Data publicării pe site: 8.01.2010
AUREL STATE a trăit și a murit ca un erou.
de Cicerone Ionitoiu
”Cel care va supraviețui și viitorului neștiut,
reîntors acasă, să spună oricum; chiar gângav,
ceea ce pământul tace!”
(Mateianu)
Omul rămâne OM când și-a câștigat dreptul la neuitare și când gândul îl plimbă să stea de vorbă cu cei ce nu mai sunt, dar au rămas deschizătorii lui de drum luminos în viață.
Și neamul rămâne pe veci când cei veniți din negura istoriei au știut prin vorbă și faptă să-și cinstească înaintașii.
S’a întâmplat ca’n acest pământ binecuvântat si frământat, podit cu oseminte din hotar până’n hotar, să se’nscrie epopeea noastră râvnită chiar și de vecini pentru acuratețea și vrednica conservare.
Privind peste țară și în adâncurile de la nord de ”Piemontul Cotmenei – Gruiurile Argeșului” sufletul se umple de bucurie rememorând fapte și oameni care de la Bărbat Vodă au străbătut istoria, veac după veac, cu aceiași dăruire demnă de evocări pilduitoare.
Ultima jumătate de secol ne-a hărăzit și învrednicit pe unii să fim actori, pe alții martorii unor astfel de oameni care au marcat nu numai istoria dar și pe noi care le-am urmărit traiectoria spre veșnicie, câștigând-și dreptul la neuitare.
Și pe aceste locuri s’a născut și cizelat o Pleiadă de oameni legați de același obiectiv, salvarea țării din ghearele cotropitorilor și uneltele lor, apărând demnitatea națională.
Printre ei ca într’o constelație apar nume ca: Ion Mihalache, Toma și Petre Arnăutoiu, Aurel State, Tudor – Vily Popescu, Elisabeta Rizea, Gheorghe Arsenescu, Petre Țuțea, Grigore Dumitrescu, Dumitru Apostol, Iosif – Toma Popescu, Const. Stănescu și multe astfel de ”stânci” de temelie a veșniciei neamului.
Omul predestinat să facă fală neamului românesc s’a născut pe 29-04-1921 în comuna Godeni de pe râul Bratia, într’o pitorească zonă de la poalele Iezerului. În același timp și în aceleași locuri a venit pe lume și Toma Arnăutoiu o altă figură de legendă din lupta de eliberare de sub jugul străin.
La 20 de ani pe Asurel State îl găsim plecat la drum pentru dezrobirea Basarabiei și Bucovinei de Nord iar în 1942 săvârșind acte de vitejie și înălțat la gradul de sublocotenent, în Crimeea. Și tot acolo a fost rănit, dar imediat ce rana s’a vindecat a cerut să plece pe front renunțând la concediul medical. În luptele crâncene de la Sevastopol, când din toate părțile, de pe uscat, din cer și de pe mare se revărsa focul ucigător ce prevestea – Apocalipsul – pe 12 Mai 1944 Aurel State, cu zeci de mii de neînfricați a căzut prizonier. Cu cât ne depărtăm și analizăm acele vremi de groază, cu atât mai clar se conturează adevărate figuri intrate pentru veșnicie în istoria neamului nostru. În acele momente când peste tot se auzeau vaietele răniților și disperarea altor, Aurel State a auzit și un cuvânt profetic în preajmă:
”E adevărat că nu pot mântui pe nimeni alegând între viață și moarte, dar ce vor gândi acești nefericiți tot restul vieții, amintindu-și că în ceasul de cumpănă eu îi Părăsisem?”
Erau cuvintele ofițerului George Fonea, un erou în acele lupte și care refuzase șansa de a se salva , cu un loc în ultimul avion ce părăsea Crimeea. Pe deasupra acest brav ofițer își pierduse și un ochi în acele încrâncenări pe viață și pe moarte cu dușmanul.
S’a atașat acestui comandant și pe drumul surghiunului care era îngrozitor de greu, când pentru ”nacialnicii” ce-i forțau să meargă mai repede, George Fonea devenise inutil și era ”invitat să iasă din rând, și prin semne îi arătau că-l ”termină” repede, să nu se mai chinuie. Aurel State a intervenit cu vorbe blânde:
”Lăsați-l c-a fost om bun, nu-l împușcați, poate scapă cu viață.”
Împreună acești doi și-au legat destinele pe viață. Împreună au avut nefericirea să asiste la ”prăbușirea omului prin om” și la Oranki și în lagărele de exterminare rusești.
Acolo, când ”se vindea curent sânge de frate pe un blid de terci” pentru a nu muri, sau a veni în țară înaintea celorlalți, înrolat în divizia de trădători ”Tudor Vladimirescu” , Aurel State a asistat la filipica căpitanului Tudor (Vily) Popescu, adresată obraznicei ”înalte doamne”, Ana Pauker:
”Cu ce drept tu, străină de neam, acuzi de trădare pe cei în suferință și dai lecții de simțire românească acelora pe care patronii tăi i-au ținut în iad, și care nu vor să folosească, în ciuda amenințărilor cu moartea, șansa ce le-o dați de a ieși de aici cum au făcut-o nefericiții care te urmează? Mie, celui lovit și batjocorit, nu mi-a trecut perin minte să-ți etichetez crezul și lupta ta, dar tu o faci sălbatic și nerușinat…”
Solidar până la sacrificiu cu cei ce apărau onoarea românească sub diabolicul regim comunist al Uniunii Sovietice, Aurel State a trecut din tortură în tortură, prin nesfârșite greve ale foamei, protestând împotriva muncii de exterminare, în care omul înjugat era biciuit de câinii lui Beria și hăituit de fiarele lui Stalin.
Acolo a trăit durerile și speranțele cu oameni ce și-au cinstit menirea în viață, în slujba aproapelui și a onoarei, alături de George Fonea (poetul prizonierilor), Achile Sarry, Radu Mărculescu, Vasile Stoenescu, Puiu Atanasiu, Nicolae Ispas…
Destinul a făcut să schimbe locurile de tortură, dar nu și starea de decădere morală a celor vânduți diavolului roșu, deoarece ajuns pe pământul strămoșesc, atât de dorit, a găsit aceleași locuri de supliciu, doar cu paznici schimbați în mai rău, fapt ce l-a determinat, și pe Aurel State și pe cei de talia lui, să denumeascăetapa până’n 1948 drept ”perioada romantică a închisorilor.”
Cu perseverența cunoscută și consecvent prieteniilor cimentate în vremuri tragice a rămas alături de George Fonea până la mormânt, pentru că atunci când acest erou între eroi a plecat spre lumea veșniciei, el, Aurel State a adus membrii Asociației Nevăzătorilor de la Vatra Luminoasă (tovarășii lui de muncă) și l-au trimis înfășurat în tricolor spre o lume mai bună.
El, și foarte mulți camarazi înfrățiți în gulagurile rusești au fost arestați, învinuiți de crima de ajutor, deoarece îndrăzniseră să-și înmormânteze ”poetul lor” în coșciug cumpărat de ei și cu brațele pline de flori.
Pe 12 Feb. 1958 s’a pomenit jucat în picioare de căpitanul Gheorghe Enoiu, călău renumit din procesul lui Pătrășcanu, care îl socotea organizatorul înmormântării și-i cerea să spună pe toți care participaseră, pe toți pe care-i anunțase și pe cei ce fuseseră cu mortul prin Siberia. Cerându-i mereu nume și iar nume, nemaiputând îndura și voind să salveze pe alții, a reușit să fuga pe acoperișul închisorii din Uranus (Calea 13 Septembrie) și să se arunce în gol, căzând pe trotuarul străzii ca o masă de carne.
Adunat într-o pătură a ajuns la spitalul Văcărești unde doctorii au început să-l cârpească și să-i lege oscioarele cu sârme, încingându-l ca într’o plasă.
În timp ce era purtat de pe o masă de operație, pe alta, și se ruga de doctori să-l lase să moară, prietenii lui, în număr de aproape o sută de persoane erau împărțiți pe loturi și judecați la fabrica de procese, după chinurile îngrozitoare ale anchetelor, repartizându-le pedepse între 15-25 ani, iar la 5 dintre ei pedeapsa capitală.
Aurel State a fost disjuns așteptându-se că poate doctorii îl vor salva, însă ei sbirii nu-l vor ierta.
Minunea, a apărut după cum spunea ulterior Aurel State. În timpul căderii spre pământ, a apărut o aripă de înger care i-a salvat capul. Și după vreun an de zile când a reușit să se ridice, cu un picior mai scurt și în cârje, a și fost luat și dus la ”fabrică” unde i s’au dat 18 ani de muncă silnică și aruncat într’o dubă a ajuns la Aiud, unde se vede dus în mijlocul clubului de reeducare.
Vede, ascultă și nu-i vine să creadă. Ceea ce Rusia nu reușise, aici se realizase, fără nici o palmă, fără nici o înjurătură.
El își oferise viața pentru onoarea de a rămâne om.
Aici, acum, avea impresia că halucinează. Oameni ce cândva se pretinseseră cineva, și-ți dăduseră sfaturi dojenitoare cu morga omului fără de cusur, acum se străduiau să te învețe contrariul, să te forțeze să faci ce făceau ei fără pic de jenă. Asculta buimăcit:
”Torța tinereții mele am plecat-o spre pământ…Am urmat calea nebuniei…Crima transformată monstruos în ideal și metodă…repudiată de mine în procesul de conștiință ce mi l-am făcut în decursul anilor, este reafirmată recent de…Conștient de cele săvârșite odinioară împotriva țării mele și admirând cele ce văd împlinite…în epoca actualelor prefaceri (socialiste)…sunt fericit să mărturisesc ruperea mea definitivă de trecut și vechile idei…Dorința sinceră de a contribui efectiv la opera de construire a româniei comuniste îmi este și va fi mereu suportul moral al vieții de acum…!”
Apostrofat de călăul criminal Gheorghe Crăciun să-și fixeze poziția, Aurel State s’a ridicat anevoie și proptindu-se în cârje, și i-a răspuns fără șovăire:
”Sunt destul de educat ca să mai am nevoie de așa ceva!…și aprins (mă făcuse bandit care nesocotește realizările regimului), strigai că nu mi-e teamă de el,…și dacă grija lui e să-și dobândească epoletul de general, a mea este să rămân OM, iar în privința realizărilor…îngrămădirile de bolovani nu înseamnă nimic, atâta vreme cât oamenii sunt batjocoriți ca în Aiud.”
În forfota ce s’a scornit, un Deținut Politic, tot mucegăit de închisoare, s’a repezit, i-a desprins mâna de pe cârje și i-a sărutat-o.
Acesta a fost eroismul suprem al lui Aurel State în fața foștilor…de tot felul, îngropați în mocirla nemerniciei și decăderii umane.
”Zarul” sorții l-a făcut câștigător pe Aurel State care s’a eliberat odată cu toată lumea, în 1964, dar cu fruntea sus.
Acum și-a adus aminte de îndemnul lui Mateianu ”chiar gângav să spună ceea ce pământul tace…”, și Aurel State ajuns în cârje acasă s’a apucat să aștearnă pe hârtie, ca supraviețuitor, pentru ”viitorul neștiut.” Și a făcut-o cu dăruire și a trimis manuscrisul în lumea liberă, mărturie despre ce a fost și n’ar trebui să ai fie.
Dar securitatea, această instituție barbară a aflat și a început să-l cheme și pe el, și pe Florin Fonea (fratele poetului), să-i toace ca la securitate și să-i trimită să aducă manuscrisul lui și al poeziilor lui George Fonea.
Din Martie 1983 a început acest calvar și ajungând vestea la Paris, Remus Radina a făcut un Apel intitulat ”Jos mâinile de pe Aurel State”, pe care l-a adresat forurilor internaționale, presei și radiourilor din străinătate, care l-au difuzat.
Aceste monstruozități comise de mercenarii lui Ceaușescu au continuat până ce l-au omorât pe Aurel State și l-au internat în stare gravă în spital pe Florin Fonea, care a avut același sfârșit tragic.
În timp ce manuscrisul zăcea uitat, prăfuit pe rafturile străine, Remus Radina cu râvna și tenacitatea cunoscută a reușit să recupereze perlele lui Aurel State și să le boteze ”Drumul Crucii”, un nume ce într’adevăr reprezintă viața acestui martir.
În timp ce Nicolae Constantinescu, directorul editurii – Coresi – îl tipărise și era la legat, în străinătate a ajuns vestea dureroasă că Aurel State a fost omorât de al treilea călău. După ce scăpase din ghearele lui Stalin, ieșise în cârje din cele ale lui Gheorghiu-Dej, a fost exterminat de Ceaușescu.
Apariția cărții ”DRUMUL CRUCII” a fost ca o lumânare aprinsă la căpătâiul lui Aurel State, iar la București nici mort nu era lăsat să se odihnească. Prietenii și cunoscuții au fost chemați și avertizați să nu meargă la cimitir pentru a-l conduce pe ultimul drum. În schimb a fost prezentă securitatea care a filmat asistența, fără jenă, fără respect față de un om integru pe care l-au omorât.
Au făcut-o pentru a intimida pe supraviețuitori așa cum au făcut-o și la moartea eroului George Fonea.
Aceștia au fost două vieți care și după moarte i-au înfricoșat pe călăi.
Și nu au fost singurele.
Perioada dictaturii comuniste este plină de sânge și de crime.
P.S. În Pitești s’ar merita ca o stradă să poarte numele: AUREL STATE
[ sus ]
|