Lawren Stewart Harris s-a născut în Brantford, Ontario, la 23 octombrie 1885. Era unul dintre moştenitorii averilor a două familii reunite: Massey şi Harris, ceea ce i-a asigurat toată viaţa o independenţă financiară utilă nu numai lui, ci şi viitorilor săi colegi din Grup.  Educaţia sa conservatoare şi religioasă, din Toronto, i-a înlesnit experienţe spirituale nu la îndemâna oricui. Studiile superioare le-a făcut la St. Andrew's College din Universitatea din Toronto. La nouăsprezece ani a plecat să se desăvârşească în domeniul artelor, timp de trei ani, în Germania. În 1908, a însoţit un prieten scriitor în Orientul Apropiat, iar schiţele realizate pe parcursul acestei călătorii i-au fost publicate de "Harper's Bazaar".
Lawren Harris a fost unul dintre membrii fondatori ai Clubului de Arte şi Litere. Acolo i-a întâlnit pe viitorii săi colegi cu care urma să înfiinţeze Grupul celor Şapte. Foarte distincta sa formare, în raport de aceştia, ca şi situaţia materială prosperă, făceau din prezenţa lui în mijlocul lor o necesitate determinantă. De pildă, datorită entuziasmului şi spiritului său organizatoric, i-a venit excelenta idee, pe care a tranformat-o într-o realitate, de a se creea o clădire cu studiouri pentru artişti (Studio Building), unde să poată lucra nestânjeniţi toţi membrii Grupului. În vederea construcţiei acesteia, a depus trei sferturi din suma necesară, iar doctorul McCallum, despre care a mai fost vorba, un mecena al locului şi momentului, a pus la dispoziţie restul banilor.
În acea perioadă,  picta în manieră impresionistă peisaje cu case.
Nevoia de schimbare i-a insuflat demisionarea din armată; fusese profesor la Camp Borden. Fostul cadru didactic avu una dintre cele mai neobişnuite idei. A convins, în 1918, conducerea căilor ferate centrale Algoma să-i îngăduiască folosirea unui vagon de servici autodeplasabil. Îl dotă cu mese, scaune, paturi de campanie, o sobă, rafturi pe pereţii interiori, un canoe şi o drezină destinată deplasării pe şine, pe distanţe mici. Îşi invită prietenii să-l însoţească în multiple cuceriri ale Algomei, cheltuielile tuturora suportându-le el. A fost primul studio de pictură pe patru roţi şi altul nu ştim dacă i-a urmat. Cu prilejul acestor călătorii şi-a schimbat radical viziunea şi stilul. Genul acesta de viaţă a continuat până în 1921. Peisajele sale din acea regiune, ca şi de pe malul de miazănoapte al Lacului Superior, unde pictă împreună cu Jackson, din zona montană Rockies şi Arctica Canadiană, au o putere mult mai mare decât îşi obişnuise el publicul până la contactul cu aceste teritorii. În sfârşit, îşi găsise peisajul ce să-l exprime cel mai bine.
Pregătirea sa universitară, ca şi lipsa unor legături apăsătoare cu problemele existenţei materiale imediate, e de bănuit a-l fi dirijat în opţiunile filosofice şi artistice către care se îndreptă. Convingerea lui era că în datoria artei intra exprimarea valorilor spirituale, atunci când urmăreai portretizarea lumii vizibile. Se depărtă de sensul conferit de prietenii săi realizării peisajelor canadiene, pentru el rolul personal şi funcţia artei lui devenind revelarea forţelor divine din natură. Atari principii îl îndreptară pe nesimţite către abstract, un abstract filosofic motivabil, a cărui valoare consta în corectitudinea cu care se supunea ideei de bază. 
Strădania de a incorpora în noile imagini ale ţinuturilor nordice realizate de el sentimentele duhovniceşti pentru peisaj, îl convinse că, personal, era dator să dispară din opera sa dematerializată. Aşadar, începând cu anul 1924, nu-şi mai dată, nici nu-şi mai semnă lucrările.
Aceasta nu înseamnă că, dacă se lăsa cucerit de idei atât de neobişnuite, ele l-ar fi depărtat de prietenii săi. Nu. Rămânea, pe mai departe sprijinul lor, liantul dintre ei, forţa care îi stimula pe toţi.
La 29 ianuarie 1970 a murit, lăsând în urmă-i nu doar o vastă operă deosebit de variată, ci şi o comunitate artistică datorându-i, la drept vorbind, totul.
Pentru perioada iniţială, impresionistă, din opera lui Lawren Harris, aş vrea să citez: "Încărcătura cu stâlpi de poartă", tip de imagine foarte apropiat de sensibilitatea românească datorită plasării unei căruţe încărcate cu respectivii stâlpi, proiectată pe cerul portocaliu orbitor al apusului, ceea ce îi răpeşte o parte din claritate şi ne îngăduie să o punem într-o paralelă sentimentală cu multe dintre lucrările lui N. Grigorescu, obişnuite formării noastre, reprezentând carele cu boi. Doar că aici, animale de tracţiune sunt cai. "Smârcul castorului" (Beaver Swamp) îl plasează pe pictor în comunitatea de viziune a Grupului, de n-ar fi o blândeţe a acceptării sălbăticiei cu care se confruntă, confruntare ce nu rareori îi face pe prieteni să geamă, să icnească, să se grăbească să fugă departe de solitudinea dinainte-le. Aici, siluetele golite de frunze ale câtorva copaci din prim-plan îşi trăiesc treptata degradare umedă, într-o lume cenuşiu-brună, în care, totuşi, palpită - cine ştie cât de adânc, către centrul pământului - pojarul unei tăvi cu jar auriu (reflectare a apusului), ca o făgăduinţă a unui viitor posibil răsărit. "Montreal River" face un pas către noile preocupări ale artistului, cele urmărind mai curând ritmuri decât materie. Patru brazi întunecoşi străjuiesc uleiul de pe baza inferioară, sumbri, pe când în faţa lor, ca nişte puieţi roşii de zbenguială, alţi patru mărunţei primesc ultimile raze ale crepusculului ce-i cufundă într-altă dimensiune a existenţei, aceeaşi ca a vegetaţiei de pe malul de care-i desparte fluviul. "Lake and Mountains", precum se vede, nu mai comunică despre care lac este vorba, nici ce munţi se ridică în jurul său. Adică agăţarea de împrejurarea cartografică a dispărut. În schimb, peisajul abstractizat e selenar, iar norii ascund gestul împreunării unor mâini în rugăciune, acest univers alb şi albastru. În "Maligne Lake Jasper Park", autorul îşi sprijină întregul pe patru triunghiuri unite în unghiurile de vârf, cu bazele pe laturi, cu numeroase variante menite să turbure monotonia iscată. Finalmente, un tablou fără titlu, reprezentând un fel de ciupercă galbenă, cu un posibil soare amplasat în pălăria ei, cu câteva raze descinzând din el, întregul scăldându-se într-un violet ceresc, vesteşte, poate, amiaza. 


[ inapoi ]  [ sus ]