– Oniricul

DOUĂ VISE ALE METAMORFOZEI

VISELE MĂ AŞTEAPTĂ, încuiate în dulapul unde-mi păstrez numeroasele caiete ale însemnărilor zilnice de pe parcursul a zece ani. De când nu mai fac astfel de consemnări au mai trecut alţi vreo zece. Numai vise mai notez: când şi când câte unul, al meu sau al altcuiva, ce mă impresionează în mod deosebit.

Voi transcrie aici două recente, ale lui A. F..

Iată cele desfăşurate în spaţiul oniric.

CARNAGIUL
din noaptea 1 spre 2 februarie 1995

Mă aflam în sala de baie unde se găsea şi un closet. În ochiul de apă din acesta a apărut, din adâncul canalului, o broască ţestoasă. După ce a ieşit complet la iveală, am ridicat-o în mâini şi am depus-o în cadă. Pe gura de scurgere a celei din urmă s-a strecurat, urcând, o soaţă a ei. Mă întrebam cum putea să-şi facă drum, deoarece era aproape dublă, faţă de precedenta, iar gura de scurgere ştim cu toţii ce dimensiuni are. Prima să fi fost lungă de vreo 20 cm., a doua de vreo 35. Mi-era drag că veniseră la mine.

După câteva scene ce nu le rememorez, m-am gândit să sacrific una dintre ele, în vederea pregătirii unei supe de broască ţestoasă, despre care am citit în romanele englezeşti, dar din care n-am gustat niciodată. Am ales-o pe cea mai mică, cu grija ca, dacă nu-mi reuşea planul culinar, să n-o omor de pomană pe cea mare.

Înarmat cu un cuţit de bucătărie lung şi ascuţit, am început o măcelărire a bietului animal, nepricepându-mă deloc să-l sacrific şi să-l tai bucăţi. Am socotit că i-am retezat capul, rămas atârnat de pielea gâtului. Cel puţin aşa am crezut atunci. Pe urmă am trecut la despicarea labelor, una după cealaltă. Gândeam că numai picioarele sunt comestibile (influenţat de ceea ştiu că se mănâncă din puii de baltă, al căror celălalt nume coincide, în mod ciudat, cu al ţestoaselor). Cu o mână trăgeam piciorul cât mai înafara carapacei, cu cealaltă încercam să-l fierăstruiesc. Pielea, foarte groasă şi solzoasă, opunea rezistenţă, astfel încât luptam din greu, mai mult pentru curăţirea ei de carnea lipită sub ea. Mi-am dat seama că, oricât de ascuţit îmi era cuţitul, nu aveam unealta cea mai potrivită pentru o dermă atât de tăbăcită. Era o adevărată măcelărire, ce-mi strângea inima de milă. Dar mi-te când am observat că pleoapele i se deschid şi închid, ceea ce iniţial am crezut că era un reflex datorat mişcărilor mele de du-te-vino şi ulterior păru, totuşi, a fi semn de viaţă, viaţa pe care nu izbutisem să i-o iau… Dar perseveram, cu aceeaşi bucurie că voi pregăti bucate gustoase. Însă şi cu o curiozitate, străină firii mele, de a şti cum era alcătuit animalul, din punct de vedere anatomic.

Din fâţâirea carapacei încoace şi încolo, din întoarcerea ei cu faţa-n sus şi-n jos, se întâmplă ca trupul ascuns al vieţuitoarei să iasă aproape complet din scutul său permanent. Era spongios şi desangvinizat; avea nişte fragmente mai dense, ca nişte monede mici, întunecoase precum cheagul de sânge, risipite în masa translucidă, fără o ritmică limpede, parcă pluteau în ea, ca frunzele în apa unui lac.

Apoi răsări, parţial prinsă de interiorul carapacei, o femeie goală, aşezată pe masa unde lucram, cu picioarele strânse contorsionat datorită acoperământului solzos ce nu-i dădea libertate în mişcări. Era trupeşă; avea sub 40 ani.

Tatăl meu nu era atent la metamorfoză. Până atunci nici nu participase altcum în vis. I-am atras atenţia:

– Uită-te, i-am spus, cum arată femeia-animal! Cât seamănă cu femeia speciei noastre…

OBSERVAŢII

Pentru motivarea asemuirii dintre femeie cu broasca ţestoasă găsesc o raţiune suficientă în filmele documentare ce o înfăţişează pe cea din urmă plângând când îşi depune ouăle. Aceste făpturi îl impresionează pe A. F. (care a avut acest vis şi amabilitatea de a sta de vorbă cu mine despre el, precum şi de a-mi îngădui să public cele prezente), îl impresionează de câte ori le vede. Manifestarea durerii cu prilejul naşterii, similară la ambele tipuri de femelă, poate sta la baza acestei apropieri, a umanizării ţestoasei.

Pe ziua de 31 I, A. F. a fost vizitat de familia scriitorului X. Soţii veniseră să-i mulţumească pentru articolul în care evoca personalitatea culturală a lui X. Au degustat cu încântare o salată de crudităţi cu scrumbie afumată – conţinea morcov şi mere rase, ceapă tăiată mărunt, fideluţă de varză roşie, ţelină şi hrean date pe răzătoare, felii de castraveciori muraţi, pătrăţele de sfeclă fiartă, totul scăldat în maioneză şi muştar, şi o mâncare de crap cu gelatină, fel pe care nu-l cunoşteau, pregătite anume pentru ei de A. F., maestru bucătar, nu numai eseist. Ideea apei în care au vieţuit peştii, aceea a scrumbiei, asociate feţei dnei X, care acum, la 20 de ani de când n-a mai văzut-o A. F., parcă evoca un chip de broască ţestoasă, să stea la originea transformării din vis?

Dar de ce acel masacru visat pentru prima oară în viaţă (şi care nu e străin de răzuirile şi tocările necesare pentru prepararea salatei înroşite de sfeclă)? Oare nu-i putea A. F. ierta femeii că l-a determinat pe prietenul său să se însoare cu dânsa? Acea minte strălucită a lui X, model pentru propria-i evoluţie, din clipa închegării căminului lor a început să se banalizeze – afirmă el -, ceea ce îl întrista nespus. Degradarea progresivă a unui cuget ieşit din comun a fost făcută cu lentoarea înaintării unei broaşte ţestoase, până ce mintea lui a fost adusă la numitorul comun: geniul său, puterea lui de muncă, femeia le-a preschimbat în unelte producătoare de bani şi clăditoare ale unei poziţii sociale râvnită de ea. Iată opera soaţei! Iar A. F. a intuit foarte curând rolul nefast pe care urma să-l joace dânsa în existenţa respectatului său prieten. Drept care, fără să-şi îngăduiască nici o mişcare împotriva ei pe tabla de şah a relaţiilor lor tripartite – din respect faţă de alegerea lui X -, şi-a rezervat urmărirea mâhnită a ravagiilor aproape insensibile săvârşite în ţesătura ce i se păruse atât de rezistentă a nobilei lui cugetări. Câţiva ani, A. F. a fost un martor mut şi îndurerat (dacă nu şi gelos pe puterea femeii asupra lui X, stăpânire împotriva căreia nu-şi acorda dreptul de a lupta). Pe urmă, s-a retras din preajma lor, fără să-i lase a bănui adevărata sa motivaţie, deloc onorabilă.

Însă, la surpriza de a-i revedea, după o întrerupere a vizitelor timp de douăzeci de ani, subconştientul lui a reacţionat cum numai el ştie s-o facă şi A. F. i-a plătit doamnei X, în vis, dezastrul intelectual provocat prin micimea idealurilor sale impuse, până la aservirea totală, amicului ales de sine drept pildă vrednică de cinstire.

Tot pentru prima dată visează că se pregăteşte să gătească, ceea ce susţine ideea preschimbării a ceva în altceva.

Ca vis al metamorfozei, este al doilea din toată existenţa sa.

Pentru că celălalt vis al metamorfozei i-a precedat (vestit?) o boală cumplită, A. F. păstrează încă o temere superstiţioasă că visul de faţă ar ascunde ceva rău.

Apariţia tatălui său, în final, constituie o cheie simbolică a investirii de odinioară a lui X cu drepturi paterne de modelare a spiritului lui A. F. De aceea tatălui îi atrage atenţia asupra femeii speciei noastre şi a animalităţii ei, când, de fapt, ar fi vrut să-l avertizeze pe X asupra aceluiaşi lucru.

Au rămas câteva elemente din vis neanalizate. Construcţia explicativă ce mi s-a înfăţişat imediat după ce l-am pus pe hârtie a venit prea uşor pentru a nu reprezenta o înşelatorie a subconştientului, o nouă înşelătorie după zoomorfismul visului şi subiectul simbolizat; or, tocmai uşurinţa cu care am trecut la descifrare se cuvenea să-mi dea de gândit.

Aşadar, iată-mă, la distanţă de cel puţin şase luni, de nu cu mult mai mult, aşezat în faţa aceleiaşi teme, încercând să pătrund în jocul de-a v-aţi ascunselea propus de subconştient, de data aceasta eu fiind conştient că sunt dator să caut înţelesurile cele mai greu acceptabile de către conştiinţa lui A. F., căci dacă ele n-ar pulsa în adânc n-aş fi pierdut firul descifrării atât de repede, ci aş fi ‘citit’ corect şi de la bun început visul său.

Pentru a răspunde la întrebarea de ce a cruţat A. F. broasca cea mare, trebuie mai întâi să disting a altă deosebire între cele două, nu numai aceea a dimensiunilor (asupra cărora voi reveni): ele au pătruns în starea onirică în ordinea cunoscută – mai întâi cea mică, ulterior cea mare care, după ce A. F. le-a pus alături, a dispărut din vis, rămânând doar ca element ce se cuvenea cruţat.

Există o trimitere la realitatea diurnă din trecut a dimensiunilor ce i s-a părut că putea aproxima în vis, o trimitere în alt domeniu. Când A. F. l-a cunoscut pe X, avea în jur de 20 ani, iar celălalt, de 35. În vis, broască mică are în jur de 20 cm., iar cea mare 35.  Nu mă pot bizui doar pe aceasta pentru a afirma că broasca mică îl reprezintă pe A. F., pe când cea mare pe X. Dealtfel, după ce am considerat-o pe ţestoasa mică a fi soţia lui X, cum am făcut-o mai sus, îmi este extrem de greu să mă situez în noua decriptare. Presupunând că renunţ la asimilarea soţiei lui X cu broasca cea mică şi adopt noua cale, remarc că, întradevăr, este cazul să fie A. F. primul receptat de semiconştiinţa onirică şi doar pe urmă X, aşa cum s-au petrecut lucrurile în vis; astfel, cel puţin, pare logic.

Rămâne să revin la perechea ţestoaselor, după ce mă dumiresc mai substanţial asupra a ce s-a mai petrecut în sala de baie, construind, dacă am noroc, profilul real al ţestoaselor din unele motive laterale.

1. Două orificii: unul mare, altul mic. Prin cel mare pătrunde ceva mişcător, o fiinţă mai mică. Prin orificiul mic, pătrunde o altă fiinţă (ceva mişcător) mai mare. Nu pătrund fugind de privire (adică de înţelegere), ci intrând în raza vizuală, venind la A. F., chemând înţelegerea şi aducând bucuria.

Aici există un bun câştigat: ceva ce a stat ascuns până la acest vis vine să fie văzut, înţeles; ţestoasele ascend, fără nici un scop manifest, şi prin aceasta îi trezesc lui A. F. atenţia şi gestul (actul).

Ce rol au cele două orificii, al cadei şi al closetului, în practica sălii de baie? Prin ele sunt îndepărtate materiile eliminate de corp; prin orificiul closetului, cele dure, prin cel al cadei, aparent – cele lichide. Totuşi, lucrurile nu stau chiar aşa. Lichidul eliminat prin orificiul cadei (apa) poartă cu sine murdăria externă a organismului, nu ceva eliminat din el, dar poate cu uşurinţă fi asociat lichidului eliminat de organism, ca purtător de ceva de care organismul se debarasează. Pe deasupra, duşul – care se ia în cadă – nu este străin, în cazul unor inşi, de eliberările lichide ale trupului.

Acceptându-se rolul orificiilor, ele pot fi asemănate respectivelor orificii ale organismului uman. Se iveşte o încurcătură, deoarece organismul femeii indică altă ordine de mărime a orificiilor în raport de folosirea lor, decât organismul bărbatului. Aparent, la femeie, orificiul mare corespunde urinării, iar cel mic defecării. La bărbat lucrurile stau invers: orificiul mic foloseşte urinării, iar cel mai mare defecării. De aceea, pentru înţelegerea simbolului orificiilor, nu am de ce să mă agăţ. Nu-mi rămâne decât, ştiind că visător este un bărbat şi mai ştiind că în vis, deseori lucrurile sunt expuse pe dos decât în realitate, nu-mi rămâne, spuneam, decât să interpretez înţelesul orificiilor din perspectiva trupului femeiesc (invers decât în realitatea diurnă a lui A. F.). Deci, orificiul mic este al defecării, iar cel mare al urinării. Unde mă conduce aceasta? Că obiectul principal al evenimentelor ce vor urma este ceva provenind dintr-o zonă legată de procesul urinării (invers decât în vis), prin orificiul mare, cel al closetului, urcând broasca ţestoasa mică, asupra căreia se va năpusti meşteşugul culinar şi, ducând ideea mai departe, instinctul nutriţiei, al mistuirii. Aş zice că această interpretare nu este incongruentă.

2. Cap legat de piele. Noţiunea este evident atribuibilă anatomiei sexuale cu preponderenţă bărbăteşti (glandul legat de prepuţ); deşi, în măsură mai puţin frecventă (în proporţii suficient de pregnante), este prezentă şi în anatomia sexuală feminină, în cazul clitorisului.

Mai mult, piciorul (şi el curăţat de piele, în vis) constituie, pentru psihanaliză, un simbol viril. Cuţitul reprezintă una dintre formele simbolice adoptate în starea onirică de către penis, mai ales când este lung şi ascuţit ca aici.

3. Din 2. deduc cu uşurinţă opţiunea visului, dintre toate metamorfozele cu putinţă, pentru broasca ţestoasă: capul ei are o formă sugerând glandul bărbătesc. Deci, ‘tăierea capului’ nu îl desparte pe acesta de pielea adiacentă.

4. Supa urma s-o facă A. F. din broasca ţestoasă. Pentru a pregăti supa din broască, lupta cu capul acela ce nu putea fi desprins din pielea ce-l înmănuşa. Mi se pare evidentă relaţia dintre ceea ce intenţiona, cu plăcere, să obţină din ţestoasă (supa) şi ceea ce oferă organul sexual, în finalul ‘luptei’ presupuse de actul erotic, mă refer la lichidul spermatic.

De ce supa respectivă o leagă A. F. de Anglia? O vom afla insistând asupra a ce asociaţii face pentru a obţine o imagine a Angliei. Datorită importanţei lecturilor degustate în tinereţe şi, mai ales, a biografiilor scriitorilor iubiţi, A. F. leagă civilizaţia modernă insulară de înclinaţiile speciale wildeiene.

5. Mişcării ritmice a cuţitului mânuit de mână, denumită de A. F., pentru a scoate mai precis în evidenţă regularitatea mişcării: ‘fierăstruire’, îi răspunde clipirea ritmică a ochilor ţestoasei, adică a ceva ce este acoperit de o piele dependentă de cap. Această clipire, acoperire şi descoperire a ochilor, ca răspuns mişcării de ‘fierăstruire’ a visătorului, conferă viaţă capului ţestoasei; pe de altă parte, corespunde acoperirii şi descoperirii glandului.

6. A. F., în vis, resimte o mare satisfacţie la gândul ‘supei’ ce va ieşi din ţestoasă, dar până la gătirea ei, există o altă satisfacţie, ce provine din contemplarea anatomiei ‘lăuntrice’ a făpturii sacrificate. Or, dezvelirea glandului roşu (însângerat) este tocmai ceea ce oferă satisfacţia autocunoaşterii anatomice.

7. Senzaţia că ‘trupul’ penisului este compus din ceva spongios şi din ‘monezi’ (care, în realitate, par suprapuse) este sugerată de conformaţia lui.

Mi se pare plauzibil a decripta un act de onanie în acest vis foarte complicat.

Dar n-am răspuns încă tuturor elementelor prezente în el.

A. De ce broasca mică şi nu cea mare?

B. De ce prezenţa tatălui?

C. De ce apariţia femeii goale, în final?

A. Voi pleca de la sugestia propusă de dimensiunile ţestoaselor, ca evocând vârstele respectiv ale lui X şi A. F., când s-au cunoscut. Dacă ambele broaşte ţestoase evocă sexul viril, iar cea mai mică îl evocă pe al lui A. F., înseamnă că cea mare e ‘cruţată’ de manipulările din vis, premergătoare ‘supei’, cu înţelesul că sexul lui X este acela pe care-l cruţă A. F., până ajunge să constate dacă ‘supa’ este pe măsura laudelor ce i se aduc în romane. şi păstrează ţestoasa mare în expectativă. Socotesc că se strecoară aici, din subconştientul său, o propunere de homosexualitate, căreia i se opune o următoare sugestie. Cât priveşte propunerea homosexualităţii, ea îşi găseşte în diurn o scânteie ce-i aprinde focul: nu rareori X i-a încredinţat lui A. F. anecdote privitoare la viaţa intimă a unui prieten de-al său, tot scriitor, homosexual. Poate că cele mai numeroase izbucniri ale lor în râs – mă asigură el – au pornit de la acele relatări, aceasta petrecându-se într-o convieţuire de mare intimitate (dormeau în acelaşi pat), pe parcursul a mai bine de jumătate de an. Chiar şi în confesiunile erotice heterosexuale, scriitorul cu pricina era amestecat. De pildă, X aştepta o femeie (cunoscută şi lui A. F., de altfel). I-a pus în vedere acelui amic, sosit în vizită la el pe neprevenitelea, că trebuia să-l lase liber, pentru cruţarea pudorii feminine. Amicul nu plecă decât în ultima clipă. A doua zi, se interesă cum decurseseră lucrurile între X şi vizitatoare. După ce îi fură relatate cele solicitate, scriitorul îi confesă că intervenise direct în pregătirea tinerei, căci o întâlnise pe scară; o mângâiase, cu gândul de a-l ajuta pe X în cucerirea ei. Or, în seara vizitei lui X şi a soţiei sale la A. F., s-a discutat la masă despre cartea autobiografică, cu accent asupra biografiei erotice, ce-i apăruse scriitorului la care mă refer. Doamna X, scârbită de conţinut, şi-a arătat regretul de a o fi citit.

B. X a reprezentat TATĂL pentru A. F., în perioada cea mai strânsă a prieteniei lor. El i-a fost îndrumător, persoana ce-i inspira încredere absolută şi pavăza împotriva regresului intelectual.

C. Metamorfozarea trupului ţestoasei într-o femeie goală e ca un sfat al subconştientului: aceasta trebuie căutat şi nu ce a precedat. Conform aceleiaşi inversări a planului diurn în vis, A. F. este acela care-i atrage tatălui său atenţia asupra identităţii dintre ţestoasă şi femeie şi nu tatăl său lui, cum ar fi firesc în contextul îndrumării descifrate.

În final, ce se poate învăţa din acest vis? Noaptea, instinctele îşi caută o rezolvare, dacă ea lipseşte în diurn. Omul orbecăieşte în căutarea ei. Aici, ba onania, ba homosexualitatea, ca cele mai lesnicioase căi din copilăria cea mai depărtată (de remarcat şi trimiterea la faza orală a sexualităţii infantile: supa). În ultimă instanţă, înainte de deşteptare, subconştientul ajunge la rezolvarea potrivită vârstei adultului, contactul heterosexual.

PASARICA
16. 03. 1995

Încăperea pe care o ocupam – îmi poveşteşte acelaşi A. F. – mi se părea a se găsi într-o casă provincială. Poate că această impresie o aveam datorită faptului că trebăluiau de ici-colo două femei, împărţindu-şi timpul între bucătărie şi curăţenia în casă.

Una avea aspect foarte ţărănesc, cealaltă ai fi zis că era o fostă maică de mănăstire. Cea dintâi, cu fuste largi din stambă cenuşie şi cu batic negru, legat neglijent sub bărbie, mai scundă decât a doua, nu intra în vorbă şi nu voia să lase impresia că ar fi interesat-o ceva din ce se petrecea în juru-i: îşi vedea de ale sale. A doua, mai înaltă, însă fără exagerare, cu chip agreabil ce trăda o fostă frumuseţe şi o actuală inteligenţă, cu un oarecare fason al lumii, îşi făcea de lucru prin camera unde abia mă trezisem din somn. Era înveşmântată în negru, într-o rochie dintr-un material subţire, de vară. Îmi împărtăşea entuziasmele şi mirările ce surveniră curând, în legătură cu o pereche de vrăbiuţe ce-şi găsiseră loc în vasul de sticlă albastră de sub becul spânzurat de tavan.

La deşteptarea şi ridicarea mea din pat, cele două păsăruici se speriară şi dădură câteva raite în diverse direcţii, în căutarea scăpării din odaie, dar nu ştiau cum s-o facă. Am deschis o uşă cu geam până la mijloc, ce dădea într-un coridor comunicând cu grădina, aflată în dreapta patului din care mă ridicasem. Cel dintâi care o zbughi fu vrăbioiul, mai firav decât consoarta lui (ceea ce e invers decât în realitate) şi mai fricos. Era atât de nedibaci încât când trecu pe deasupra mea, ridicând braţul, l-am putut prinde în pumn. Mă înduioşă fragilitatea trupşorului său cald, resimţit de strânsoarea degetelor ca mult mai mic decât arăta la înfăţişare. I-am dat drumul şi pieri într-o clipită. Râdeam cu femeia care semăna cu o fostă slujnică a liceului unde predau – şi aceea pururi îmbrăcată în negru şi cu un uşor aer de mironosiţă întârziată, având în jur de şaizeci de ani când funcţiona în şcoală.

Femeia se îndreptă spre bucătărie, pe o uşă deschisă în peretele opus, pe diagonală. Dealtfel, de acum încolo ea va parcurge o mişcare de du-te-vino între cele două locuri, cu aerul că intră la mine aşa cum cineva ocupat îşi întrerupe din când în când munca pentru a-şi face drum pe acolo unde televizorul e deschis, să constate cum a evoluat acţiunea unui film. În  cazul de faţă, ‘filmul’ era spectacolul oferit de vrabie.

Aceasta îşi făcu vânt şi ea după perechea ei, adică mă lăsă să cred că intenţiona să iasă pe urmele bărbăţelului. Dar nu: reveni cu iuţeala fulgerului în cameră. Mi-am zis că o zăpăcise ineditul situaţiei în care se găsea. Drept care, la a doua reintrare în dormitor, am înălţat palma deschisă, să-i împiedic revenirea. Dar ea se agăţă cu gheruţele de pielea palmei mele şi mă ciocănea cu ciocul în podul ei, furioasă foc, dar ineficientă în lupta inegală, rămânând doar deosebit de drăgălaşă. Nu am strâns-o cu degetele, aşa că, plictisindu-se să-mă-nveţe ‘cum să mă port’, ocoli obstacolul pe care i-l pusesem în calea zborului şi se duse de-a dreptul către vasul de sub bec, ce o atrăgea, unde se ascunse iar. Noi comentarii amuzate cu femeia şi întrebări legate de ce anume atrăgea micuţa zburătoare acolo.

Cât vorbeam, păsăruica se agita, ieşind şi intrând. Deodată îi atrag atenţia conlocutoarei mele:

– Vrea să cuibărească înăuntru!

Gândeam astfel deoarece izbutise să adune în câteva clipe o droaie de obiecte mititele, de parcă şi-ar fi ornat adăpostul: o scoică spiroidală, de vreo trei centimetri înălţime, nişte fragmente de ţesătură textilă; ba chiar şi câteva ouă mici, potrivite ei.

După o contemplare nu prea îndelungată a ceea ce adunase, rămas iarăşi singur în cameră, alături de mine se afla o tânără de vreo optsprezece ani, pe care, strângându-i o fesă într-o palmă, am întrebat-o, râzând cu aluzie erotică:

– Vrei să cuibăreşti la mine?

Era păsărica.

OBSERVAŢII

Ieri, înaintea acestui vis de după-amiază, A. F. a luat masa cu nevasta lui Y. Este o femeie foarte grasă, datorită unor tulburări glandulare. Către sfârşitul prânzului, i-a istorisit pentru a doua oară vizita într-un oraş din Occident, făcută în urmă cu câteva luni. De data aceasta aduse în discuţie o impresie inedită faţă de cele cunoscute de el din relatarea precedentă, privitoare la o sală a muzeului arheologic, unde erau expuse opaiţe din epoca romană, toate decorate cu subiect erotic, unele chiar în formă falică. Era încântată să-i poată istorisi despre ele. A. F. a constatat că unda senzuală ce-i străbătea trăsăturile îi conferea drăgălăşenia tinereţii pierdută pe parcursul anilor.

Ridicându-se ei de la masă, A. F. a urmărit-o cu privirile de la spate. Desigur, i-au lunecat şi peste fesele, cu adevărat imense, ce i se legănau.

Metamorfozarea este, în chip limpede, a ei. Barbăţelul vrăbioi e soţul doamnei, rămas mai mic ca ea, în urma îngrăşării dumneaei peste măsură. Despre el mi-a povestit A. F. că umblă după alte amoruri, ceea ce, coroborat cu apetitul sexual al vrăbioilor şi cu faptul că acum, în perioada visului, e plecat singur într-o călătorie, l-a condus pe A. F. la metamorfozarea cuplului lor. Ouă de guguştiuc (sugerându-le pe acelea adunate de vrabie) există în casa lui A. F., într-un vas; pe de altă parte, ouăle din vis semnalează, ca element de recuzită, sexualitatea.

Pe prototipul real al slujnicii aceleia cu care A. F. urmărea comportamentul păsării l-a surprins odinioară, fără voia lui, într-o postură opusă aerului de sfântuţă arborat în viaţa de zi de zi, într-un tramvai supraaglomerat şi slab iluminat, seara: şedea pe un scaun dispus cu faţa spre coridorul lăsat pentru circulaţia călătorilor. Un bărbat se-nghesuia în ea, ţinându-şi aripile paltonului deschise ostentativ în dreptul ochilor săi. Uitătura femeii rămânea fixată asupra a ce-i arăta el, desigur un exhibiţionist. Probabil că femeia a intrat în vis datorită acelei întâmplări, legată de faptul că doamna Y glumea cu plăcere tot repetând că pentru a identifica ce reprezentau opaiţele falice n-avea nevoie de explicaţia nici unui ghid.

În contextul neaşteptatei amintiri erotice a doamnei Y, A. F. a simţit stârnindu-i-se un interes de acest ordin, surprinzător pentru el. Astfel, ‘păsărica’ ei a devenit vrăbiuţa visată în perioada rutului.

Scoica, spirala, ouăle, cuibul, toate simboluri ale vulvei, pledează pentru interpretarea de mai sus a inserţiei în vis a personajului doamnei Y, metamorfozat, la care, în diurn, A. F. n-ar fi îndrăznit să gândească, în termenii propuşi de el, datorită respectului impus de relaţiile lor. Privirile încălzite de poftă ale femeii, despre care a remarcat A. F. că o întineriseră, motivează apariţia fetei de optsprezece ani, căreia i-a făcut propunerea deşuchiată, coroborată cu gestul ce n-avea nevoie de “explicaţia nici unui ghid”.

NAŞTEREA  UNUI SIMBOL

– În noaptea de 5 august (suntem în 1995), ca în toate nopţile şi zilele din ultimele două-trei luni, un chin aşteptat cu temere, în tot cursul zilei, repetat, din douăzeci şi patru în douăzeci şi patru de ore: parcă se lasă peste mine un aer irespirabil, stătut, lipsit de oxigen, ce mă trezeşte la aproximativ patru ceasuri de la adormire, sufocat, asudat. Mă ridic din pat ameţit, zăbovesc cât zăbovesc pe marginea lui, în şezut, după care, o pornesc, ostenit, spre treburile mele, adică să deschid computerul şi să încerc să adaug un capitol la roman sau să fac corecturi, ori să citesc. Pentru a-mi reveni luciditatea, am nevoie de o cană de cafea neagră. Numai că nu totdeauna ea este suficientă şi pentru adâncirea cu adevărat în muncă. Închipuirea, deseori, nu-mi dă pace, ci mă trage îndărăt, pe căi umblate altcândva, ale sângelui şi ale dorurilor; iar dacă nu sunt ele acelea ce mă atrag, o pornesc pe potecile unor posibile realizări (deobicei deloc posibile), fantasări ale unei cărni iertate de împliniri şi angoasate de nevoi, roabă a imaginaţiei nesăţioase, îmi povesteşte A. F. Continuă:

– Dacă îmi aplec cugetul la glasul romancierului, nu e sigur că pot rămâne să-l ascult. Mai adesea las deschise vanele lacului interior cu monştri senzuali, să-mi urce către conştiinţă. Trec un ceas, altul; târziu, revin spre patul odihnei, pare-se pregătit să mă lungesc în căutarea somnului. Acesta vine sau nu. Sau se apropie găsindu-mă încă neîmpăcat cu trupul şi mă cuprinde când starea de veghe nu este hotărâtă să se stingă complet. Astfel, mai zac alte vreo două ore, pe jumătate treaz, pe jumătate aţipit, răsucindu-mă întruna, pentru a găsi fie o poziţie potrivită lui Morfeu, fie una agreabilă simţurilor.

În cursul nopţii numite, la o atare reîntoarcere în pat, după una dintre destul de numeroasele semitreziri, constat că frecam, în vis, un ardei lung – nu iute. Îmi spun: – “Ce curios că frecând ardeiul verde am plăceri la sex…”. Bineînţeles, se uită el în ochii mei, bănuiesc că făptuiam, în mod inconştient ceea ce este de presupus.

Sunt surprins de a avea norocul să sesizez unul dintre simbolurile virile în cea mai simplă reprezentare a lui, din relatarea lui A. F.

Rămâne întrebarea: de ce a preferat autorul subconştient al acestui scenariu elementar să-i simbolizeze penisul, când manevrarea a înfăţişat-o ca atare în vis (adică n-a ascuns-o în spatele unor mijloace stilistice metamorfice)?

Menţionez că opţiunea ‘scenaristului’ pentru ardeiul verde , faţă de altele posibile – morcov, puşcă, lumânare, cheie -, insistă asupra unei calităţi: tinereţea, pe care intenţiona să i-o inculce conştiinţei lui A. F. (are 59 ani, deci probabil că a depăşit vârsta puterilor depline).

E o satifacţie să fii martor al proceselor cele mai simple de elaborare a viselor, dacă mult prea departe în decriptarea lor nu ai ajuns.