Data publicării pe site: 03.12.2007



POEŢI DUPĂ GRATII

BUCUR STĂNESCU

Două lumi

Materia flămândă şi crudă ca o fiară
A prăvălit pământul peste cer
Nimic nu dăinuie, nimic nu dăinuie, ci totu-i efemer.
Trăieşte-ţi clipa! Numai eu nu pier!
Urla grotesc strigoiul ei prin ţară.

Materia flămândă şi crudă ca o fiară
A vrut să-mi prindă spiritul captiv.
Eu n-am opus acestui demon abuziv
Decât un slab şi pricăjit obraz de ceară.

Cu cât mai crunt urla Ucigă-l toaca
Cu cât mai plin de profunzimi creşteam,
Încet, încet din suflet dezghiocam
Pănuşi de dor, sclipind ca promoroaca.

Nu mai eram nici dor, nici zâmbet şi nici viaţă
Ci un nimic strivit sub veşnicie
Dar din nimic ţâşnii ca o făclie
Să luminez pământul copleşit de ceaţă.
Septembrie 1952, Aiud

Manej

Mă-nvârt de ieri într-o elipsă
Mânat de biciul de pirat.
Mi-e gândul putredă eclipsă
Aştept un colţ de Ararat

Al meu perpetuum mobile
Să-l ţină cumva agăţat.
Tălpile poartă oribile
Tot focul din iad adunat.

Manejul! Drăcească metodă
Să ai rezultatul dorit!
Alerg prin păgâna pagodă
În carne mereu încolţit.

Nu-i carne, nici oase, nici sânge
Nici gândul, nici suflet nu sunt
Tot e un vulcan ce mă suge,
Cum arde fiinţa de crunt!

Capul, vâscos, nebuloasă
Îmi joacă în faţă proteic
O bancă, o pâine, o casă
Dansul de foc prometeic.

Mă-nvârt de ieri într-o elipsă
Mânat cu biciul de satrap.
Mi-e gândul putredă eclipsă
Alerg mereu, alerg la trap.

Alerg de nu ştiu când, într-una
Şi sensul vieţii a pierit.
Deasupra mă pândeşte luna
Să-mi soarbă creierul topit.
Jilava, 1948
Procedeu de anchetă la SSI din Calea Plevnei, care consta în obligarea anchetatului de a mărşălui în jurul camerei, uneori chiar zile întregi. Constrângerea era executată de un agent, ulterior de un câine dresat.

Ivan cel Groaznic

Ivan cel groaznic, sumbru, haotic
Aci anarhic, aci despotic
Varsă peste Europa bolnavă
Asiatică, mirositoare lavă.

Lava lui Bakunin şi Andreev,
Nu cum visa odată Berdiaev.
Lava lui Lenin şi a lui Stalin,
Miasme împroaşcă negrul Kremlin.

Rataţii istoriei urlă
Făcând din planetă o târlă
De zăvozi care latră cerul, turbaţi!
Doamne, Tu ştii când aspru să baţi.
Iunie, 1953

Aştept!

Mi-am dizolvat dorurile, Doamne,
Nu le mai las în zbor de baloane,
Să-mi poarte nacela de lut,
Cu balast arzător şi durut.
Am dizolvat spaţiu şi timp în eter
Aştept de-acuma temutul mister
Vârtejuri în lut să stârnească,
Aştept sevă nouă în vrească.

Clipa harică

Am ancorat în permanenţe
Şi timpul nu mă mai doboară
Nici început şi nici scadenţe
Focul din mine nu-l măsoară.
Aiud, 1953

O.K.

O.K., O.K.!
Şovăielnici yankei!
Magmă tâmplele noastre ard
Risipind mireasma de nard
A atâtor gânduri cernite
În văzduhul vremii ce minte.
Voi sunteţi oare ai lumii cârmaci?
Unde e băţul cu vrajă de vraci,
Să-l azvârlim din adânc de închisoare
Peste ocean năpraznic să zboare
Să vă-nveţe slovă curată
Că timpul e crud şi nu iartă!
O.K., O.K.
Şovăielnici yankei!
Idealul este copil de sânge
Al celui ce-asudă şi plânge
Căutând neîmpăcat sensul vieţii
Îndrăgostit de un basm al tinereţii.
Aiud, 1954

Drepturile omului

Vreau să mă plimb aiurea pe pereţi
Aşa cum se plimbau în alte zile, bune,
Pe Bulevard  sau Cale, veselii băieţi
Când nu ştiau ce vremea o s-adune.

Vreau să mă plimb aşa, hai-hui, lugubru
Urlând. Să-ngheţe sângele de groază
În domnul colonel cu spate dublu,
În Ştefan Koller, zis Gălbează.

Mă mir şi eu de unde am răbdare
Să-ndur de ani atâta mârşăvie!
Pe lordul John aş vrea să-l văd călare
Pe tronul meu din colţ, cu murdărie.

Îl ştiu setos de orice aventură
Şi încântat de tot ce e excentric.
Aş vrea să-l văd făcându-şi pedichiură
Cu lingura, băgat sub prici, hermetic.

Aş vrea să-l văd dospind de mii de zile
Nemaiştiind de cer şi nici de aer
Să cântărească patruzeci de kile
Şi să-l descânte gardianul Maier.

La carceră încorsetat, o lună
Primind doar sfert de pâine şi cu apă
Cu faţa smochinită cât o prună
Să-l văd, trufia unde-şi mai adapă.

Aş vrea să-l văd cu storurile trase,
În vânăta lumină de cavou
Şi macerându-l frigul pân' la oase
Pe Kipling concepând cu "If" mai nou.

Aş vrea să-l văd cu storurile trase,
În vânăta lumină de cavou
Şi gâfâind sub arşiţi puturoase
Pe Churchill şi pe Eden. Ce tablou!

Ce splendid ar vorbi apoi la O.N.U.
De drepturi sacre intonând, o, da!
De nu cumva pe-aicea ghinionu
Într-un hârdău cu terci i-ar dezbrăca.

De stăpânirea veche, legendară
Şi umiliţi ca bietul cronicar
Sub vreme terciuiţi, ca sub o scară
Ar măsura docili cu alt cântar.

Vreau să mă urc în furii pe pereţi
Să urlu cum urla Tarzan odată
Rânjind, să ţip la unii: nătăfleţi!
Pe alţii să-i apuc de beregată.
Aiud, 1953-1954, cam pe vremea când avea loc conferinţa anglo-americană din Bermude.

Ostracizatul

Mă sufocam în propriile margini
De nu ştiam pe unde să buşnesc,
Să scap de-amăgitoarele imagini
Şi-n necuprinsul alb să mă topesc.
Prietenii, în ochii lor, oglindă,
Îmi arătau destinul meu larvar
Şi lumea mea, îngustă cât o tindă,
Dar sufletu-mi se bifurca, polar.
Pornii atras de polul Veşniciei,
Strivind cu pumnii margini de firesc;
Mergeam flămând pe urmele tăriei,
Mergeam, mergeam, nici gând să mă opresc.
Dar limita era ascunsă-n mine,
Fără de suflu-n goluri m-am oprit;
Nu sunt ca ei, dar nici izvoare pline
De dăruiri, eu n-am la infinit.
Am vrut atunci ca să revin în tindă,
Înspăimântat de asprele tării,
Înapoiat în coaja mea de ghindă
Să-mi plâng avântul sfintei nebunii.
Dar mă pândeau prietenii ca lupii,
Rânjeau, urlau: "Hei, iată-l revenit!
Să bei acum întreg veninul cupei,
Tu, ce trufaş, de noi te-ai răzleţit."
Şi stau stingher pe pragul de-altă dată,
Tăriile m-au comprimat pitic,
Ostracizat... În juru-mi ochiul cată,
În zbucium vede totul, în linişte, nimic.
Aiud, Septembrie 1953

Poezii din ciclul
Cataliza vremii sau jocul cu neantul
Ciclu realizat la Aiud

Cataliza vremii

În cataliza vremii fierb
Să scot din mine putregaiul
Mă-mbăt cu dulcele tău verb
Îmi primenesc cucernic straiul.

În cataliza vremii scurg
Dureri şi patimi şi dorinţi
Văd cum o lume în amurg
Se macină de stânci fierbinţi.

În cataliza vremii las
Avânturi de-mpliniri lumeşti
De cad la fiecare pas,
Tu, Doamne, altfel mă-mplineşti.

Un boţ de mâl eram
Dar cine crescu un pisc de împăcări?
În alchimia Ta, Stăpâne,
Am izvodit catapultări.
Aiud, Aprilie 1953

Spre culme

În galaxia minţii mele
A Totului Tot taine grele
Se coc cu stelele-ntr-o tavă
Sub care joacă munţi de lavă.

Se răsucesc inele-n spaţii
Orbite pentru constelaţii
În drum eu las din al meu lest
Pe crestele de Everest.

Mă scrijilesc colţii minunii,
Mă latră toţi dulăii stânii,
Păzind eternele mistere.
Miros că vin din alte sfere.

Păstorul însă semn îmi face
Hai, vino omule încoace!
Mă prind cu dinţii-n rădăcini
Şi urc prin rânjetul de spini.
Carcera celularului din Aiud, Ianuarie 1954

Nu te cruţa!

Nu te cruţa, ci cercetează toate!
Cu mâna ta zăvoarele deschide,
Pătrunde-n miezul tainei ferecate,
Cotrobăind ascunsele-i firide.

Cu sucul suferinţei înspinate
Peceţile de pe mister înmoaie;
Cutreieră cetate de cetate
Spălându-le-n a sufletului ploaie.
Aiud, 1954

"Jedem das seine"

Pe poarta ta, când am intrat silit,
Rânjea satanic şi înghemuit
Credinţa unui veac barbar
Că omul poate izvodi cântar
Să drămuiască sufletul de jar.

Obsesie
(convoi buchenwaldian)

... au în ochi asprimi de iască
şi purtare nefirească;
manechine dezumflate,
duşi cu arma de la spate.

Duc pe umeri bolovani;
merg încet, de parcă ani
trec până dispar în zare,
merg, sau stau şi-acuma oare?

Prinşi odată pe retină,
ochiu-i ţine sub lumină,
şi mulează parcă-n ghips
un tablou de apocalips.

Buchenwald

Buchenwald
Întunecat fald
Cută a istoriei
Un neam pornit
Pe drumul gloriei
Te-a zămislit.
Zăceau în tine
Tineri şi moşi
Oameni de bine
Sau ticăloşi.
Buchenwald, bestie blondă
Spirit de frondă
Slujitor lui Wotan
Repetai avan:
Morala de sclavi
Nu-i pentru cei bravi
Buchenwald, instinct primar
Lângă Weimar
În solul turingic
Frânt-ai zborul liturgic
Spre infinit
Goethe a răsărit
Privind în zare
Găsind în lagăr de concentrare
Al tău stejar.
Buchenwald, Buchenwald
Întunecat şi teluric fald
Ţi-ai înghiţit prieteni şi duşmani
Primeşte palma dată de ani.

Iov

În jurul meu gunoaiele fetide
Îşi urcă-n aer aburul cleios.
Cu ochiul, dând ocol, cât poate cuprinde,
Văd numai viermi în trupul meu râios.

Stau azvârlit pe brazda de gunoaie
Şi câinii-mi ling putreziciunea vie
Nu mişc, dar sunt flămândă vâlvătaie
Şi cred ca un nebun în alchimie.

Se varsă carnea, piftie de moluscă
Imundă şi urât mirositoare,
Nu sunt decât... o hrană pentru muscă
Dar port în germeni lumea viitoare.

Am putrezit de nu-mi mai ştiu conturul
De unde-ncep şi unde mă sfârşesc
Rânjeşte alb şi descărnat femurul
Nu mai exist, dar tot te preamăresc.
Aiud, 1953

Eu nu sunt etalon de suferinţă!

În drumul meu spre Alfa sau Omega
Mă scrijeleau clipite şi decenii
Gândeam să fac popas cândva în Vega
Să-mi râd de timp, scăldându-mă-n milenii.

Căci nu vedeam în devenirea vie
Decât fiorii unui uite-l, nu e
Ce se zbătea zadarnic ca să fie.
Pe arse doruri scara vieţii suie.

Ci toţi vâsleam spre portul fericirii
Dar nimeni nu ştia ce unghi să ia.
Era sau nu un rost al firii
Era sau nu ocrotitoare stea.

Pluteam noian năieri în căutare,
Dar niciun port nu ne-aştepta blajin.
Etern coordonate-amăgitoare
Ne defineau un zbuciumat destin.

M-am smuls atunci din truda oarbă, surdă
Privind la mine ca spre în afară.
Am plâns frăţân ca orice om din ciurdă
Nedumeriri ce-avântul ni-l doboară.

Acum mi-e viaţa alăturea cu mine
Zig-zag-ul ei îl văd dansând hipnotic
Sorbind dureri cu amforele pline
Din mustul lor eu mi-am făcut narcotic.

Îmi port în răni vremelnicia mea
Dar nu mai sunt ce-am fost odinioară.
Rănit de vremi, prieten sunt cu vremea
Aştept senin ca şi ea să dispară.

Se scurge fiinţa spre veşnica tăcere.
Cu orice val zvâcneşte o dorinţă.
Îngenunchiat sub ploaia de mistere
Eu nu sunt etalon de suferinţă!
Aiud, 1954

Dincolo de...

Şi vis şi vers odată au să moară
Aşa cum toate mor - mucegăind!
Şi vis şi vers odată au să moară
De-am să rămân sub cerul gol... plângând.

Aneantizând ce viaţa nu mi-a dat
Şi ce-am avut din plin, pe săturate
Voi spânzura un cenuşiu macat
Peste durere, crez şi libertate.

Atuncea toate vor avea alt sens
Sau sensul însuşi, suspendat va zace.
Va fi sau nu va fi în gol un Ens
Conceptul nu-l va prinde în găoace.

Şi vis şi vers odată au să moară
Aşa cum toate cad - inexistând.
Şi gând şi vers odată au să moară
De-am să rămân sub cerul gol... flămând.

Dar foamea mea va sta nedefinită.
Nu va avea nici rost s-o definesc.
Cu jalba existenţei-mpăturită
Pe Dumnezeu eu am să-l agrăiesc.
Aiud, 1955

Ego

M-am adunat din lumea mult prea largă
Un punct infim, dar supraconcentrat.
Eram ciulin sau pârguită fragă?
Mijeam de zori sau stam la scăpătat?

M-am adunat să port în mine lumea
Cu spasm durut şi plin de nostalgii.
Mergeam prin râpi, dar mă târam spre culmea
De unde-ajuns, tu mori să reînvii.

M-am adunat ca să-mi scrutez adâncul
Ştiind hotarul, ce-i peste să ghicesc!
Mă conturam încet, încet din smârcul
Ce mă clocea, ca să mă definesc.

Simţeam în mine sensuri cum se ţes
Şi axial evoluam prin lume.
Nu-nţelegeam cum totuşi, cu-nţeles
Mă adăugam ca zero unei sume.

Apoi, când plin de Cel ce nu eram,
Mă risipeam în spaţii şi clipite
Din buchiile vremii învăţam
Să nu mai fiu, dar să pulsez-nainte.
Aiud, 1955

Bucur Stănescu
S-a născut la 14 iulie 1916, în Roşiorii de Vede.
A absolvit liceul "Anastasescu" din Roşiorii de Vede şi apoi, în 1938, Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Licenţiat în 1939; materia principală de licenţă: logica, teoria cunoaşterii şi metafizica. La seminarul de pedagogie a obţinut specializare secundară şi în limba germană. A fost elevul lui Nae Ionescu, Mircea Eliade şi P.P. Negulescu, dar şi al lui Motru, Tudor Vianu, Gusti, Vulcănescu şi alţii.
În 1941 s-a refugiat în Germania. De fapt, a trecut clandestin Dunărea pe la Islaz. Intenţiona să rămână acolo. Discuţiile avute cu conducători ai studenţimii bulgare, au dus la expedierea lui forţată în Germania, sub ameninţarea extrădării. În 20 Aprilie 1941 a ajuns la Berlin şi expediat la Rostock-Mecklemburg, unde a stat cu domiciliu obligatoriu, lucrând ca muncitor necalificat în fabricile Heinkel, până în Decembrie 1942. La 19 Decembrie  a fost arestat de Gestappo şi internat, ca şi ceilalţi legionari, în lagărul de la Buchenwald-Weimar. Au urmat doi ani de presiuni şi încercări de reeducare, cu multe similitudini cu reeducările de după 1944, din România. După eliberarea din Buchenwald, (August 1944) s-a stabilit la Markt-Pongau (Austria), unde a lucrat la o fabrică de barăci. În toamna anului 1945, s-a stabilit la Freising, lângă München, înscriindu-se la doctorat la Universitatea din München. După 5 semestre a revenit în ţară, prin repatriere, pentru a fi "prezent la dezastru". Şi a fost! La 29 Iunie 1947, din trenul de 1100 repatriaţi, din care numai 100 erau români, restul, germani din România, a fost reţinut pe 1 Iulie la Ministerul de Interne (devenit ulterior, sediul C. C.). Reţinut şase luni pentru cercetări, rearestat în Mai 1948 şi depus la Aiud fără sentinţă judecătorească. În 1954 i s-a reactualizat o condamnare mai veche, dată în contumacie.
Între Septembrie 1955 şi August 1957, are domiciliu obligatoriu în comuna Lăteşti; August 1957-Septembrie 1958, domiciliu obligatoriu în comuna Schei, judeţul Brăila. În Noiembrie 1957, la Schei, s-a recăsătorit cu o fată venită din puşcărie, dar în Septembrie 1958, împreună cu încă peste o mie de D.O.-işti din tot Bărăganul, au fost arestaţi şi depuşi în lagăre de muncă, fără nicio explicaţie sau motivaţie înscrisă pe certificatele de eliberare. A revenit acasă în Mai 1964.
Poeziile din această culegere fac parte dintr-un ciclu de poezii, intitulat "Cataliza vremii" sau "Jocul cu neantul". Ciclul a fost realizat în timpul detenţiei, bineînţeles mental, reprezentând mai mult un exerciţiu mnemotehnic pentru o serie întreagă de teme care l-au obsedat.
Din 1982 până-n Decembrie 1989, a publicat două proze scurte: "Praful de suflete" (Ramuri, nr. 7 din 1987); "Convorbire cu bătrânul" (Vatra, nr. 3, 1988).

[ inapoi ]  [ sus ]  [ inainte ]