Tom Thomson s-a născut în Ontario, lângă Claremont, la 5 august 1877, însă a copilărit lângă Owen Sound. La 22 ani s-a străduit cât poate un băietan s-o facă să fie recrutat pentru a lupta în războiul cu burii, dar nu i-a fost dat să ajungă erou. Drept care acceptă să urmeze cursurile unui colegiu pentru specializarea în afaceri, din Seattle (Washington). Peste 5 ani, adică în 1904, se întoarse în Canada, pentru a-şi pune în aplicare îndemânările comerciale deprinse. Dar, în 1907, se angajă la o firmă din Toronto de design artistic, la care lucrau mulţi dintre viitorii membri ai Grupului Celor Şapte. Se antrenară cu toţii în excursii de investigare a întregii Canade. Fură înclinaţi mai ales către partea sălbatică a Ontario-ului de miazănoapte. Această regiune deveni preferata lui Thomson care, întretimp, se apucase de pictură cu nădejde. Astfel încât în 1913 deschise cea dintâi expoziţie personală.
Evenimentul avu o mare importanţă în alegerea viitorului său; el îl determină ca în anul următor (1914) să-şi schimbe slujba, angajându-se să lupte împotriva incendiilor naturale, restul timpului stând la dispoziţia vizitatorilor, în calitate de călăuză în Algonquin Park, în partea nordică a Ontario-ului.
Această retragere în mijlocul naturii ne aminteşte de cea similară a filosofului şi naturalistului american Henry David Thoreau (12 iulie 1817- 6 mai 1862), eseistul şi poetul renumit pentru a fi pus în practică (luând modelul filosofilor antichităţii sau ai Orientului) doctrinele Transcendentalismului, după cum a consemnat în capodopera sa "Walden" (1854). Thoreau a fost unul dintre prietenii slujiţi şi popularizaţi cu credinţă de către un alt mare gânditor al Statelor Unite, Ralph Waldo Emerson (25 mai 1803-27 aprilie 1882, poetul şi eseistul care a promovat doctrina Transcendentalismului pomenit). Paralela ce ne este sugerată merge până la recunoaşterea unei similare căutări a autenticului în sânul Naturii şi din partea pictorului Tom Thomson. Şi poate că nu este întâmplătoare apropierea ce o facem între cei doi, deoarece Thoreau a publicat în 1853 "Excursie în Canada," în Putnam's Monthly, una dintre scrierile sale în care palpită nevoia lui de viaţă în natură. De asemeni a apărut în 1866: "Un yankeu în Canada" în 1866. Nu este cu neputinţă ca aceste eseuri să fi avut un oarecare ecou în rândurile intelectualităţii locale, ecou ce să se fi adâncit în timp, până la a influenţa viaţa, de pildă, a lui Thomson. Asupra acestor afirmaţii insuficient susţinute, poate, vom reveni în alt articol cu dovezi peremptorii.
În cursul celor trei ani ce urmară, Tom Thomson realiză cele mai importante picturi ce le-a lăsat în urmă. Această perioadă de extremă rodnicie fu întreruptă de un accident stupid (sau care pare ca atare) ce îi luă viaţa. Pe când făcea o excursie în canoe, în cursul lunii iulie 1917, a dispărut. Trupul i-a fost găsit în ziua de 17 iulie. Existenţa sa prea scurtă se prelungi, în mod inexplicabil, datorită unei legende ce se născu în jurul împrejurărilor stranii ale morţii sale. Nu puţini au fost excursioniştii prin partea locului care să afirme că i-au văzut... fantoma! Nu cred că alt pictor modern a beneficiat de o legendă ce să-l înalţe la o statură folclorică echivalentă, într-un fel, unei a doua nemuriri (cea dintâi fiindu-i conferită de opera sa).
A fost înmormântat de către prieteni în preajma lui Canoe Lake, din Algonquin Park, unde pierise fără a lăsa urme. Două zile mai târziu, membrii familiei sale au trimis un angajat al pompelor funebre pentru deshumarea pictorului şi reînmormântarea sa în Leith, Ontario, unde ai săi aveau locuri de mormânt. Mult mai târziu, în 1956, judecătorul Little şi câţiva dintre foştii colegi ai lui Tom Thomson au hotărât să întreprindă săpături acolo unde fusese îngropat pictorul, lângă lacul Canoe. În urma investigărilor efectuate, judecătorul a publicat o carte în care caută să rezolve misterul morţii celui mai de seamă pictor canadian. Trupul acestuia fusese găsit plutind pe apele lacului, dar în plămânii săi nu se descoperiseră urmele lichidului, ce se presupunea că ar fi fost înghiţit cu prilejul înecului. În schimb, o rană la cap putea conduce la presupunerea că fusese ucis cu acea lovitură şi aruncat în apă ulterior.
În anul 1967 s-a deschis în Owen Sound "Tom Thomson Memorial Art Gallery", un muzeu închinat amintirii sale.
Deşi Grupul Celor Şapte a luat fiinţă după repausarea lui Tom Thomson, iar prima expoziţie de grup avu loc la trei ani după dispariţia sa, el a fost întotdeauna socotit fondatorul acestuia, deoarece, cât timp a trăit, a reprezentat un ferment al artei tuturor prietenilor săi.
Pentru o informare corectă a cititorului, iată lista celor şapte dintâi membri ai Grupului: Franklin Carmichael, Lawren Harris, A.Y. Jackson, Frank (ulterior Franz) Johnston, Arthur Lismer, J.E.H. MacDonald, şi F.H. Varley. Prin despărţirea de Grup a lui F. Johnson, din 1926, i s-a propus participarea la expoziţiile comune lui A. J. Casson. Mai târziu şi alţii, acceptând idealurile Grupului, s-au alipit acestuia.
Ultima expoziţie a Grupului a avut loc în 1931; iar risipirea membrilor lui s-a petrecut în 1933.

Revenind la pictorul Tom Thomson, poate că niciodată impresioniştii francezi, aceia care descoperiseră arta extrem orientală, stampele căreia au intrat în lucrările lor ca obiecte decorându-le interioarele sau ca izvoare de inspiraţie, poate că niciodată, spuneam, ei nu şi-au hrănit cu atâta entuziasm imaginaţia cu roadele Extremului Orient ca Tom Thomson atunci când a pictat "The Jack Pine", deşi nu reiese că ar fi avut şi el obsesia egalării gravorilor japonezi ori a mimării lor, cum se petreceau lucrurile pe malurile Seinei. Ba nici măcar nu se ştie dacă i-a căzut vreodată înaintea privirilor o astfel de stampă sau un album cu reproduceri. Totuşi, pictura citată reprezintă o atare stampă mutată în lumea culorilor de ulei, fără a-şi pierde simplitatea plină de măreţie, impresia de covârşire adusă de însemnătatea cerului în lucrare, culoarea vie, realismul optimist al contactului cu rădăcinile vieţii. Roşul vegetaţiei întomnate, bogat şi strălucitor ca nişte sunete de alămuri festive, continuă să ne bântuie în "Autumn Foliage". Cerul e tratat aproape pointillist (ca şi în "Byng Inlet Georgian Bay") şi-şi opune albastrul extrem de variat culorii de sfeclă fiartă a copacilor sau celei de porumb a altor foioase expresive. Nici nu se poate închipui ulei mai bogat în culori şi în aglomeraţia vegetaţiei ca "Autumn's Garland", un fel de imagine a paradisului terestru în care fiecare frunză şi fir de iarbă respiră o profuzie de iubire setoasă, carnală, sângeroasă chiar. Pictorul pare să facă un recensământ al tuturor nuanţelor coloristice posibile şi să-l expună într-un amestec rotocolit şi mişcător pentru a ne îmbăta şi descumpăni. Cât este de interesantă ipostaza în care surprinde "Canoe Lake", în lucrarea cu acest titlu, lacul ce urma să-l înghită şi să-l redea luminii, fără viaţă. Tom Thomson, acest colorist impenitent, de data aceasta, depune pe carton un lac de mercur, rece, iluminat fără vreo iluzie de toropire sau de vapori, brăzdat de câţiva copaci amorţiţi, ca nişte zăbrele ce despart două lumi. E bacovianul său "sicriu de plumb, cu flori de plumb şi funerar vestmânt". Sau şi mai potrivite priveliştii parcă sunt versurile aceluiaşi poet: "Amurg de iarnă, sumbru, de metal, / Câmpia albă - un imens rotund - / Vâslind, un corb încet vine din fund, / Tăind orizontul, diametral. // Copacii rari şi ninşi par de cristal. / Chemări de dispariţie mă sorb / Pe când, tăcut, se-ntoarce-acelaşi corb, / Tăind orizontul, diametral".

[ inapoi ]  [ sus ]