Norii constituie nişte reliefuri celeste. Munţi plutitori, ameninţători, cu trupurile oscilând între albul zăpezilor, vânătul roşu al lavelor, verdele albăstrui al rocilor acoperite de muşchi vechi ca lumea. Sunt creste ţâşnind din înalturi către sol, revărsându-se invers, pregătite să zdrobească viaţa. Fregate geometrizate, înaintând, plutitoare ca nişte fantome, printre colţii trunchiurilor lovite de trăznete, şi agăţându-şi piepţii şi poalele, zgâriindu-şi-le până la sânge în aceşti canini sălbatici şi urieşi. Alteori sunt fâşii, sunt sfârtecări, sunt fălci. Sau nu sunt. Cerurile, în acest caz, adună în sânul lor bezne fără nădejdi, ca gura vulcanilor clocotind undeva către fundul pământului, ca gura oceanelor gâlgâind dincolo de patul lor invizibil, ca fruntariile ce despart Văzutul de Necreat şi susţin, în acel No Man's Land, o strepezire de posibil viitor vestind prăbuşirea Cerurilor înseşi şi amestecul pământurilor. Implozii de alburi, cremuri şi înverziri. Hohote, vânări, iceberguri sburătoare sau adăstând în înalt aidoma unor insule vrăjite şi transparente. Aici se prefac în şaluri de ceţuri înecăcioase, de un alb misterios, ce lasă să se întrevadă spărturi de cer de culoarea frunzelor. Dincolo devin lame de cuţit străfulgerând prin materia smălţuită a patului solar albastru. Chiar când reprezintă numai limbi ce ling azurul, tot masivi sunt norii aceia canadieni, a căror greutate stă gata oricând să imite structurile materiei de pe faţa solului. Sculptorul lor este viul Demiurg, Ultimul, Cel Necuprins. El ne freamătă fiori prin carne, deoarece atari creaţii nu s-au mai văzut, nu s-au bănuit, nu au fost aşteptate în lumea noastră cea smerită. Norii arată ce se pregăteşte dincolo de Hotar.

Dar vegetaţia? Acele foioase ale căror coroane au formă de frunză, atunci când, de fapt, nici o frunză nu o poţi citi în pasta vâscoasă verde lăptos, ce le umple conturul tras în ţeapa câte unui trunchi, acele foioase, mesteceni, tind să umple peisajul imediat, pe când nourii îi păzesc de ispita extinderii dincolo de ce e Drept şi Firesc. (Sau cu smocuri de galben întârziat, adumbrind nămeţi ce acoperă scoarţa pomilor pătată cu alb, ridicată precum nişte coarne multiple ale unor turme invizibile.) Doar nu suntem pe timpul pădurilor virgine, nu? Să facă loc aşezărilor omeneşti, acestor case cu forme bine chibzuite, cu prispe păzite de raze şi ploaie de coperişuri înclinate, sprijinite pe stâlpi, la capete, cu aer vetust şi şoapte că stau gata să se prăbuşească peste pereţii de scânduri ce adăpostesc fiii omului. Volumul acestor locuinţe este atât de bine definit încât le-ai putea copia planul şi reclădi, mutându-le din Ontario-ul de baştină în ilfovele noastre băltoase ori alături de făgărăşenele noastre staule de bivoliţe cu frunte înaltă şi neagră de mânii ascunse. Oameni cu roabe, oameni bătând la o uşă, morari cărând saci în spinare, femei cu coşuri pline de vegetale purtate în mâini, perechi schimbând o vorbă pe înnoptatelea, o lume a pionieratului aproape sălbatic, reflectări ale solului, cu excrescenţele sale, în iazuri şi scocuri şi borte de schimb între Lumi, cum ar fi între Hades şi ţarina noastră plăpândă.  
Şi pretutindeni e tăcere, chiar dacă oamenii discută precum crângurile între ele, chiar dacă băieţii pregătesc marele război, adunând zăpadă pentru bulgării ce vor ucide himere, chiar dacă femeile se-ntind la bârfă ca nişte rufe pe sfoară, la uscat. Ce tăcere. Încremenită tăcere. Nici un animal nu o tulbură. Chiar şi caii de la două-trei căruţe ce străbat opera pictorului în depărtare nu nechează: s-au dedat tăcerii stăpânilor, tăcerii grajdurilor, tăcerii înalturilor. Nici o uşă nu scârţâie. Nici o fereastră nu pocneşte când o bate vântul. De ce atâta tăcere? Pentru că, aţi simţit-o: aşteptăm Judecata; zăbovim pe meleagurile unde va avea loc Schimbarea la Faţă a Lumii. Şi A. J. Casson o binevesteşte.

Cine este A. J. Casson?
Se spune despre el că "este biograful imagistic al unor târguri şi sate precum Bancroft, Parry Sound şi Norval". Acestora li se cuvin adăugate alte aşezări mărunte ca: Glen Williams, Salem şi Kleinburg.
Pictorul canadian Alfred Joseph Casson s-a născut în Toronto,  Ontario, la 17 mai 1898. Şcoala a urmat-o în Hamilton, pentru a reveni în Toronto la 17 ani. A început să-şi câştige existenţa, în 1919, la o firmă de comerţ de artă, Rous and Mann, în acelaşi oraş, ceea ce a avut o mare însemnătate pentru dezvoltarea gustului său. Între 1913 şi 1919, a urmat felurite cursuri de weekend sau serale de pictură. Însă abia acum are prilejul de a întâlni, în persoana şefului său direct, un pictor cu o pregătire serioasă. A ucenicit pe lângă Franklin Carmichael în perioada când lucrau cot la cot în editura Sampson-Mathews Ltd., din Toronto (A. J. Casson va renunţa la plastica de tip comercial abia la vârsta de şaizeci de ani, când poziţia sa va fi aceea de vice-preşedinte şi director artistic al acestei firme).
Revenind unde i-am părăsit pe cei doi, de la Frank Carmichael a deprins Casson arta în care urma să strălucească. Superiorul său ierarhic studiase pictura la Colegiul de Artă din Ontario, iar desenul la Şcoala Tehnică din Toronto. La Grip Limited pictase alături de alţi viitori membri ai Grupului Celor Şapte şi, în cele din urmă, s-a înscris la Academia Regală de Belle Arte din Antwerp, Belgia. Când a izbucnit primul război mondial şi-a întrerupt brusc studiile şi a revenit în Canada, unde a împărţit atelierul de lucru cu Tom Thomson. Datorită lui Carmicheal, A. J. Casson este integrat în gruparea de plasticieni modeşti: Clubul Lucrătorilor cu Paleta ("The Palette Workers Club").
A fost prezentat membrilor  Grupului celor Şapte de către mai vârstnicul său ocrotitor Franklin Carmichael, cu prilejul introducerii lui în Clubul Artelor şi Literelor. În anul 1926, fu anunţat a fi fost desemnat să umple un gol în structura Grupului, în urma plecării lui Frank Johnston. Relaţia cu Carmichael, într-un fel didactică, se preschimbă într-o strânsă prietenie ce îi leagă până la stingerea din viaţă a celui cu opt ani mai vârstnic, în 1945. Franklin Carmichael a jucat un rol de catalizator în existenţa artistică a lui A. J. Casson, cum a remarcat un critic de artă canadian.
A. J. Casson nu a împărtăşit interesul celorlalţi şase camarazi pentru peisajul de miază noapte, ci s-a aplecat asupra aceluia de miazăzi şi din centrul Ontario-ului. Alegerea sa nu vrea să însemne că ar fi dispreţuit tehnica, stilul sau opţiunile sentimental-peisagistice ale colegilor. Dimpotrivă, cât i-a fost cariera de lungă, el le-a păstrat vii, atunci când ceilalţi dispăruseră demult din lume.
În 1925, alături de acelaşi Carmichael şi de F.H. Brigden, întemeiase Societatea Canadiană de Acuarelişti din Ontario. Respectiva Societate continuă să fiinţeze. Majoritatea uleiurilor sale au fost iniţial tratate ca acuarele, astfel Casson înscriindu-se printre cei mai de seamă utilizatori ai culorilor de apă dintre artiştii plastici ai ţării sale. Peter Mellen scrie: "Pictând cătune din Ontario, Carmichael şi Casson au nădăjduit să facă pentru partea rurală din Ontario ceea ce Jackson făcea pentru Quebec. Acuarelele au dimensiuni surprinzător de mari şi aproape aceeaşi adâncime a culorii ca şi pictura în ulei. Modul cum folosesc culoarea  aceşti doi artişti în lucrările lor este împrospătător de bogat şi de pur; ei mânuiesc acuarelele cu o mare siguranţă. Pun un puternic accent pe desen şi au un simţ cald pentru peisaj." În 1933, A. J. Casson a devenit membru fondator al Grupului Canadian de Pictori, în urma dizolvării, în anul precedent, a Grupului Celor Şapte. Iar în anul1941 a fost ales preşedinte al Societăţii Pictorilor din Ontario.      
"În urma celui de al doilea război mondial, artele canadiene se schimbară în mod dramatic. Pe neaşteptate, peisagistica, principala preocupare a Grupului Celor Şapte şi a urmaşilor acestora, se demodă. Pictorii mai tineri, explorând zone mai abstracte şi mai teoretice, au câştigat recunoaşterea gustului public. Dacă primul război mondial a dat naştere, în domeniul artelor plastice, unui naţionalism intens canadian, sfârşitul celui de al doilea război mondial a adus după sine un nou internaţionalism", a consemnat Christopher E. Jackson.    
A. J. Casson s-a stins din viaţă în anul 1992. Avea vârsta de 94 ani.
În cuvintele aceluiaşi Christopher. E. Jackson, "Alfred Joseph (A.J.) Casson a fost martor şi a participat la una dintre cele mai bogate perioade ale artei canadiene şi, odată cu moartea sa, noi am pierdut o verigă a istoriei noastre artistice."
A fost înmormântat în preajma altor membri ai Grupului Celor Şapte, în micuţul cimitir adiacent Colecţiei de Artă Canadiană McMichael, din Kleinburg; terenul acestuia era anume destinat de către sponsor membrilor grupului. 

Deoarece a fost atât de mult vorba, în cele de mai sus, despre Grupul Celor Şapte, sunt dator să-l iniţiez pe cititorul român în componenţa acestuia.  
Dispuşi în ordinea anului de naştere, ei sunt: Maurice Galbraith Cullen (1866-1934); Arthur Henry Howard Heming (1870-1940); Franklin Carmichael (?-1945); James Edward Hervey MacDonald (1873-1932); Tom Thomson (1877-1917); Lawren Harris (1885-1970);  acestora li se adaugă, bineînţeles, A. J. Casson.
Pe viitor, vom adăsta alături de fiecare dintre ei, pentru a urmări procesul prin care se pot învinge interesele şi orgoliile personale în favoarea aspiraţiei de a clădi o unitate nouă, în diversitate. E o lecţie ce ne poate folosi tuturora astăzi.
Cititorul este rugat să cerceteze linkurile alăturate
www.groupofsevenart.com
www.artcyclopedia.com-history-group-of-seven.html
pentru a judeca singur realizările acestor pictori.

Urmând alt destin decât al confraţilor săi, Maurice Galbraith Cullen, s-a născut la St. John's, în 1866 (Newfoundland). Când avea patru  ani, familia lui se mută la Montreal. Acolo a studiat sculptura, cu Philippe Hébert. Pe urmă plecă la Paris (1888) pentru a se dedica picturii, înscriindu-se la École des Beaux-Arts, unde lucră din 1889 până în 1892. În 1894 şi 1895, expuse în capitala Franţei lucrări elaborate la  Moret, Giverny şi Le Pouldu; s-a deplasat cu Morrice la Veneţia, după care a revenit la Montreal în 1895. Verile picta la Beaupré. A hotărât să străbată din nou Europa, între anii 1900 şi 1902. A realizat monumente ale eroilor canadieni în Franţa, Belgia şi Anglia, în cursul anului 1918. A murit la Chambly, Quebec, în 1934.

[ inapoi ]  [ sus ]