUL I
Interiorul curţii templului.
Decorul: o strană înaltă şi un scaun obişnuit.
Arhiereul Zaharia stă gânditor în strană. Din când în când îşi mângâie barba.
Scena I-a
Intră Ţodoc.
Ţodoc:
Pacea Domnului să fie,
Peste tine Zaharie!
Zaharia:
Bine ai venit Ţodoc,
Te-am chemat la sfat,
Ia loc!
Ţodoc, se aşează:
Ce problemă-i pe tapet?
Zaharia:
Maria din Nazareth.
Bine ştii că Domnul Sfânt
Ne-a trimis în vis cuvânt
S-O încredinţez spre pază
Unui om cu mintea trează,
Unui bătrân cuvios
Potolit şi credincios
Care nu bărbat să-I fie
Ci paznic în feciorie.
Toate semnele arată
Că-i vremea apropiată
Ca Mesia să se nască
Pe noi să ne mântuiască.
Ţodoc:
Şi tu crezi cum că Maria
Îl va naşte pe Mesia?
Zaharia:
Ştiu şi eu? Asta se poate!
Fiindcă Dânsa e în toate
Sfântă şi nevinovată
Şi cu inima curată.
Sufletul Îi este plin
De miresme, ca un crin!
Ţodoc:
Oare tu acum ce crezi,
Cui ai s-O încredinţezi?
Zaharia:
Lui Iosif, un biet lemnar,
I-a dat Domnul acest har
Pe Fecioara s-O păzească
Şi cu dor s-O îngrijească.
Ţodoc:
Voia Domnului să fie
Împlinită în vecie!
Zaharia:
Te-am chemat ca mărturie
Să fii faţă când Fecioara
Îi va fi încredinţată
Lui Iosif, ca unui tată.

Scena a II-a
Intră Fecioara însoţită de o bătrână care o ţine de mână. Bătrâna face o plecăciune în faţa arhiereului:
Bătrâna:
Prea cinstite Arhiereu,
Am venit acum şi eu
Martoră să-I fiu Mariei
În privinţa curăţiei
Azi, când noi O dăm în pază
Lui Iosif, un om de vază.
Fecioara:
Astăzi când Eu părăsesc
Lăcaşul dumnezeiesc
Unde am fost preafericită
Şi de orice griji scutită,
Îţi aduc mulţumiri ţie
Prea cinstite Zaharie!
Căci Mi-ai fost ca un părinte
În lăcaşurile sfinte,
Şi acuma la plecare
Tu, cu osârdie mare
Mă încredinţezi pe Mine
Unui bătrân, om de bine
Ca să pot să Mă păzesc
De orişice gând lumesc,
Şi curată Să rămân
Lângă un bărbat bătrân.

Scena a III-a
Intră Iosif.
Zaharia, ridicându-se în picioare:
Iosife, precum şi ştii
Te-am chemat aici să vii
Să-ţi încredinţăm "comoara"
Care-I Maria Fecioara.
E frumoasă şi cuminte
Şi-a crescut în cele sfinte
Şi doreşte ne-ntinată
Să rămână viaţa toată.
Iosif:
Prea cinstite Arhiereu
Mă bucur că Dumnezeu
M-a ales tocmai pe mine
Să slujesc voii divine.
(O ia pe Maria de mână).
Iosif:
Fecioară, nu-Ţi fie teamă
Îţi voi fi de bună seamă
Paznic bun al curăţiei
Sub forma căsătoriei.
Şi venind în casa mea
Mai departe vei putea
Rânduiala să-Ţi păzeşti
Şi Domnului să-I slujeşti.
Maria:
Facă Cerul ce va vrea
Şi cu Mine roaba Sa!
Iată, Eu acum primesc
Cu tine să Mă-nsoţesc,
Însă nu spre desfătare
Ci spre multă înfrânare.
Zaharia:  (le uneşte mâinile)
Acum sunteţi logodiţi
Şi curaţi să vă păziţi
Dar în ochii lumii rele,
Ce se ţine cu bârfele
Să păreţi cu adevărat
O femeie şi-un bărbat
Precum celor mulţi le place.
Şi acum plecaţi în pace!
Iosif:
Rămâneţi şi voi cu bine
Şi s-aveţi zile senine!
Tabloul final al acestei scene: Iosif şi Prea Sfânta Fecioară, încadraţi de Ţodoc şi de bătrână, în faţa Arhiereului.

ACTUL II
În casa lui Iosif.
La început, Fecioara stă şi lucrează cu mâna (de preferinţă răsuceşte sau deapănă cu vârtelniţa).
Intră Iosif.

Scena I-a
Iosif:
Marie, mă duc în sat
Să-mi caut lemn mai uscat;
Am, da-i verde şi nu pot
Mai nimic din el să scot.
(Îşi ia pălăria şi toiagul).
Eu mă duc, te las cu bine!
Maria:
Pacea Domnului cu tine!
Iosif iese.

Scena a II-a
Maria (singură, lucrând):

Când eram în templul sfânt

Am citit Eu un cuvânt
La Isaia - prooroc
Unde zice într-un loc:
"Că o Fecioară va naşte,
Şi bărbat nu va cunoaşte".
(Tace o clipă).
Doamne, cât aş mai dori
Să O pot măcar sluji:
Să-I spăl sfintele picioare,
Să-I fac eu şi de mâncare,
Sau măcar să văd o dată
Faţa Ei cea luminată!
(Intră Arhanghelul Gavriil, dar Ea nu-l vede).
Maria:
Doamne, lumea-i cufundată
Într-o beznă întunecată
Slujind idolilor morţi,
Ea nu are defel sorţi
Ca să fie mântuită
Şi în Har iarăşi primită.
(Lasă lucrul şi îngenunchează).
Maria:
Doamne, Eu Te rog cu dor
Trimite Mântuitor
Ca lumea să nu mai piară
Şi să aibă viaţă iară!
Adam şi Eva să iasă
Dintr-a morţii neagră casă,
Raiul iar să se deschidă
Soarele să ne surâdă!
(Arhanghelul vine în faţa Ei şi-I face o plecăciune adâncă).

Scena a III-a
Gavriil:
Bucură-Te Fericită,
Cu mari Haruri dăruită,
Îţi aduc o Sfântă Veste
Că Domnul cu Tine Este!
Maria:
Asta oare ce să fie?
Vreo ispitire, vai Mie!
Ştiu că şi diavolul poate
Să ia chipuri luminate.
Gavriil:
Nu Te teme, o, Marie!
Veste bună Ţi-aduc Ţie
Că vei zămisli curat
Şi vei naşte ne-ntinat.
Maria:
Asta cum are să fie?
Eu trăiesc în curăţie,
Trupul Mi-e neîntinat
Şi nici nu ştiu de bărbat!
Gavriil:
A Duhului Sfânt venire
Şi a Tatălui umbrire
Îţi vor da Fecioară, Ţie
Să naşti Fiu în curăţie!

De aceea Fiul Tău

Va fi Om şi Dumnezeu.
Tatăl Îi va dărui
Peste Lume a domni
Şi a Lui Împărăţie
Va dăinui în Vecie!
Maria (Îşi pleacă capul):
Roaba Domnului Eu sunt
Fie după al tău Cuvânt!
Gavriil iese.

ACTUL III    

Scena I-a
Iosif stă gânditor pe o buturugă. Intră preotul Ţodoc.
Ţodoc:
De ce oare m-ai chemat
Prea alesule bărbat?
Iosif:
Ah, e greu de lămurit,
Însă iată ce-am păţit:
Că acea Fecioară care
Mi s-a dat cu-ncredinţare
S-O păzesc nevinovată
Mi s-a dovedit pătată.
Ţodoc:
Asta nu poate să fie
Decât doar ispită vie!
Nu văd cine-ar fi pătat-O
Dacă tu ai respectat-O.
Iosif:
Ea a fost trei luni plecată
Şi poate pe drum odată.
Am întrebat-O mereu
Dar Ea oftează din greu
Şi nu spune un cuvânt
Tare nelămurit sunt!
Ţodoc:
Ei lasă, poate să-ţi fie
Spre nespusă bucurie!
Iosif:
Însă eu ce să mă fac?
Gura lumii cum s-o-mpac?
Ţodoc:
Ce să fac? Nu pot să-ţi spun
Acum, nici un cuvânt bun.
Deci mă duc acum acasă.
Ţodoc iese însoţit de Iosif până în prag. 

Scena a II-a
Iosif:
Vai, ce faptă ruşinoasă!
(Îşi frânge mâinile).
Cel mai bun lucru ar fi
Să ne putem despărţi.
Însă Dânsa nu mai are
Nici cămin, nici loc în care
Frumosu-I Cap să şi-L plece
Când va fi de-aici să plece.
(Stă gânditor).
Iosif, cu hotărâre:
Am s-O las şi voi pleca
Departe din casa mea.
Ca bărbat mi-e mai uşor
Să mă-nstrăinez de zor.
Pauză.
Apare Arhanghelul, Iosif îngenunche.

Scena a III-a
Gavriil:
Nu, Iosife, n-ai să pleci

Căci s-a hotărât din veci

Că logodnica-ţi curată
Va fi binecuvântată,
Căci Ea a zămislit neîntinată
Pe al Tatălui Cuvânt
De la Duhul cel Prea Sfânt!
Deci, să nu te temi, să stai
Şi un adăpost să-I dai
Căci Ea este cu temei
Cea mai Sfântă între femei!
Gavriil pleacă.

Scena a IV-a
Intră Maria şi văzând bucuria din ochii lui Iosif, îngenunchează lângă el.
Iosif:
O, cât sunt de fericit
Că am fost învrednicit
Marie să Te păzesc,
Tu, Lăcaş dumnezeiesc,
Nici nu ştiu în ce cuvinte
Darurile cele sfinte
Le voi proslăvi de-ajuns
Fiul Domnului Cel Uns
Este  aici,  între noi
Unindu-ne pe - amândoi.
Tu, ce eşti Comoară mare
Şi nu ai asemănare,
Fii în veci blagoslovită
Căci cu mine logodită,
Vei putea Tu mai târziu
Să porţi în braţe
Pe al Domnului Fiu!

 
NOAPTEA DE CRĂCIUN
(Mister în două acte)  
Persoanele:
Bunica........sora Antiţa Nanu
Janett - nepoata ei..Gheorghe Janett

Îngerul I......sora Finica Nanu

Îngerul II......sora Ecaterina Selim
O voce în culise....sora Nina Arăpan
Scena reprezintă o cameră în casa bunicii

ACTUL I
Tabloul I
La ridicarea cortinei, bunica - îmbrăcată în capot lung, aranjează nişte pungi într-un coşuleţ.
La intrarea Janettei, bunica doseşte coşuleţul. Este îmbrăcată în palton, pe care îl dezbracă şi-l depune în garderobă. Rămâne în uniformă de şcolăriţă.

Scena I
Janett:   Sărut-mâna, bunicuţo!.
Bunica: Bine ai venit drăguţo!
Janett:   Vai, că tare-i frig afară
Şi-i senin în astă seară!
Bunica: Dar la şcoală ce-ai făcut?
Janett:   Păi prea bine n-am ştiut:
M-antrebat la Naturale
De stamine şi petale.
Îşi rânduieşte cărţile pe masă şi îşi face lecţiile (pauză).

Bunica:
Doamne, ce frumos era
În copilăria mea
De Sfintele Sărbători,
Ne veneau colindători
Şi cântau cu glas duios
Despre Pruncul Luminos!
Şi Părintele venea,
Toată casa o sfinţea
Şi umbla din casă-n casă
Cu icoana prea frumoasă,
Şi era o bucurie
Care n-are să mai fie.
Uite, tu nu poţi să ai
Bucuria ca din Rai,
Şi nu crezi că-n astă seară
Sfântul Prunc se naşte iară.
Janett:
Taci bunico, ce vorbeşti
Astea toate sunt poveşti!
Noi am învăţat curat
Că Christos n-a existat,
Astea toate-s născociri
Aiureli şi năluciri
Că pe-atunci bietul popor
Era tot neştiutor,
Iar boierii, uite-aşa
Ca să-l poată exploata,
Născocit-au pe Iisus.
Dânsul cică le-ar fi spus
Robilor nedreptăţiţi,
Că o să fie răsplătiţi,
Zacă, tac şi rabdă toate:
Exploatare, nedreptate.
Deci tot basmul despre Cer
Născocit e de boier!
Bunica:
Ştiu că azi aşa gândiţi,
Tare vă mai rătăciţi      
Căci sunt mulţi ce cred aşa.
Pentru mine adevereşte
Că, cuvântul se-mplineşte,
Cele ce s-au proorocit
Despre vremea ce-a sosit,
Astăzi toate se-mplinesc
Şi prea mult se-adeveresc.
Tu nu vrei să crezi nimica,
Dar Măicuţa Veronica
Cea de Domnul Sfânt aleasă
În Lume a fost trimeasă
Ca să-L propovăduiască
Şi ca să adeverească
Mila Lui cea negrăită
Spre făptura cea greşită!
Eu am fost la Mănăstire
Şi păstrez în amintire
Toate sfintele cuvinte
Ce s-au spus mai dinainte
De duhul ce-l proorocesc
Care astăzi se-mplinesc!
Janett:
Păi matale te ţii scai
Şi tot înainte-mi dai
Cu sfintele proorociri;
Astea toate sunt prostii.
Bunica:
Vai, Janett, cât mă mâhneşti!
Cum de tu nu te gândeşti
Că azi e seara de Ajun
Iar tăticul tău cel bun
E lipsit de libertate,
Să se bucure nu poate!
Şi de marea Sărbătoare
El, poate nici pâine n-are.
Janett:
Ei, şi dacă mă gândesc
Pot ceva să-i folosesc?
Bunica:
Dac-ai vrea să te smereşti,
Ai putea să-l foloseşti!
Uite, hai să-ngenunchem
Şi pe Domnul să-L rugăm
Să ne dea o bucurie
Şi tăticul tău să vie,
Ca să prăznuim frumos
De Naşterea lui Christos.
Janett:
Eu, bunico, zic aşa:
Ne putem noi tot ruga,
Dumnezeu e închipuire
N-are văz, nici auzire.
Ci te rog mult pe mata
Nu mă mai tot supăra,
Că am lecţii de făcut
Destul capul mi-am bătut.
Bunica (cu blândeţe):
Draga bunicuţei, bine
Nu vrei să mă crezi pe mine
Dar eu nu sunt supărată,
Ai să înţelegi şi tu odată.

Tabloul II
Janett învaţă; bunica scoate o Sf.Scriptură şi Ceaslovul şi se aşează în genunchi şi se roagă, face din când în când închinăciuni şi metanii aparte.

Scena a II-a
Janett închide cartea şi o pune deoparte:
Ce problemă încâlcită
Tare mai sunt obosită!
Să mă culc, că e târziu
Mâine dimineaţă scriu.
Eu mă culc, bunico dragă
Mi-e un somn, de nu-i de şagă!
Bunica:
Bine, culcă-te, dar vezi
Haina să nu o şifonezi.
Noapte bună, puişor!

Tabloul III
Janett doarme în pat, bunica stinge slumina şi la candela aprinsă se roagă adâncită în rugăciune. Din când în când face metanii şi închinăciuni.

Bunica:
O, Doamne, Tu, Cel fără de - nceput!
Cel Care în iesle astăzi Te-ai născut
Ascultă rugăciunea roabei Tale
Căci vin la Tine cu nespusă jale.
Tu ştii, Iisus al meu cât Te iubesc
Şi-aş vrea cu toţi ai mei să Îţi slujesc,
Dar astăzi Pruncule Dumnezeiesc
În casa asta singură-Ţi slujesc,
Căci fiul meu iubit e dus departe,
Janett cu-nvăţăturile deşarte
Cu înţelepciunea lumii cea drăcească
Nu poate Ţie, Doamne, să-Ţi slujească!
Ci Tu Iisuse, care-ai poruncit
Să ne iubim aşa cum ne-ai iubit,
Numai Tu singur poţi să înţelegi
Durerea mare a vieţii mele - ntregi.
Când văd că sânge din sângele meu
Astăzi hulesc Numele Tău mereu
Şi nu vor să-Ţi slujească Ţie
De Praznicul Tău sfânt nu vor să ştie.
Cu ale lumii gânduri se dezmierd
Şi astfel sufletele şi le pierd.
Şi eu Te rog cu sfântă îndrăzneală
Să curmi Tu blestemata învoială
Din sufletul copilei mele dragi,
Şi înspre Ceruri mintea să-i atragi!
Fă Doamne o minune şi-i arată
Puterea Ta cu totul minunată
Ca ea să vadă Sfânta Ta Lumină
Şi să-Ţi slujească în dragoste deplină!
Măicuţa Domnului, Tu, care
Eşti proslăvită fără de asemănare
La Fiul Tău Cel Sfânt să mijloceşti
Şi cererea aceasta să-mi plineşti!

ACTUL II

E întuneric, candela arde, bunica şi Janett aud deodată din culise o voce cântând:
În astă noapte iarăşi vii
Prea Sfinte Copilaş,
Şi-acum în orele târzii
Îţi cauţi un sălaş.
Dar tot Pământul cufundat
În moarte şi în somn,
Nu simte că l-a cercetat
Al Îngerilor Domn!
Tu treci străin din loc în loc
Şi-n Lumea ce-ai zidit,
Nu ai nici vatră şi nici foc
Nici pat de odihnit.
Odinioară, cel puţin,
Păstorii Te-au primit,
Dar astăzi Pruncule Divin
De toţi Eşti prigonit.
Şi astăzi nici o iesle n-ai
Într-însa să Te culci,
Şi nici măcar un fir de pai
Nici boi cu ochii dulci.
Doar câte un creştin, arar
În sufletu-i smerit,
Ca unui scump mărgăritar
Locaş Ţi-a pregătit.
Acolo vii cu Cerul Tău
Şi-ntr-însul locuieşti,
Biserică lui Dumnezeu
Tu inima-i sfinţeşti.
Şi cei ce-n taină Te-au primit
Şi nu Te pot uita,
Cu suflet cald şi umilit
Îţi cântă Ţie aşa:
Tu, Cel Ce astăzi Te-ai născut
Din sânul Prea curat
Cuvinte fără de-nceput
În veci fii lăudat!
Rămâi în noi Iisuse blând,
Cu Cetele cereşti
Strigăm la Tine toţi, cerând:
Să nu ne părăseşti!

Scena a III-a
Intră Îngerul 1 cu ieslea în care este culcat Pruncul. Îngerul 2, cu bradul aprins.
Îngerul 1:
În noaptea asta clară şi geroasă
Cu Pruncul am umblat din casă-n casă
Dar vai, abia ici-colo în oraş
I S-a pregătit Pruncuţului sălaş,
Căci mai în toate casele, creştinii
Uitat-au azi de Praznicul Luminii
Şi-şi văd de treburile lor lumeşti
Şi grijă n-au de cele sufleteşti.

Îngerul 2:
Dar vezi, bătrâna asta de colea
Cu sufletul şi părul ca de nea
Pe Pruncul Sfânt cu dor L-a aşteptat
Şi ca să-i vie-n casă s-a rugat!

Îngerul 1:
Şi a venit Pruncuţul Cel Ceresc
Sfinţind cu Harul Lui Dumnezeiesc
Această casă şi pe cei din ea,
Pe veci cu binecuvântarea Sa.

Îngerul 2:
Şi aşa precum bătrâna s-a rugat
Minunea îndoită s-antâmplat
Odată cu a Pruncului venire,
Un suflet s-a întors din rătăcire.

Bunica (se ridică, stă o clipă uluită, şi zice):
O, Doamne, ce-mi văd ochii păcătoşi:
Aceştia sunt doi Îngeri prea frumoşi!
Şi oare ce-au adus cu ei? O, iată:
E Pruncul Sfânt în ieslea luminată!
Ci scoală-te, copilă, haide vezi
Cu ochii tăi minunea, ca să crezi!
Janett (trezindu-se):
Ce-i, ce-i bunico?
Ce minunţie!
Oare ce ai spus matale, aşa să fie?
Bunica se duce la colţul de icoane, ia tămâia şi aprinde, tămâiază pe Prunc, apoi îngenunche la iesle.
Janett:
Şi eu vreau către Pruncul Sfânt să vin
Şi către El cu dor să mă închin!
O, iartă-mă copilule Iisus
De vorbele ce-aseară Ţi le-am spus,
Dar până azi eu nu Te cunoşteam
Şi în cuvântul sfânt eu nu credeam.
E drept, bunica multe mi-a mai spus
De Tine, Sfinte Pruncule Iisus,
Şi ştiu că Tu eşti blând şi iertător
Cu cei ce lasă drumul pierzător
Şi cei ce vin la Tine umiliţi,
Zicea bunica, că vom fi primiţi.
Şi eu acum la Tine vin, înfrântă
Şi cad la Tine în Noaptea asta Sfântă,
Primeşte-mă ca pe acel tâlhar
Şi-mi dăruieşte Doamne şi un dar:
Adu-mi acasă pe iubitul tată
În Noaptea asta binecuvântată!
Îngerul 1:
Copilă, Pruncul Cel Dumnezeisc
Primeşte pe toţi cei ce se căiesc.
Şi iată, sunt trimis din Cerul Sfânt
Ca să-ţi aduc acest cuvânt:
Tăticul tău cel drag este pe drum
Şi va sosi acasă acum, acum.
Ca-n bucuria cea desăvârşită
Să simţi milostivirea cea negrăită
A Acelui Care-I fără de-nceput
Şi azi, ca acum, în iesle s-a născut!

I
Cerul azi e-ntunecat
Şi Pământul s-a spurcat
O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

II
Vino Tu ca să sfinţeşti
Inimile româneşti
O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

III
Tu cu Maica Ta Să vii
Şi n suflet Te-om primi
O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

IV
Ca păstorii-n Betleem
Către Tine noi cădem
O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

V
În Lume nu ne lăsa
Du-ne colo-n casa Ta
O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

ACATISTUL MAICII TEODOSIA

Condacul 1

Luminată Maică, venim fiecare
Şi purtăm în suflet bucurie mare:
Că avem la Ceruri încă-o rugătoare
Chiar din obştea noastră o mijlocitoare!
Ne e firav glasul, dar rugă fierbinte
Înălţăm din suflet Maicii noastre Sfinte,
Ce întreaga viaţă, lângă cei Aleşi
A muncit supusă şi fără de greş.
Pentru toate - acestea îţi cântăm noi ţie:
Bucură-te Maică Sfântă Teodosie!

Icosul 1

Încă din pruncie te-ai vădit aleasă,
Şi cu sârguinţă haină de mireasă
Ţi-ai ţesut cu lacrimi şi cu aspru chin
Ci ne-ascultă astăzi pe noi ce-ţi grăim:

Bucură-te, floare din Vladimireşti
Bucură-te, steaua cetelor cereşti
Bucură-te, aur galben sfinţitor
Bucură-te, fiica Blândului Păstor
Bucură-te, ceea ce ai pătimit
Bucură-te, iată, slavă ai primit
Bucură-te, sprijin al Măicuţei noastre
Bucură-te, ceea ce ajuţi din astre
Bucură-te, pururi tu iubire vie
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

Condacul al 2-lea

De a lumii slavă nu ai fost pătrunsă
Ţi-ai ţinut comoara pentru Cer ascunsă,
Marea înţelepciune nu ai risipit
Cu râvnă talanţii ţi i-ai înmulţit
Plata ta nu-i dată-n Ceruri nimănuia,
Noi strigăm cu toţii astăzi: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Şi văzând din Ceruri, Maica Prea Curată
Marea ta dorinţă de-a fi nepătată
Ţi-a trimis în cale pe-al Său fiu iubit
Pe studentul Silviu tu ai întâlnit,
V-a legat ca fraţii Harul din Potir
Şi darul copilei cea din Vladimir.
Ţie astăzi Maică smeriţi ne rugăm

Şi privind spre Ceruri, iată ce-ţi cântăm:
Bucură-te, rază caldă de lumină
Bucură-te, ceea ce de dar eşti plină
Bucură-te, focul sfintei bucurii
Bucură-te, fiica dulcei Românii
Bucură-te, a noastră blândă rugătoare
Bucură-te, a Mamei noastre ajutătoare
Bucură-te, floare în Rai răsădită
Bucură-te, ceea ce eşti nelipsită
Bucură-te, rugă în ora cea târzie
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

Condacul al 3-lea

Marea ta ştiinţă ţi-ai vărsat-o toată
În "Grădina Doamnei" unde-ai fost chemată,
Şi curând Măicuţei s-a descoperit
Că eşti fiică bună şi ţi-a dăruit
Îngereasca haină care te-a făcut
Să te-aprinzi mai tare, să munceşti mai mult.
Plata ta nu-i dată-n Ceruri nimănuia
Noi strigăm cu toţii astăzi: Aliluia!

Icosul al 3-lea

N-ai privit la daruri, ci mereu supusă
De iubire sfântă te-ai lăsat pătrunsă
Şi-ai dorit ca obştei să-i fii de-ajutor
Cu neobosita-ţi pană de autor.
Minunate scrieri cu a lor frumuseţe
În ale noastre inimi toate le-ai adus
Că în graiul lui Ştefan, Maică, le-ai tradus.
Pentru toate acestea noi îţi mulţumim
Şi-n aceeaşi limbă iată ce-ţi grăim:

Bucură-te, pană prin care a curs Harul
Bucură-te, ceea ce n-ai ascuns darul
Bucură-te, steaua Limbii Româneşti
Bucură-te, ceea ce ne înţelepţeşti
Bucură-te, perlă albă între fecioare
Bucură-te, în fapte bune lucrătoare
Bucură-te, ceea ce ţi-ai iubit graiul
Bucură-te, soare, luminează-ţi plaiul
Bucură-te, vers de dulce poezie
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

Condacul al 4-lea

Rodnic trece timpul, blânda lucrătoare
N-a pierdut o clipă, ci în fiecare
Cu gândul, cu fapta, cu vorba cea dulce
Ajuta soborul crucea a şi-o duce,
Atât la durere, cât şi-n bucurii
Ea venea cu-n cântec sau cu poezii.
Dulce alinare mi-ai adus şi mie
Bucură-te, pururi Sfântă monahie!

Icosul al 4-lea

Răsunau în soare cântecele tale
Versul tău spre inimi îşi făcuse cale
Căci purta într-însul dorul de frumos
Şi dorinţa sfântă de-a fi cu Hristos!
În vremi de restrişte şi la bucurie
Tu le-ai fost balsamul şi-ţi cântăm noi ţie:

Bucură-te, focul dorului de Cer
Bucură-te, rază de divin mister
Bucură-te, grai de sfântă tâlcuire
Bucură-te, muzică de cântătoare lire
Bucură-te, carte deschisă de Foc
Bucură-te, că-n tine Logosul are loc
Bucură-te, mesageră la Tronul de Lumină
Bucură-te, că Iisus suferinţa îţi alină
Bucură-te-n Ceruri strigă cu tărie
Îngerii Luminii, Maică Teodosie!

Condacul al 5-lea

S-a-nălţat în Ceruri râvna ta cea mare
Pururi neadormită erai rugătoare
Doamnă a Psaltirii, candelă aprinsă
De-ale lumii patimi nu ai fost cuprinsă.
Şi privind din Ceruri, dulcele Iisus
Crucea vredniciei de aur ţi-a pus
Şi-a ales din obşte încă o mireasă,
De călugărie te-ai vădit aleasă.
Slava ta nu fuse dată nimănuia
Ţi-au cântat la Nuntă Îngeri: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Într-o noapte neagră au venit cu arme,
Visul de copilă prea curând să-ţi sfarme.
Scurtă-ţi fuse-n poala Doamnei - bucuria
A sosit străină, lungă - pribegia.
Au tăcut din strană tristele fecioare
Dar tu, din durere, ai cântat mai tare!
Cânt şi eu din suflet, ca o rugăciune
Pentru-a ta iubire care nu apune:

Bucură-te, ceea ce-ai fost lângă Mama
Bucură-te-a marii prigoniri - năframa
Bucură-te, cântec de durere-adâncă
Bucură-te-n vifor neclintită stâncă
Bucură-te, ceea ce-ai plâns frăţiorul
Bucură-te, doină ce alini soborul
Bucură-te-a lumii veşnică pribeagă
Bucură-te, sora tuturor cea dragă
Bucură-te-a noastră scumpă bucurie
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

Condacul al 6-lea

Prin primejdii grele a trecut Măicuţa
La cei fără suflet şi-a aflat căsuţa
Iar scumpul Părinte colo-n puşcărie
Şi-a făcut chemarea mai scumpă să-i fie.
Inima ta largă ţi-ai desprins în trei
Ai fost şi cu obştea, ai fost şi cu ei
Mai mare iubire n-ai dat nimănuia
Pentru acestea, lasă-mă să-ţi cânt: Aliluia!

Icosul al 6-lea

După voia Maicii şi-a Sfântului Mire
Sufletul îţi fuse albă Mănăstire
Şi-au venit sărmane suflete-nsetate
Şi-au sorbit licoarea dragostei curate,
Ţi-au urmat Lumina, Sfântă monahie
Îţi vor cânta veşnic şi cu bucurie:

Bucură-te, floarea cetelor cereşti
Bucură-te, fiică de Vladimireşti
Bucură-te, mama celor însetaţi
Bucură-te, ceea ce i-ai vrut curaţi
Bucură-te, Sfântă povăţuitoare
Bucură-te, celor slabi ajutătoare
Bucură-te, ceea ce-ai păstrat cununa
Bucură-te, rugul ce-ai ars totdeauna
Bucură-te, soare pentru ortodoxie
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

Condacul al 7-lea

După ani de chinuri, stoarsă de putere
Tot credeai cu ardoare într-o reînviere.
Nu-ţi rămase darul tău nerăsplătit
Zorii împlinirii iată s-au ivit.
S-a plătit cu sânge libertarea gliei
Şi-au sunat iar clopotele României.
Te-ai grăbit atuncea să te-ntorci acasă
Lângă surioare, lângă cea Aleasă,
Să îmbraci în cântec iarăşi cetăţuia
De pe Gurgueta, zicând : Aliluia!

Icosul al 7-lea

Erai iar prinţesă - câtă bucurie -
Ce comori cules-ai pentru Veşnicie!
Deşi fără vlagă trupul îţi ajunse
Nu-nceta cântarea dragostei ascunse,
Ci ai scris continuu, până când s-a frânt
Sub povara vieţii chipul de pământ.
Cu recunoştinţă azi îngenunchem
Vieţii tale sfinte slavă aducem:

Bucură-te, floare în Rai răsădită
Bucură-te, ceea ce eşti fericită
Bucură-te, mândră a lui Iisus mireasă
Bucură-te, a ţării perlă prea frumoasă
Bucură-te, cea care n-ai murit
Bucură-te, în cântec trăieşti nesfârşit
Bucură-te, cu mulţimea de Sfinţi slujitoare
Bucură-te, că în Ceruri ne eşti mijlocitoare 
Bucură-te, leagăn de credinţă vie
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

Condacul al 8-lea

După viaţa sfântă moartea-i sărbătoare
Adună de-ndată o mulţime mare:
A venit Alesul, fratele iubit
Cu care împreună la drum ai pornit!
Şi-au sosit şi fiii dragostei ce-ai dat
Şi toţi laolaltă ţie ţi-au cântat.
Plata ta nu-i dată-n Ceruri nimănuia
Îţi striga-vom Maică, pururi: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Moartea nemiloasă, buni şi răi culege
Dar avem cu toţii curând a-nţelege,
Că deşi mormântul e o chezăşie
Eşti prezentă pururi tot aşa de vie
Tot lângă Măicuţa şi lângă sobor
Dă-ne voie Maică să-ţi cântăm în cor:

Bucură-te, ceea ce eşti făr de moarte
Bucură-te, rază ce nu eşti departe
Bucură-te, a Mamei noastre însoţitoare
Bucură-te, a obştei povăţuitoare
Bucură-te, crinul albei feciorii
Bucură-te, pururi lângă noi să fii
Bucură-te, sfântă stea inspiratoare
Bucură-te, în Ceruri pururi rugătoare.
Bucură-te, ceea ce eşti ARMONIE
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

Condacul al 9-lea

N-ai dorit odihna singură - n Lumină
Vrei ca şi în Ceruri să fim tot Grădină,
Te-ai întors în noapte la copiii mici
Să-i înveţi să meargă, să-i creşti, să-i ridici.
Tu eşti pretutindeni de iubire plină
Pregătind Cetatea din Lumea Divină
Pentru mulţumire îţi cântăm noi ţie
Bucură-te a noastră Sfântă Monahie!

Icosul al 9-lea

Prea îngustă-i mintea, nu poate înţelege
Vorbele-i deşarte nu pot să dezlege
Marea de Lumină - taină ce-ai adus
Obştii prin iubirea ruptă din Iisus.
Ca lui Saul ochii ni i-ai desolzit
Şi-n adâncul slavei chipul l-am privit
Cad înlăcrimată, lujer blând şi bun
Şi doar mulţumire, doar atât îţi spun:

Bucură-te, drumul drept spre mântuire
Bucură-te, uşă înspre strălucire
Bucură-te, mare taină neînţeleasă
Bucură-te, ceea ce ai fost aleasă
Bucură-te, soare aprins de-nţelepciune
Bucură-te, ceea ce nicicând n-apune
Bucură-te, a Mamei noastre ajutătoare
Bucură-te, a celor mici ocrotitoare
Bucură-te, sfânt izvor de apă vie
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

Condacul al 10-lea

Darurile multe le-ai împărţit toate
Harul de a scrie curge mai departe.
De a ta povaţă în taină însoţită
Obştea urcă-n Slavă rugăciuni, unită
Har ca-n Locul acesta nu-i dat nimănuia
Pentru marea-Ţi milă Doamne, Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cum o mamă pruncii şi-i călăuzeşte
Dulce învăţătură glasul tău şopteşte
Şi ne-nveţi că Maica Domnului cea Bună
Şi Sfinţii sunt astăzi cu noi împreună,
Harul lor venit-a să desăvârşească
Ce se spune despre glia românească.
Mica Ţară aleasă va face unire
Şi va vesti pacea-n întreaga zidire.
Primeşte dar astăzi, mare-nţelepciune
Cânt de mulţumire care astfel spune:

Bucură-te, veşnic scara mea cea bună
Bucură-te, în Slavă cu Sfinţii împreună
Bucură-te, a marii iubiri lucrătoare
Bucură-te, a noastră călăuzitoare
Bucură-te, izvor ce rourezi ascuns
Bucură-te, că inimi de piatră ai pătruns
Bucură-te, munte de înţelepciune
Bucură-te, a Maicii Domnului minune
Bucură-te, cheie în albă Împărăţie
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

RUGĂCIUNE

O, prea luminată Maică Teodosie
Din suflete rugă îţi aducem ţie,
Steaua ta n-apuse din Vladimireşti
Ci în continuare mândră străluceşti.
Deci îmi dă şi mie ca în timpul vieţii
În goala-mi fiinţă rana frumuseţii
Din Potirul de aur al iubirii tale
Dă-mi să sorb când pasu-mi şovăie pe cale.
Când de bucurie ard ca o făclie
Mă înalţ în slavă, dulce Armonie
La pieptu-mi de mamă să-mi alin tot dorul,
Strânge-mă pe mine şi întreg soborul.
Fraţi şi surioare strânge laolaltă
Să fim împreună şi-n Lumea cealaltă.
Sprijin fii Măicuţei, adă-i la durere
Miresme din Ceruri - ca o mângâiere.
Iar colo departe, Sfântului Păstor
Du-i Iubirea Mamei şi al nostru dor!
Cu Sfinţii împreună, ne-ncetat te roagă
Pentru România, Ţara ta cea dragă,
Şi ajut-o pururi să-şi desăvârşească
Marea Misiune: pe toţi să-i unească.
Nu ne lăsa Maică sfântă nici-o clipă
Zorii Noii Ere iată se-nfiripă.
Dă Lumină celor care-ţi cântă ţie:
Bucură-te, Maică Sfântă Teodosie!

Vera Vladimir - 1 Martie 1993