Literatura si detentie

S-a înnoptat. Un orologiu, undeva departe
A bătut peste oraş ceas târziu din noapte.
Şi zefirul şi-a culcat aripa în tihnă,
Numai eu nu mai găsesc clipă de odihnă.
De dorinţe îndemnat, de visuri şi şoapte
Sufletul desprins de trup, a plecat în noapte.
Noaptea pare un castel făurit din spumă,
Un tezaur de minuni din raze de lună.
Întuneric împărat, fratele luminii,
Din dantele a brodat florile grădinii
Şi din umbre a cioplit statui pe alee,
Felinare a cules din calea lactee.
Sub coroane de castani a clădit altare
Preoţii sunt licurici, mici bucăţi de soare.
De pe luciul lacului, florile de nufăr
Şi cu teii de pe mal, scot parfum din cufăr.
Unei gâze, un bondar îi sărută mâna,
Dintr-un turn al cerului îi priveşte luna,
Ce complice, a întins argintie salbă
De lumină şi văpăi peste noaptea albă.
Undeva la orizont zorii stau s-apară,
Noaptea cu alaiul ei pleacă-acum din ţară.
Pe cărări de negură, umbră călătoare
Sufletul se-ntoarce-n zori iar la închisoare.
Treaz, că nu am adormit, îl simt de departe
Şi petrec a doua zi cufundat în noapte.

Scrisoare către "Gligore fără ţară"
(Poeziei lui A. Ciurunga)

Când am aflat povestea ta amară,
Te-am căutat că multe am să-ţi spun,
Şi te-am aflat, Gligore fără ţară,
În fiecare casă şi cătun.

Ai pribegit de-a lungul, de decenii
Dar nimeni n-a putut să-ţi stingă dorul
Pentru ce ţi-au furat mai marii vremii:
Căsuţa ta, ograda şi ogorul.

Te-ai înfrăţit cu brazii şi gorunii
Şi ai păstrat, comoară de nespus,
Poruncile ce ţi-au transmis străbunii
Şi crezul în dreptatea lui Iisus.

Ai înfruntat şi lanţuri şi-nchisoare,
Nu te-a învins nici foamea, nici robia
Să fie iar stăpâni pe-a lor ogoare
Şi Gheorghe, şi Ioana, şi Maria.

Chiar dacă încă nu-i senină zarea,
Un soare nou sub nouri s-a aprins.
Te bucură că vine-nseninarea,
Gligore fără ţară, ai învins.

Inscripţii pe o coajă de săpun

Lasciate ogni speranza
Voi che entrate qui...
Astfel hotărî instanţa
Soarta sutelor de mii

Ce-au fost condamnaţi să moară
În infernul cel mai crud
Al Jilavelor din ţară:
Piteşti, Gherla sau Aiud.

Dar ei n-au ştiut că-n minte
Noi păstrăm ca-ntr-un muzeu
Un tezaur de cuvinte
Şi credinţa-n Dumnezeu.

Din cuvânt făcut-am armă,
Din credinţă-am făcut scut,
Care spulberă şi sfarmă
Lanţuri, gratii, ziduri, cnut.

Fără să avem hârtie
Ori cerneală, sau condei
Am făcut din poezie,
Univers de epopei.

Înfruntând teroarea cruntă
Ne-a unit, ne-a-mbărbătat
Cuminecătura sfântă
Dintr-un vers întemniţat.

Din celule în cetate
Au zburat ca un lăstun
Versurile zgâriate
Pe o coajă de săpun.

Ultima dorinţă

Fusesem condamnat de ei la moarte
Şi apoi, muncă silnică pe viaţă,
Mi-a fost o clipă inima de gheaţă
Şi am trăit un sentiment aparte.

A apărut trecutul tot în faţă,
Speranţe, idealuri, erau sparte
Şi visele ce le-am visat, deşarte,
Tot ce a fost, s-a estompat în ceaţă.

Dar mi-a rămas o singură credinţă,
Că jertfa va să nască biruinţă.

Descătuşat de amintiri, sunt gata
Destinului, să îi primesc răsplata.

Şi-l rog să-mi mai acorde o favoare,
Să mor cu fruntea sus şi în picioare.

La izolare

Un coridor îngust şi nu prelung
În care patru paşi ori cinci, ajung
Ca să-l străbaţi până la cap şi este
Rece şi gol, cavou fără ferestre,
Din care poţi să ieşi nevătămat
Dacă te mişti mereu, neîncetat.
Pornesc cu pas mărunt, încetişor
Şi dornic ca să ies învingător
Las sufletul să plece-n lumea mare
Şi evadez astfel din închisoare.
Doar trupul meu, ca un automat,
Se mişcă du-te vino-neîncetat,
Şi zile-ntregi, în beznă şi în frig
Eu trec de gratii şi de orice dig,
Mă regăsesc afară-n libertate
Unde trăiesc momente minunate,
Fără călăi şi fără turnători,
Până când sună clopotul în zori
Şi la vizetă vine un bandit
Şi mă întreabă: Încă n-ai murit?
Mă reîntorc din lumea mea sihastră
Şi îi răspund: Nu, după dumneavoastră.

"Fiare"

Tot ce mă înconjoară, e din fier:
Şi uşa şi zăvorul şi vizeta
Şi gratii şi gamela şi tineta
Şi patul e făcut din cornier.

Şi lanţul greu, pe care-un temnicer
L-a prins cu nituri groase la picioare,
M-am învăţat cu el, nu mă mai doare,
Că şi voinţa mea e tot din fier.

Că-n jurul meu e-atâta fierărie
Nu-i lucrul cel mai greu de îndurat,
E mult mai greu regimul de sclavie.

Dar răul cel mai rău din închisoare
Sunt paznicii cu suflete de fiare
Pe care comunismul i-a creat.

Mama

Cu cât s-adună anii peste mine
Şi mă cuprind troieni de nostalgie
Mă-ntorc cu nesfârşită duioşie
La tot ce-mi aminteşte despre tine.

Te chem atunci şi vii cu o făclie
Aprinsă în privirile-ţi senine
Să luminezi cărarea spre mai bine
Copilului cu tâmplă argintie.

Tu eşti în lume singura fiinţă
Mai sfântă ca icoanele din ramă.
Iubirea-a fost unica ta credinţă

Şi inimă tot ei i-ai dat-o vamă
Fără ca să aştepţi recunoştinţă.
PIOASĂ ÎNCHINARE ŢIE, MAMĂ.

Marie

Tu, dintre toate binecuvântată
De cerul sfânt cu-nalta lui cinstire
De la Arhanghel să primeşti vestire
Că eşti fecioară pură, neîntinată.

Ce pentru-a omenirii izbăvire
Vei naşte fiu, lumină-adevărată,
Judecător la dreapta judecată,
Ce s-a-ndumnezeit prin răstignire.

Prin fiul tău s-a făurit altarul
Bisericii creştine, pe vecie.

Ne-ai dăruit speranţele şi harul
Să cucerim cereasca-mpărăţie.

Primeşte-a noastră rugăciune vie.
Tu, mamă sfântă-a lui Iisus, MARIE.

Ruga

Deschide, Doamne, poarta minţii mele
Cât să cuprind tot ce e necuprins.
Dă-mi flacăra din focul Tău nestins
Să urc mai sus de cer, mai sus de stele.

Îngăduie ca sufletul meu prins
Din când în când de pasiuni rebele,
Să fie dezlegat de orice rele
Şi-aprinde iar lumina-n ochiu-mi stins.

Cuminecând fiinţa mea firavă
Cu-n singur strop din necuprinsa-Ţi slavă.

Purificat astfel, Te rog, Părinte,
Ascultă-mi cea din urmă rugăminte:

SPRE NEAMUL MEU ÎNTOARCE DOAMNE, FAŢA
Şi ia-mi ca preţ al rugii mele, viaţa.

Masa tăcerii

În mijloc de poiană
La margine de râu
Cu scaune de stană
Ce fac în juru-i brâu,

O masă grea, sculptată
Din bloc masiv de şist
De dalta fermecată
A marelui artist.

Stau aplecat pe masă
Cu fruntea până când
Eu simt cum mă apasă
Tăcerea grea de gând,

Când luna poleieşte
În aur faptul serii
Şi masa povesteşte
Poveştile tăcerii.

Doar Jiul îi răspunde
Oprindu-şi lângă mal
Rostogoliri de unde
Şi clipociri de val.

Când miezul nopţii sună
Aud a mesei stâncă
Dând apei cale bună,
Iar mie, o poruncă:

Când lupţi pentru dreptate
Şi vorba nu-i de-ajuns,
Să taci cu demnitate.
TĂCEREA-I GREU RĂSPUNS.

Cea din urmă cruciadă

De dincolo de zarea ce se curmă
Aud cum cornul vechiului gornist
Îngână cariul timpului ce scurmă
Cărare pe sub veacul anarhist,
Să treacă cruciada cea din urmă
Pe urma sfântă-a paşilor lui Crist.

Din bezne lungi de vremi întunecate,
Din rătăcirea multor frământări,
Purtând povara grelelor păcate,
Dar gata pentru alte renunţări,
Ne ridicăm cu frunţi încununate
De scânteierea marilor chemări...

Din rodul lor, noi nu hrănim armate.
Topim mânii de veacuri când păşim
Pe spade şi pe suliţi sfărâmate.
Cu sufletul pornim să cucerim
Nu vechiul burg cu ziduri dărâmate,
Ci un nepământean Ierusalim.

Cetate cu lumini nemuritoare
Din veşnicie dăruind comori,
Ne-nveţi din taina lumii viitoare
Întâi în noi să fim biruitori,
Apoi pe stânci, în mlaştini, ori pe mare
Sădind lumini, rodi-vor aurori.

Purtând pe coiful lor lumini de soare,
Din bezna rece-a vechiului mormânt
Fantoma cruciaţilor răsare
În zale de nimic, pe cai de vânt,
Să ne aducă binecuvântare
Din lumea celor care nu mai sunt.

Cu sufletul gătit ca de paradă
În păr cu diademe de minuni,
Cu zalele ţesute din zăpadă,
Cu scutul împletit din rugăciuni
Broda-vom din speranţe o pocladă
Şi din virtute, salbe şi cununi.

Aşa cu el, vărsat ca o cascadă
Pe beznele acestui veac ateu,
Din adevăr, călim tăiş de spadă
Şi din iubire, platoşe de zeu,
Să-ncepem cea din urmă cruciadă
Sub steagul unui fiu de Dumnezeu.

Cristal

Când stau singur în celulă, doar cu ale mele gânduri
Niciun zgomot nu pătrunde prin a gratiilor rânduri
Şi în fiecare noapte când privesc tăcut spre stele
Se pornesc după privire, toate gândurile mele.
Întrebări nedezlegate până astăzi pe planetă
Mă trimit în macrocosmos, ca o ultimă ştafetă,
Să smulg tainele ascunse printre sori şi printre astre
Şi să sting cu ele focul curiozităţii noastre.
Cosmosul e gol. Ba, iată, se aprinde-aici un soare,
Iată cum se stinge altul la o margine de zare.
Galaxii şi constelaţii, nove superluminate
Trec spre nicăieri în şiruri pe nimica înşirate.
Despicând catapeteasma orizontului, din haos
Un Luceafăr se opreşte pentru-o clipă de repaus.
Glas de astru acum răsună în tăriile albastre:
Rege al Creaţiunii. Domn al lumilor de astre,
Poţi cu mintea ta străbate nesfârşite căi lactee
Însă liniştea ce cauţi, nimeni nu o să ţi-o deie
Fiindcă universul este o construcţie firească
Ce încape-n ecuaţii de mecanică cerească.
Noi, o lume nesfârşită în perpetuă rotire,
Tu, stăpân la vieţii tale şi stăpân pe-ntreaga fire
Du-te-n lumea Ta, Stăpâne şi trăind, plăteşte-ţi birul,
Că nu ştii când sună ora Parcelor să taie firul.

E tăcere. Nu s-aude niciun zgomot, nicio notă.
E întuneric cum e noaptea într-un fund adânc de grotă.
Ca o boltă grea, nimicul mă apasă, mă-nconjoară
Şi un gol ca golul morţii m-a cuprins şi mă-nfioară.
Nu e nimeni lângă mine. Inima-ncetat să bată,
Dar o simt cum sparge pieptul, iese afară şi deodată,
Ca o candelă micuţă, fumegă şi se aprinde.
O fantasmă de lumină văd din ea cum se desprinde.
Vaporoasa arătare, fantomatică lumină
Se încheagă în contururi, prinde formă cristalină.
Un cristal cu mii de feţe oglindind în ele viaţa,
Transparent precum e golul, ici şi colo cum e ceaţa.
Şi pe multele lui feţe, pe nebănuite cute,
Zeci de mii de semne scrise de condeie nevăzute.
Descifrez şi-mi trec prin minte, parcă vin să se prezinte
Tot trecutul, toată viaţa, toate-aducerile aminte.

Tremură uşor cristalul şi cu unde umple spaţii,
Liber, glasul Conştiinţei se încheagă prin vibraţii.
Omule! Cristalu-acesta suflet îţi e dat şi are
În reţeaua lui răspunsuri pentru orişice întrebare.
El e cartea vieţii tale şi puntea de legătură
Între cel Atotputernic şi umila ta făptură.
Cât timp feţele lui fi-vor transparente şi senine
Poţi vedea în ele calea înţelegerii depline,
Dar când umbrele şi ceaţa i-or întuneca lucirea
Ai trăit zadarnic viaţa. Nu i-ai înţeles menirea.
Viaţa este simbioza dintre suflete şi formă,
E minunea zămislirii lutului ce se transformă,
E cărarea neîntoarsă din neant spre veşnicie,
Este jertfă, suferinţă, bucurii şi poezie.
E tributul dat în lupta dintre rău şi dintre bine,
E sămânţa care naşte generaţia ce vine.
Eu sunt glasul Conştiinţei. Îţi îndrum a vieţii cale
Şi îţi ocrotesc fiinţa pe măsura vrerii tale,
Că Tu ai cum n-are nimeni, nesfârşită libertate
Să îmbraci haina virtuţii sau să bâjbâi în păcate.

A tăcut. S-a stins lumina. Toate cele nepătrunse,
Înţeles-am, nu în cosmos, ci în suflet sunt ascunse.

Bădulescu Fronea
S-a născut în noaptea de Crăciun a anului 1922.
Mama sa i-a fost o desăvârşită învăţătoare în cea mai importantă instituţie de educaţie, de morală şi iubire de neam: şcoala celor "şapte ani de acasă".
Şcoala primară şi liceul le-a urmat în Călăraşi. Din 1942 este student la Academia Comercială şi la Facultatea de Fizică.
În 1944 este încorporat la Şcoala de Ofiţeri Ploieşti, cu care ia parte la luptele de pe valea Slănicului. În Ianuarie 1945, încă militar, este arestat pentru agitaţie antibolşevică şi deţinere de material subversiv. Judecat de Curtea Marţială, în luna August, este achitat.
Este mutat la o unitate a Marelui Stat Major ca translator de limba italiană, în Bucureşti, ceea ce îi permite să continue studiile universitare pe care le termină, Academie Comercială, în 1948 şi Facultatea de Fizică, în 1949.
Este numit profesor de fizică în Bucureşti şi apoi transferat la Liceul Militar Dimitrie Cantemir din Predeal, de unde, refuzând să se încadreze în armată cu gradul de căpitan, îşi dă demisia, în 1953. Se prezintă la un concurs şi ocupă un post de cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică atomică.
Aici, împreună cu câţiva colegi, înfiinţează o organizaţie de luptă împotriva regimului comunist, cu denumirea de "Mişcarea de Eliberare Naţională", având ca scop organizarea şi începerea unei răscoale armate, convinşi fiind de itervenţia imediată a armatelor occidentale şi americane. Această convingere se baza pe informaţii şi asigurări ce proveneau de la unele cercuri diplomatice obţinute prin Prof. Horia Hulubei.
S-au recrutat membri din toate categoriile sociale, organizaţi în grupe mici, atât în Bucureşti, cât şi în provincie. Legătura între grupuri se păstra prin Bădulescu Fronea şi adjunctul său, Vasile Catană, fost ofiţer în marina militară. Au organizat o instalaţie pentru multiplicat manifeste şi un atelier în care se confecţionau petarde, ale căror prime experimentări s-au făcut pe un poligon al Academiei Militare, de către un grup de ofiţeri, foşti elevi la Liceul Dimitrie Cantemir. Organizarea şi pregătirile au durat trei ani, până în toamna anului 1956, când se preconiza începerea revoltei armate.
La 1 Octombrie sunt avertizaţi că Securitatea îi urmăreşte şi se sustrag, încercând să ascundă tipografia şi explozibilul.
La 4 Oct. încep arestările. Bădulescu este încolţit pe stradă şi este arestat la 6 Oct. 1956. A avut ca prim anchetator, pe cpt. Cristea, care nu strălucea de inteligenţă şi era foarte agramat. Anchetele se succedau ziua şi noaptea, "condimentate" cu înjurături şi brutalităţi. Când se enerva anchetatorul, "scăpa" unele informaţii care i-au permis lui Bădulescu să intuiască aproape tot ce aflase Securitatea. Ultimul anchetator, Nikolschi, a afirmat că au subestimat această organizaţie şi că ancheta a fost în mare măsură dirijată nu de Securitate, ci de membrii mişcării.
A urmat procesul primului lot, format din opt arestaţi, consideraţi capii mişcării, care a durat patru zile. Bădulescu Fronea a fost condamnat la moarte şi, în urma recursului făcut de familie, la muncă silnică pe viaţă.
În 1958 este transferat la Jilava, iar în 1959, cu lanţuri grele la picioare, ajunge la Aiud, pe celular. Zilele se scurgeau între program, discuţii, lecţii din toate domeniile, comunicări prin morse, rugăciuni, memorarea versurilor, percheziţii şi numeroase pedepse suplimentare la neagra sau în izolările de la subsol, unde s-a îmbolnăvit de T.B.C. În stare foarte gravă, distrofic, ajunge la spital, unde numai devotamentul dr. deţinut Şerbănescu, l-a salvat.
Pentru refuzul de-a ieşi la muncă în fabrică şi pentru atitudine ostilă acţiunii de reeducare din toamna 1963, este închis într-o celulă foarte izolată cu un deţinut bolnav mintal care făcea aproape zilnic crize violente, în care se repezea să-l sugrume. Numai o minune l-a scăpat de acest calvar care a durat trei luni, fără aer, fără baie, fără bărbierit.
A urmat o schimbare radicală. Este dus pe Secţie într-o cameră mare unde erau adunate câteva personalităţi din lumea oamenilor de ştiinţă: inginerii Brana Viorel, Iacobescu Ştefan, geolog Biloiu M., un chimist... În total, nouă deţinuţi. O comisie de Securitate, care a recunoscut că ei reprezintă un potenţial ştiinţific deosebit, le-a propus să lucreze la rezolvarea unor teme de cercetare care interesează economia naţională. Li s-au dat câteva cărţi şi reviste şi materiale de scris.
În primăvară, a început eliberarea deţinuţilor. Rând pe rând, membrii grupului au plecat, iar în 31 Iulie, cu ultimul lot, a fost eliberat şi Bădulescu.
Nu mai avea nici familie, nici casă, nici serviciu. Cu greu s-a angajat ca simplu tehnician la un institut al M.E.E.
Curând au început tracasările din partea Securităţii; i se cerea să colaboreze. Când i se promitea o încadrare corespunzătoare şi locuinţă, când se trecea la ameninţări. În 1968 e chemat la Malmaison pentru o declaraţie. Se duce, luând cu el strictul necesar permis unui deţinut şi declară că s-a hotărât să rămână la închisoare, nemaiputând suporta regimul la care este supus afară. Mai marii închisorii îi promit că îl vor lăsa în pace, dar acest armistiţiu a durat mai puţin de un an.
La serviciu, muncind cu pasiune, este trecut la un colectiv de cercetare. După scurt timp, inginerul care conducea cercetarea, se retrage şi cere ca tema să fie încredinţată lui Bădulescu. Direcţiunea institutului acceptă. Cercetările progresează, se obţin rezultate de excepţie. Bădulescu face numeroase comunicări, ia parte la simpozioane şi publică articole în reviste din ţară şi străinătate. Este invitat la câteva congrese peste hotare, dar nu i se permite participarea.
După treisprezece ani de la angajare, se prezintă iar la un examen de cercetător şi obţine din nou atestarea.

Iese la pensie în 1983. Din 1990, activează în cadrul A.F.D.P.R.

[ inapoi ] [ sus ] [ inainte ]