Data publicării pe site: 13.02.2008



POEŢI DUPĂ GRATII - vol. II

DUMITRU RADU - UDAR

Pădurea Letea *

Se miră călătorul ce vine din afară

Cum ai crescut în Deltă, pădure de stejari:

Măreţe monumente de vârstă seculară

Ce braţele-şi ridică spre-nalturi tot mai mari.

Te ţine-n braţe fluviul ce te-a născut din valuri

Şi undele îţi cântă, de când te-au zămislit.

Iar vântul prin poiene, venind de peste maluri

În dune uriaşe nisipul ţi-a clădit.

Sălbatice liane încercuiesc tufanii,

Cărora-n timpul iernii le creşte vâsc pe vârf;

Iar vulturii de baltă din zări - ca uraganii -

Coboară înspre cuiburi în gheare cu vreun stârv.

Când verde ţi-e coroana, sau albă de troiene,

S-abat stihii sinistre ce-n neguri te cuprind,

Se zbuciumă stejarii giganţi bătând din gene,

Când fulgere-n văzduhuri balaurii aprind.

Te mângâie pe frunte şi soarele şi luna,

Când bolta-i o cupolă şi stelele lucesc;

Pe brâne căprioare îţi împletesc cununa

Şi multe păsări, multe, în cânt te preamăresc.

Şi spune călătorul când pleacă de la tine

C-ai fost o gazdă bună şi el va fi atent

Să-ţi laude splendoarea aşa cum se cuvine,

Pădure dăruită - Naturii Monument.

*) Poezie creată, fără hârtie şi creion, în marşurile pe care le făceam, deţinuţii politici (încercuiţi de securişti şi câini lup) cu lodbe de lemn pe umeri, din pădurea Letea - Delta Dunării - la barăcile lagărului de muncă forţată Periprava - distanţă de circa şapte kilometri, în greaua iarnă 1963/1964.

Vânt de libertate

S-aude...! Ce s-aude...?

Un vânt mare, ce vine?

O fi vântul libertăţii,

Şi-a nopţilor senine?

Da! El e!

Vânt cald al Libetăţii

Ce vine din Apus

În care cei din lanţuri

Speranţele şi-au pus

Ca El cu-a lui furtună

S-aduc-un cer senin

Sub care să apună

Steaua... de pe Kremlin.

Da! El e!

Vânt mare şi puternic

Ce bate, bate, bate,

În calea lui năpraznic

Dând totul la o parte,

Dând stâlpii infamiei

Ai crimei şi-ai minciunii

Prin care comuniştii

Subjugă pacea lumii.

*

Hai, Vântule, mai iute,

Că cei ce stăm în lanţuri

Te aşteptăm cu-ardoare

Ca să scăpăm de bestii,

De neagra închisoare!

Hai, Vântule, mai iute

Şi pe-aripi adu spade

Să sfărâmăm hiena

Ce sângele ne suge

Şi oasele ne roade!

Tu, Vânt al Libertăţii,

Adie pe pământ,

Ducând în lumea-ntreagă

Dreptate şi cuvânt.

1958

Sălbăticie

Când au venit - discret - abil

Era aşa-ntr-o seară;

Între pistoale m-au răpit

Călăi cu chip de fiară.

Pe unde-au mers eu n-am văzut

Nici drum şi nici cărare.

Pe căi ascunse m-au condus

La neagra închisoare.

Aici, la fel, nu văd nimic,

Nici soarele, nici norii,

Pe săli, pe scări, în sus şi-n jos

Sunt dus de mâini ca chiorii.

Cu negri ochelari la ochi

În lanţuri şi-n cătuşe

În stil sălbatic, comunist,

Mă bat, îmi pun căluşe.

Dar cred că n-am să stau aici

O neagră veşnicie!

Că s-o-ndura Cel Sfânt de Sus

Să-mi dea drumul şi mie.

Şi-atunci când liber eu voi fi

Lupta-voi cât o mie

Să scape ţara de năpârci,

De jug, de tiranie.

Şi, vai! va fi atunci de voi

Călăi cu cizme şi tunici

Că veţi vedea ce-i răzbunarea

Celor ce astăzi stau aici.

1958

Periprava

Trec nouri în valuri peste deltă.

De printre rarişti, pâlcuri de senin

Scot zâna nopţii palidă şi zveltă

Cu sâni de piatră, ochii de rubin.

Să vadă-n zori infernul ce-l creară,

Ateii ce prin forţă-l stăpânesc,

Cum zeilor bărboşi cu chip de fiară

Îngenunchiaţi, pricepere cerşesc.

Înşiruiţi pe rugul nopţii, ochii

Ce lăcrimează, zâna urmăresc

Şi mâini se-ntind spre poala lungii rochii

Prin smoala ce le ard şi le topesc.

Aşa le-au spus ateii fără milă

Acelora pe care-i asupresc:

"Voi, lacrimi să vărsaţi, muncind de silă;

Noi, braţe vrem de robi care muncesc"!...

Şi... diguri au durat cu stropi de sânge

Şi irigaţii, staule, clădiri,

Dar nimeni nu-l vedea pe rob cum plânge

Flămând, bolnav şi frânt de schingiuiri.

Cadavrele vorbească din morminte

Şi zâna de pe cer care-a văzut,

Nu liota sălbatică ce minte

Că nu cu robii toate s-au făcut.

Vorbească cei care mai sunt în viaţă

Şi astrul, vântul, norii călători,

Nu diavolii cu inima de gheaţă

Care-au ucis pe robi prin închisori!

Voi muzelor, plecaţi peste hotare

Şi duceţi glasul nostru muribund

Să spună de pe-a cerului altare

Cum crimele ateilor abund.

Sculaţi-vă, popoare, cât e vreme!

Salvaţi-vă de ştreangul leninist!

Uitaţi-vă la lumea care geme

În lanţuri, în infernul comunist!

1963

În celulă

Nu am nici masă, nici condei

Nu am o... coală albă

Cu ele să pot să-mi închei

În vers a minţii salbă.

Nici linişte să am nu pot

Aici după zăvoare,

Durerea ţipă peste tot

În recea închisoare.

Dar noaptea când pot să transform

Pereţii în ecrane

Cu ochii-nchişi, fără să dorm -

Văd umbre diafane.

Acestea în imagini vagi

Ce-n haos se deşiră

Din ghemul gândurilor dragi

E tot ce mă inspiră.

Şi-i foarte greu ca să creezi

Închis... păzit... cu riscuri

Tot ce-ai făcut să-nregistrezi

Pe-ale creierului discuri.

1962

Dorinţa

De mult n-am mai păşit peste ogoare

Cu ierburi şi cu holde aurii;

De mult n-am mai văzut fâneţe-n floare

Şi dealurile cu livezi şi vii.

Mi-aduc aminte când mergeam la coasă

În ploaia razelor de soare-n toi,

Lăsam în urma mea o brazdă groasă

De fân, ovăz, lucernă sau trifoi.

Când se-nălţa-n văzduhuri ciocârlia

Să-mi cânte uvertura ei cu foc,

Îmi pătrundea în simţuri veselia

Şi o priveam cum pe-aripi stă pe loc.

Când termina, venea în jos săgeată -

Să-şi vadă puii şi iar s-avânta

Să-mi cânte din înalturi înc-odată

Şi versul ei ce mult mă încânta.

Şi îmi ieşea în cale pitpalacul

Teluric cântăreţ şi iscusit,

El mă ruga să-i las, să-şi umple sacul,

Un pâlc sau două-n urmă necosit.

Iar seara când plecam încet spre casă

Trecând pe lângă codrul de stejari

Mă-ntâmpina în haine de mătase

Ai corului de seară făurari.

Când ajungeam acasă, în ogradă

La masa de sub părul busuioc

Se apleca şi Luna să mă vadă

Cu fraţii şi părinţii la un loc.

Aicea unde sunt, este firească

Dorinţa ce mă-ncearcă an de an,

Să mă întorc la vatra părintească;

C-am fost ţăran şi vreau să fiu ţăran.

1962

Lanţ

Mă ţii legat şi mă frământ

În fiare şi lăcate

Să nu fiu liber pe pământ

Dar, pentru ce păcate?

Ce ţi-am cerut mai mult decât

Această îndurare?

Dezleagă-mi lanţul de la gât

Să-mi caut de mâncare!

Deşi sunt câine... fără grai

Ştiu totuşi ca să latru

Şi-atunci când nu mai e de trai

Despic şi păru-n patru.

Cu ce-ţi sunt oare vinovat

Să stau în întuneric?

C-am îndrăznit şi am lătrat

Să-mi dai un os să-l feric?

Dă-mi drumul! Liber vreau să fiu!

Gândeşte-te stăpâne,

Că nu-s ascet de prin pustiu

Ci câine, câine, câine...

1961

Vis şi adevăr

Sunt luni, sunt luni de când o umbră

Mă urmăreşte-n închisori

M-ar urmări chiar de-aş străbate

Şi peste munţi şi peste mări.

E umbra ta ce-n taina nopţii

Mă prinde-n voalul de paing

Şi-n clipele de vis şi vrajă

Şi stelele pe cer se sting.

În zori, roşind nemărginirea

S-aprinde soarele-n priviri

Se luminează-ntreagă firea

Şi-mi pleacă visul din simţiri.

Te văd din când în când întreagă

O, chip frumos ce seamăn n-ai

Şi-s fericit când... doar în vise

O vorbă şi-un surâs îmi dai.

Resemnare

Se-nvolbură aievea-n gând

Şi vis şi dor şi chipul blând

Şi sânul ei cu trandafiri

Şi clipe dragi şi amintiri

Şi serile târzii de mai

Şi florile din grui şi plai.

Mi-aduce-aminte prin suspin

Un vânt ce-l socoteam hain

Cum mă-ndemna la piept s-o strâng

Printre mestecenii din crâng

Şi-o sărutare mi-a pretins

Dar tot ce-a fost atunci, s-a stins.

Iar seara păsări în cântări

Şi licuricii pe cărări

Şi greierii cu scripca lor

Burateci şi cosaşi în cor

Cununi de flori pe cap ne-au pus

Dar tot ce-a fost atunci s-a dus.

Tu, dorule, de ai să treci

Prin zidul temniţelor reci

De te-ntâlneşti cu dorul ei

Din două frunze fă-i cercei

Şi fragi şi mure să-i culegi

Căci numai tu ne înţelegi.

Să-i cânte struna sub arcuş

Şi ciocârlia în urcuş;

Tu poart-o pe aripi de vis

Prin nesfârşitul paradis

Şi spune-i dorule, că ea

Legată e de viaţa mea.

Loc natal

Pe coasta din grădină

În locul meu natal

Lăsasem de-o prăjină

Stejarul verde pal.

Când m-am întors la dânsul

După vreun sfert de veac

Mă podidise plânsul

Dar, ce puteam să fac?

E mare-acum stejarul

Coroana-i mă uimeşte

Înfruntă frig, pojarul

Şi tot mai mare creşte.

El, creşte mai puternic

Eu, tot mai slab rămân

Sfârşitul meu vremelnic

Nu pot să-l mai amân.

Daruri

Trecură anii într-un vis urât

Ce mi-a distrus tot farmecul vieţii

Prin hrube ca un şarpe m-am târât

Să-mi caut drum spre zorii dimineţii.

În astă vreme multe-am îndurat

Sperând să mă adap din noi izvoare,

Să nu mai stau închis şi-ngândurat

Şi să tresar în zgomot de zăvoare.

Aşa de mult doream să scriu un rând

Cu litere de dor şi drag prin stele

Fiinţelor ce vii le-aveam în gând

Şi vream nespus să mă întorc la ele.

Mi s-a-mplint dorinţa şi-mpietrit

Am scris gângav, cu multă stângăcie

Dar, scump aceste slove le-am plătit

Prin muncă de istov şi silnicie.

Am aşteptat răspuns şi l-am primit

În ţipăt de strigoi şi cucuvele

Şi-n noaptea ceea nu am mai dormit

Am stat la sfat cu gândurile mele.

M-am tot gândit că cei de-acasă n-au

Nici ei în viaţă drum cu flori de lauri,

Dar nici ca mine ce sub pază stau

Prin hrube, prin pustie, pe coclauri.

Răspunsul ce-am primit n-a fost în scris

Ci-n daruri ce-mi păreau uluitoare.

M-am întrebat mereu în greul vis

Există undeva vreo lume oare?

M-am frământat cu mintea să-nţeleg

De ce-o fi-n lume-atâta nedreptate?

Dar n-a fost greu enigma s-o dezleg

Fiind captiv, lipsit de libertate.

Şi cât de greu e ca să fii captiv

Ţinut ascuns prin hrube şi pustie,

Să duci un trai mizer de colectiv,

Flămând, bolnav şi nimeni să nu ştie!

Prin mâini de cenzori au trecut atunci

Şi ce-am scris şi ce-am primit ca daruri;

Un vânt care-a venit - discret - din lunci,

Mi-a spus că mult nu mai îndur calvaruri,

În lume se ridică păcii: flamuri!

1964

Trei căpitani

Trei căpitani loviţi de soartă

Intrară toţi pe-aceeaşi poartă

Să facă studii militare

Într-o cazarmă-închisoare.

Ei nu-şi vorbeau, erau tăcuţi

Toţi trei erau necunoscuţi,

Dar multă vreme n-a trecut

Până ce ei s-au cunoscut.

Pe unul îl chema Radek,

Pe ceilalţi, Breamble şi Profek.

Toţi trei aveau acelaşi ţel,

Aveau voinţa de oţel.

La cursuri n-au fost numai ei;

Mai erau mulţi dintre acei

Ce asupriţi de ani şi ani

Priveau cu ură pe tirani.

Cei trei - tanchişti - s-au ridicat

Şi-n mod vădit au arătat

Cum tot se adânceau mereu

Mizeria şi traiul greu.

Ei arătau cum prin minciuni,

Prin dogmă şi promisiuni

Pe ofiţer l-au transformat

Într-un robot îndoctrinat.

Crescuse ura ca un val,

Vuia ca doina în caval

Ca apa printre bolovani

Ca vântu-n frunza de tufani.

În trista toamnă ce-a venit

Când cursurile s-au sfârşit

Pe o alee sub castani

S-au despărţit trei căpitani.

Plecat-au... dar după doi ani

Neînfricaţii căpitani,

În mod mârşav fiind trădaţi,

Toţi trei au fost întemniţaţi.

La cazne mari au fost supuşi

Terorizaţi, în lanţuri puşi,

Dar căpitanii n-au cedat,

Ei mai departe au luptat.

1961

Preludiul eliberării

Din negura-nchisorilor ieşi-vom

Schilozi şi-mbătrâniţi fără de timp

Când lanţuri şi cătuşele zvârli-vom;

Din inimi, apăsarea grea de ghimp.

În piepturi ne mocneşte răzvrătirea,

Vulcanul va erupe din străfund,

Cei ce turbaţi ne vor pieirea,

Simt lava şi-n minciună se ascund.

Îi vom găsi pe cei care rânjit-au

În timp ce schingiuiau pân' la omor

Noi, pentru cei ce-n chinuri mari pierit-au

Plăti-vom la călăi oasele lor.

Poporul e setos de libertate.

Ajungea-atâta cât a suferit...

Lipsit de adevăr şi demnitate

El, vrea să-şi vadă visul greu, îndeplinit.

1962

D. Radu-Udar

S-a născut la 11 Octombrie 1918 în oraşul Târgu-Neamţ, judeţul Neamţ, unde a absolvit şcoala primară.

A absolvit liceul teoretic şi apoi Şcoala de ofiţeri de infanterie. A urmat cursurile serale ale Universităţii Tehnico-Ştiinţifice - patru ani - secţia de sociologie şi psihologia creaţiei din Bucureşti.

A luat parte la cel de-al doilea război mondial pe frontul de est, cu detaşamentul 133 Infanterie, format din Regimentul 33 Dorobanţi - Tulcea şi pe frontul de vest cu Regimentul 33 Dorobanţi - Tulcea până la sfârşitul războiului.

După înapoierea în ţară din Cehoslovacia, regimentul din care făcea parte s-a transformat în Regimentul 1 Care de luptă, cu garnizoana în oraşul Târgovişte. Făcând parte dintr-o unitate mecanizată, şi-a schimbat calificarea prin urmarea Cursului de perfecţionare, recalificare şi calificare ofiţeri tancuri şi auto Piteşti, devenind ofiţer tactic tancuri, cursurile având ca durată doi ani.

După desfăşurarea evenimentelor din Ungaria din 1956, a fost îndeaproape urmărit de către organele de securitate, pentru atitudine şi activitate duşmănoasă împotriva organelor de partid şi de stat.

La data de 15 Iulie 1958 a fost arestat de la unitatea de tancuri din oraşul Târgovişte de către o echipă de securişti condusă de căpitanul Bota şi a fost transportat la Bucureşti, în beciurile securităţii din str. Maria Rosetti nr. 33. A fost anchetat timp de şase luni de către locotenentul major Bur... Vasile şi căpitanul Sipoşan Gheorghe, fost muncitor la Uzinele "Oţelul Roşu" din Braşov.

La data de 12 Decembrie 1958, împreună cu ceilalţi componenţi ai lotului din care făcea parte, la Piteşti, s-a judecat procesul de către Tribunalul Militar Craiova în deplasare la Piteşti. Procesul s-a judecat într-o sală plină de ofiţeri tancuri, aduşi din toate unităţile Regiunii Militare Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 616, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii personale, pentru delictul de crimă de uneltire contra ordinii sociale. În sentinţă se relevă faptul că: "În fapt, în anul 1957-1958, fiind ofiţer la un curs de perfecţionare în garnizoana Târgovişte, a fost recrutat în cadrul organizaţiei subversive constituită din coinculpaţii Niculescu Dumitru şi Profir Vladimir, organizaţia având ca scop răsturnarea prin violenţă a regimului actual şi înlocuirea lui cu un regim burghez"...

După pronunţarea sentinţei, împreună cu ceilalţi componenţi ai lotului judecat, a fost depus în îngrozitorul penitenciar Piteşti, renumit prin aplicarea regimului de exterminare a deţinuţilor politici.

În luna Februarie 1959 a fost transferat împreună cu întregul lot la închisoarea Ocnele Mari.

În această închisoare, la data de 8 Iulie 1959 s-a stins din viaţă, înlăuntrul pereţilor reci ai închisorii, poetul Vasile Militaru, acela care, printr-o activitate literară prodigioasă, desfăşurată cu deosebire în anii premergători celui de-al doilea război mondial, pătrundea tot mai adânc în conştiinţa poporului român. Autorul poeziilor prezentate în această culegere, a fost martor al prematurului său sfârşit, în acele condiţii tragice de închisoare.

De la închisoarea Ocnele Mari, Dumitru Radu-Udar a fost readus din nou la Piteşti în toamna anului 1959, grav bolnav de ulcer gastric şi duodenal precum şi cu infiltrat pulmonar secundar drept, depistat la controlul micro ce i s-a făcut la Ocnele Mari. De la Piteşti a fost transferat la penitenciarul Jilava, iar de acolo, la penitenciarul spital Văcăreşti, unde a stat timp de 11 luni. În toamna anului 1960 a fost readus la închisoarea Jilava, apoi transferat la închisoarea din Piteşti, de unde, în primăvara anului 1961 a fost transferat la penitenciarul Gherla. După mai multe refuzuri de a ieşi la muncă forţată, totuşi, în luna Iunie 1962, în cadrul unui numeros lot de deţinuţi politici, a fost transportat la colonia de muncă forţată din Delta Dunării, la Periprava. În această colonie a muncit în cadrul brigăzii condusă de brigadierul deţinut politic Jianu Gheorghe la munci agricole, la supraînălţarea de diguri, la bacul închisoare de pe malul Dunării, la încărcări şi descărcări de materiale necesare coloniei, la construcţii, la plantări şi întreţinerea viilor coloniei, la scoaterea gunoiului din staulul de oi, la transportul lemnelor cu spatele din pădurea Letea în colonie şi alte munci, în condiţiuni deosebit de grele.

Începând chiar din timpul anchetei - 15 VII 1958-12 XII 1958 - şi în continuarea detenţiei până la eliberare, Iulie 1964, fără creion şi hârtie, a creat neîncetat nenumărate poezii cu caracter de închisoare şi alte poeme lirice, care prezentate fraţilor de suferinţă, ofereau momente de îmbărbătare şi destindere a acestora. Toate aceste creaţii memorate, repetate mereu ca pe nişte rugăciuni, au fost păstrate în memorie până la ieşirea din închisoare, când imediat au fost transpuse cu creionul pe hârtie. Autorul lor recomandă celor care au sau vor avea menirea să le pună în pagină şi între coperţile vreunei antologii sau culegeri, să le păstreze autenticitatea, să nu le sluţească conţinutul, pentru că numai cititorul va putea fi criticul cel mai bun, numai el va înţelege condiţiile în care au fost create şi le va ierta unele şchiopătări în ceea ce priveşte construcţia lor.

[ inapoi ]  [ sus ]  [ inainte ]