Cine ar crede că un an lipsit de orice distincţie istorică, precum 1838, capătă o însemnătate culturală ieşită din comun? De ce? Este anul când groful Batthyany Gusztav îşi donează Academiei Ungare biblioteca. Până acum nimic ieşit din comun. Deşi merită atrasă atenţia noilor generaţii de bibliofili şi de cititori înrăiţi că pe timpuri aveau antecesorii lor, de la noi şi de peste hotare, aveau, ziceam, şi astfel de obicieiuri generoase şi că n-ar strica, de dragul perpetuării tradiţiei, să li se ia urma în folosul mai puţin privilegiaţilor iubitori de carte, umplându-se bibliotecile publice cu scrieri valoroase, atunci când moartea ne desparte de ele. În definitiv, dacă profesorul Romano, primul traducător al lui Benjamin Franklin în limba română (pe timpul când cirilica trona încă în paginile revistelor noastre) nu şi-ar fi lăsat prin adiată biblioteca Academiei Române, Biblioteca acesteia nu-şi întârzia înfiinţarea? Iar dacă şi-ar fi întârziat-o nu se amâna răsărirea culturii române universal competitive, şi aşa mereu amânată?

Dar să lăsăm aceste întrebări să-şi facă veacul în cugetele cititorilor, în aşteptarea clipei când vor prinde rădăcini sănătoase şi productive, şi să revenim asupra paşilor noştri, la groful Batthyany Gusztav. În cadrul bibliotecii sale de dar, exista şi un codex legat în piele, numărând 448 pagini, pe hârtie de 12x10 cm, având pe fiece pagină între 9 şi 14 rânduri scrise, şi conţinând şi 87 ilustraţii. Numele orăşelului Rohoncz, din apusul Ungariei (astăzi pe teritoriu austriac, sub denumirea: Rechnitz), unde a rămas codexul până în 1907, când a fost mutat la Budapesta, i-a împrumutat numele: "Codexul Rohonczi". Academia Ungară l-a trimis savantului german Bernhard Jülg, profesor la Universitatea din Innsbruck, pentru cercetare şi identificare. Specialistul, la capătul studierii lui, trase concluzia că scrierea ce-i umplea filele nu avea absolut nici un înţeles! Recunoaşteţi că devine un codex atrăgător...

Analiza hârtiei folosite pentru scrierea sa conduce la presupunerea că a fost fabricată în Veneţia, în anul 1530/40. E meritul filigranului, o ancoră încadrată într-un cerc, sub o stea cu şase raze, că s-a permis datarea. Dar aceasta nu înseamnă că scrierea codexului s-a realizat în acea perioadă. Se prea poate, afirmă unii, ca darul lui Batthyany Gusztav să reprezinte doar o copie tardivă, realizată pe respectiva hârtie, o copie a unui original mult mai vechi.
        
Cât priveşte suma simbolurilor grafice necunoscute folosite pentru redactarea lui, ea pare a depăşi de zece ori numărul de litere ale oricărui alfabet cunoscut, căci cuprinde 150 simboluri (Jülg Bernhardt, Germania). Unele dintre acestea apar atât de rareori chiar şi în text încât se bănuieşte că ar fi pictograme.     
  
Citând, "Fejerpataki Laszlo scria la 1878 că acest Codex este un fals. Nemeti Kalman a încercat o sistematizare a semnelor folosite în Codex. Preotul misionar Vajda Josef scria despre Codex: "Se găseşte in Arhivele Academiei de Ştiinte a Ungariei o carte extrem de secretă - Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă pe care nimeni nu a reuşit s-o descifreze până acum...". Otto Gyurk (1970) crede că e vorba de o scriere care utiliza cifre."

Cât despre scenele reprezentate în miniaturi, ele au în majoritate caracter religios; unele sunt laice, altele militare. Comentatorii identifică simbolurile crucii, semilunii şi svasticii decernabile în aceleaşi ilustraţii într-adevăr fără dificultate, drept care bănuiesc că lucrările au fost puse pe hârtie într-o zonă unde cele trei religii coexistau. Vom cita câteva comentarii făcute de conaţionalul nostru, savantul şi eseistul basarabean Andrei Vartic, din care am preluat un fragment de lămurire şi anterior: "Eroul central şi celelalte personage (unele purtând aripi şi chiar zburând) se închină Soarelui, Crucii, Crucii ariene şi pelasgice, Semilunei, altor însemne sacre ale omenirii, îşi transmit potiruri şi alte însemne religioase sau iniţiatice, se roagă pentru oameni morţi sau bolnavi, urcă pe un Munte Sfânt, trec fluvii sacre, poartă ca şi Isus Cristos cruci (şi chiar cununi de spini) şi alte însemne religioase, sunt sacrificaţi sau crucificaţi, oficiază servicii religioase în temple polivalente." (Pentru ajutorarea cititorului întru descoperirea necunoscutului chip al celor expuse aici, trimitem la website-ul excelent, promovat de cărturarul numit, Andrei Vartic, unde curiosul va găsi multiple faţete ale codexului discutat: www.iatp.md; Dava International nr.10; Rohonczy Codex.  

Limba în care a fost scris Codexul este necunoscută. S-au propus variante străvechi ale maghiarei, limbii dacilor, ale latinei vulgare, cumanei, pecenegei, fără rezultat practic. Oricum, acelaşi Andrei Vartic o susţine pe cercetătoarea Viorica Enachiuc (dar se şi desparte de ea), despre care urmează să vorbim. Şi el recunoaşte numeroase semne din scriere ca având o origine carpato-dunareană, din epoci deosebite, dar nu depăşind perioada presupusei redactări a Codexului. El mai descoperă folosirea a trei tipuri de scriere în Codex: aceea fonemică, combinată cu cea silabică şi cu aceea ieroglifică.

Directorul Institutului de studii istorice şi social-politice (de pe lângă CC al PCR) Ion Popescu-Puţuri, (ideolog de sinistră memorie) a făcut o copie după codex şi a oferit-o spre studiul cercetătoarei Vioricăi Enachiuc. Ea a publicat primele rezultate ale muncii de decriptare în Analele de Istorie (ale Institutului numit), în numărul 6/1983. Ulterior şi-a orientat imaginaţia către o traducere a Codexului socotit fără înţeles. Întregul activităţii sale a apărut cu câţiva ani în urmă sub titlul: "Rohonczi Codex" (Bucureşti, Alcor Edimpex, 2002, 831 p.). Conform acestei aşa-zise tălmăciri (din zona încă nu apusă a protocronismului), textul s-ar referi la lupta vlahilor împotriva cumanilor şi pecenegilor. Cât despre redactare, se presupune că a fost efectuată de jos în sus şi de la dreapta la stânga. Textul ar descrie evenimente desfăşurate în veacurile XI-XII, în statul blak (valah), aflat sub conducerea lui Vlad şi a mitropoliţilor Sova Trasiu, Niles şi Timarion. 'Traducătoarea' merge până la a identifica şi un imn al tinerilor războinici din epocă! Între simbolurile utilizate în Codex şi acelea folosite de daci şi de purtătorii culturii dunărene (Porţile de Fier) Carla-Mare (aprox. 1500 î.H.), localizată în vecinătatea Porţilor de Fier, există într-adevăr mari asemănări, ceea ce poate fi un argument în favoarea cercetărilor dnei Enachiuc.

Însă dr. Napoleon Săvescu opinează că subiectul miniaturilor, departe de a fi unul războinic, cum socoteşte traducătoarea, este unul 'iniţiatic', nararea 'unui pelerinaj iniţiatic', realizat (nu pricepem de ce se crede că) în vis de către un episcop sau de un alt român din perioada evului mijlociu. Medicul, după Andrei Vartic, atribuie pelerinajului un scop: "unirea tuturor religiilor de pe pământ, poate confirmarea unităţii tuturor religiilor", neexcluzând o posibilitate foarte depărtată de această temă, anume: "întâlnirea eroului cu zeii"; dar nici nu infirmă caracterul evanghelic posibil al pelerinajului.

În mod curios, Codexul Rohonczi, aflător în biblioteca unei academii străine, i-a obligat pe toţi savanţii lumii preocupaţi de el să ia în seamă faptul că o româncă afirmă a-l fi tradus dintr-o limbă protoromână, şi ea necunoscută, de acest Codex misterios legându-se destinul gloriei culturale naţionale şi nu de marile valori ale liricii noastre populare şi culte, de dramaturgul fără egal pe care l-am dat omenirii, de sculptorul genial provenit din vatra unui sat oltenesc, de creatorul unei filosofii naţionale, de dezvăluitorul cu penelul al ochiului tainic al lui Dumneezeu prezent în întregul cosmos, pe o fărâmă de colb a căruia continuăm a vorbi româneşte, de istoricul religiilor ce s-a înălţat mai presus de zodii ş.a.m.d.

MIHAI RĂDULESCU